Drepturi banesti castigate in instanta. Speta. Decizia 235/2010. Curtea de Apel Galati
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL GALAȚI
SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA CIVILĂ NR.235/
Ședința publică din 24 Februarie 2010
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Marioara Coinacel
JUDECĂTOR 2: Virginia Filipescu
JUDECĂTOR 3: Benone Fuică
Grefier - - -
Pe rol fiind judecarea recursurilor declarate de pârâții MINISTERUL PUBLIC -PARCHETUL DE PE LÂNGĂ ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE și DIRECȚIA DE INVESTIGARE A INFRACȚIUNILOR DE CRIMINALITATE ORGANIZATĂ ȘI TERORISM, ambele cu sediul în B,--14, sector 5 împotriva sentinței civile nr.1926/2.12.2009 pronunțată de Tribunalul Galați în dosarul nr- în contradictoriu cu intimata - reprezentant legal al reclamanților, intimații-pârâți MINISTERUL PUBLIC, CASA NAȚIONALĂ DE PENSII ȘI ALTE DREPTURI DE ASIGURĂRI SOCIALE și intimatul-chemat în garanție MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE, cauza având ca obiect drepturi bănești.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns:pentru recurenta - pârâtă MINISTERUL PUBLIC -PARCHETUL DE PE LÂNGĂ ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE - consilier juridic cu delegație la dosar,lipsă fiind recurenta-pârâtă DIRECȚIA DE INVESTIGARE A INFRACȚIUNILOR DE CRIMINALITATE ORGANIZATĂ ȘI TERORISM, intimata - reprezentant legal al reclamanților, intimații-pârâți MINISTERUL PUBLIC, CASA NAȚIONALĂ DE PENSII ȘI ALTE DREPTURI DE ASIGURĂRI SOCIALE și intimatul-chemat în garanție MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier;după care:
Reprezentantul recurentei-pârâte PARCHETUL DE PE LÂNGĂ ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE depune la dosar delegație,învederând că nu mai are alte cereri de formulat și excepții de invocat.
Nemaifiind alte cereri de formulat și excepții de invocat instanța constată recursurile în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbateri reprezentantului recurentei-pârâte PARCHETUL DE PE LÂNGĂ ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE.
Reprezentantul recurentei-pârâte PARCHETUL DE PE LÂNGĂ ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE solicită admiterea recursului pentru motivul prevăzut de art.304 pct.9 Cod procedură civilă cu aplicarea art.3041Cod procedură civilă,modificarea sentinței civile nr.1926/02.12.2009 pronunțată de Tribunalul Galați și în rejudecare respingerea acțiunii formulată de reclamanți, ca neîntemeiată.
CURTEA
Asupra recursurilor civile de față, înregistrate la Curtea de Apel Galați, Secția conflicte de muncă și asigurări sociale sub nr-.
Din examinarea actelor și lucrărilor dosarului, Curtea a reținut următoarele.
Prin sentința civilă nr. 1926/02.12.2009 pronunțată de către Tribunalul Galați, s-a respins ca nefondată excepția necompetenței materiale invocată de pârâtul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție-DIICOT.
S-au respins ca nefondate excepțiile lipsei calității procesuale pasive invocate de Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție DIICOT și Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.
S-a respins ca nefondată excepția inadmisibilității acțiunii formulată de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.
S-a admis acțiunea având ca obiect litigiul de muncă intervenit între reclamanții, și pârâții, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție B, Parchetul lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - DIICOT, Ministerul Public B, Casa Națională de Pensii B,chematul în garanție Ministerul Economiei și Finanțelor B, în parte.
Au fost obligați pârâții către reclamanți, la plata drepturilor salariale corespunzătoare diminuării fiecăruia dintre aceștia, a venitului net lunar, prin calcularea contribuției de asigurări sociale, începând cu luna august 2007 și până la momentul pronunțării prezentei hotărâri, drepturi ce vor fi actualizate cu indicele de inflație la data plății, avându-se în vedere data începerii și încetării raporturilor de muncă.
S-a respins ca nefondată cererea privind acordarea pe viitor a acestor drepturi.
