Drepturi banesti castigate in instanta. Speta. Decizia 27/2010. Curtea de Apel Alba Iulia
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ALBA IULIA
SECȚIA PENTRU CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA CIVILĂ NR. 27/2010
Ședința publică de la 07 ianuarie 2010
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Nicoleta Vesa JUDECĂTOR 2: Carmen Fiț
- - - JUDECĂTOR 3: Victor Crețoiu
- - - judecător
- - - grefier
Pe rol se află soluționarea recursului promovat de pârâta " " AIî mpotriva sentinței civile nr. 1027 din 17.06.2009 pronunțată de Tribunalul Alba în dosar nr-.
La apelul nominal efectuat în cauză se prezintă reclamantul intimat asistat de avocat, lipsă fiind pârâta recurentă.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care instanță acordă cuvântul în vederea formulării de cereri.
Reprezentantul reclamantului intimat declară că nu are cereri de formulat.
Instanța, reținând că nu sunt chestiuni prealabile de discutat ori cereri de formulat, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în apărare.
Reprezentantul reclamantului intimat solicită respingerea recursului și menținerea sentinței instanței de fond ca temeinică și legală. Cu cheltuieli de judecată.
Învederează în esență că criticile invocate nu sunt de natură nici să schimbe, nici să modifice decizia instanței de fond. Solicită a se reține că astfel cum rezultă din probatoriul testimonial administrat, reclamantul a părăsit locul de muncă cu acordul verbal al societății, întrucât de 4 luni de zile nu și-a mai primit drepturile salariale, acest fapt nereprezentând o abatere disciplinară gravă. Ca practică judiciară invocă dosarul Tribunalului Alba nr-, în care a fost respins recursul pârâtei.
Instanța, având în vedere lucrările dosarului și concluziile expuse în apărare, lasă cauza în pronunțare.
CURTEA DE APEL
Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Alba sub număr de dosar -, astfel cum a fost precizată prin înscrisul depus la filele 17-20, contestatorul a solicitat instanței, în contradictoriu cu intimata SC SRL:
- anularea deciziei nr. 857/31.03.2009, emisă de pârâtă și reintegrarea în postul ocupat anterior emiterii deciziei;
- anularea deciziilor nr. 1013/27.04.2009 și nr. 1027/27.04.2009, emise de pârâtă;
- obligarea intimatei la plata drepturilor salariale începând cu data de 01.01.2009 până la reintegrarea în funcție, cu dobânda legală, calculată de la data scadenței până la plata efectivă, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea acțiunii s-a arătat că este angajatul unității intimate ca muncitor necalificat și nu a mai primit drepturile salariale începând cu luna ianuarie 2009.
În data de 30.03.2009, împreună cu alți salariați, a solicitat unității să li se achite drepturile restante. Fiind refuzați, au solicitat bilet de voie pentru a se deplasa la Prefectura A și A spre a le solicita sprijinul în rezolvarea problemei salariale.
Deși inițial conducerea unității le-a permis deplasarea, când s-au întors nu li s-a mai permis accesul în unitate.
Apreciază că decizia nr. 857/31.03.2009, emisă de pârâtă, de suspendare a contractului individual de muncă al reclamantei în baza art. 52 alin. 1 lit. a este nulă întrucât nu s-a procedat la o cercetare disciplinară prealabilă, decizia nu cuprinde descrierea faptei și perioada de suspendare a contractului și în plus nu s-a săvârșit nici o abatere disciplinară.
Decizia nr. 1027/2009 de concediere face referire la cercetarea disciplinară, însă contestatorul precizează că decizia este nulă încălcând disp. art. 267 alin. 1 Codul Muncii. Arată că nu a primit nici o convocare din partea angajatorului și cercetarea disciplinară nu a fost întocmită efectiv.
În drept a invocat disp. art. 52, 161, 163, 264, 267 și 268 Codul Muncii, OG 9/2001.
Acțiunea a fost scutită de plata taxei de timbru și a timbrului judiciar.
Intimata, deși legal citată, nu a formulat întâmpinare, ci a depus un set de înscrisuri în probațiune (filele 21-47).
A fost audiat martorul - fila 52.
