Drepturi banesti castigate in instanta. Speta. Decizia 2258/2008. Curtea de Apel Craiova
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA CONFLICTE DE munca ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIE Nr. 2258
Ședința publică de la 15 Aprilie 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Marian Lungu
JUDECĂTOR 2: Marin Panduru
JUDECĂTOR 3: Ioana Moțățăianu
Grefier: - -
Pe rol, judecarea recursurilor declarate de reclamanții, G și și de pârâții Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și Ministerul Economiei și Finanțelor prin Direcția Generală a Finanțelor Publice D împotriva sentinței civile nr. 1369/18.09.2007, pronunțată de Tribunalul Dolj în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații-pârâți Parchetul de pe lângă Curtea de APEL CRAIOVA, Parchetul de pe lângă Tribunalul Dolj, Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, precum și cu intimații intervenienți în interes propriu Vânătoriu și prin moștenitori, și, având ca obiect drepturi bănești.
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns recurentul reclamant și Ministerul Economiei și Finanțelor prin Direcția Generală a Finanțelor Publice D prin consilier juridic, lipsă fiind celelalte părți.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier ul de ședință, după care, recurentul reclamant, solicită acordarea unui nou termen de judecată, pentru a depune la dosar motivarea deciziei pronunțată de secțiile-unite ale.
Consilier juridic, pentru Ministerul Economiei și Finanțelor prin Direcția Generală a Finanțelor Publice D, susține că, se opune amânării cauzei, întrucât decizia pronunțată de J, nu are legătură cu speța în cauză.
Instanța respinge cererea de amânare și apreciind cauza în stare de judecată, acordă cuvântul părților prezente asupra recursurilor.
Recurentul reclamant, solicită admiterea recursului conform motivelor formulate și a precizărilor depuse la dosar, iar față de recursurile formulate de celelalte părți, pune concluzii de respingere a acestora ca nefondate.
Consilier juridic, pentru Ministerul Economiei și Finanțelor prin Direcția Generală a Finanțelor Publice D, solicită admiterea recursului, modificarea sentinței și respingerea cererii de chemare în garanție a Ministerului Economiei și Finanțelor ca fiind rămasă fără obiect, iar față de recursul declarat de reclamanți, pune concluzii de respingere.
În ceea ce privește recursul declarat de MINISTERUL PUBLIC, solicită admiterea acestuia, așa cum a fost formulat.
CURTEA
Asupra recursurilor de față.
Tribunalul Dolj prin sentința nr. 1369/18.09.2007 a respins excepția necompetentei materiale a Tribunalului Dolj invocată de Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și de Ministerul Economiei și Finanțelor și excepția inadmisibilității acțiunii invocată de Ministerul Economiei și Finanțelor.
A admis excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerul Economiei și Finanțelor și a Direcția Generală A Finanțelor Publice și a Parchetului de pe lângă Tribunalul Dolj, precum și excepția prescripției dreptului la acțiune pe perioada 1.01.2001 - 23.01.2004 invocată de Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și de Ministerul Economiei și Finanțelor.
A admis în parte cererea precizată formulată de reclamanții, G, împotriva pârâților Ministerul Public - Parchetul De Pe Lângă Înalta Curte De Casație Și Justiție Și Parchetul De Pe Lângă Curtea De APEL CRAIOVA.
A obligat pârâții Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și Parchetul de pe lângă Curtea de APEL CRAIOVA să plătească reclamanților despăgubiri în sumă netă de 19143 RON pentru, 19273 RON pentru G, 8771 RON pentru, reprezentând contravaloarea sporului de vechime cuvenit pentru perioada 23 ianuarie 2004 - până la data pensionării fiecărui reclamant, sume ce au fost reactualizate până la 31 mai 2007 și care urmează să fie reactualizate la data plății efective, precum și la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 100 RON pentru fiecare reclamant în parte, reprezentând onorariul de expert
A admis cererea de chemare în garanție a Ministerului Economiei și Finanțelor formulată de Ministerul Public Parchetul De Pe Lângă Înalta Curte De Casație Și Justiție și în consecință a obligat chematul în garanție să adopte un proiect de rectificare a bugetului Ministerului Public pe anul 2007 care să includă alocarea sumelor ce reprezintă despăgubirile acordate reclamanților prin prezenta hotărâre.
S-a luat act de renunțarea intervenientului și a moștenitorilor intervenientului la judecarea cauzei.
Pentru a se pronunța astfel instanța a reținut că reclamanții și intervenienții au avut calitatea de procurori în cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de APEL CRAIOVA până la data pensionării ( 10.12.2005, G 16.11.2005, 15.11.2004, Vînătoriu 01.10.2006 și 01.09.2005) și nu au beneficiat de sporul de vechime în muncă.
