Drepturi banesti castigate in instanta. Speta. Decizia 229/2008. Curtea de Apel Iasi

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL IAȘI

SECȚIA LITIGII DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE

DECIZIE Nr. 229

Ședința publică de la 11 Aprilie 2008

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Daniela Pruteanu

JUDECĂTOR 2: Smaranda Pipernea

JUDECĂTOR 3: Cristina Mănăstireanu

Grefier - -

Pe rol judecarea contestației în anulare formulată de contestatorul împotriva deciziei civile nr. 134 din 13 II 2007 pronunțată de Curtea de APEL IAȘI în ds-, intimată fiind RULMENȚI B, având ca obiect drepturi bănești.

La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă avocat pentru contestator și consilier jr. pentru intimată.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care, interpelate, părțile precizează că nu mai au cereri de formulat.

Instanța constată cauza în sare de judecată și acordă cuvîntul părților atît pe excepțiile invocate de intimată prin întampinare cît și pe fondul contestației. Acordă cuvîntul reprezentantului intimatei pentru a-și susține punctul de vedere cu excepțiile invocate prin întîmpinare.

Consilier jr. solicită admiterea excepțiilor invocate privind tardivitatea introducerii contestației în anulare în temeiul art.319 al.2 Cpr.c și a autorității de lucru judecat al capătului trei din contestație, avand în vedere că în cauză, prin dec. 267 din 3 04 2007, s-a reținut că nu sunt aplicabile dispozițiile art.52 al.2 din Codul muncii, astfel că cererea de la pct.3 al contestației este de rea credință.

Avocat, referitor la excepțiile invocate, solicită respingerea acestora. Referitor la tardivitate precizează că s-au îndeplinit cerințele prevăzute de art.319 Cpc. În ce privește autoritatea de lucru judecat, precizează că decizia 267 din 3 04 2007 era o completare a deciziei 134 din 13 II 2007.

Pe fondul contestației în anulare, avocat solicită admiterea contestației pentru motivul prevăzut de art. 318 al.1 teza a II a din Codul d e procedură civilă, anularea deciziei nr.134 din 13 II 2007 și admiterea cererii privind acordarea de despăgubiri pentru perioada de suspendare a contractului de muncă începînd cu data de 4 VII 2005 și pînă la data de 31.2006. Cu cheltuieli de judecată.

Consilier jr. solicită respingerea contestației, nu sunt aplicabile dispozițiile art. 318 Cpc, Curtea de APEL IAȘI nu a omis să cerceteze vreunul din motivele invocate prin cererea de recurs.

Instanța rămîne în pronunțare.

CURTEA DE APEL

Asupra contestației în anulare de față;

Prin contestația depusă la data de 28.02.2008 la Curtea de APEL IAȘI, contestatorul a solicitat anularea deciziei nr. 134/13.02.2007 pronunțată de Curtea de APEL IAȘI în dosarul nr- susținând că instanța de recurs a omis să cerceteze un motiv de modificare ori casare, respectiv cererea sa de acordare de despăgubiri pentru perioada de suspendare a contractului individual de muncă (04.07.2005 - 31.05.2006).

A invocat contestatorul că prin decizia nr. 134/13.02.2007 Curtea a admis contestația sa anulând dispoziția de concediere nr. 59/31.05.2006 a "RULMENȚI" Bârlad, făcând totodată aplicarea dispozițiilor art. 78 Codul muncii, însă a omis să cerceteze și capătul de cerere privind obligarea unității la plata retribuției restante începând cu 04.07.2005, data suspendării contractului individual de muncă precum și a celorlalte drepturi bănești.

Mai susține contestatorul că instanța de recurs nu a făcut aplicarea dispozițiilor art. 52 alin. 2 Codul muncii, acordându-i drepturile bănești doar de la data de 31.05.2006 și până la data pronunțării deciziei.

În drept s-au invocat dispozițiile art. 318(1) teza 2 Cod procedură civilă.

La dosarul cauzei a fost atașat dosarul nr. 5376/2006 (-) al Curții de APEL IAȘI în care s-a pronunțat decizia a cărei anulare s-a solicitat prin prezenta contestație.

