Drepturi banesti castigate in instanta. Speta. Decizia 2028/2009. Curtea de Apel Ploiesti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI
SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
Dosar nr-
DECIZIA nr.2028
Ședința publică din data de 29 octombrie 2009
PREȘEDINTE: Ioana Cristina Țolu
JUDECĂTORI: Ioana Cristina Țolu, Cristina Pigui Simona
- - -
Grefier -
Pe rol fiind judecarea recursurilor declarate de pârâtul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, cu sediul în B,-, sector 5 și de chematul în garanție Ministerul Economiei și Finanțelor, cu sediul în B,-, sector 5, împotriva sentinței civile nr.1806 din 20 iunie 2008 pronunțată de Tribunalul Prahova, în contradictoriu cu intimatele reclamante - și, ambele cu domiciliul ales la Parchetul de pe lângă Judecătoria Mizil, cu sediul în M,-, județul P, și în contradictoriu cu pârâții Statul Român prin Ministerul Economiei și Finanțelor, cu sediul în B,-, sector 5, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploiești, cu sediul în P,-, județul P, Parchetul de pe lângă Tribunalul Prahova, cu sediul în P,-, județul
Cereri de recurs scutite de la plata taxei de timbru și a timbrului judiciar.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns intimatul pârât Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploiești, reprezentat de consilier juridic, conform delegației depuse la dosar, lipsind recurentul pârâtul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, recurentul chemat în garanție Ministerul Economiei și Finanțelor, intimatele reclamante - și, intimații pârâți Statul Român prin Ministerul Economiei și Finanțelor și Parchetul de pe lângă Tribunalul Prahova.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de grefierul de ședință, după care,
Se învederează instanței că la dosarul cauzei s-au depus, prin Serviciul Registratură, sub nr.12162 din data de 19 iunie 2009, concluzii scrise formulate de recurentul pârât Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, solicitându-se judecarea cauzei în lipsă.
S-au mai depus, sub nr.12272 din data de 22.06.2009, note de ședință formulate de intimatul pârât Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploiești.
Consilier juridic, pentru intimatul pârât Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploiești, arată că nu mai are alte cereri de formulat și solicită cuvântul în fond.
Instanța ia act de declarația reprezentantului intimatului pârât, în sensul că nu mai are alte cereri de formulat și față de actele și lucrările dosarului, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în fond.
Consilier juridic, pentru intimatul pârât Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploiești, având cuvântul în fond, solicită admiterea recursului declarat de Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție. Pune accent pe faptul că se dorește admiterea excepției prescripției și pe fondul cauzei se solicită respingerea acțiunii ca neîntemeiată.
Cu privire la recursul declarat de Ministerul Economiei și Finanțelor, solicită respingerea acestuia.
CURTEA
Deliberând asupra recursului civil de față, constată:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Prahova la nr- reclamantele - și cu domiciliul ales la Parchetul de pe lângă Judecătoria Mizil au chemat în judecată pe pârâții Statul Român-prin Ministerul Finanțelor Publice, Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție B, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploiești și Parchetul de pe lângă Tribunalul Prahova, solicitând instanței ca prin hotărârea ce va pronunța să fie obligați pârâții în solidar, la plata sporului pentru risc și suprasolicitare în procent de 50% calculat lunar la salariul de bază, începând cu 01.01.2003 și în continuare, actualizarea sumelor rezultate din calcularea sporului de 50% la salariul de bază prin aplicarea ratei de inflație de la 01.01.2003 până în momentul efectuării plății sumelor datorate precum și efectuarea mențiunilor corespunzătoare în carnetele de muncă.
In motivarea acțiunii, reclamantele au arătat că, potrivit art.47 din Legea nr.50/1996 republicată, pentru risc și suprasolicitare neuropsihică magistrații, precum și personalul auxiliar de specialitate, beneficiază de un spor de 50% din salariul de bază brut lunar.
Au mai precizat reclamantele că, ulterior, prin OUG nr.177/2002 privind salarizarea și alte drepturi ale magistraților a fost abrogat acest spor, nemaifiind prevăzut în noua lege de salarizare a magistraților.
