Drepturi banesti castigate in instanta. Speta. Decizia 2177/2009. Curtea de Apel Cluj
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
Secția civilă, de muncă și asigurări sociale
pentru minori și familie
Dosar nr-
DECIZIA CIVILĂ NR. 2177/R/2009
Ședința publică din data de 26 octombrie 2009
PREȘEDINTE: Gabriella Purja vicepreședinte al instanței
JUDECĂTOR 2: Sergiu Cătălin Boboș
JUDECĂTOR 3: Cristina
GREFIER: -
S-a luat în examinare recursul declarat de pârâta SC SA B împotriva sentinței civile nr. 582 din 6 aprilie 2009 pronunțată de Tribunalul Sălaj în dosarul nr-, privind și pe intimatul reclamant -, având ca obiect litigiu de muncă-drepturi bănești.
La apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă reprezentanta pârâtei recurente - avocat, reclamantul intimat, personal.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul este scutit de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
S-a făcut referatul cauzei, după care, se constată că la data de 19 octombrie 2009, s-a depus la dosar, prin registratura instanței, din partea pârâtei recurente o adresă la care a anexat copia sentinței civile nr. 646/26.06.1997 a Judecătoriei Marghita.
La data de 20 octombrie 2009, s-a depus la dosar din partea reclamantului intimat, o cerere prin care solicită lăsarea cauzei la a doua strigare, pentru a avea posibilitatea de a se prezenta la dezbateri.
Reclamantul intimat depune la dosar concluzii scrise, precum și sentința civilă nr. 1251/2000 pronunțată în dosar nr. 1516/2000 pronunțată de Judecătoria Marghita și sentința civilă nr. 646/1997 pronunțată în dosar nr. 1277/1996 pronunțată de Judecătoria Marghita.
Nemaifiind cereri prealabile de formulat sau excepții de invocat, Curtea declară închisă faza probatorie și acordă cuvântul asupra recursului.
Reprezentanta pârâtei recurente SC SA solicită admiterea recursului, casarea sentinței atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare instanței de fond, respectiv Judecătoria Zalău, iar în subsidiar solicită admiterea recursului, modificarea sentinței atacate în sensul respingerii acțiunii introductive ca nefondată.
Reclamantul intimat solicită respingerea recursului, apreciind că prezentul litigiu a fost corect soluționat ca și litigiu de muncă, fără cheltuieli de judecată.
CURTEA,
Asupra recursului de față.
Prin cererea înregistrată sub nr. 208/84/26 ianuarie 2009, pe rolul Tribunalului Sălaj, reclamantul a solicitat instanței de judecată obligarea pârâtei "" la plata sumei de 98.234 lei reprezentând: prime de vacanță, contravaloarea acțiunilor și dividendelor acordate de Bank, contravaloarea tichetelor de masă și a sumelor plătite salariaților ca participare la profit.
În motivarea cererii, reclamantul a arătat că, în temeiul sentinței civile nr. 646/1997 a Judecătoriei Marghita, a obținut, prin sentința civilă nr. 1460 din 23 iunie 2008 pronunțată de Tribunalul Sălaj, în dosarul nr-, obligarea pârâtei la plata sumelor actualizate cu titlu de despăgubiri pentru accidentul de muncă suferit. Această hotărâre a rămas definitivă prin decizia civilă nr. 1975/R/2008 a Curții de Apel Cluj.
Reclamantul a mai arătat că a fost angajat la Sucursala, iar în anul 1996 fost pensionat în urma accidentului de muncă suferit, situație în care pârâta este obligată să îi achite toate drepturile de natură salarială de care ar fi beneficiat dacă ar fi continuat să lucreze.
Ulterior, reclamantul și-a precizat acțiunea, în sensul că solicită obligarea pârâtei la plata sumei de 102.368 lei, depunând în anexă o serie de calcule privind despăgubirile solicitate.
Prin sentința civilă nr. 582/06.04.2009, Tribunalul Sălaja admis acțiunea, astfel cum a fost precizată, formulată de reclamantul -, pârâta fiind obligată să plătească acestuia suma de 102.368 lei, reprezentând: prime de vacanță în sumă de 60.919 lei, contravaloare acțiuni Bank în sumă de 15.980 lei, contravaloare tichete de masă în sumă de 20.566 lei și sume plătite salariaților ca și participare la profit în cuantum de 4.904 lei.
Pentru a se pronunța astfel, prima instanță reținut următoarele:
Reclamantul a fost angajat al pârâtei, cu contract individual de muncă, având calitatea de sondor, până la începutul anului 1996, când accidentul de muncă suferit a dus la pierderea totală a capacității sale de muncă și prin urmare, la pensionarea sa.
Prin sentința civilă nr. 646/1997 a Judecătoriei Marghita, pârâta a fost obligată la plata unei sume ce reprezenta diferența dintre salariul pe care reclamantul l-ar fi realizat în ipoteza că ar fi fost de muncă și pensia de invaliditate stabilită în favoarea acestuia.
