Drepturi banesti castigate in instanta. Speta. Decizia 2309/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
Dosar nr-
Format vechi nr.472/2009
O MNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VII A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA CIVILĂ NR.2309/
Ședința publică de la 08 aprilie 2009
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Uță Lucia
JUDECĂTOR 2: Rotaru Florentina Gabriela
JUDECĂTOR 3: Cristescu
GREFIER -
*****************
Pe rol fiind soluționarea cererilor de recurs formulate de recurenții, Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice reprezentat Direcția Generală a Finanțelor Publice a Județului C și Ministerul Justițieiîmpotriva sentinței civile nr.671 din data de 02.04.2008 pronunțată de Tribunalul Călărași - Secția Civilă în dosarul nr- (961/C/2008), în contradictoriu cu intimații Curtea de Conturi a României, Curtea de APEL BUCUREȘTI și Tribunalul Călărași, având ca obiect:"drepturi bănești - spor de 50%".
La apelul nominal făcut în ședința publică nu au răspuns: recurenții, Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice reprezentat Direcția Generală a Finanțelor Publice a Județului C și Ministerul Justițieiși intimațiiCurtea de Conturi a României, Curtea de APEL BUCUREȘTI și Tribunalul Călărași.
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează Curții că s-a depus la dosar prin intermediul serviciului "registratură" al acestei secții la data de 23.03.2009, întâmpinare din partea recurentului Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice reprezentant de Direcția Generală a Finanțelor Publice a Județului
Curtea, având în vedere împrejurarea că recurenții prin cererile de recurs deduse judecății au solicitat judecarea pricinii în lipsă, conform art.242 pct.2 pr.civ. și constatând cauza în stare de judecată, o reține spre soluționare.
CURTEA,
Prin sentința nr.671 din data de 02.04.2008 Tribunalul Călărași - Secția Civilă a admis excepția prescripției dreptului la acțiune pentru perioada 01.11. 2000 - 01.12.2003, invocată de pârâta Curtea de Conturi a României; a admis excepția prescripției dreptului la acțiune pentru perioada 02.12.2003 - 16.03.2005 invocată de pârâtul Ministerul Justiției; a admis în parte acțiunea formulată de reclamanta, în contradictoriu cu pârâții Curtea de APEL BUCUREȘTI și Tribunalul Călărași, Ministerul Economiei și Finanțelor, Ministerul Justiției; a obligat pârâții Curtea de APEL BUCUREȘTI, Tribunalul Călărași și Ministerul Justiției să plătească reclamantei diferențele de drepturi salariale cu titlu de spor de risc și suprasolicitare neuropsihică în procent de 50% din indemnizația de bază brută lunară pentru perioada 17.03.2005 - 16.11.2005, sumă actualizată cu indicele de inflație la data plății efective, a obligat pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor să aloce sumele necesare efectuării plății, a respins acțiunea împotriva Curții de Conturi a României.
Pentru a pronunța această hotărâre prima instanța a reținut în raport de dispozițiile Decretului nr. 167/1958 că excepția prescripției dreptului la acțiune pentru perioada 01.11.2000 - 01.12.2003 invocată de pârâta Curtea de Conturi a României și pentru perioada 02.12.2003 - 16.03.2005 invocată de pârâtul Ministerul Justiției este întemeiată și în consecință a respins acțiunea reclamantei pentru plata drepturilor salariale aferente acestor perioade.
Pe fondul cauzei, tribunalul a reținut că reclamanta, în calitate de judecător financiar și judecător, a formulat acțiune privind acordarea sporului de risc și solicitare neuropsihică în procent de 50% prevăzut de art. 47 din Legea 50/1996.
În speță, reclamanta și-a întemeiat acțiunea pe dispozițiile art.47 din Legea nr. 50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești ce prevedea că pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, magistrații și personalul auxiliar beneficiază de un spor de 50% din salariul de bază brut lunar, lege organică conform dispozițiilor art.73 pct.1 lit.e din Constituție.