Prin sentința civilă nr.1027/2009 pronunțată de Tribunalul Alba în dosarul cu nr.de mai sus acțiunea a fost admisă. A fost anulată decizia de suspendare a contractului de muncă nr.1013/27.04.2009. A fost anulată decizia de încetare a contractului individual de muncă nr.1027/27.04.2009 emisă de unitatea intimată și s-a dispus reintegrarea contestatorului pe postul deținut anterior emiterii deciziei mai sus menționate. A fost obligată intimata la plata în favoarea contestatorului a drepturilor salariale cuvenite și neachitate începând cu data de 01.01.2009 și până la data reintegrării pe postul deținut anterior emiterii deciziei nr.1027/27.04.2009, precum și plata dobânzii legale aferente acestor sume de la data scadenței până la data plății efective. A fost obligată intimata la plata în favoarea contestatorului a sumei de 100 lei cu titlu cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut următoarele:
Petentul este angajatul pârâtei ca muncitor necalificat conform contractului individual de muncă depus de către reclamant la dosar (filele 6-7). Din declarația martorului, care se coroborează cu afirmațiile reclamantului reiese că, începând cu data de 1.01.2009 pârâta SC SRL nu i-a mai achitat reclamantului salariul lunar aferent muncii prestate.
Datorită perioadei mari în care nu au primit salariu mai mulți angajați ai pârâtei au solicitat la data de 30.03.2009 să li se achite drepturile restante. Întrucât acest lucru nu s-a întâmplat, au solicitat învoire de la unitate pentru a se deplasa la Prefectura A și ITM A pentru a solicita autorităților sprijin în rezolvarea problemei.
Din declarația martorului a reieșit că inițial li s-a spus de către administratorul societății că vor primi bilete de voie, iar ulterior li s-a comunicat că pot merge fără aceste bilete. După ce au lipsit 4 ore nu au mai fost lăsați să intre în fabrică și nici a doua zi nu au fost primiți la program.
Ulterior unitatea pârâtă a emis decizia nr. 857/2009 de suspendare a contractului individual de muncă al petentului pe durata cercetării disciplinare prealabile, conform art. 52 alin.1 Codul Muncii.
Ulterior s-a emis decizia nr. 1013/2009 de încetare a suspendării contractului individual de muncă și contestatorului i s-a desfăcut disciplinar contractul de muncă conform art. 61 lit. a din Codul Muncii prin decizia nr.1027/2009.
În ceea ce privește efectuarea cercetării disciplinare se reține de către instanță că în conformitate cu art.267 alin. 1 Codul Muncii, nici o măsură disciplinară, cu excepția avertismentului, nu poate fi dispusă înainte de efectuarea unei cercetări disciplinare prealabile, sancțiunea fiind nulitatea absolută.
Din înscrisurile depuse în probațiune de către intimată reiese că aceasta a fost sesizată de către inginer cu privire la incidentul petrecut în data de 30.03.2009 (filele 36-37) și că s-a dispus de către conducerea unității suspendarea contractului individual de muncă în vederea cercetării disciplinare, conform rezoluției de pe înscrisul de la fila 36. Ca atare s-a emis decizia de suspendare nr. 857/2009.
Angajatorul a numit la data de 23.04.2009 prin decizia 977 comisia de cercetare disciplinară(fila 45). Deși contestatorul pretinde că nu a fost convocat în vederea cercetării disciplinare, intimata a depus adresa depusă în copie la fila nr.39 din care reiese că la data de 24.04.2009, ora 9.00 fost convocat la sediul unității.
Deși intimata nu face dovada comunicării acestui înscris din probatoriul administrat reiese că petentul a avut cunoștință de existența convocării, întrucât pe de o parte s-a prezentat la data respectivă când a dat și o notă explicativă(fila 40), martorul declarând în instanță că toți angajații cercetați disciplinar au primit acasă convocările.
Prin urmare s-a reținut de către instanță că sub aspect formal sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 267 Codul Muncii pentru efectuarea cercetării disciplinare.
Pârâta a depus la dosarul cauzei nota explicativă dată de contestator (fila 40) și procesul verbal întocmit de comisia de cercetare disciplinară(fila 41).
În ceea ce privește temeinicia deciziei de concediere, s-a reținut de către instanța de fond că motivul pentru care petentul și ceilalți salariați au părăsit locul de muncă a fost unul întemeiat, și anume acela de a solicita sprijinul autorităților (Prefectura A Și ITM A) pentru a se rezolva problema neplății salariilor de către intimată
Mai mult, din declarația martorului a reieșit că administratorul societății le-a dat acceptul pentru a lipsi de la locul de muncă.
În consecință, instanța a reținut că fapta pentru care a fost sancționat petentul - părăsirea locului de muncă fără aprobarea conducerii - nu întrunește condițiile pentru a fi considerată abatere disciplinară în sensul art. 263 alin. 2 Codul Muncii, respectiv nu a fost săvârșită cu vinovăție de către salariat întrucât a avut permisiunea verbală a administratorului societății.