Totodată, pentru personalul auxiliar de specialitate au rămas în vigoare dispozițiile Legii nr.50/1996, aceste dispoziții fiind abrogate abia la intrarea în vigoare a OG nr.8/2007, ordonanța ce reglementează salarizarea personalului auxiliar din cadrul instanțelor si parchetelor.
Au mai susținut reclamantele că, la data stabilirii acestui drept, în baza art.47 din 50/1996, legiuitorul a avut în vedere anumite criterii de referință care rezidă în condițiile în care personalul din justiție își desfășoară activitatea, condiții ce sunt caracterizate de acesta ca fiind condiții de risc și suprasolicitare neuropsihică și că, acestea nu s-au schimbat, ci, dimpotrivă, s-au acutizat, întrucât au crescut cerințele înfăptuirii actului de justiție în condiții de calitate și eficiență sporită.
De asemenea, in conformitate cu prevederile art.242 al.ultim pr.civ. reclamantele au solicitat judecarea cauzei și în eventualitatea lipsei de la dezbateri.
In raport de susținerile reclamantelor, pârâtul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă ICCJ a formulat, în baza art.115-118 pr.civ. întâmpinare prin care a invocat excepția prescripției dreptului material la acțiune pentru perioada 01.01.2003-15.05.2005.
Totodată, a formulat și cerere de chemare în garanție a Ministerului Economiei și Finanțelor pentru că, în cazul în care se va admite cererea reclamantelor, să fie adoptat un proiect de rectificare a bugetului Ministerului Public, care să includă alocarea sumelor ce reprezintă pretențiile reclamantelor.
In subsidiar, pârâtul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă ICCJ a solicitat respingerea acțiunii reclamantelor ca inadmisibilă.
La rândul său, Ministerul Economiei și Finanțelor - prin Direcția Generală a Finanțelor Publice P, a formulat în baza acelorași texte de lege întâmpinare prin care a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive a MEF, susținând că acesta nu poate fi ordonator principal de credite pentru alte instituții sau ministere, care, la rândul lor, sunt ordonatori principali de credite, precum Ministerul Public.
Pe baza probatoriilor cu înscrisuri administrate în cauză, Tribunalul Prahova, prin sentința civilă nr.1806 din data de 16 iulie 2008 a respins excepția prescripției dreptului la acțiune pentru perioada 01.01.2003-26.03.2005 și excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Ministerul Finanțelor Publice prin Direcția Generală a Finanțelor Publice P și a admis acțiunea formulată de reclamantele - și, în contradictoriu cu pârâții Statul R - prin Ministerul Finanțelor Publice, Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție B, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploiești și Parchetul de pe lângă Tribunalul Prahova.
Prin aceeași sentință, s-a admis cererea de chemare în garanție a Ministerului Finanțelor Publice și, în consecință: a obligat pârâții Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploiești și Parchetul de pe lângă Tribunalul Prahova în solidar, să plătească reclamantelor sporul de stres și suprasolicitare neuropsihică în procent de 50% lunar, calculat la salariul de bază - începând cu 01.01.2003 la zi și în continuare, până la încetarea calității de personal auxiliar, sume ce vor fi actualizate conform indicelui de inflație, calculat de la data scadenței fiecărei sume și până la data plății efective și să efectueze cuvenitele mențiuni în carnetele de muncă ale reclamantelor în baza Decretului nr.92/1976.
De asemenea a fost obligat pârâtul - chemat în garanție - Ministerul Economiei și Finanțelor, să adopte proiectul de rectificare a bugetului Ministerului Public pe anul 2008 în care să includă alocarea sumelor sus-menționate și să dispună virarea acestora către pârâții debitori.
Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut în esență următoarele:
Potrivit disp.art.137 al.1 pr.civ. Tribunalul Prahovas -a pronunțat mai întâi asupra excepțiilor de fond și a celor de procedură care fac de prisos în tot sau în parte cercetarea în fond a pricinii.
Astfel, în ceea ce privește excepția prescripției dreptului material la acțiune invocată de pârâtul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă ICCJ s-a reținut de către instanța de fond că acțiunea reclamantelor nu este prescrisă deoarece, chiar dacă termenul de prescripție a dreptului material la acțiune în situația în care obiectul conflictului individual de muncă constă în plata unor drepturi salariale neacordate sau a unor despăgubiri către salariat, prevăzut de Decretul nr.167/1958 cât și de art.283 al.1 lit.c C-muncii este de 3 ani, în cauza de față, fiind întemeiata pe principiul nediscriminării, devin aplicabile dispozițiile art.16 din 167/1958, cursul prescripției fiind întrerupt prin recunoașterea dreptului a cărui acțiune se prescrie, astfel că această excepție, a fost respinsă.
