Drepturi banesti castigate in instanta. Speta. Decizia 270/2008. Curtea de Apel Brasov

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BRAȘOV

Secția civilă și pentru cauze cu minori și de familie

Decizia civilă Nr. 270/R/ Dosar Nr-

Ședința publică din 27 martie 2008

PREȘEDINTE: Anca Pârvulescu JUDECĂTOR 2: Cristina Ștefăniță

- - JUDECĂTOR 3: Nicoleta Grigorescu

- - președinte de secție

grefier

Pe rol fiind judecarea recursurilor declarate de pârâtele Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și Ministerul Economiei și Finanțelor - prin -, împotriva sentinței civile nr. 17 din 11 ianuarie 2008, pronunțată de Tribunalul Brașov în dosarul nr-.

La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa recurentelor pârâte Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și Ministerul Economiei și Finanțelor - prin B -, precum și a intimaților reclamanți, -, a intimaților pârâți Parchetul de pe lângă Curtea de APEL BRAȘOV, Parchetul de pe lângă Tribunalul Brașov și Parchetul de pe lângă Tribunalul Covasna, precum și a intimatului chemat în garanție Ministerul Economiei și Finanțelor.

Procedura îndeplinită.

Instanța constată cauza în stare de judecată astfel că rămâne în pronunțare asupra recursurilor declarate.

Asupra recursului de față:

Constată că prin sentința civilă nr. 17/2008 a Tribunalului Brașov, a fost espinsă exceptia prescriptiei dreptului material la actiune.

A fost admisă exceptia lipsei calitatii procesuale pasive a paratului Ministerul Economiei si Finantelor.

A fost respinsă exceptia inadmisibilitatii cererii de chemare in garantie,invocata de DGFP B,in calitate de mandatara Ministerului Economiei si Finantelor.

A fost admisă acțiunea formulata de reclamanții, si,toti cu domiciliul ales la sediul Parchetului de pe langa Tribunalul pentru Minori si Familie B,in contradictoriu cu paratii Ministerul Public -Parchetul de pe langa Înalta Curte de Casație si Justiție,cu sediul in B,-,sector 5, Parchetul de pe langa Curtea de APEL BRAȘOV, cu sediul in mun. B,-,jud. B si Parchetul de pe langa Tribunalul Brașov,cu sediul in mun. B,-,jud. B si Parchetul de pe langa Tribunalul Covasna, cu sediul in mun. Sf. G,-, jud.

Au fost obligați paratii Ministerul Public -Parchetul de pe langa Înalta Curte de Casație si Justiție,Parchetul de pe langa Curtea de APEL BRAȘOV si Parchetul de pe langa Tribunalul Brașov sa plătească in solidar reclamanților si drepturile bănești reprezentând sporul de vechime in munca cuvenit acestora,începând cu data de 01.01.2001 si pana la data de 06.07.2003,cu aplicarea dobânzii legale la suma datorata si a indicelui de inflație la data platii efective.

Au fost obligați paratii Ministerul Public -Parchetul de pe langa Înalta Curte de Casație si Justiție,Parchetul de pe langa Curtea de APEL BRAȘOV si Parchetul de pe langa Tribunalul Covasna sa plătească in solidar reclamantului drepturile bănești reprezentând sporul de vechime in munca cuvenit acestuia,începând cu data de 01.01.2001 si pana la data de 06.07.2003,cu aplicarea dobânzii legale la suma datorata si a indicelui de inflație la data plătii efective.

Au fost obligați pârâții Ministerul Public - Parchetul de pe langa Înalta Curte de Casație si Justiție,Parchetul de pe langa Curtea de APEL BRAȘOV,Parchetul de pe langa Tribunalul Brașov si Parchetul de pe langa Tribunalul Covasna sa efectueze cuvenitele mențiuni in carnetele de munca ale reclamanților.

A fost respinsă acțiunea formulata de reclamanți împotriva paratului Ministerului Economiei si Finanțelor, cu sediul in mun. B,-,sector 5,ca fiind introdusa împotriva unei persoane fără calitate procesuala pasiva.

A fost admisă cererea de chemare in garanție formulata de paratul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație si Justiție împotriva paratului-chemat in garanție Ministerul Economiei si Finanțelor,si in consecință:

A fost obligat paratul-chemat in garanție Ministerul Economiei si Finanțelor sa vireze fondurile de bani necesare achitării drepturilor bănești actualizate,menționate anterior.

Pentru a pronunța această sentință instanța a reținut următoarele:

Reclamanții au calitatea de procurori în cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul pentru Minori și Familie Brașov,așa cum rezultă din carnetele de muncă ale acestora.

Toți reclamanții au prestat muncă în perioada 01.01.2001-06.07.2003 cu mențiunea că reclamantul a fost procuror la Parchetul de pe lângă Judecătoria S G, respectiv la Parchetul de pe lângă Tribunalul Covasna în perioada 01.08.2000-01.02.2005.

