Drepturi banesti castigate in instanta. Speta. Decizia 208/2010. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
Dosar nr- (Număr în format vechi 5429/2009)
O M NIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VII A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA CIVILĂ Nr.208R
Ședința publică din data de 15.01.2010
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Scrob Bianca Antoaneta
JUDECĂTOR 2: Opriș Daniela Elena
JUDECĂTOR - - -
GREFIER -
Pe rol soluționarea cererii de recurs formulată de recurentul Ministerul Justiției și Libertăților, împotriva sentinței civile nr.4817 din data de 03.06.2009, pronunțată de Tribunalul București - Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr.15764/3/LM/2009, în contradictoriu cu intimații, și, având ca obiect "drepturi bănești - spor de 50%".
La apelul nominal făcut în ședința publică, nu au răspuns părțile.
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefiera de ședință, care învederează instanței faptul că intimații, și au solicitat soluționarea cauzei conform art.242 Cod procedură civilă.
Curtea, având în vedere faptul că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă, conform art. 242 alin.2 Cod procedură civilă, constată cauza în stare de judecată și o reține în pronunțare.
CURTEA,
Asupra recursului de față, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr.4817 din data de 03.06.2009, pronunțată de Tribunalul București - Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr.15764/3/LM/2009, a fost admisă, în parte, acțiunea reclamanților, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Justiției și Libertăților,
A fost obligat pârâtul la plata către reclamanții, și a sumelor reprezentând sporul de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, calculat la indemnizația brută lunară, pentru perioada 15.03.2006 la zi precum și în continuare, sume ce urmează a fi actualizate cu indicele de inflație, precum și la plata către reclamanta a sumelor reprezentând sporul de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, calculat la indemnizația brută lunară, pentru perioada 03.09.2007 la zi precum și în continuare, sume ce urmează a fi actualizate cu indicele de inflație,
A fost obligat pârâtul la plata către reclamanți a sumelor reprezentând dobânda legală aferentă, calculată de la data introducerii cererii de chemare în judecată până la data plății efective,
A fost admisă acțiunea intervenientei în interes propriu,
A fost obligat pârâtul la plata către aceasta a sumelor reprezentând sporul de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, calculat la indemnizația brută lunară, pentru perioada 07.07.2008 la zi precum și în continuare, sume ce urmează a fi actualizate cu indicele de inflație, precum și la plata către intervenienta în interes propriu a sumelor reprezentând dobânda legală aferentă, calculată de la data introducerii cererii de chemare în judecată până la data plății efective Obligă pârâtul să modifice ordinele de încadrare a reclamanților și a intervenientei în interes propriu în sensul completării acestora cu sporul de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică și să înscrie mențiunile privind sporul de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică calculat la indemnizația brută lunară în carnetele de muncă ale reclamanților și al intervenientei în interes propriu și,
A fost respins, ca neîntemeiat, capătul de cerere privind plata cheltuielilor de judecată.
Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut că, potrivit carnetelor de muncă aflate la dosar instanța constată faptul că reclamanții, ocupă, începând cu data de 15.03.2006 funcția de consilier juridic în cadrul Ministerului Justiției și Libertăților iar reclamanta și intervenienta scu ocupă aceeași funcție, începând cu data de 03.09.2007 și respectiv 07.07.2008.
S-a constatat faptul că potrivit art.47 din Legea nr.50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judiciare "pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, magistrații și personalul auxiliar de specialitate, beneficiază de un spor de 50% din salariul de bază brut lunar".
Prin art.I pct.42 din nr.OG83/2000 pentru modificarea si completarea Legii nr.50/1996, art.47 din Legea nr.50/1996 a fost abrogat expres.
Prin Decizia nr.21/10.03.2008 instanța supremă a admis recursul în interesul legii și a constatat că judecătorii, procurorii, magistrații asistenți și personalul auxiliar de specialitate au dreptul la un spor de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică calculat la indemnizația brută lunară și după intrarea în vigoare a OG nr.83/2000.