În plus, se reține că petentul nu a urmărit prin lipsa de la serviciu cele 4 ore să producă un prejudiciu societății, ci a urmărit un scop legitim -acela de a solicita sprijinul autorităților pentru recuperarea drepturilor salariale.
Având în vedere că decizia de concediere nr. 1027/27.04.2009 este netemeinică, instanța a dispus anularea acesteia și în consecință reintegrarea contestatorului în postul deținut anterior emiterii deciziei mai sus menționate.
Având în vedere că decizia de suspendare a contractului individual de muncă nr.857/31.03.2009 a fost luată tocmai în vederea cercetării disciplinare a salariatului, această decizie de suspendare a urmat soarta deciziei principale de concediere, respectiv a fost anulată de către instanță.
Față de anularea deciziilor de suspendare a contractului individual de muncă și de încetare a acestuia s-a apreciat necesară și anularea deciziei de încetare a suspendării contractului de muncă nr. 1013/27.04.2009, accesoriul urmând soarta principalului.
În ceea ce privește cererea contestatorului de plată a drepturilor salariale restante instanța a constatat că potrivit art. 161 Codul Muncii salariul se plătește în bani cel puțin odată pe lună și dovada plății acestuia se face de către angajator prin state de plată semnate de salariat sau dovada transferului bancar.
Deși citată pentru a face dovada plății salariului unitatea intimata nu s-a conformat acestei dispoziții în condițiile art. 287 Codul Muncii și instanța a reținut ca dovedite pretențiile contestatorului și în consecință a obligat intimata la plata în favoarea acestuia a drepturilor salariale cuvenite și neachitate, începând cu data de 1.01.2009 și până la data reintegrării pe postul deținut anterior emiterii deciziei nr. 1027/27.04.2009, precum și plata dobânzii legale aferente acestor sume de la data scadenței, până la data plății efective.
Statele de plată depuse la dosar nu fac dovada plății salariului întrucât nu sunt semnate de către reclamant.
Cererea petentului de obligare a intimatei la plata dobânzii legale s-a considerat întemeiată întrucât în acest mod se acoperă prejudiciul real cauzat reclamantului prin neplata la timp a drepturilor salariale cuvenite.
Intimata a depus la dosarul cauzei un set de înscrisuri din care reiese că a predat contestatarului o serie de produse ale societății, cu mențiunea că se vor achita din salariu.
Acestea nu fac dovada achitării salariului, întrucât plata în natură se poate face conform art. 161 alin. 3 Codul Muncii numai dacă această modalitate de plată este prevăzută expres în contractul individual de muncă sau în contractul colectiv de muncă, nefăcându-se nici o dovadă în acest sens. Modalitatea în care societatea va reține din salariu petentului aceste sume urmează a se stabili între cele două părți.
Conform art. 274 Cod proc.civ a fost obligată intimata la plata în favoarea contestatorului a sumei de 100 lei cu titlu cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu avocat.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâta SC SRL, solicitând admiterea acestuia și modificarea sentinței atacate, în sensul respingerii acțiunii formulate de reclamantul.
În expunerea de motive arată că sentința recurată este dată cu încălcarea și aplicarea greșită a legii. Contractul de muncă al reclamantului a fost legal desfăcut pentru abaterea disciplinară gravă constând în părăsirea locului de muncă și refuzul de a-și îndeplini obligațiile rezultate din contractul individual de muncă.
Faptul că, din cauza dificultăților economice, salariile se plăteau cu întârziere, nu-l îndreptățea pe reclamant să lipsească de la locul de muncă și să nu-și îndeplinească obligațiile de serviciu.
Este greșită reținerea instanței de fond în sensul că reclamantul a părăsit locul de muncă cu încuviințarea conducerii societății și în mod justificat pentru a apela la autorități în vederea plății salariului.
Reclamantului și altor salariați nu li s-a eliberat bilet de voie pentru a participa la protest, dar au plecat fără bilet de voie și fără a fi împiedicați de cineva, determinând mari pierderi de producție.
Astfel, atât măsura suspendării contractului individual de muncă, cât și măsura concedierii reclamantului au fost pe deplin justificate. Martorul audiat în cauză a avut aceeași atitudine cu reclamantul, declarația sa fiind părtinitoare, impunându-se coroborarea cu restul probatoriului administrat în cauză.