Sporul de vechime în muncă a fost acordat prin 50/1996, iar prin OG 83/2000, acest spor nu a mai fost prevăzut, dar nici nu a fost abrogat art.33 din 50/1996, republicată care reglementează acest drept atât pentru magistrați cât și pentru personalul auxiliar, dovadă în acest sens fiind faptul că personalul auxiliar continuă să primească sporul de vechime în baza aceluiași text de lege.
Este de reținut faptul că legiuitorul a menținut aproape toate celelalte drepturi (spor de fidelitate, salariu de merit, etc.) pentru personalul auxiliar, prin reglementarea lor în noua lege cu nr.83/2000 exceptând în schimb categoria magistraților în mod expres de la aceste drepturi.
Cum textul de la art.33 continuă să producă efecte juridice pentru personalul auxiliar în mod normal și firesc este ca acesta să producă efecte și față de magistrați.
Deși art.9 alin.4 din OG nr.83/2000, prevede că orice alte dispoziții contrare prezentei ordonanțe se abrogă, se apreciază că art.33 din Lg.80/1996 nu este un text contrar OG 83/2000, ci unul complementar, deoarece pentru personalul auxiliar acesta este în ființă.
În susținerea ideii că dispozițiile art.33 din Lg.50/1996 trebuie să aibă eficacitate și în cazul magistraților, nu numai pentru personalul auxiliar de specialitate, instanța a reținut dispozițiile art.38 alin.2 din Constituția României potrivit căruia salariații au dreptul la protecția socială a muncii, chiar dacă legiuitorul a optat pentru instituția restrângerii dreptului, pentru că restrângerea unui drept este admisibilă numai prin lege și nu pe calea unei ordonanțe și art.16 din Constituția României care arată că cetățenii sunt egali în fața legii și autorităților publice fără privilegii și fără discriminări.
Art. 20 din Constituția României prevede că dispozițiile constituționale privind drepturile și libertățile cetățenilor vor fi interpretate și aplicate în concordanță cu Declarația Universală a Drepturilor Omului, cu pactele și celelalte tratate la care România este parte.
Art. 14 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, ratificată de România prin Legea nr.30/1994 prevede că exercitarea drepturilor și libertăților recunoscute de prezenta Convenție trebuie să fie asigurate fără nici o deosebire, bazată în special pe sex, rasă, culoare, limbă, religie, opinii politice sau orice alte opinii, origine națională sau socială, apartenență la o minoritate națională, avere sau orice altă situație.
Art. 1 din protocolul nr.12 la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale adoptat la la 4.11.2000 și ratificat de România prin Legea nr.103/2006 prevede că dreptul de a se bucura de oricare din drepturile prevăzute de lege trebuie asigurat fără nici o discriminare și că nimeni nu poate face obiectul unei discriminări bazate pe orice situație din partea unei autorități publice.
Art. 7 din Declarația Universală a Drepturilor Omului semnată de România la 14.12.1955 consacră egalitatea în fața legii a cetățenilor, dreptul fără deosebire la o protecție egală a legii și dreptul la o protecție egală împotriva oricărei discriminări.
Art. 23 din Declarația Universală a Drepturilor Omului pct.2, consacră dreptul, fără nici o discriminare, la salarii egale pentru muncă egală, iar Pactul Internațional cu privire la Drepturile Economice, Sociale și Culturale ratificat de România prin Decretul nr.212/1974 prevede asigurarea pentru orice persoană a unei remunerații egale pentru o muncă de valoare egală, fără nici o distincție.
În ce privește legislația internă, art.5 din Codul Muncii interzice orice discriminare directă sau indirectă față de un salariat în cadrul relațiilor de muncă.
Art. 2 alin. 1 din OG nr.137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare prevede că "prin discriminare se înțelege orice deosebire, excludere, restricție sau preferință pe bază de rasă, naționalitate, etnie, limbă, religie, categorie socială, convingeri, sex, orientare sexuală, vârstă, dizabilitate, boală cronică necontagioasă, infectare ori apartenență la o categorie defavorizatoare precum și orice alt criteriu care are ca scop sau efect restrângerea ori înlăturarea recunoașterii folosinței sau exercitării în condiții de egalitate a drepturilor omului și libertăților fundamentale ori a drepturilor recunoscute de lege în domeniul public, economic, social, sau în orice alte domenii ale vieții publice.