S-au respins ca nefondate cererile de chemare în garanție a Ministerului Finanțelor Publice și a Casei Naționale de Pensii
Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut următoarele.
Prin acțiunea formulată și înregistrată pe rolul Tribunalului Galați sub nr-, reclamanții, au solicitat în contradictoriu cu pârâții Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția de Investigarea a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și Ministerul Public plata în favoarea fiecărui reclamant a drepturilor salariale corespunzătoare diminuării fiecăruia a venitului net lunar prin calcularea contribuției de asigurări sociale, începând cu luna august 2007 cât și pe viitor, actualizate cu rata inflației până la data achitării integrale a sumelor datorate.
În fapt, au arătat că, în conformitate cu art.23 al.1 și 2 din Legea nr.19/2000, baza lunară de calcul a contribuției individuale de asigurări sociale pentru asigurați o constituie salariile individuale brute realizate lunar, inclusiv sporurile și adaosurile reglementate prin lege sau prin contractul colectiv de muncă,bază care nu poate depăși plafonul a de 5 ori salariul mediu brut lunar pe economie, potrivit nr.OUG 147/31.10.2002.
Art.183 al.4 din Legea nr.19/2000 stabilește că aplicarea prevederilor referitoare la baza de calcul contribuției individuale de asigurări sociale pentru asigurați nu pot duce la diminuarea venitului net al acestora, astfel că, potrivit alin.5, operațiunea va avea loc prin majorarea drepturilor salariale corespunzător cotei de contribuție la asigurări sociale.
Prin art.2 din Legea nr.250/19.07.2007 a fost modificat al.3 al art.23 din Legea nr.19/2000, în sensul că baza de calcul este venitul brut realizat lunar.
Însă, dispozițiile Legii nr.250/19.07.2007 nu au modificat, completat sau abrogat pe cele ale art.183 din Legea nr.19/2000, în consecință, trebuia să se facă aplicarea acestora la stabilirea noului cuantum al contribuției.
În acest scop, se impunea ca să se majoreze drepturile salariale cu suma reprezentând diferența dintre contribuția datorată anterior și cea datorată după intrarea în vigoare a Legii nr.250/19.07.2007,pentru ca majorarea contribuției să se realizeze în condițiile respectării art.183 al.4 din Legea nr.19/2000.
Prevederile art.183 din Legea nr.19/2000 sunt cuprinse în capitolul,Dispoziții tranzitorii al legii, care în conformitate cu prevederile Legii nr.24/2000 privind normele de tehnică legislativă,asigură corelarea normelor succesive.
Potrivit art.60 din Legea nr.24/2000, dispozițiile de modificare și de completare se încorporează de la data intrării în vigoare,în actul normativ de bază.
Prin urmare, art.183 din Legea nr.19/2000,din moment ce nu este abrogat sau modificat, continuă să aibă caracter general în ocrotirea dreptului înscris în conținutul său, referitor la venitul net al asiguraților la majorarea contribuției de asigurări sociale.
Pentru motivele de fapt și de drept invocate au solicitat admiterea acțiunii.
Pârâtul Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția de Investigarea a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism prin întâmpinare a invocat excepția necompetenței materiale a instanței față de disp. art. 36 din nr.OUG 27/2006, susținând că în cauza de față competența revine Curții de Apel București.
A invocat excepția lipsei calității procesuale pasive dat fiind faptul că, procedura de restituire a sumelor reprezentând contribuție individuală de asigurări sociale reținute de la asigurați, plătită în plus față de plafonul maxim, se aprobă de către conducătorul Casei Naționale de Pensii și alte Drepturi de Asigurări Sociale, sens în care a solicitat introducerea în cauză a CNPDAS.
Pe fondul cauzei a solicitat respingerea acțiunii ca nefondată, pentru următoarele considerente:
Potrivit disp. art. 23 din Legea nr. 19/2000, baza lunară de calcul a contribuției individuale de asigurări sociale în cazul asiguraților o constituie, salariile individuale brute, realizate lunar, inclusiv sporurile și adaosurile, reglementate prin lege sau prin contractul colectiv de muncă și/sau veniturile asiguraților prevăzuți la art. 5 alin.1 pct. I, II și VI.