Ministerul Justiției a invocat faptul că acest articol ar fi fost abrogat prin nr.OG 83/2000 de modificare a Legii 50/1996.
Acest text a fost într-adevăr abrogat, așa cum susține Ministerul Justiției prin art.42 al OG83/2000 însă abrogarea nu poate produce efecte juridice întrucât ordonanța 83/2000 este un act normativ de nivel inferior Legii 50/1996, fiind într-o vădită contradicție cu dispozițiile Constituției și ale Legii 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative (art.54 pct.2).
Potrivit art. 19 din Legea nr.500/2002, Ministerul Economiei și Finanțelor are rolul de a răspunde de elaborarea proiectului bugetului de stat pe baza proiectelor ordonatorilor principali de credite, precum și de elaborarea proiectelor de rectificare a acestor bugete, având deci calitate procesuală pasivă în virtutea calității de instituție publică cu rol de sinteză în activitatea privind finanțele publice și nu în calitate de ordonator principal de credite, cu precizarea că în lipsa alocării unor fonduri pentru achitarea sumelor solicitate, cu ocazia rectificării bugetare, Ministerul Justiției s-ar afla în imposibilitatea respectării hotărârii judecătorești.
Potrivit Legii nr. 500/2002, între Ministerul Economiei și Finanțelor și Ministerul Justiției s-a născut un raport juridic bugetar în care unul dintre subiecte este Statul Român reprezentat prin Ministerul Economiei și Finanțelor iar celălalt subiect este o instituție publică, respectiv Ministerul Justiției, care este finanțată integral de la bugetul statului, considerent pentru care tribunalul a admis atât acțiunea față de pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor, cât și cererea de chemare în garanție, obligându-l să aloce fondurile necesare efectuării plății drepturilor salariale acordate prin prezenta sentință.
Împotriva acestei sentințe, în termenul legal au formulat recurs reclamanta, pârâtele Ministerul Economiei și Finanțelor prin Direcția Generală a Finanțelor Publice C și Ministerul Justiției.
În motivarea recursului său,reclamanta a criticat admiterea excepției prescripției dreptului la acțiune, susținând că tribunalul, în spețe similare, a respins o astfel de excepție, cu motivarea că recunoașterea discriminării între magistrați prin adoptarea HG nr. 232/2005 echivalează cu întreruperea termenului de prescripție.
Recurenta reclamantă a criticat și faptul că instanța de fond nu s-a pronunțat asupra cererii sale de înscriere a mențiunilor privind sporul salarial în cartea de muncă.
În motivarea recursului său, întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 Cod pr.civilă, Ministerul Economiei și Finanțelor prin Direcția Generală a Finanțelor Publice Cas usținut că acțiunea este inadmisibilă, întrucât reclamanta a chemat în judecată Statul Român prin Ministerul Finanțelor, iar acesta nu poate fi titular de drepturi și obligații în raportul juridic invocat, Ministerul Economiei și Finanțelor nefiind confundat cu Statul Român sau cu bugetul de stat. În acest sens, recurenta a susținut că nu poate asigura plata drepturilor salariale angajaților altor instituții.
În motivarea recursului său, întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 Cod pr.civilă, recurentul pârât Ministerul Justiției a susținut că art. 47 din Legea nr. 50/1996, invocat de reclamantă a fost abrogat total și explicit prin art. I pct. 42 din OG nr. 83/2000, salarizarea personalului din sistemul autorității judecătorești nefiind inclus în domeniul legii organice.
Prin urmare, abrogarea acestor dispoziții reprezintă o problemă de legiferare.
Recurentul pârât Ministerul Justiției a formulat întâmpinare la recursul reclamantei, solicitând respingerea acestuia, iar intimata pârâtă Curtea de Conturi a formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului reclamantei.