Art. 2 alin. 2 din același act normativ stabilește că "sunt discriminatorii prevederile, criteriile, sau practicile aparent neutre care dezavantajează anumite persoane pe baza criteriilor prevăzute de alin.1 față de alte persoane, în afara cazului în care aceste prevederi, criterii sau practici sunt justificate obiectiv de un scop legitim iar metodele de atingere a acelui scop sunt adecvate și necesare."
Prin neacordarea sporului de vechime magistraților, categorie profesională distinctă, în condițiile în care acest drept se păstrează pentru personalul auxiliar de specialitate, iar pentru acesta s-au păstrat toate drepturile prevăzute de Legea nr.50/1996 creează un tratament diferențiat, discriminatoriu pentru această categorie profesională din care fac parte și reclamanții.
Măsura de a nu se mai acorda sporul de vechime magistraților nu poate fi apreciată că ar fi justificată de un scop legitim, atât timp cât prin aceasta nu se realizează o îmbunătățire a salarizării, iar categoria acestora este plasată într-o situație discriminatorie față de alte categorii profesionale între care și funcționarii publici, pentru care Legea nr.188/1999 prevede sporul de vechime.
Magistrații sunt într-o situație discriminatorie în raport cu senatorii și deputații, Legea nr.53/1991 privind indemnizațiile și celelalte drepturi ale senatorilor și deputaților precum și salarizarea personalului din aparatul Parlamentului României, prin art.12 prevăzând dreptul la sporul de vechime în muncă de până la 25 %, deși și magistrații reprezintă tot o autoritate publică.
Aceste aspecte atrag incidența dispozițiile art. 21 alin. 1 din OG137/2000 potrivit cărora persoana discriminată are dreptul la despăgubiri proporționale cu prejudiciul suferit, valoarea acestuia fiind echivalentă cu valoarea sporului de vechime cuvenit reclamanților, în procent de până la 25% din indemnizația de încadrare lunară, corespunzător vechimii fiecărui reclamant în muncă.
Efectele OG 83/2000, care a înlăturat dreptul la spor de vechime al magistraților acordat de Lg.nr.50/1996, trebuie examinate și din perspectiva normelor Legii nr.24/2000 privind tehnica legislativă potrivit cărora dispoziții ale unei legi organice nu pot fi abrogate prin normă legală ordinară, ordonanța guvernului neputând astfel afecta existența sau exercitarea acestui drept.
În același timp faptul că, OUG 177/2000 și OUG 27/2006 nu prevăd expres sporul de vechime, ci numai o majorare a indemnizației corespunzătoare vechimii în funcția de judecător sau procuror, nu înlătură dreptul reclamanților la despăgubiri, cele două sporuri fiind distincte, sporul de vechime fiind prevăzut de art.155 din Codul Muncii și de dispozițiile arătate anterior, aplicabile personalului auxiliar de specialitate din justiție, funcționarilor publici și parlamentarilor.
Deoarece reclamanții nu au putut beneficia de sumele respective la timpul cuvenit, ci abia după un interval mare de timp ( 3-4 ani ) în care moneda națională a suferit o devalorizare în cadrul procesului de inflație, instanța a reținut că aceștia au suferit un prejudiciu care nu se acoperă prin simpla acordare a sporului de vechime în baza prezentei hotărâri.
Potrivit art.1084 din Codul Civil reclamanții au dreptul la repararea integrală a prejudiciului prin reactualizarea sumelor reprezentând sporul de vechime cu coeficientul de inflație defalcat pe fiecare lună în parte de la data nașterii dreptului până la data plății efective.
Cu privire la excepția de necompetență materială invocată de Ministerul Economiei și Finanțelor și de Ministerul Public Parchetul de pe lângă ICCJ instanța a reținut următoarele:
Odată constatată existența discriminării, potrivit art. 21 din Ordonanța de Urgență numărul 137/2000 persoana discriminată are posibilitatea să pretindă despăgubiri proporționale cu prejudiciul suferit.
Potrivit art. 281 din Codul Muncii jurisdicția muncii are ca obiect soluționarea conflictelor de muncă cu privire la încheierea, executarea, modificarea, suspendarea și încetarea contractelor de muncă, precum și a cererilor privind raporturile juridice între partenerii sociali.
De asemenea, potrivit art. 295 alin 2 din Codul Muncii, " prevederile Codului muncii se aplică cu titlu de comun și acelor raporturi juridice de muncă neîntemeiate pe un contract individual de muncă".
Pe de altă parte, în conținutul art. 5 și 6 Codul Muncii, este reglementată instituția discriminării, în ceea ce privește drepturile prevăzute în legislația muncii, astfel încât competența de soluționarea acestei cereri, în primă instanță, aparține - conform art. 2 punctul 1 lit. c codul d e procedură civilă - tribunalelor (secției conflicte de muncă și asigurări sociale).