Referitor la excepția lipsei calității procesuale pasive a MEF invocată de acesta prin DGFP P, prima instanță a respins-o deoarece, deși acest pârât nu are atribuții directe de plată către salariații altor instituții, elaborează proiectul bugetului de stat și alocă fondurile necesare funcționarii celorlalte instituții.
Pe cale de consecință, această excepție a fost admisă, precum și cererea de chemare în garanție a MEF formulată de Ministerul Public - Parchetul de pe lângă ICCJ.
Pe fondul cauzei, prima instanță a reținut că prin art.47 din Legea nr.50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, republicată, s-a introdus sporul de 50% din salariul de bază brut lunar pentru risc și suprasolicitare nervoasă, avându-se în vedere condițiile deosebite de muncă din acest domeniu de activitate, text de lege ce a fost abrogat prin art.I pct.2 din OG nr.83/2000 pentru modificarea și completarea Legii nr.50/1996.
OG 83/2000 reprezintă un act normativ ordinar, iar domeniul drepturilor de salarizare nu poate fi reglementat decât printr-o lege organică, astfel încât se constată încălcarea dispozițiilor art.107 al.3 din Constituție, în vigoare la acea dată.
Conform prev.art.107 al.3 din Constituția României în forma anterioară republicării acesteia, Parlamentul putea adopta o lege specială de abilitare a Guvernului pentru a emite ordonanțe in domenii care nu fac obiectul legilor organice.
De altfel, art.72 al.3 din Constituție, precizează în mod expres care sunt domeniile reglementate prin lege organica, iar la litera h se regăsesc aspectele referitoare la organizarea și funcționarea Consiliului Superior al Magistraturii, a instanțelor judecătorești, a Ministerului Public și a Curții de Conturi.
Toate aceste aspecte trebuiesc interpretate prin prisma art.4 din Legea nr.24/2000 privind normele de tehnică legislativă care stipulează că, actele normative se elaborează în funcție de ierarhia lor, de categoria acestora și de autoritatea publică competentă să le emită.
Prevederile OG 83/2000 rap.la art.47, încalcă dispozițiile constituționale, dar si art. 1 din Protocolul nr.1 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului și Libertăților Fundamentale, deoarece, măsura adoptată printr-o ordonanță, nu este proporțională cu situația care a determinat-o, aducând atingere existenței dreptului, la stabilirea căruia s-au avut in vedere condițiile în care magistrații își desfășoară activitatea, caracterizate prin risc și suprasolicitare neuropsihică, iar acestea există și astăzi, în aceeași formă.
Situația este similară celei privind sporurile de vechime în muncă cu privire la care ICCJ, prin decizia nr.XXXVI/07.05.2007 a respins recursul în interesul legii, stabilind că dispozițiile art.33 al.1 din Legea nr.50/1996, în raport cu prevederile art.1 pct.32 din OG nr.83/2000, art.50 din OUG nr.177/2002 si art.6 al.1 din OUG 160/2000, se interpretează în sensul că " judecătorii, procurorii și ceilalți magistrați, precum și persoanele care au îndeplinit funcția de judecător financiar, procuror financiar, sau controlor financiar în cadrul Curții de Conturi a României, beneficiau și de sporul pentru vechime în muncă în cuantumul prevăzut de lege."
Comisia Europeană a pus în aplicare unele masuri care au scopul de a garanta securitatea și sănătatea lucrătorilor.
Astfel, Directiva cadru nr.89/291 cuprinde reglementari fundamentale în domeniul securității și sănătății în muncă, care afirmă cu claritate obligația angajatorilor de a asigura securitatea și sănătatea la locurile de muncă, inclusiv cu referire la efectele stresului în muncă, toate statele membre implementând această directivă în legislația proprie, iar unele din acestea au elaborat, în completare, ghiduri de prevenire a stresului în muncă.