Intimata "RULMENȚI" Bârlad a formulat întâmpinare, invocând excepțiile tardivității contestației și autorității de lucru judecat.

Astfel, conform art. 319 alin. 2 Cod procedură civilă contestația trebuia introdusă oricând înainte de începutul executării silite iar în timpul executării, până la împlinirea termenului prevăzut de art. 401(1) lit. "b" sau "c".

Arată intimata că în cauză operează autoritatea de lucru judecat întrucât instanța a constatat ca fiind neaplicabile speței dispozițiile art. 52 alin. 2 Codul muncii.

Analizând prezenta contestație în raport de temeiul juridic și motivele invocate ca și de conținutul deciziei nr. 134/13.02.2007 a Curții de APEL IAȘI,Curtea constată că aceasta este neîntemeiată.

Astfel, dispozițiile art. 318(1) teza 2 Cod procedură civilă se referă la ipoteza în care instanța de recurs omite să cerceteze unul dintremotivele de recursși nu unul dintre capetele acțiunii introductive. Este real că în cauză contestatorul a solicitat și obligarea unității la plata drepturilor bănești pentru perioada 04.07.2005-31.05.2006, respectiv de la data suspendării contractului individual de muncă și până la data emiterii deciziei nr. 59. Cum însă Tribunalul Vasluia respins în totalitate acțiunea, acest motiv trebuia criticat și individualizat separat prin motivele de recurs. Ori, cum rezultă din analiza acestor motive (filele 2-4 dosar nr. 5376/2006) în cererea olografă întocmită și semnată de apărătorul contestatorului-recurent nu se face referire și nu se critică în nici un mod neacordarea drepturilor bănești începând cu data de 04.07.2005.

Curtea apreciaza ca trebuie făcută distincția între motivele de casare ori modificare invocate și argumentele arătate în sprijinul acestora iar textul de lege are în vedere doar omisiunea instanței de aexaminaunul din motivele de recurs prevăzute de art. 304 Cod procedură civilă.

Interpretarea potrivit căreia în ipoteza în care sunt incidente dispozițiile art. 3041Cod procedură civilă nu ar mai fi necesară critica separată a fiecărui motiv de nelegalitate sau netemeinicie este extensivă și nu poate fi primită întrucât contestația în anulare ar deveni astfel o cale de atac ordinară.

Textul art. 3041se referă într-adevăr la posibilitatea instanței recurs de a examina cauza sub toate aspectele, însă această verificare trebuie circumscrisă dispozițiilor art. 304 Cod procedură civilă și criticilor pe care partea înțelege să le aducă hotărârii de fond. Doar motivele de ordine publică pot fi invocate din oficiu de instanța de recurs conform disp.art.306(2)pr.civ.

Nici excepțiile tardivității și autorității de lucru judecat invocate de intimată nu sunt fondate.

Astfel, contestatorul a respectat termenul de 15 zile prevăzut de art. 401 Cod procedură civilă, text la care fac trimitere dispozițiile art. 319(2) teza a 2-a Cod procedură civilă.

Cu privire la autoritatea de lucru judecat, Curtea reține că această excepție ar fi fost posibil a fi primită doar dacă contestatorul ar mai fi formulat o altă cerere de anulare a deciziei civile nr. 134/2007 a Curții de APEL IAȘI bazată pe aceleași motive de fapt și de drept ca cele invocate prin prezenta, împrejurare care nu există în speță.

PENTRU TOATE ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

DECIDE:

Respinge excepțiile tardivității contestației în anulare și autorității de lucru judecat invocate de intimata "RULMENȚI" Bârlad.

Respinge contestația în anulare formulată de contestatorul împotriva deciziei nr. 134/13.02.2007 pronunțată de Curtea de APEL IAȘI în dosarul nr- (nr. în format vechi 5376/2006).

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din 11.04.2008.-

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,

Grefier,

Red.

Tehnored.

Curtea de APEL IAȘI:,

--, - -

15.05.2008

2 ex.-

Președinte:Daniela Pruteanu
Judecători:Daniela Pruteanu, Smaranda Pipernea, Cristina Mănăstireanu

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Drepturi banesti castigate in instanta. Speta. Decizia 229/2008. Curtea de Apel Iasi