În perioada 01.01.2001 și până la 06.07 2003 salarizarea reclamanților s-a efectuat în baza Legii nr.50/1996,republicată și a nr.OUG177/2002,aprobată și modificată prin Legea nr.347/2003.

Prin dispozițiile art.33,alin.1 din Legea nr.50/21.06.1996-privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești s-a stabilit că pentru vechimea în muncă,personalul beneficiază de un spor de vechime de până la 25% calculat la salariul de bază brut corespunzător timpului efectiv lucrat în program normal de lucru. Alineatul 2 al aceluiași articol stipulează să sporul de vechime se plătește cu începere de la data de întâi a lunii următoare celei în care s-a împlinit vechimea în muncă. Prin OG nr.83/2000 care a modificat Legea nr.50/1996, această prevedere a fost modificată în sensul că magistrații beneficiau de un adaos la indemnizația de încadrare lunară,în raport cu vechimea efectivă în funcțiile prevăzute la art.42 și art.43 din Legea nr.92/1992,republicată(în prezent abrogată prin Legea nr.303/2004,republicată).Ordonanța de Guvern nr.83/28.08.2000,publicată în Monitorul Oficial nr. 425/01.09.2000, pentru modificarea și completarea Legii nr.50/1996 nu abrogă în mod expres dispozițiile art. 33 din Legea nr.50/1996, republicată ci introduce alineatul 3 la acest articol,în conformitate cu care "prevederile alin.1 și 2 nu sunt aplicabile magistraților".

Potrivit dispozițiilor art.56 din Legea nr.24/2000-privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată; " După intrarea în vigoare a unui act normativ, pe durata existenței acestuia pot interveni diferite evenimente legislative, cum sunt: modificarea, completarea, abrogarea, republicarea, suspendarea sau altele asemenea" (alin1). Alineatul 2 al aceluiași articol prevede în mod expres că " Evenimentele legislative pot fi dispuse prin acte normative ulterioare de același nivel sau de nivel superior,având ca obiect exclusiv evenimentul respectiv." Până la data de 1 aprilie 2006, actul normativ care reglementat salarizarea și alte drepturi ale magistraților era OUG nr.177/2002, aprobată prin Legea nr.347/2003 care, la art.4 statua că magistrații beneficiază, în raport cu vechimea efectivă în funcțiile de judecător,procuror, magistrat-asistent la Curtea Supremă de Justiție sau de personal asimilat magistraților, de o majorare a indemnizației stabilite potrivit art.3, alin.2, calculată în procente la indemnizația brută. În conformitate cu prevederile art.3,alin.1 din aceeași ordonanță,magistrații aveau dreptul la o indemnizație de încadrare brută lunară pentru activitatea desfășurată,în raport cu nivelul instanțelor și parchetelor și cu vechimea în magistratură iar la alin.2 se prevedea că indemnizație se stabilește pe baza coeficienților de multiplicare corespunzători vechimii în magistratură și instanțelor sau parchetelor unde funcționează ca magistrați. Nici această din urmă OUG nu abrogă sporul de vechime în muncă în mod expres.

Hotărârea nr.170 din data de 06.07.2006 a Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării a constatat că neacordarea sporului de vechime în muncă aferent perioadei lucrate, a defavorizat în mod nejustificat categoria profesională a magistraților și a avut ca efect restrângerea exercitării, în condiții de egalitate, a dreptului la egalitate în activitatea economică și în materie de angajare și profesie, potrivit art.6 din nr.OG137/2000 a fost luată în considerare de Ministerul Justiției care a făcut propuneri legislative corespunzătoare,astfel că din luna martie 2007,această discriminare a fost înlăturată prin Legea nr.45/2007.

Este adevărat că Hotărârea Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării nu mai este în ființă în prezent dar prin decizia nr. XXXVI/07.05.2007, pronunțată în dosar nr.4/2007, Înalta Curte de Casație și Justiție a admis recursul în interesul legii declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și a statuat că:

Dispozițiile art.33,alin.1 din Legea nr.50/1996, în raport cu prevederile art.1, pct.32 din nr.OG83/2000, art.50 din nr.OUG177/2002 și art.6 alin.1 din nr.OUG160/2000 se interpretează, în sensul că:

Judecătorii,procurorii și ceilalți magistrați,precum și persoanele care au îndeplinit funcția de judecător financiar,procuror financiar sau de controlor financiar în cadrul Curții de Conturi a României beneficiau și de sporul pentru vechime în muncă,în cuantumul prevăzut de lege.

Potrivit dispozițiilor art.329 alin.3 din Codul d e procedură civilă,în cazul soluțiilor pronunțate în interesul legii,dezlegarea dată problemelor de drept judecate este obligatorie pentru instanțe.