In completare cu abordările din Directiva cadru, pentru a elimina efectele de durată ale stresului și prin stabilirea angajaților care pot fi afectați, trebuie să se acționeze în mod adecvat pentru evitarea vătămărilor produse de stres.
De altfel, și dispozițiile art.155, 165, 236, 239 si 241 pct.1 lit.d din muncii, prevăd obligativitatea acordării sporurilor de către angajator.
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs Ministerul Public -Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și Ministerul Finanțelor Publice în baza art.304 pct.4 și 9 Cod procedură civilă.
În motivarea recursului său, Ministerul Finanțelor Publice a arătat că nu are calitate procesuală pasivă în dosar deoarece nu are decât atribuții legale în elaborarea proiectului de Stat pe baza proiectelor bugetelor ordonatorilor principali de credite, însă nu se află în raporturi procesuale de dreptul muncii cu părțile din dosar.
Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a criticat sentința instanței de fond, învederând că acțiunea reclamanților este prescrisă pentru perioada 01.01.2003 - 15.05.2005, potrivit disp.art.3 alin.1 din Decretul 167/1958.
S-a apreciat de către recurent că, prin acordarea sporului de risc și suprasolicitare neuropsihică, instanța de fond a adăugat la legea specială de salarizare a personalului auxiliar de specialitate, considerând că, în mod corect, acest capăt de cerere ar fi trebuit respins ca inadmisibil.
S-a învederat că, prin decizia 21/10.03.2008, Înalta Curte de Casație și Justiție a considerat că disp.art.47 din Legea 50/1996 a rămas în vigoare și după promulgarea OG83/2000 aprobată prin Legea 334/2001. Ca atare, s-a considerat că aplicarea acestei decizii poate avea loc cu privire la pretențiile posterioare datei de 16.05.2005.
Recurentul a criticat actualizarea sumelor datorate cu rata inflației, considerând că nu poate să înscrie în bugetul propriu nici o plată fără bază legală.
S-a solicitat de același recurent respingerea obligării la efectuarea mențiunilor corespunzătoare în carnetele de muncă deoarece în baza art.11 alin.2 din Decretul 92/1976, nu se pot înscrie în carnetele de muncă drepturile acordate de prima instanță.
Legal citați intimații nu au formulat întâmpinare la recurs, ci au depus concluzii scrise.
În recurs nu s-au administrat probe noi.
Analizând actele și lucrările dosarului în funcție de prevederile legale aplicabile cauzei și sub toate aspectele conform art.3041Cod procedură civilă, Curtea constată că motivele de recurs sunt fondate pentru următoarele considerente:
În ceea ce privește lipsa calității procesual pasive a Ministerului Finanțelor Publice, Curtea constată că instanța de fond a respins în mod greșit această excepție având în vedere că între acest recurent și celelalte părți din dosar nu există raporturi juridice de dreptul muncii, Ministerul Finanțelor Publice având doar obligația de a elabora proiectul de Stat pe baza proiectelor bugetelor ordonatorilor principali de credite.
Așa fiind, văzând și disp.art.312 alin.1 Cod procedură civilă, va admite recursul Ministerului Finanțelor Publice, va modifica în parte sentința în sensul că va admite excepția lipsei calității procesual pasive a acestui recurent și va respinge acțiunea și cererea de chemare în garanție față de acesta ca fiind introduse împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.
În ceea ce privește recursul Ministerului Public, Curtea constată că acesta este fondat numai cu privire la excepția prescripției acțiunii pentru perioada 01.01.2003-16.05.2005, astfel încât va respinge ca prescrisă acțiunea pentru această perioadă.
În ceea ce privește motivele de fond invocate de acest recurent, Curtea constată următoarele:
Prin art.47 din Legea nr.50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, republicată, s-a introdus sporul de 50% din salariul de bază brut lunar pentru risc și suprasolicitare nervoasă, avându-se în vedere condițiile deosebite de muncă din acest domeniu de activitate, text de lege ce a fost abrogat prin art.I pct.2 din OG nr.83/2000 pentru modificarea și completarea Legii nr.50/1996.
OG 83/2000 reprezintă un act normativ ordinar, iar domeniul drepturilor de salarizare nu poate fi reglementat decât printr-o lege organică, astfel încât se constată încălcarea dispozițiilor art.107 al.3 din Constituție, în vigoare la acea dată.