În conformitate cu prev. Art. 23 al. 3 din același act normativ, baza de calcul prevăzută la alin. 1, nu poate depăși plafonul a de 3 ori salariul mediu brut lunar pe economie. Acest articol a fost însă modificat prin Legea nr. 250/2007, în sensul că baza de calcul prevăzută la al. 1, este venitul brut realizat lunar.
Ulterior, a fost adoptată nr.OUG 91/2007 prin care alin.3 al art. 23, fost abrogat, iar procentul de 9,5% pentru calcularea contribuției de asigurări sociale, este aplicat pentru magistrați și personalul auxiliar de specialitate la venitul lunar brut individual și nu așa cum în mod greșit au susținut reclamanții, la suma reprezentând de 5 ori salariul mediu brut.
Cu privire la actualizarea sumelor cu indicele de inflație, a arătat că potrivit disp. art. 14 al.2 din Legea nr. 500/2002, nici o cheltuială nu poate fi înscrisă în buget și nici angajată și efectuată din acesta, dacă nu există bază legală pentru respectiva cheltuială.
De asemenea, în temeiul disp. art. 60 - 63 Cod procedură civilă a formulat cerere de chemare în garanție a Ministerului Finanțelor Publice în scopul asigurării opozabilității sentinței pronunțate în prezenta cauză.
Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție prin întâmpinare a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive, dat fiind faptul că procedura de restituire a sumelor reprezentând contribuție individuală de asigurări sociale reținute de la asigurați, plătită în plus față de plafonul maxim, se aprobă de către conducătorul Casei Naționale de Pensii și alte Drepturi de Asigurări Sociale, sens în care a solicitat introducerea în cauză a CNPDAS.
A solicitat respingerea acțiunii ca inadmisibilă, întrucât ceea ce solicită reclamanții prin cerere, este ca instanța să le stabilească o altă bază de calcul pentru calcularea contribuției de asigurări sociale, decât cea în vigoare la data aplicării reținerilor.
Pârâtul a chemat în garanție Ministerul Finanțelor Publice pentru ca în cazul în care se va admite acțiunea, să se dispună prin aceeași hotărâre ca MFP să ia act de obligativitatea adoptării unui proiect de rectificare a bugetului Ministerului Public pe anul 2009, care să includă alocarea sumelor ce reprezintă pretențiile reclamanților.
În combaterea susținerilor reclamanților s-a folosit de proba cu înscrisuri.
Potrivit disp. art. 137 Cod procedură civilă, instanța s-a pronunțat mai întâi asupra excepțiilor invocate.
Excepția necompetenței materiale invocată de către pârâtul Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția de Investigarea a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism, a fost respinsă ca nefondată date fiind dispozițiile imperative ale art.1 alin.2 și art.295 alin.2 Codul muncii, care instituie aplicabilitatea Codului muncii și raporturilor de muncă ale reclamanților.
Excepțiile lipsei calității procesuale pasive invocate de către Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția de Investigarea a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism și Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, au fost respinse ca nefondate, pentru următoarele considerente:
Calitatea procesuală presupune existența unei identități între persoana reclamantului și cel care este titularul dreptului afirmat (calitate procesuală activă), precum și între persoana pârâtului și cel care este subiect pasiv (este obligat) în raportul juridic dedus judecății (calitate procesuală pasivă).
În prezenta cauză, reclamanții - își desfășoară activitatea în cadrul acestor instituții și sunt salarizați pentru munca prestată de către aceștia, în calitate de angajatori.
În ce privește excepția inadmisibilității s-au reținut următoarele:
Principiul liberului acces la justiție oferă oricărei persoane dreptul de a accede la instanța judecătorească în vederea apărării drepturilor sale. Așa cum s-a subliniat în jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, simpla sa consacrare legală, chiar și la nivelul suprem, prin constituție, nu este de natură a asigura și o eficacitate reală a acestuia, atât timp cât, în practică, exercitarea sa întâmpină obstacole. Accesul la justiție trebuie să fie asigurat, în consecință, în mod efectiv și eficace. A accepta o asemenea excepție după modul în care a fost invocată și argumentată de către pârâtul Parchetul de pe lângă ICCJ, ar însemna să nu mai poată fi analizat fondul raportului juridic litigios, sens în care a fost respinsă ca nefondată excepția invocată.