În ceea ce privește incidența în cauză a dispozițiilor art.1 din Primul Protocol Adițional la Convenția Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale, tribunalul reamintește jurisprudența constantă a Curții Europene a Drepturilor Omului privind instituțiile reglementate prin Convenție, conform căreia bunurile în sensul articolului 1 din Protocolul nr. 1 pot fi fie bunuri existente (vezi der Mussele contra Belgiei, hotărârea din 23 noiembrie 1983 și Malhous contra (dec.), fie valori patrimoniale, inclusiv creanțele, pentru care un reclamant poate pretinde că are cel puțin o speranță legitimă de a le vedea concretizate.
Sporul de 50% de risc și suprasolicitare neuropsihică solicitat de reclamanți și de intervenienta în interes propriu, fiind un drept de creanță suficient de caracterizat în dreptul intern, este un bun în sensul art.l din Protocolul adițional nr. 1 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului.
Astfel, instanța de contencios al drepturilor omului a reamintit în repetate rânduri jurisprudența constantă privind instituțiile reglementate prin Convenție, conform căreia bunurile în sensul articolului 1 din Protocolul nr.1 pot fi fie bunuri existente, fie valori patrimoniale, inclusiv creanțele, pentru care un reclamant poate pretinde că are cel puțin o speranță legitimă de a le vedea concretizate Compania și alții contra Belgiei, hotărârea din 20 noiembrie 1995.
Ceea ce legitimează de a vedea concretizat un drept de creanță poate fi, potrivit aprecierilor Curții în cauza Aurel împotriva României 1, din 06.12.2007, și o jurisprudența constată de recunoștere a unui asemenea drept de creanță.
Prin urmare, articolul 1 din Protocolul nr. 1 își găsește aplicarea în cauza dedusă judecății.
Pentru a stabili dacă a existat o privare de proprietate în sensul celei de-a doua norme a aceluiași articol, este necesar să se examineze nu numai dacă a existat o expropriere formală sau transferul dreptului de proprietate, dar, de asemenea, de a examina dacă circumstanțele faptelor au condus la o expropriere de fapt. Acest fapt a fost evidențiat în mod clar în cazul și Suedia care viza impunerea titlului de expropriere și dispozițiilor de interzicere asupra bunurilor în, Suedia, în care Curtea a observat că: munca obligatorie efectuata in timpul serviciului militar. Reclamantul s-a plâns si de faptul ca este victima unei discriminări, având in vedere ca situația sa este similara celei in care s-au aflat alte persoane cărora instanțele interne si înalta Curte de Casație si Justiție le-a recunoscut aceste drepturi. In plus, fata de jurisprudența divergenta a instanțelor in materie, reclamantul a invocat si încălcarea dreptului sau la un proces echitabil, sub aspectul nerespectării principiului securității raporturilor juridice, precum si sub aspectul si imparțialității instanțelor.
În cauza, Curtea a constat la data judecării cauzei, in anul 2004, existat o jurisprudența neunitara in aplicarea Legea nr. 309/2002 atât la nivel național cat si la nivelul instanței supreme, reamintind ca, deși divergentele de jurisprudența sunt inerente oricărui sistem de drept, totuși, instanței supreme ii revine rolul de a regla aceste contradicții. Astfel, instanța europeana a statuat ca, divergentele de jurisprudența s-au datorat instanței supreme, iar faptul ca aceste divergente existau chiar la nivelul acestei instanțe, este contrar principiului siguranței raporturilor civile care reprezintă unul din elementele fundamentale ale statului de drept. Sub aspectul si imparțialității instanțelor, Curtea a considerat ca nu este necesar sa examineze daca in cauza a existat încălcarea articolului 6 din Convenție.