De asemenea instanța a respins și excepția inadmisibilității acțiunii invocată de Ministerul Economiei și Finanțelor având în vedere că acțiunea este întemeiată pe dispozițiile OUG nr. 137/2000 care nu prevede o procedură prealabilă de urmat.
De altfel, procedura administrativă amintită de Ministerul Economiei și Finanțelor, nu exclude posibilitatea reclamantei de a se adresa instanței. Articolul 21 din Constituție, prevede că orice persoană se poate adresa justiției pentru apărarea drepturilor, a libertăților și a intereselor sale legitime, în acest sens fiind și dispozițiile art. 6 din CEDO. Nici o lege nu poate îngrădi exercitarea acestui drept, iar jurisdicțiile speciale administrative sunt facultative și gratuite, potrivit textului constituțional menționat.
Cu privire la Parchetul de pe lângă Tribunalul Dolja admis excepția lipsei calității procesual pasive invocate din oficiu, deoarece reclamanții nu au avut raporturi juridice cu acest pârât, ci au îndeplinit funcția de procuror numai la Parchetul de pe lângă Curtea de APEL CRAIOVA.
Asupra excepției prescripției dreptului la acțiune instanța a constatat următoarele:
Potrivit art. 283 lit. c din Codul Muncii, cererile în vederea soluționării unui conflict de muncă pot fi formulate în termen de 3 ani de la data nașterii dreptului la acțiune, în situația în care obiectul conflictului individual de muncă constă în plata unor drepturi salariale neacordate sau a unor despăgubiri către salariat. Textul este deplin aplicabil situației de față, întrucât, potrivit art. 295 alin. 2 din Codul Muncii "prevederile prezentului cod se aplică cu titlu de drept comun și acelor raporturi juridice de muncă neîntemeiate pe un contract individual de muncă, în măsura în care reglementările speciale nu sunt complete și aplicarea lor nu este incompatibilă cu specificul raporturilor de muncă respective".
Având în vedere data formulării cererii de chemare în judecată (30.01.2007) și dispozițiile textului sus menționat, instanța a constatat că cererea de chemare în judecată a fost formulată cu depășirea termenului legal de prescripție, astfel că a admis excepția prescripției dreptului la acțiune ca fiind întemeiată pe perioada 1.01.2001 - 23.01.2004
Instanța a admis cererea de chemare în garanție a Ministerului Economiei și Finanțelor formulată de Ministerului Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Justiție și Casație și a obligat chematul în garanție să adopte un proiect de rectificare a bugetului Ministerului Public pe anul 2007 care să includă alocare a sumelor ce reprezintă despăgubirile acordate prin prezenta hotărâre având în vedere că acest minister are atribuții privind elaborarea proiectelor de legi bugetare, legi de rectificare a bugetului, precum și a legilor de aprobare a contului general anual de execuție și că Ministerul Public este o instituție publică finanțată integral de la bugetul de stat.
Astfel otrivit p. art.118 din Legea nr. 304/2004, privind organizarea judiciară, activitatea instanțelor și parchetelor este finanțată de la bugetul de stat.
Ministerul Economiei și Finanțelor are atribuții, potrivit art. 19 din aceasta lege, de a dispune masurile necesare pentru aplicarea politicii fiscal-bugetare, pentru asigurarea echilibrului bugetar si aplicarea politicii financiare a statului, precum si cheltuirea cu eficienta a resurselor financiare.
Potrivit art. 3 alin. 1 din HG 208/2005, Ministerul Economiei și Finanțelor are, în acest sens, următoarele atribuții: elaborează proiectul bugetului de stat, al legii bugetare anuale și raportul asupra proiectului bugetului de stat, precum și proiectul legii de rectificare a bugetului de stat, operând rectificările corespunzătoare.
Ca urmare, nici o cheltuială din fondurile publice nu poate fi angajată, ordonanțată si plătită, dacă nu este aprobată potrivit legii si nu are prevederi bugetare.
Potrivit dispozițiilor art.21 alin. 6 din OUG 137/2000 o copie a prezentei hotărârii a fost comunicată Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării.
În baza art. 246 cod de procedură civilă s-a luat act de renunțarea intervenientului și a moștenitorilor intervenientului la judecarea cauzei.
Împotriva acestei sentințe au formulat recurs reclamanții, Ministerul Finanțelor Publice și Ministerul Public.