Pe fondul cauzei s-au reținut următoarele:
Potrivit disp. art. 23 alin. 1 din Legea nr. 19/2000, baza lunară de calcul a contribuției individuale de asigurări sociale în cazul asiguraților o constituie salariile individuale brute, realizate lunar, inclusiv sporurile și adaosurile reglementate prin lege sau contract colectiv de muncă.
Potrivit alineatul 3 al aceluiași articol, baza de calcul nu poate depăși plafonul a de 3 ori salariul mediu brut lunar pe economie.
Acest plafon a fost majorat prin nr.OUG 147/2002 la 5 salarii medii brute pe economie.
Dispozițiile art. 183 alin. 4 din Legea nr. 19/2000 prevăd că, aplicarea prevederilor referitoare la baza de calcul a contribuției de asigurări sociale, respectiv majorarea drepturilor salariale și a veniturilor asigurate, se va face pe baza Normelor metodologice aprobate de Guvern, astfel încât contribuția de asigurări sociale suportată de asigurați să nu conducă la diminuarea venitului net la acestora.
Prin art. 2 din Legea nr. 250/19.07.2007, baza de calcul pentru contribuția de asigurări sociale suportate de asigurați a fost stabilită la venitul brut realizat lunar, astfel că nu s-au abrogat în nici un fel disp. art. 183 din Legea nr. 19/2000, care au rămas în vigoare și nu au fost respectate de către pârâți.
Prin aceste dispoziții rămase în vigoare se instituie principiul interdicției diminuării veniturilor nete ale asiguraților.
În cauza de față reclamanții au solicitat plata drepturilor salariale corespunzătoare diminuării fiecăruia a venitului net lunar prin calcularea contribuției de asigurări sociale începând chiar cu luna august 2007, după data intrării în vigoare a Legii nr. 250/2007.
Astfel, nu se poate reține retroactivitatea dispozițiilor Legii nr. 250/2007 iar apariția acestui act normativ se coroborează cu dispozițiile art. 183 din Legea nr. 19/2000 care nu au fost modificate, completate sau abrogate.
În materia raporturilor de muncă, potrivit disp. art. 38 din Codul muncii, orice tranzacție prin care se urmărește renunțarea la drepturile recunoscute de lege salariaților sau limitarea acestor drepturi este lovită de nulitate.
Pârâții nu au făcut dovada respectării disp. art. 183 din Legea nr. 19/2000, situație ce a dus la o diminuare nejustificată a veniturilor nete ale reclamanților, ceea ce nu este admisibil, fiind încălcat principiul nediminuării drepturilor salariale.
Față de toate aceste considerente, s-a admis acțiunea în parte și au fost obligați pârâții, în solidar, la plata în favoarea fiecărui reclamant a drepturilor salariale în sume brute, corespunzătoare diminuării veniturilor nete lunare prin calcularea contribuției de asigurări sociale, aferentă perioadei august 2007 până la momentul pronunțării prezentei hotărâri, avându-se în vedere data începerii și încetării raporturilor de muncă.
Față de disp. art. 161 alin. 4 din Codul muncii coroborat de disp. art. 1082 Cod civil, sumele urmează a fi actualizate cu rata inflației la data plății.
Potrivit disp. art. 161 alin. 4 din Codul muncii, întârzierea nejustificată a plății salariului sau neplata acestuia poate determina obligarea angajatorului la plata de daune-interese pentru repararea prejudiciului produs salariatului.
Despăgubirile constau într-o sumă de bani ce reprezintă echivalentul prejudiciului suferit de creditor pentru neexecutarea, executarea cu întârziere sau necorespunzătoare a obligației de către debitor.
Drepturile așa cum au fost solicitate, se vor acorda până la data pronunțării hotărârii, iar pentru viitor cererea s-a respins întrucât, nu se poate prezuma un eventual prejudiciu în viitor iar instanța nu poate anticipa evoluția legislației în materie.