Prin decizia nr.5466 din 3.10.2008 ÎCCJ a declinat competența de soluționare a recursurilor în favoarea Curții de APEL BUCUREȘTI -Secția a VII-
În fața acestei instanțe, recurenta DGFP C pentru Ministerul Economiei și Finanțelor a formulat întâmpinare, invocând excepția lipsei calității procesuale pasive.
Examinând sentința recurată, prin prisma criticilor formulate, Curtea reține următoarele:
În ce privește excepția prescripției dreptului la acțiune, a cărei admitere a fost criticată de către recurenta reclamată se constată că, potrivit dispozițiilor art. 283 alin. (1) lit. c) din Codul muncii, cererile în vederea soluționării unui conflict de muncă pot fi formulate în termen de 3 ani de la data nașterii dreptului la acțiune, în situația în care obiectul conflictului individual de muncă constă în plata unor drepturi salariale neacordate sau a unor despăgubiri către salariat.
Nu se poate aprecia, așa cum a susținut reclamanta, că prin adoptarea HG nr. 232/2005 a fost întrerupt termenul de prescripție întrucât drepturile salariale pretinse nu au fost recunoscute, potrivit art. 16 lit. a din D 167/1958, de către pârâții în folosul cărora curge prescripția pe calea actului normativ respectiv, acesta conținând Strategia de reformă a sistemului judiciar pe perioada 2005 - 2007 care reglementează la nivel de principiu realizarea unui sistem judiciar independent și eficient și nu legiferează acordarea acestui spor.
În aplicarea dispozițiilor legale evocate, Curtea, având în vedere data sesizării instanței de către reclamantă - 17.03.2008 constată că excepția prescripției dreptului material la acțiune în ceea ce privește perioada 1.11.2000 - 16.03.2005 a fost corect reținută de către instanța de fond, motiv pentru care va respinge criticile reclamantei sub acest aspect.
Curtea va admite recursul reclamantei în ceea ce privește capătul de cerere privind înscrierile în carnetul de muncă, atâta vreme cât, potrivit art. 1 alin. (1) din Decretul nr. 92/1976, carnetul de muncă este documentul oficial care, între altele, dovedește retribuția și alte drepturi care se includ în aceasta și va dispune în acest sens.
În ceea ce privește recursul declarat de Ministerul Justiției, Curtea reține că potrivit art. 47 din Legea nr. 50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, republicată, magistrații și personalul auxiliar de specialitate beneficiază de un spor de 50% din salariul de bază brut lunar, pentru risc și suprasolicitare neuropsihică.
Sporul de risc și suprasolicitare neuropsihică, reglementat prin art. 47 din Legea nr. 50/1996 modificată și completată, a fost efectiv plătit magistraților și personalului auxiliar de specialitate, fiind evidențiat ca atare în carnetele de muncă.
Prin art. I pct. 42 din Ordonanța Guvernului nr. 83/2000 pentru modificarea și completarea Legii nr. 50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 425 din 1 septembrie 2000, s-a dispus că art. 47 se abrogă. Această ordonanță a Guvernului a fost aprobată prin Legea nr. 334/2001, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 370 din 9 iulie 2001.
Ordonanța Guvernului nr. 83/2000 a fost emisă, așa cum rezultă din preambul, în baza art. 1 lit. q pct. 1 din Legea nr. 125/2000, prin care Guvernul a fost abilitat să modifice și să completeze Legea nr. 50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, republicată.
Legea nr. 24/2000, în vigoare la data emiterii Ordonanței Guvernului nr. 83/2000, definind modificarea, completarea sau abrogarea unui act normativ, prin art. 57, 58 și 62, precizează că modificarea unui astfel de act constă în schimbarea expresă a textului unora sau mai multor articole ori alineate ale acestuia și redarea lor într-o nouă formulare, iar completarea actului normativ constă în introducerea unor dispoziții noi, cuprinzând soluții legislative și ipoteze suplimentare, exprimate în texte care se adaugă elementelor structurale existente, și, în fine, că abrogarea se referă la prevederile cuprinse într-un act normativ, contrare unei noi reglementări de același nivel sau de nivel superior, care trebuie să își înceteze aplicabilitatea.