Salariul restant nu se impunea a fi achitat în întregime în situația în care o parte a salariilor a fost compensată cu produse, astfel că, în momentul scadenței obligației de plată a salariului a intervenit compensarea legală pentru sumele ce reprezentau preț al produselor primite de intimat.
Reîncadrarea în muncă a reclamantului nu mai poate fi dispusă pe fondul acestor abateri grave, cu atât mai mult cu cât societatea a intrat în procedura insolvenței la începutul lunii aprilie 2009.
Deliberând asupra recursului de față funcție de criticile formulate și din oficiu potrivit prevederilor art.3041proc.civ. Curtea constată următoarele:
Recursul este nefondat.
Reclamantul a avut calitatea de angajat al societății pârâte ca muncitor necalificat, calitate în care, începând cu data de 01.01.2009 nu i s-a mai achitat salariul lunar aferent muncii prestate. Mai mulți salariați, aflați în aceeași situație, au solicitat conducerea societății pârâte la data de 30.03.2009 să li se achite salariile restante, lucru care nu s-a întâmplat, situație în care au solicitat învoire pentru a se deplasa la autoritățile județene în vederea rezolvării problemei.
Contrar susținerilor societății pârâte, din probatoriul administrat de instanța de fond rezultă că salariații au părăsit sediul societății cu acordul verbal al administratului societății, dar ulterior nu au mai fost primiți în unitate.
În acest context, prin decizia nr.857/2009 reclamantului i-a fost suspendat contractul individual de muncă pe durata cercetării disciplinare prealabile, iar prin decizia 1013/2009 a încetat suspendarea contractului individual de muncă al acestuia, care, prin decizia nr.1027/2009, i-a fost desfăcut disciplinar conform art.61 lit.a din Codul Muncii.
Contrar susținerilor societății pârâte, în mod corect prima instanță a reținut că petentul, împreună cu alți salariați, au părăsit societatea dintr-un motiv întemeiat, și anume acela de a solicita sprijinul autorităților județene pentru a se rezolva problema neplății salariilor de către pârâtă, problemă pe care aceasta a refuzat să o discute la cererea angajaților. În plus, aceștia au avut acceptul administratorului societății pentru a lipsi de la locul de muncă în acest scop.
Fapta reclamantului, așa cu corect a reținut instanța de fond, nu întrunește condițiile pentru a fi considerată abatere disciplinară în sensul art.263 alin.2 din Codul Muncii, respectiv nu a fost săvârșită cu vinovăție de către salariat, având acceptul administratorului societății și, urmărind un scop legitim, acela de a solicita sprijinul autorităților pentru rezolvarea unui drept fundamental, nu a urmărit să producă un prejudiciu societății.
În aceste condiții în mod legal a procedat instanța de fond anulând atât decizia de concediere, cât și pe cea de suspendare a contractului individual de muncă, în acest sens fiind coroborată declarația martorului audiat în cauză cu restul probatoriului administrat în cauză.
De asemenea, contrar susținerilor pârâtei, drepturile salariale restante se impune a fi achitate integral, în acest sens fiind incidente dispozițiile art.161 din Codul Muncii, potrivit cărora salariul se plătește în bani cel puțin odată pe lună. Aliniatul 3 al acestui text legal prevede să plata în natură a unei părți din salariu, în condițiile stabilite la art.160 din Codul Muncii, este posibilă numai dacă este prevăzută expres în contractul colectiv de muncă, ceea ce nu este cazul în speță.
Sentința prin care s-a constatat că pârâta este în stare de insolvență este ulterioară deciziei de desfacere a contractului individual de muncă, situație în care prima instanță a dispus în mod corect reintegrarea reclamantului pe postul deținut anterior desfacerii contractului individual de muncă și plata drepturilor salariale restante.
Față de cele ce preced, constatând că sentința atacată este legală și temeinică, fiind la adăpost de criticile formulate, în baza art.312 proc.civ. Curtea va respinge ca nefondat recursul de față.
(continuarea deciziei 27/2010 pronunțată în dosarul -)
Pentru aceste motive,
În numele legii
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de SRL AIî mpotriva sentinței nr. 1027/2009 pronunțată de Tribunalul Alba în dosar nr-.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 07.01.2010.
Președinte, - - | Judecător, - - | Judecător, - - |
Grefier, - - |
Red. CV, Tehnored. IM 4 ex.-26.01.2010
Jud.fond-,
Președinte:Nicoleta VesaJudecători:Nicoleta Vesa, Carmen Fiț, Victor Crețoiu