Un drept viitor, care nu s-a născut, nu poate fi ocrotit de lege.
Referitor la cererea de chemare în garanție a Case Județene de Pensii și Asigurări Sociale G, instanța a respins-o ca nefondată deoarece neexecutarea obligației de a achita diferențe salariale nu se datorează culpei acesteia, obiectul acțiunii fiind majorări salariale și nu restituirea contribuției de asigurări sociale.
Instanța a respins ca nefondată și cererea de chemare în garanție a Ministerului Finanțelor Publice, întrucât nu a fost făcută dovada obligației de garanție în sarcina acestuia, în raport cu pârâții.
Împotriva acestei sentințe civile a declarat recurs pârâtul Ministerul Public -Parchetul de pe lângă Înalta Curt ea de Casație și Justiție, considerând-o nelegală și netemeinică pentru următoarele motive.
1. A reiterat excepția lipsei calității procesuale pasive motivat de faptul că procedura de restituire a sumelor reprezentând contribuția individuală de asigurări sociale reținute de la asigurați, plătită în plus față de plafonul maxim se aprobă de către conducătorul Casei Naționale de Pensii și alte Drepturi de Asigurări Sociale, potrivit Anexei 1 din Ordinul M-F- nr. 1646/2007.
2. Hotărârea a fost dată cu aplicarea greșită a legii.
Astfel, a învederat că după modificarea Legii nr. 19/2000 prin Legea nr. 250/2007, alin. 3 al art. 23 fost modificat în sensul că baza de calcul prevăzută la alin. 1 și 2 este venitul brut realizat lunar.
Ulterior, a fost adoptată nr.OUG 91/2007 prin care alin. 3 al art. 23 din Legea privind sistemul public de pensii și alte drepturi sociale a fost abrogat iar procentul de 9,5% este aplicat pentru magistrați la venitul lunar brut individual și nu la suma reprezentând de 5 ori salariul mediu brut.
De altfel, art.23 alin. 3 care este abrogat nu stabilește baza de calcul ci fixează limita dincolo de care această baza de calcul nu poate trece.
Ca urmare, modalitatea de determinare a contribuției la asigurările sociale este legală, intimaților - reclamanți aplicându-li-se regimul legal în vigoare la data plății.
Folosirea unei baze de calcul plafonată la 5 salarii excede cadrului legal în vigoare, încălcându-se principiul neretroactivității legii și rezultând un tratament inegal în ceea ce privește contribuția la bugetul asigurărilor sociale de stat.
De asemenea, a susținut că nu se pune problema unei discriminări în cauză întrucât principiul egalității în fața legii nu înseamnă o uniformitate iar instanța nu poate decât să interpreteze legea și să o aplice nu să adauge la aceasta.
3. Consideră că nu există însă nici o bază legală pentru plata indicelui de inflație, iar o instituție publică nu poate să înscrie în bugetul propriu cheltuieli care nu sunt în limita creditelor bugetare anuale aprobate.
4. Susține și că instanța de fond a respins în mod nelegal cererea de chemare în garanție a Ministerului Finanțelor Publice, în situația în care a admis acțiunea, întrucât potrivit art. 131 din legea 304/2004 activitatea parchetelor este finanțată de la bugetul de stat.
În drept și- întemeiat recursul pe dispozițiile art. 304 pct. 9, 304 indice 1.pr. civilă și art. 312 Cod procedură civilă.
În consecință, a solicitat admiterea recursului, modificarea sentinței recurate și, în rejudecare, respingerea acțiunii ca nefondată.
Împotriva acestei sentințe civile a declarat recurs și pârâta Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism pentru următoarele motive:
1. A reiterat excepția lipsei calității sale procesuale pasive pentru aceleași considerente de fapt și de drept ca și recurenta pârâtă Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curt ea de Casație și Justiție.
2. A considerat că instanța de fond a respins în mod nelegal cererea de chemare în garanție a Ministerului Finanțelor Publice, în situația în care a admis acțiunea, întrucât potrivit art. 131 din legea 304/2004 activitatea parchetelor este finanțată de la bugetul de stat.