În plus, Curtea văzând ca in alte cauze similare instanța suprema a acordat altor persoane drepturile prevăzute de Legea nr. 309/2002, aceasta a apreciat ca reclamantul avea o legitima de a obține recunoașterea creanței sale. In concluzie, fata de divergentele din jurisprudența existente la nivelul instanței supreme, si subliniind ca articolul 14 din Convenție are caracter exemplificativ, iar nu limitativ (Engel si alții Olanda, 8 iunie 1976, Rasmussen Danemarca, 28 noiembrie 1984), a constatat încălcarea si articolului 1 din Primul Protocol Adițional combinat cu articolul 14 din Convenție.
O situație similară a fost dedusă judecății instanței de contencios al drepturilor omului în cauza Driha România, în care reclamantul a invocat încălcarea articolului 1 din Primul Protocol Adițional combinat cu articolul 14 din Convenție prin impozitarea plății compensatorii primite la pensionare, a cărei legalitate a fost stabilită printr-o hotărâre judecătorească definitivă și irevocabilă, în condițiile unei jurisprudențe neunitare sub acest aspect, întâlnite chiar la nivelul aceleiași instanțe. în cauză apărarea Guvernului în sensul că autonomia de care se bucură instanțele interne în interpretarea legii nu ar putea fi calificată drept discriminare a fost înlăturată de către C, care, constatând faptul că, în absența vreunui motiv de natură a justifica o asemenea discriminare, spre deosebire de reclamant, alți militari trecuți în rezervă au beneficiat de această plată compensatorie fără ca ea să fie grevată de impozit, a constatat încălcarea articolului 14 din Convenție combinat cu articolul 1 din Protocolul nr.1 la Convenție.
În prezenta cauza, situația este similara, neacordarea sporului de 50% din indemnizația de baza bruta lunara, pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, reclamanților și intervenienței în interes propriu, instituind un tratament inegal in raport de reclamanții care l-au câștigat, prin hotărâri judecătorești irevocabile.
Potrivit art.20 alin.2 din Constituția României, dacă există neconcordanță între pactele și tratatele privitoare, la drepturile omului la care România este parte și legile interne au prioritate reglementările internaționale, cu excepția cazurilor în care Constituția sau legile interne conțin dispoziții mai favorabile.
Astfel, instanța reține că există conflict între art.1 pct.42 din OG nr. 83/2000, care a abrogat art.48 din legea nr. 50/1996 și art.1 din protocolul adițional a la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, urmând a da preponderență și a lua aplicarea acestui din urmă text.
În cauza sunt incidente și dispozițiile Pactului Internațional cu privire la drepturile civile și politice care la art.19 pct.3, stabilește că exercițiul drepturilor și libertăților poate fi supus unor limitări prevăzute de lege ce sunt necesare apărării securității naționale și ordinii publice, fapt ce implica inclusiv posibilitatea unor restricții privind exercitarea acestor drepturi, dar, în speță, nu se poate aprecia, conform considerentelor expuse că înlăturarea unui spor a fost justificată pentru apărarea securității naționale și a ordinii publice.
De asemenea a fost obligat pârâtul la plata către reclamanți și intervenienta în interes propriu a sumelor reprezentând dobânda legală aferentă, calculată de la data introducerii cererii de chemare în judecată până la data plății efective, dobânda legală reprezentând beneficiul nerealizat aferent debitului principal, la a cărui plată reclamanții și intervenienta în interes propriu sunt îndreptățiți în vederea asigurării reparării integrale a prejudiciului.
În ceea ce privește capătul de cerere privind obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată, formulat de reclamanți, instanța a constatat faptul că aceștia nu au făcut dovada efectuării unor asemenea cheltuieli deși potrivit dispozițiilor art.1169 cod civil sarcina probei incumba acestora.
Împotriva acestei hotărâri, a declarat recurs, în termenul legal, pârâtul Ministerul Justiției și Libertăților, criticând sentința pentru nelegalitate și netemeinicie.