Conform prev.art.107 al.3 din Constituția României în forma anterioară republicării acesteia, Parlamentul putea adopta o lege specială de abilitare a Guvernului pentru a emite ordonanțe in domenii care nu fac obiectul legilor organice.
De altfel, art.72 al.3 din Constituție, precizează în mod expres care sunt domeniile reglementate prin lege organica, iar la litera h se regăsesc aspectele referitoare la organizarea și funcționarea Consiliului Superior al Magistraturii, a instanțelor judecătorești, a Ministerului Public și a Curții de Conturi.
Toate aceste aspecte trebuie interpretate prin prisma art.4 din Legea nr.24/2000 privind normele de tehnică legislativă care stipulează că, actele normative se elaborează în funcție de ierarhia lor, de categoria acestora și de autoritatea publică competentă să le emită.
Prevederile OG 83/2000 rap.la art.47, încalcă dispozițiile constituționale, dar si art. 1 din Protocolul nr.1 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului și Libertăților Fundamentale, deoarece, măsura adoptată printr-o ordonanță, nu este proporțională cu situația care a determinat-o, aducând atingere existenței dreptului, la stabilirea căruia s-au avut in vedere condițiile în care magistrații își desfășoară activitatea, caracterizate prin risc și suprasolicitare neuropsihică, iar acestea există și astăzi, în aceeași formă.
Această situație a fost reținută și prin decizia 21/2008 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție.
Comisia Europeană a pus în aplicare unele masuri care au scopul de a garanta securitatea și sănătatea lucrătorilor.
Astfel, Directiva cadru nr.89/291 cuprinde reglementari fundamentale în domeniul securității și sănătății în muncă, care afirmă cu claritate obligația angajatorilor de a asigura securitatea și sănătatea la locurile de muncă, inclusiv cu referire la efectele stresului în muncă, toate statele membre implementând această directivă în legislația proprie, iar unele din acestea au elaborat, în completare, ghiduri de prevenire a stresului în muncă.
In completare cu abordările din Directiva cadru, pentru a elimina efectele de durată ale stresului și prin stabilirea angajaților care pot fi afectați, trebuie să se acționeze în mod adecvat pentru evitarea vătămărilor produse de stres.
De altfel, și dispozițiile art.155, 165, 236, 239 si 241 pct.1 lit.d din muncii, prevăd obligativitatea acordării sporurilor de către angajator.
În mod corect instanța de fond a obligat recurentul să efectueze cuvenitele mențiuni în carnetele de muncă ale reclamanților, acestea încadrându-se în obiectivul Decretului 92/1976, art.1, privind carnetul de muncă
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursurile declarate de pârâtul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, cu sediul în B,-, sector 5 și de chematul în garanție Ministerul Economiei și Finanțelor, cu sediul în B,-, sector 5, împotriva sentinței civile nr.1806 din 20 iunie 2008 pronunțată de Tribunalul Prahova, în contradictoriu cu intimatele reclamante - și, ambele cu domiciliul ales la Parchetul de pe lângă Judecătoria Mizil, cu sediul în M,-, județul P, și în contradictoriu cu pârâți Statul Român prin Ministerul Economiei și Finanțelor, cu sediul în B,-, sector 5, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploiești, cu sediul în P,-, județul P, Parchetul de pe lângă Tribunalul Prahova, cu sediul în P,-, județul
Modifică în parte sentința în sensul că admite excepția prescripției și respinge acțiunea ca prescrisă pentru perioada 01.01.2003 - 16.05.2005.
Admite excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Finanțelor Respinge acțiunea și cererea de chemare în garanție față de Ministerul economiei ca introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.
Menține restul dispozițiilor sentinței.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică, azi 29 octombrie 2009.
Președinte, JUDECĂTORI: Ioana Cristina Țolu, Cristina Pigui Simona
- - - - - - -
Grefier,
red.CP
tehnored.IM
3 ex./19.11.2009
f- Tribunalul Prahova
,
operator date cu caracter personal,
nr.notificare 3120
Președinte:Ioana Cristina ȚoluJudecători:Ioana Cristina Țolu, Cristina Pigui Simona