3. A susținut că instanța a depășit atribuțiile puterii judecătorești, adăugând la lege. Are în vedere recurent aceleași considerente expuse și de către recurenta Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curt ea de Casație și Justiție
4. Consideră că nu există însă nici o bază legală pentru plata indicelui de inflație, iar o instituție publică nu poate să înscrie în bugetul propriu cheltuieli care nu sunt în limita creditelor bugetare anuale aprobate.
În drept și- întemeiat recursul pe dispozițiile art. 304 pct.4 și 9, 304 indice 1 Cod procedură civilă și art. 312 Cod procedură civilă.
În consecință, a solicitat admiterea recursului, modificarea sentinței recurate și, în rejudecare, respingerea acțiunii ca nefondată.
Intimații reclamanți nu au formulat întâmpinare și nu s-au prezentat în instanță.
Analizând ambele recursuri de față prin prisma dispozițiilor legale invocate de recurenți cât și al probelor administrate, Curtea le consideră nefondate pentru următoarele motive:
În ceea ce privește excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de către ambii recurenți pârâți, Curtea apreciază că în mod corect a fost respinsă de către prima instanță.
Astfel, în speța de față nu este vorba de restituirea sumelor reprezentând contribuția individuală de asigurări sociale reținute de la asigurați, plătită în plus față de plafonul maxim pentru a putea fi aplicabil prev. Anexei 1 din Ordinul M-F- nr. 1646/2007.
Obiectul acțiunii îl reprezintă majorări salariale potrivit art. 183 din Legea nr. 19/2000 și nu restituirea contribuției de asigurări sociale.
Pe fondul cauzei, soluția primei instanțe este legală și temeinică din toate punctele de vedere, nefiind incidente în cauză motivele de recurs prev. de art. 304 pct. 4 și 9 Cod procedură civilă.
Curtea apreciază că, în cauza de față, nu este întrunită ipoteza reținută prin decizia nr. 838/27.05.2009 a Curții Constituționale nefiind vorba despre instituirea, modificarea sau abrogarea unor norme juridice cu putere de lege ori efectuarea controlului de constituționalitate al acestora.
În realizarea activității specifice de interpretare și aplicare a legii, curtea reține că prima instanță și-a întemeiat soluția pe dispozițiile art. 183 din Legea nr. 19/2000, care stabilesc cu valoare de principiu că aplicarea prevederilor legii în ceea ce privește reținerea contribuției de asigurări sociale să nu diminueze venitul net al salariaților și, de fapt, instanța a aplicat întocmai legea, nu a adăugat la lege și nu s-a referit la o eventuală stare de discriminare, așa cum greșit susțin recurenții.
Potrivit art. 23 alin. 3 din Legea nr. 19/2000 baza de calcul prevăzută la alin. 1 și 2 nu poate depăși plafonul a de 3 ori salariul mediu brut lunar pe economie, plafon cea fost majorat la 5 salarii medii brute pe economie prin nr.OUG 147/2002.
De asemenea, art. 183 din aceeași lege statuează că la data intrării în vigoare a legii, contribuția nu va diminua venitul net al acestora.
Odată cu apariția Legii nr. 250/2007 a fost modificat art. 23 alin. 3 din Legea nr. 19/2000 în sensul că baza de calcul de la alin. 1 și 2 este venitul brut realizat lunar.
Prin această modificare a fost înlocuită limitarea bazei de calcul astfel încât aceasta poate depăși plafonul de maxim 5 salarii medii lunare pe economie.
În acest context au rămas fără obiect aplicarea dispozițiilor art. 183 alin. 3 din Legea nr. 19/2000, acesta fiind abrogat expres ulterior prin art. 11 din nr.OUG 91/2007.
Modificarea unui act normativ constă, potrivit art. 57 alin. 1 din Legea nr. 24 din 27.03.2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, modificată și republicată, în schimbarea expresă a textului unora sau mai multor articole ori aliniate ale acesteia și în redactarea lor într-o nouă formulare.
