Drepturi banesti castigate in instanta. Speta. Decizia 25/2008. Curtea de Apel Alba Iulia
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ALBA IULIA
SECȚIA PENTRU CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA CIVILĂ NR.25/2008
Ședința publică din 07 Ianuarie 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Manuela Stoica președinte secție
- - - - JUDECĂTOR 2: Monica Maria Mureșan
- - - JUDECĂTOR 3: Ana Doriani
- - - grefier
Pe rol se află pronunțarea asupra recursurilor declarate de pârâtul " " S și reclamantul împotriva sentinței civile nr. 972/30.08.2007 pronunțată de Tribunalul Sibiu în dosarul nr-.
dezbaterilor și concluziile părților au fost consemnate în încheierea de ședință din 7 ianuarie 2008, care face parte integrantă din prezenta decizie.
CURTEA DE APEL
Asupra recursurilor de față;
În deliberare se constată că prin acțiunea de dreptul muncii înregistrată pe rolul Tribunalului Sibiu sub dosar nr-, reclamantul a chemat în judecată pe pârâta " Automotive " Sibiu solicitând ca prin hotărârea judecătorească ce se va pronunța:
- să fie obligată pârâta să plătească reclamantuluidiferența dintre suma de 20.000 Euro ( echivalent în lei) și suma de 54.308 lei, reprezentând suma datorată potrivit art.3 din Convenția nr.447/31.01.2006 încheiată între părți;
- să fie obligată pârâta la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea acțiunii sale a arătat că reclamantul a fost salariat al societății pârâte, până la data de 30.11.2006, când a încetat raportul de muncă dintre părți, în baza art.55 lit.b din Codul muncii, conform Convenției nr.447/31.01.2006.
Prin aceeași convenție, reclamantul susține că părțile au stabilit o sumă de bani cu titlu compensație pentru prejudiciul cauzat prin pierderea locului de muncă, în cuantum de 20.000 Euro, obligație pe care pârâta a îndeplinit-o parțial, plătind reclamantului suma de 58.958 lei, din care 4650 lei reprezintă retribuția pentru luna noiembrie 2006. Ori, dacă pârâta ar fi respectat întrutotul convenția ar fi trebuit să plăteascăo sumă mai mare, respectiv aproape 70.000 lei.
A mai arătat că natura sumei stabilite în convenție este una de natură reparatorie și că a fost negociată în cuantum net, nu brut, astfel că este datorată integral.
Cererea de chemare în judecată nu a fost motivată în drept.
În cauză, pârâta a formulat, la prima zi de înfățișare, întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii formulată de reclamantul ca fiind neîntemeiată deoarece suma convenită are regim similar cu cel al veniturilor din salarii iar diferența care este cerută de reclamant prin acțiune reprezintă tocmai suma de bani pe care pârâta a reținut-o și virat-o la bugetul de stat cu titlu reținere la sursă pentru contribuții și impozite.
A mai susținut că suma de 20.000 Euro solicitată prin acțiune este asimilabilă venturilor salariale deoarece izvorăște dintr-o convenței referitoare la raporturi de muncă și că, în lipsa unei stipulații contrare, este în cuantum brut fiind supusă reținerilor prevăzute de lege.
În drept, a invocat art.5 coroborat cu art.23 și art.26 din Legea nr.19/2000, art.19 cororborat cu art.27 din Legea nr.76/2002, art.257 alin.2 lit. a din Legea nr.95/2006 și art.55 din Codul fiscal.
Prin sentința civilă nr.972/30.08.2007 pronunțată de Tribunalul Sibiu în dosar nr-, s-a admis în parte acțiunea în conflict de drepturi formulată de reclamantul în contradictoriu cu pârâta " " Sibiu și pe cale de consecință:
- pârâta a fost obligată să plătească reclamantului suma de 3789 lei reprezentând diferență drepturi bănești cu titlu compensație;
- pârâta a fost obligată să plătească reclamantului suma de 900 lei cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî în acest mod prima instanță a reținut, după examinarea actelor și lucrărilor dosarului, că reclamantul a fost salariatul societății pârâte, ocupând postul de analist finanaciar, din data de 1.02.2006 și până la data de 30.11.2006, când raporturile de muncă dintre părți au încetat, în baza art.55 lit.b din Codul muncii.
S-a mai reținut că între părți a intervenit, în data de 6.11.2006, o înțelegere intitulată "Convenție privind încetarea contractului individual de muncă nr.447/31.01.2006 " în baza căreia părțile au stabilit, de comun acord, condițiile încetării raportului de muncă, prestațiile părților până la data de 30.11.2006 și obligațiile acestora. La art.3 din convenție s- stipulat obligația angjatorului de a plăti reclamantului, la data de 5.11.2006, o compensație în cuantum de 20.000 Euro, pentru pierderea locului de muncă, calculată în RON la data plății. Conform acestei înțelegeri, pârâta a achitat reclamantului, prin virament în contul deschis la Bank - Sucursala Sibiu, suma de 58.958 lei, reprezentând 4650 lei, salariul pe luna noiembrie 2006 și 54.308 lei, compensațiile cuvenite în baza convenției.
Având în vedere obiectul acțiunii dedusă judecății, instanța de fond a încuviințat efectuarea unui raport de expertiză contabilă care a concluzionat că suma de 20.000 Euro inserată în convenție nu se încadrează în nici una din situațiile enumerate la art.55 alin.4 lit.j Cod fiscal, deoarece ne aflăm în situația unor drepturi bănești de natură salarială, acordate de angajator salariatului care și-a pierdut locul de muncă.
Prin urmare, instanța de fond și-a însușit varianta a II a din expertiza judiciară contabilă și a apreciat că acțiunea a formulată de reclamant este fondată pentru suma de 3789 lei, reprezentând diferență drepturi bănești, conform art.55 alin.1 și art.57 din Codul fiscal.
Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs, în termenul de 10 zile prevăzut de art.80 din Legea nr.168/1999, atât reclamantul cât și pârâta criticând-o pentru netemeinicie și nelegalitate.
În recursul său, pârâta a solicitat admiterea recursului și modificarea în tot a hotărârii primei instanțe, în sensul respingerii în totalitate a acțiunii reclamantului.
În dezvoltarea motivelor sale de recurs, societatea pârâtă a învederat că soluția instanței de fond este greșită doar în parte, respectiv în ce privește tratamentul fiscal al sumei în litigiu.
Sub acest aspect, a susținut că instanța de fond a omis să aibă în vedere art.257 din Legea privind reforma în sănătate, care stabilește ca fiind de 6,5 %, contribuția lunară a persoanei asigurate la bugetul asigurărilor sociale de sănătate, care se aplică la veniturile din salarii sau asimilate salariilor care se supun impozitului pe venit.
Prin urmare recurenta pârâtă a susținut că instanța nu a observat că legea impune pentru contribuția la asigurările de sănătate același tratament fiscal ca și impozitul pe venit.
De asemenea a mai învederat că tribunalul nu a arătat în motivarea sentinței care sunt considerentele pentru care pârâta recurentă datorează reclamantului suma de 3789 lei, reprezentând tocmai contribuția la asigurările sociale de sănătate.
În drept, a invocat art.304 pct.9, art.304/1 Cod proc.civ. art.312 Cod proc.civ. art.57 Cod fiscal, art.257 din Legea reformei în sănătate.
În expunerea motivelor sale de recurs, reclamantul a solicitat admiterea recursului și modificarea sentinței atacate în sensul admiterii în totalitate a acțiunii formulate, conform variantei I din raportul de expertiză contabilă întocmit în cauză.
Sub un prim aspect, recurentul reclamant a învederat că instanța de fond a stabilit în mod greșit natura juridică a sumei de 20.000 Euro, ca fiind una salarială, deoarece chiar dacă ea este prevăzută într-o convenție de încetare a raportului de muncă, în fapt, reprezintă prejudiciul contractual cauzat reclamantului de către pârâtă prin pierderea locului de muncă. Prin urmare, recurentul a arătat că, în cauză, nu sunt incidente dispozițiile Codului fiscal, așa cum reținut prima instanță în mod nejustificat.
În al doilea rând, reclamantul recurent a arătat că independent de natura juridică a acestei creanțe, în convenție nu s-a prevăzut că suma de 20.000 Euro este în cuantum brut, din care să se rețină obligațiile fiscale ci dimpotrivă, s-a stipulat ca aceste drepturi bănești să fie virate în contul anagajatului, până la data de 5.12.2006.
Verificând legalitatea și temeinicia sentinței atacate, prin prisma criticilor formulate precum și sub toate aspectele conform art.304/1 Cod proc.civ. și din oficiu, în limitele art.306 alin.2 Cod proc.civ. Curtea constată că ambele recursuri sunt nefondate pentru considerentele care vor fi expuse în continuare:
Potrivit art.257 din Legea nr.95/2006 privind reforma în sănătate, contribuția pentru asigurări sociale de sănătate nu se datorează asupra sumelor acordate în momentul disponibilizării, venitului lunar de completare sau plăților compensatorii.
Din cuprinsul Convenției privind încetarea contractului individual de muncă nr.447/31.01.2006 (8-11), rezultă că pârâta s-a obligat să plătească reclamantului, pentru pierderea locului de muncă, o compensație în cuantum de 20.000 Euro, calculată în RON la cursul din ziua plății ( art.3 din Convenție).
Prin urmare, izvorul obligațional al plății sumei de 20.000 Euro îl constituie convenția, ca act adițional la contractul individual de muncă, astfel că în mod corect instanța de fond a constatat că natura juridică a sumei este aceea de venit asimilat salariului, supus impozitării în condițiile art.57 din Codul fiscal.
Față de aceste considerente, prima instanță a apreciat corect că tratamentul fiscal aplicabil sumei în litigiu este cel reglementat de art.55 alin.1 și art.57 Cod fiscal și că varianta a II aar aportului de expertiză contabilă este conformă acestor prevederi legale, astfel că aspectele critice invocate de pârâtă urmează să fie înlăturate ca nefondate.
Pentru aceleași considerente vor fi înlăturate și susținerile critice aduse de reclamant soluției primei instanțe, potrivit cărora suma de 20.000 Euro reprezintă despăgubiri rezultate din prejudiciul contractual cauzat reclamantului de către pârâtă, prin încetarea contractului individual de muncă. În plus, reclamantul a fost de acord cu desfacerea contractului său de muncă din moment ce temeiul de drept al încetării raportului de muncă al acestuia a fost art.55 lit. b din Codul muncii, respectiv, urmare a acordului părților, la data convenită de acestea.
În raport de cele ce preced, se constată că soluția instanței de fond este la adăpost de criticele formulate, motiv pentru care, în temeiul art.312 alin.1 Cod proc.civ. Curtea va dispune respingerea ca nefondate a ambelor recursuri declarate în cauză.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondate recursurile declarate de reclamantul și de pârâta " Automotive " Sibiu împotriva sentinței civile nr.972/30.08.2007 pronunțată de Tribunalul Sibiu în dosar civil nr-.
Fără cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 14.01. 2008.
Președinte, Judecător, Judecător,
- - - - - -
Grefier,
- -
Red.SM
Tehnored.TM/2 ex
Jud.
Președinte:Manuela StoicaJudecători:Manuela Stoica, Monica Maria Mureșan, Ana Doriani