S-a mai reținut că, în calitate de pensionar de invaliditate, reclamantul trebuia să beneficieze de prime de vacanță, de contravaloarea acțiunilor Bank, de contravaloarea tichetelor de masă și de sumele plătite salariaților ca și participare la profit.
Potrivit art. 287 din Codul muncii, sarcina probei în conflictele de muncă revine angajatorului, acesta fiind obligat să depună dovezile în apărarea sa până la prima zi de înfățișare.
De asemenea, potrivit art. 288 din Codul muncii, administrarea probelor, în conflictele de muncă se face cu respectarea regimului de urgență.
Cu toate că pârâta Baf ost legal citată pentru termenele de judecată din 16 februarie și 2 martie 2009, iar la termenul de judecată din 16 martie 2009 pârâta a fost reprezentantă prin apărător, aceasta nu a depus întâmpinare în prezenta cauză și nici nu a propus probe în apărarea sa.
Pentru aceste motive, prima instanță a reținut că acțiunea reclamantului pentru obligarea pârâtei B la plata sumei de 102.368 reprezentând drepturi de care reclamantul ar fi beneficiat în cazul în care ar fi fost de muncă apare ca fiind fondată.
Împotriva acestei sentințe civile a formulat recurs pârâta "", considerând-o ca fiind nelegală și netemeinică pentru următoarele motive:
În conformitate cu dispozițiile art.261 din Codul d e procedură civilă, hotărârea instanței trebuie să cuprindă motivele de fapt și de drept, care au format convingerea instanței, ori în speță, instanța de fond nu a analizat sub nici un aspect cererea reclamantului.
Se mai invocă faptul că a suferit un accident de muncă și prin sentința civilă nr.646/1997, Judecătoria Marghitaa stabilit răspunderea "" B pentru daunele suferite de acesta, cu titlu de rentă lunară, constând într-o sumă ce reprezintă diferența dintre pensia de invaliditate și salariul pe care l-ar fi obținut dacă ar fi fost de muncă.
Prin sentința civilă nr.1251/2000, Judecătoria Marghitaa majorat această rentă lunară raportat la veniturile majorate ale unui sondor.
În privința sporurilor solicitate de către reclamant prin prezenta acțiune, se arată că acestea sunt prevăzute de art.168 din contractul colectiv de muncă doar pentru salariați, raportându-se la activitatea concretă desfășurată de cei ce prestează zilnic muncă.
Pentru aceleași motive, recurenta consideră că intimatul nu poate fi îndreptățit la plata primei de vacanță sau a tichetelor de masă.
În ceea ce privește sumele pretinse cu titlu de cotă parte la profit, se susține că modalitatea concretă de acordare și condițiile de diferențiere se stabilesc anual, prin negociere cu sindicatul.
Se arată astfel că drepturile fiecărui salariat urmau să se nască numai după negocierea acestora cu sindicatul.
Recurenta mai invocă faptul că dreptul la acțiune în acest capăt de cerere este prescris, în temeiul disp.art.283 lit.e) din Codul muncii, întrucât nu s-au solicitat drepturi salariale.
În ceea ce privește acțiunile Bank, se arată că asemenea acțiuni nu au fost distribuite salariaților societății, neexistând o asemenea clauză în contractul colectiv de muncă sau într-un alt acord.
Prin cererea formulată la data de 08.09.2009, invocă, ca motiv de ordine publică, necompetența materială a primei instanțe de soluționare a prezentei cauze.
La termenul de judecată din data de 26 octombrie 2009, Curtea pune în discuția părților, în temeiul disp.art.306 alin.2 din Codul d e procedură civilă, acest motiv de ordine publică.
Analizând recursul declarat de pârâta "" B, prin reprezentant legal, prin prisma obiectului acțiunii și a dispozițiilor legale invocate, se reține că acesta este fondat, pentru următoarele considerente:
Motivul de ordine publică invocat de către recurentă este fondat, hotărârea primei instanțe fiind pronunțată cu încălcarea dispozițiilor imperative privitoare la competența materială a instanțelor judecătorești.
Astfel, Tribunalul Sălaja calificat prezentul litigiu ca fiind un conflict de drepturi și l-a judecat în consecință, în primă instanță, în temeiul disp.art.284 alin.1 din Codul muncii și art.2 alin.1 lit.c) din Codul d e procedură civilă.
Se reține că această calificare dată litigiului de către prima instanță ar fi fost corectă dacă din probele administrate în cauză ar fi rezultat săvârșirea de către angajator a unor fapte proprii cauzatoare de prejudicii. În această ipoteză răspunderea sa pentru prejudiciul cauzat salariatului, în urma accidentului de muncă, ar fi fost stabilită în temeiul disp.art.269 din Codul muncii și art.44 din Legea nr.319/2006 privind securitatea și sănătatea în muncă și ar fi atras competența tribunalului d e soluționare în primă instanță.
Astfel, potrivit disp.art.269 alin.1 din Codul muncii, angajatorul este obligat, în temeiul normelor și principiilor civile contractuale, să îl despăgubească pe salariat în cazul în care acesta a suferit un prejudiciu material sau moral din culpa angajatorului în timpul îndeplinirii atribuțiilor de serviciu sau în legătură cu serviciul.