Potrivit art. 60 din aceeași lege, "dispozițiile de modificare și de completare se încorporează, de la data intrării lor în vigoare, în actul de bază, identificându-se cu acesta. Intervențiile ulterioare de modificare sau de completare a acestora trebuie raportate tot la actul de bază".
Or, prin Legea nr. 250/2007 nu au fost modificate, completate sau abrogate celelalte dispoziții ale art. 183 din Legea nr. 19/2000, respectiv dispozițiile alineatelor 1, 2 și 4 care rămân în vigoare.
Ca urmare, baza de calcul a contribuției de asigurări sociale fiind majorată, pentru reclamanți de la plafonul de 3 salarii medii brute pe economie la "venitul brut realizat lunar", trebuie să se facă și aplicarea dispozițiilor alineatelor 1, 2 și 4 ale articolului 183 din Legea nr. 19/2000 (rămase în vigoare, așa cum s-a demonstrat).
Astfel, în respectarea interdicției de a "nu diminua venitul net al acestuia" se impunea ca, inițial, să se calculeze și majorarea drepturilor salariale - cu suma reprezentând diferența între contribuția datorată anterior și cea datorată ulterior intrării în vigoare a Legii nr. 250/19.07.2007, după care, această majorare să fie reținută pentru acoperirea noului cuantum (majorat) al contribuției de asigurări sociale - în temeiul art. 183 alin. 2 și conform metodologiei stabilită atât prin alin. 4 al aceluiași articol, cât și Ordinul nr. 340 din 4 mai 2001 al Ministerului Muncii și Solidarității Sociale, publicat în Monitorul Oficial nr. 237 din 10 mai 2001, modificat prin Ordinul nr. 218/2001 și Ordinul nr. 718/11.12.2001.
Numai în acest mod ar fi fost respectate dispozițiile legale care interzic "diminuarea venitului net" al reclamanților prin raportarea impusă de Legea nr. 24/2000 "tot la actul de bază".
Prevederile art.183 din Legea nr. 19/2000 sunt cuprinse în Capitolul 9 "Dispoziții tranzitorii" al legii.
Conform art. 52 din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă, dispozițiile tranzitorii cuprind măsurile ce se instituie cu privire la derularea raporturilor juridice născute în temeiul vechii reglementări care urmează să fie înlocuite cu noul act administrativ. Aceste trebuie să asigure corelarea celor două reglementări, astfel încât punerea în aplicare a noului act normativ să evite conflictul între normele succesive.
Or, dispozițiile cuprinse în alineatele 1, 2 și 4 ale art. 183 din Legea nr. 19/2000 nu au fost modificate sau abrogate prin Legea nr. 250/2007, astfel încât ele vor continua să fie active și să aibă caracter general în ocrotirea unui drept câștigat în materia venitului lunar.
În consecință, motivele de recurs ce vizează fondul cauzei sunt nefondate.
Cu privire la actualizarea sumelor datorate, corect a fost admis și acest capăt de cerere de către prima instanță.
Se reține că otrivit p. dispozițiilor art. 161 alin. 4 din Codul muncii, întârzierea nejustificată a plății salariului sau neplata acestuia poate determina obligarea angajatorului la plata de daune-interese pentru repararea prejudiciului produs salariatului.
Despăgubirile constau într-o sumă de bani ce reprezintă echivalentul prejudiciului suferit de creditor pentru neexecutarea, executarea cu întârziere sau necorespunzătoare a obligației de către debitor.
Unul din principiile evaluării judiciare este că prejudiciul suferit trebuie să cuprindă pierderea efectiv suferită (damnum emergens) și câștigul pe care creditorul nu 1-a putut realiza (lucrum cessans).
În timp ce dobânda reprezintă prețul lipsei de folosință, actualizarea cu rata inflatiei urmărește păstrarea valorii reale a obligațiilor bănești.
Actualizarea operează în temeiul legii, de îndată ce creditorul a solicitat-o, fie instanței, fie executorului judecătoresc, si a probat întârzierea executării obligației bănești independent de dovedirea îndeplinirii condițiilor răspunderii civile.