În motivarea recursului, întemeiat în drept pe dispozițiile art.304 pct.9 pr.civ. recurentul a susținut că instanța de fond a apreciat greșit că se impune atât actualizarea sumelor pretinse cu indicele de inflație cât și acordarea dobânzii legale, în raport de dispozițiile art.1088 Cod civil, din interpretarea cărora rezultă că: reclamanții creditori ai unei obligații având drept obiect o sumă de bani, ar putea pretinde drept echivalent al prejudiciului încercat prin întârziere la executare doar dobânda legală, începând cu ziua cererii de chemare în judecată.
În aceste condiții, în măsura în care a operat actualizarea debitului cu rata inflației nu se mai justifica și dobânda legală, întrucât s-ar ajunge la o dublă repare a prejudiciului și la îmbogățire fără justă cauză.
Examinând sentința atacată, prin prisma criticilor invocate de recurent și ținând seama de dispozițiile art.3041pr.civ. Curtea constată următoarele:
Astfel, nstanța reține că prin cererea de daune moratorii se solicită reparația prejudiciului suferit de reclamanți, ca urmare a neacordării unor drepturi de natură salarială la termenele stabilite.
Or, devalorizarea monetară, survenită între data când drepturile bănești cuvenite intimaților ar fi trebuit acordate și data plății efective, constituie parte a prejudiciului suferit de reclamanți și este datorată de recurentul-pârât, în temeiul art.161 alin.4 din Codul muncii și art.1084 din Codul civil, după cum corect a reținut instanța de fond.
Cu toate acestea după cum corect a susținut și recurenta, intimații- eclamanții nu sunt însă îndreptățiți și la acordarea dobânzii legale, începând cu data introducerii acțiunii, pentru că aceasta ar echivala cu o dublă reparare a prejudiciului suferit prin plata cu întârziere a sumelor cuvenite.
Repararea acestui prejudiciu s-a realizat prin actualizarea sumelor, neputând fi primită susținerea reclamanților în sensul că dobânda ar reprezenta beneficiul nerealizat, atâta vreme cât obligația plății drepturilor salariale nu este, potrivit dispozițiilor legale, o obligație purtătoare de dobânzi, iar măsura actualizării sumelor acoperă integral prejudiciul pretins de reclamanți, întrucât coeficientul de inflație se calculează începând de la data nașterii dreptului la încasarea sumei.
Curtea mai apreciază ca fondate și critica vizând nelegalitate hotărârii, făcând aplicarea și a dispozițiilor art.3041pr.civ. în privința obligării recurentului la plata drepturilor reprezentând sporul pentru risc și suprasolicitare neuropsihică cuvenit intimațilo, în continuare având în vedere împrejurarea că prin dispozițiile Legii nr.330/2009, de salarizare unică a personalului bugetar, începând cu data de 12.11.2009, s-a reglementat în mod unitar salarizarea acestei categorii de personal, abrogându-se legile speciale de salarizare.
Drept consecință, văzând și dispozițiile art.312 pr.civ. Curtea va admite recursul, va modifica, în parte, sentința în sensul că va înlătura dispoziția de obligare a pârâtului la dobânda legală și va dispune acordarea drepturilor bănești până la data intrării în vigoare a Legii nr.330/2009, respectiv până la data de 12.11.2009; va mențiune celelalte dispoziții ale sentinței recurate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de recurentul Ministerul Justiției și Libertăților, împotriva sentinței civile nr.4817 din data de 03.06.2009, pronunțată de Tribunalul București - Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr.15764/3/LM/2009, în contradictoriu cu intimații, și.
Modifică, în parte, sentința în sensul că:
Înlătură dispoziția de obligare a pârâtului la dobânda legală.
Dispune acordarea drepturilor bănești până la data intrării în vigoare a Legii nr.330/2009, respectiv până la 12.11.2009.
Menține celelalte dispoziții ale sentinței.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 15.01.2010.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
GREFIER
Red.:
Dact.: /2ex.
19.01.2010
Jud. fond.:;
Președinte:Scrob Bianca AntoanetaJudecători:Scrob Bianca Antoaneta, Opriș Daniela Elena