Această acțiune în daune pentru prejudiciul cauzat prin accidente de muncă, întemeiată pe disp.art.269 din Codul muncii îndeplinește, potrivit disp.art.44 din Legea nr.319/2006, un rol subsidiar și complementar sub aspectul prejudiciului, angajatorii răspunzând patrimonial, potrivit legii civile, pentru prejudiciul cauzat victimelor accidentelor, în măsura în care daunele nu sunt acoperite integral prin prestațiile de asigurări sociale de sănătate.
Prin urmare, răspunderea pentru prejudiciul material și/sau nepatrimonial cauzat salariatului poate fi stabilită în cadrul unui conflict de muncă doar în cazul în care se invocă și se dovedește în cauză că angajatul ar fi suferit asemenea prejudicii prin acțiunile sau inacțiunile proprii ale societății, constând în încălcări ale obligațiilor ce îi revin angajatorului în cursul executării contractului individual de muncă, în timpul îndeplinirii de către salariat a atribuțiilor de serviciu sau în legătură cu serviciul.
În speță, reclamantul a solicitat obligarea pârâtei-recurente la plata drepturilor enumerate prin cererea de chemare în judecată, cu titlu venituri la care ar fi fost îndreptățit dacă ar fi fost de muncă, susținând că de aceste drepturi beneficiază salariații care se află în activitate la societatea pârâtă. Acțiunea a fost întemeiată în drept pe dispozițiile art.998, 1073 și 1084 din Codul civil.
Practic, astfel cum invocă chiar și reclamantul, răspunderea pentru producerea accidentului pe care l-a suferit la data de 28.01.1996, a fost stabilită prin sentința civilă nr.646/26.06.1997 pronunțată de Judecătoria Marghita, intimatul solicitând practic prin prezenta acțiune o "actualizare" a despăgubirilor stabilite în acest mod, cu acordarea tuturor drepturilor bănești de care ar beneficiat în calitate de salariat dacă s-ar fi aflat în activitate.
Prin sentința civilă nr.646/26.06.1997 pronunțată de Judecătoria Marghitas -a reținut că, potrivit cercetărilor efectuate de organele abilitate, în materia protecției muncii, vinovați de producerea accidentului suferit de către reclamant la data de 28.01.1996, se fac salariații unității pârâte, respectiv: sondor șef, șoferul instalației și maistrul.
Prin aceeași hotărâre s-a mai reținut că reclamantul, aflat în incapacitate temporară totală de muncă, conform deciziei nr.77001/17.05.1996 aa J ud. S și marcat de handicapul constând din fracturarea coloanei,a înțeles să ceară obligarea"" A, în calitate de comitent, la plata despăgubiriisolicitate prin acțiune.
În consecință,pârâta"" Aaf ost obligată la plata despăgubirilor în temeiul disp.art.998 și 1000 alin.3 din Codul civil.
Având în vedere faptul că reclamantul nu invocă în prezenta cauză noi fapte ilicite ale angajatorului, care să-i fi cauzat prejudicii, nu se prevalează de existența clauzelor de securitate ce erau înscrise în contractul său de muncă, ci își întemeiază acțiunea doar pe faptele ce au stat la baza stabilirii răspunderii pentru producerea accidentului de muncă în cadrul dosarului nr. 1277/1995 al Judecătoriei Marghita, în care răspunderea recurentei a fost stabilită în temeiul disp.art.1000 alin.3 din Codul civil, în calitate de comitent pentru faptele prepușilor săi, se reține căîn mod eronat prezentul litigiu a fost calificat ca fiind un conflict de muncă, acesta reprezentând de fapt o acțiune civilă de drept comun.
Curtea constată că greșita calificare a litigiului de către prima instanță a condus la soluționarea cauzei cu încălcarea normelor de competență materială, fiind incident în cauză motivul de recurs prevăzut de disp.art. 304 pct.3 Cod. proc. civilă..
Se reține că în cauză competența de soluționare a cauzei revenea Judecătoriei Zalău, în temeiul disp.art.1 din Codul d e procedură civilă.
În consecință, în temeiul disp.art.312 alin.2 Cod. proc. civilă, se va admite recursul declarat de pârâta, se va casa sentința pronunțată de către prima instanță și în temeiul disp.art.312 alin. 6 din același cod, se va trimite cauza spre competentă soluționare la Judecătoria Zalău.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de pârâta împotriva sentinței civile nr. 582 din 6 aprilie 2009 Tribunalului Sălaj pronunțată în dosarul nr-, pe care o casează și trimite cauza la Judecătoria Zalău spre competentă soluționare.
Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din 26 octombrie 2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTORI,
- - - - - -
GREFIER
-
Red./Tehnored.:;
2 ex.- 16.11.2009;
Jud.fond:- Tribunalul Sălaj:-;.
Președinte:Gabriella PurjaJudecători:Gabriella Purja, Sergiu Cătălin Boboș, Cristina