Soluția actualizării cu indicele de inflație are în vedere principiul reparării integrale a prejudiciului, consacrat de art. 1084 cod civil potrivit căruia daunele interese ce sunt debite creditorului cuprind in genere pierderea ce a suferit și beneficiul de care a fost lipsit.
Suma rezultată din actualizare in raport cu rata inflației, a reparat integral prejudiciul rezultat din întârzierea plății și astfel riscul devalorizării leului a fost pus in sarcina debitorului.
In consecință, Codul muncii prin dispozițiilor art. 161 alin. 4, nu interzice in nici un fel actualizarea cu indicele de inflație prin noțiunea de "daune interese".
De altfel, chiar Curtea Constituțională, prin mai multe decizii (de exemplu decizia nr. 72/05.03.2002), a statuat că actualizarea în raport cu rata inflației a sumelor datorate se impune pentru asigurarea recuperării creanței la valoarea ei reală.
Este irelevant că în speță debitorul este o instituție publică finanțată de la bugetul de stat, iar neacordarea acestui drept nu poate fi justificată pe lipsa de finanțare.
Referitor la cererea de chemare în garanție, se apreciază corectă soluția primei instanțe.
Astfel, legea aplicabilă în cazul de față este Legea nr. 500/2002.
Conform disp. art. 19 din această lege, rolul Ministerului Finanțelor Publice este de a exercita un control față de constituirea, repartizarea și utilizarea resurselor financiare ale statului precum și cu privire la examinarea proiectelor de buget propuse de ordonatorii principali de credite.
De asemenea, potrivit acestui act normativ, instituția care are sarcina de a realiza prevederile bugetare și de a repartiza ordonatorilor principali de credite sumele de la bugetul de stat potrivit destinațiilor bugetare stabilite conform legii bugetare anuale este Guvernul.
Una din atribuțiile Ministerului Finanțelor Publice, prevăzute de art. 19 litera g din Legea nr. 500/2002, este de a analiza propunerile de buget în etapele de elaborare a bugetului și de a furniza Parlamentului, la cererea acestuia, cu sprijinul ordonatorilor principali de credite, documentele care au stat la baza fundamentării proiectelor legilor bugetare anuale.
Ori, disp. art. 28 din aceeași lege prevăd că proiectele legilor bugetare anuale se elaborează de către Guvern, pe baza propunerilor de cheltuieli detaliate ale ordonatorilor principali de credite care sunt cei arătați prin disp. art. 20.
Procedura prevăzută de art. 34 alin. 1 și 4 din Legea nr. 500/2002 este în sensul că ordonatorii principali de credite au obligația de a depune la Ministerul Finanțelor Publice propunerile pentru proiectul de buget și anexele, pentru anul bugetar următor iar Ministerul Finanțelor publice trebuie să le examineze și să poarte discuții cu ordonatorii principali de credite.
Atât timp cât proiectul bugetului de stat se aprobă prin lege, nu se poate institui o obligație în sarcina Ministerului Finanțelor Publice, de a asigura fondurile necesare efectuării plății sumei solicitate, așa cum în mod corect a reținut prima instanță, deoarece nu s-a făcut dovada îndeplinirii întregii proceduri prevăzută de legea specială în materie, procedură descrisă mai sus.
Față de considerentele expuse mai sus, se vor respinge ca nefondate recursurile în baza disp. art. 312 alin. 1 Cod procedură civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondate recursurile declarate de pârâții MINISTERUL PUBLIC -PARCHETUL DE PE LÂNGĂ ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE și DIRECȚIA DE INVESTIGARE A INFRACȚIUNILOR DE CRIMINALITATE ORGANIZATĂ ȘI TERORISM, ambele cu sediul în B,-, sector 5 împotriva sentinței civile nr.1926/2.12.2009 pronunțată de Tribunalul Galați în dosarul nr-.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședința publică din 24 Februarie 2010.
Președinte, | Judecător, - - | Judecător, - - |
Grefier, - - |
dec.jud.-/11.03.2010
Tehnored./8 ex./ 12 Martie 2010
Fond:-
Asistenți jud.--
Com.6 ex.părți/
Președinte:Marioara CoinacelJudecători:Marioara Coinacel, Virginia Filipescu, Benone Fuică