Reclamanții în recursul formulat au arătat că admițând excepția prescripției dreptului la acțiune pe perioada ianuarie 2001- ianuarie 2004 instanța a făcut în mod greșit trimitere la prevederile art. 283 alin.1 lit.c din Codul muncii, deoarece în cauză erau aplicabile prevederile art.21 alin.2 din OG 137/2000 privind prevenirea și sancționarea formelor de discriminare.
Potrivit acestor prevederi termenul pentru introducerea cererii era de 3 ani și curgea de la data săvârșirii faptei sau de la data de la care persoana interesată putea să ia cunoștință de săvârșirea ei.
Reclamanții au luat cunoștință de existența discriminării după ce CNCD a dat Hotărârea nr.170/2006 iar cererea a fost introdusă în ianuarie 2007.
În aceste condiții a fost respectat dreptul la acțiune în sens procesual de către reclamanți.
Au mai arătat recurenții că ICCJ prin decizia nr.XXXVI din mai 2007 arătat că dispoz. art. 33 alin.1 din Legea 50/1996 în raport cu prevederile art.1 pct.32 din OG 83/2000 și art. 50 din OUG 177/2002 se interpretează în sensul că judecătorii și procurorii beneficiau și de sporul pentru vechimea în muncă în cuantumul prevăzut de lege.
Ministerul Economiei și Finanțelor în recursul formulat a criticat sentința pentru faptul că în mod greșit a fost admisă cererea de chemare în garanție, motivat de faptul că raporturile de muncă existau între reclamanți instituțiile în care-și desfășoară activitatea fără ca Ministerul Finanțelor să fie parte ca subiect de drepturi și obligații.
A mai arătat că potrivit dispoz. art.2 din OG 22/2002 ordonatorii principali de credite au obligația să depună toate măsurile ce se impun inclusiv virări de credite bugetare pentru asigurarea în bugetele proprii a creditelor necesare pentru efectuarea plății stabilite prin titlu executoriu.
Ministerul Public în recursul formulat a arătat în primul motiv de critică că hotărârea a fost pronunțată cu încălcarea competenței altei instanțe, deoarece potrivit art. 36 alin.2 din OUG 27/2006 competența soluționării cererilor judecătorilor și procurorilor revine Curții de Apel București.
Un alt motiv de critică a fost acela că instanța de fond a obligat în mod greșit Parchetul de pe lângă ICCJ la plata drepturilor bănești solicitate, deoarece prin OUG 83/2000 s-a statuat că dispozițiile referitoare la sporul de vechime în muncă nu se aplică magistraților.
Un alt motiv de critică a vizat faptul că în mod greșit s-a dispus plata sumelor respective reactualizate.
Analizând recursurile formulate se constată că sunt fondate pentru următoarele considerente:
Prin cererea de chemare în judecată reclamanții au solicitat, pe lângă obligarea pârâților la plata sporului de vechime începând cu ianuarie 2001 și obligarea acestora la înscrierea în carnetul de muncă a sporului respectiv.
Analizând sentința recurată se constată că instanța de fond nu a analizat și nu s-a pronunțat în nici un fel cu privire la această cerere.
Potrivit art.129 Cod pr.civilă în toate cazurile judecătorii hotărăsc numai asupra obiectului cererii deduse judecății.
Această prevedere obligă judecătorii să se pronunțe numai asupra a ceea ce s-a cerut prin cererea de chemare în judecată, dar și să se pronunțe asupra tuturor capetelor de cerere formulate prin cererea de chemare în judecată.
Nepronunțarea asupra unui astfel de capăt de cerere echivalează practic cu nesoluționarea fondului cauzei, situație care în baza art.304 pct.9 Cod pr.civilă și 312 Cod pr.civilă impune casarea sentinței și trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași instanță.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursurile formulate de reclamanții, G și și pârâții MINISTERUL PUBLIC - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și MINISTERUL ECONOMIEI și FINANȚELOR prin Direcția Generală a Finanțelor Publice D împotriva sentinței civile nr. 1369/18.09.2007, pronunțată de Tribunalul Dolj în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații-pârâți PARCHETUL de pe lângă CURTEA DE APEL CRAIOVA, PARCHETUL de pe lângă Tribunalul Dolj, CONSILIUL NAȚIONAL pentru COMBATEREA DISCRIMINĂRII, intimații - intervenienți în interes propriu Vânătoriu și prin moștenitori, și.
Casează sentința și trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță.
Decizie irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 15 aprilie 2008.
Președinte, Judecător, Judecător,
- - - - - -,
Grefier,
- -
23.04.2008
Red.jud.-
4 ex/AS
Președinte:Marian LunguJudecători:Marian Lungu, Marin Panduru, Ioana Moțățăianu