Reiese deci că modificarea, completarea sau abrogarea totală sau parțială a unui act normativ reprezintă instituții juridice diferite, cu efecte distincte.
Or, prin Legea nr. 125/2000, Guvernul a fost abilitat să modifice și să completeze, iar nu să și abroge Legea nr. 50/1996, nici total și nici parțial.
În acest fel, prin emiterea Ordonanței Guvernului nr. 83/2000 au fost depășite limitele legii speciale de abilitare adoptate de Parlamentul României, încălcându-se astfel dispozițiile art. 108 alin. (3), cu referire la art. 73 alin. (1) din Constituția României.
Tot în acest sens este de observat că Legea nr. 92/1992 pentru organizarea judecătorească, astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 142/1997, lege organică în vigoare la data emiterii Ordonanței Guvernului nr. 83/2000, prevedea în art. 81: magistrații beneficiază de salarii stabilite în raport cu nivelul instanței, de indemnizații pentru stabilitate în magistratură, pentru îndeplinirea unei funcții de conducere, de sporuri pentru vechime în muncă, pentru risc și suprasolicitare neuropsihică.
Abrogarea art. 47 din Legea nr. 50/1996 nu poate fi asimilată modificării unui act normativ.
Sub acest aspect, norma de nivel inferior, în speță art. I pct. 42 din Ordonanța Guvernului nr. 83/2000, lege ordinară, prin care a fost abrogat art. 47 din Legea nr. 50/1996, contravine art. 81 din Legea nr. 92/1992, modificată și completată, lege organică.
În același sens, s-a pronunțat și Înalta Curte de Casație și Justiție, constituită în Secții Unite, în soluționarea căii extraordinare de atac a recursului în interesul legii.
Astfel, prin decizia nr. XXI/2008, obligatorie pentru instanțe în conformitate cu dispozițiile art. 329 pct. 3 din Codul d e procedură civilă, Înalta Curte de Casație și Justiție constituită în Secții Unite a statuat, în interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 47 din Legea nr. 50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, republicată, în sensul că judecătorii, procurorii, magistrații-asistenți, precum și personalul auxiliar de specialitate au dreptul la un spor de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, calculat la indemnizația brută lunară, respectiv salariul de bază brut lunar, și după intrarea în vigoare a Ordonanței Guvernului nr. 83/2000, aprobată prin Legea nr. 334/2001.
Prin menționata decizie, Înalta Curte de Casație și Justiție a constatat că instanțele judecătorești pot să se pronunțe asupra regularității actului de abrogare și a aplicabilității în continuare a normei abrogate în condițiile precizate mai sus, în virtutea principiului plenitudinii de jurisdicție.
A mai reținut instanța supremă că inaplicabilitatea normelor de abrogare parțială, determinată de neregularitatea modului în care au fost adoptate, face ca efectele art. 47 din Legea nr. 50/1996, republicată, și, respectiv, ale art. 23/1 din Legea nr. 56/1996, modificată și completată, să se producă și după intrarea în vigoare a Ordonanței Guvernului nr. 83/2000.
Sub acest aspect, rezultă fără echivoc faptul că au supraviețuit dispozițiilor de abrogare normele ce reglementau acordarea sporului de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, astfel că acestea au produs și produc în continuare efecte juridice.
Acest lucru presupune că nici în prezent dispozițiile respective nu și-au încetat aplicabilitatea, deoarece, prin prevederile din Ordonanța Guvernului nr. 83/2000 au fost depășite limitele și condițiile legii de abilitare, fiind astfel încălcate dispozițiile art. 107 alin. (3) din Constituția României din 1991, în vigoare la data adoptării ordonanței [art. 108 alin. (3), în forma republicată în 2003 Constituției României].
Concluzia instanței supreme a fost în sensul că efectul imediat al supraviețuirii normei în discuție rezidă incontestabil în faptul că drepturile consacrate legislativ prin dispozițiile art. 47 din Legea nr. 50/1996 se cuvin și în continuare persoanelor care se încadrează în ipoteza la care se referă textul de lege.
Pentru considerentele expuse, având în vedere calitatea reclamantei de judecător Curtea apreciază că instanța de fond a pronunțat o hotărâre legală și temeinică, motiv pentru care va respinge recursul Ministerului Justiției.
În ceea ce privește recursul declarat de Ministerul Economiei și Finanțelor, Curtea constată că acesta este fondat în condițiile în care reclamanta a chemat în judecată în cererea inițială pe acest pârât în calitate de reprezentant al Statului român și în această calitate Ministerul Economiei și Finanțelor nu are atribuții de gestionare a resurselor bugetare ci doar de reprezentare judiciară a statului în litigiile în care acesta ca entitate juridică este chemat ca parte în proces. Or în speță reclamanta nu a pretins recunoașterea unei obligații ce incumbă statului ci a solicitat executarea unor obligații de natură financiară specifice recurentului pârât în nume propriu, ce exced competenței sale de reprezentare a statului român. Prin urmare, sub acest aspect Curtea va modifica sentința în sensul că va înlătura obligarea pârâtului de a aloca fondurile necesare plății.
Pentru aceste considerente, Curtea în baza art. 312 Cod pr.civilă, constată fondate recursurile formulate de recurenta și recurentul Ministerul Finanțelor Publice prin Direcția Generală a Finanțelor Publice C, motiv pentru care le va admite, va modifica în parte sentința civilă recurată, în sensul că va înlătura obligarea Ministerului Finanțelor Publice să aloce sumele necesare efectuării plății. Va dispune înscrierea mențiunilor corespunzătoare în carnetul de muncă, cu privire la sporul acordat. Va menține restul dispozițiilor sentinței.
Curtea constată că recursul formulat de recurentul Ministerul Justiției este nefondat, motiv pentru care îl va respinge ca atare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursurile formulate de recurenții și STATUL ROMÂN PRIN MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE REPREZENTAT PRIN DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE A JUDEȚULUI,împotriva sentinței civile nr.671 din data de 02.04.2008 pronunțată de Tribunalul Călărași - Secția Civilă, în dosarul nr- (961/C/2008), în contradictoriu cu intimații CURTEA DE CONTURI A ROMÂNIEI, CURTEA DE APEL BUCUREȘTI, TRIBUNALUL CĂLĂRAȘI și MINISTERUL JUSTIȚIEI.
Modifică, în parte, sentința civilă recurată, în sensul că înlătură obligarea Ministerului Finanțelor Publice să aloce sumele necesare efectuării plății.
Dispune înscrierea mențiunilor corespunzătoare în carnetul de muncă, cu privire la sporul acordat.
Menține restul dispozițiilor sentinței.
Respinge, ca nefondat, recursul formulat de recurentul MINISTERUL JUSTIȚIEI împotriva sentinței civile nr.671 din data de 02.04.2008 pronunțată de Tribunalul Călărași - Secția Civilă, în dosarul nr- (961/C/2008), în contradictoriu cu intimații CURTEA DE CONTURI A ROMÂNIEI,CURTEA DE APEL BUCUREȘTI, TRIBUNALUL CĂLĂRAȘI, și STATUL ROMÂN PRIN MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE REPREZENTAT PRIN DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE A JUDEȚULUI
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică azi, 08.04.2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
- - - - - -
GREFIER,
Red.
Tehnored.
2 ex./08.05.2009
Jud.fond:
Președinte:Uță LuciaJudecători:Uță Lucia, Rotaru Florentina Gabriela, Cristescu