Împotriva acestei sentințe s-a declarat recurs de recurenții Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și Ministerul Economiei și Finanțelor prin DGFP B, criticându-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

În dezvoltarea motivelor de recurs formulate de recurentul Parchetul de pe lână Înalta Curte de Casație și Justiție sentința este criticată pentru faptul că a fost soluționată în mod eronat excepția prescripției dreptului material la acțiune, fără a se ține cont de disp. art. 1 din decretul 167/1958, conform cu care dreptul material la acțiune se stinge prin prescripție dacă nu a fost exercitat în termen de trei ani.

Se mai arată că instanța de judecată și-a depășit atribuțiile puterii judecătorești, deoarece a avut în vedere un raport de expertiză care nu este opozabil prezentului recurent, nefiind comunicat acestuia conform disp. art. 208 din

O altă critică din recursul declarat în cauză, vizează faptul că la sumele de bani solicitate au fost acordate în mod greșit cu actualizarea cu rata inflației situație în care Ministerul Public - Parchetul de pe lângă ÎCCJ ca instituție bugetară, nu poate să înscrie în bugetul propriu nici o plată fără bază legală pentru respectiva cheltuială.

În consecință după pronunțarea deciziei nr. XXXVI a ÎCCJ sentința nu mai poate fi criticată numai pentru acordarea dobânzii legale și actualizarea cu indicele de inflație, care așa cum s-a menționat mai sus nu au un temei legal și urmează să fie respinse în cadrul prezentei căi de atac.

În ceea ce privește recursul declarat de recurentul Ministerul Economiei și Finanțelor, sentința este criticată pentru modul cum a fost soluționată cererea de chemare în garanție, motivat de faptul că, nu are obligația de garanție față de alți ordonatori de credite, iar în litigiile de muncă nu sunt admisibile astfel de cereri, întrucât nu există raporturi de muncă între această parte și reclamanți.

Examinând sentința în raport de criticile formulate instanța apreciază că recursurile sunt întemeiate și în consecință vor fi admise și sentința primei instanțe modificată în tot în sensul respingerii acțiunii, în baza disp. art. 312 pentru următoarele considerente:

Prima instanță a admis în integralitate pretențiile reclamanților, fără a ține cont de dispozițiile art. 1 din decretul 167/1958, potrivit căruia, dreptul material la acțiune se stinge dacă nu a fost exercitat în termenul legal, respectiv, termenul general de trei ani. Drepturile solicitate de reclamanți, nu pot fi înțelese ca fiind "bun" în sensul prevăzut de art. 1 din Protocolul 1 adițional la CEDO, pentru că acest drept trebuie să existe în patrimoniul reclamaților, și se aplică numai cu privire la bunurile actuale ale acestora. Ori drepturile salariale restante pretinse de reclamanți, ar putea reprezenta un drept de creanță, în sensul de bun, așa cum s-a stabilit prin Protocolul nr.1, dacă ar fi intrat în patrimoniul reclamanților, însă acesta nici nu a mai fost prevăzut de legislația în vigoare, pentru perioada respectivă.

Prin urmare, în cauză sunt incidente disp. art. 1 și 3 din decretul 167/1958, precum și ale art. 283 lit. c din codul muncii, astfel că drepturile solicitate de reclamanți sunt prescrise, și în consecință acțiunea va fi respinsă. Așadar, data de la care instanța de fond a apreciat că se naște dreptul la acțiune, este una, sens în care urmează ca în cadrul recursurilor declarate, să fie admisă excepția prescripției dreptului material la acțiune pentru perioada respectivă, și în consecință acțiunea reclamanților să fie respinsă pentru această perioadă.

Ca o consecință a faptului că întreaga perioadă pentru care s-a formulat acțiunea vizează o perioadă în care dreptul material la acțiune este prescris, urmează ca cerea de chemare în garanție să fie respinsă.

Întrucât acțiunea principală a fost respinsă ca prescrisă, este inutilă analiza criticilor din recurs legate de reactualizarea sumelor cu rata de inflație precum și acordarea dobânzii legale.

În ceea ce privește excepția lipsei calității procesual pasive a recurentului Ministerul Economiei și Finanțelor, instanța trebuia să se pronunțe asupra fondului cererii, pronunțându-se în mod greșit asupra excepției lipsei calității procesual pasive.

Prezentul recurent poate sta în judecată întrucât, execută dispozițiile legii bugetare și îi revine sarcina de a face propuneri, de a elabora proiectul legii bugetului de stat, precum și a legilor de rectificare, conform art. 28 din Legea 500/2002, iar prin cererea de chemare în judecată reclamanții au solicitat obligarea acestei părți să aloce fondurile necesare efectuării plăților, prin includerea sumelor în proiectele de buget pe care le întocmește.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite recursul declarat de recurenții Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și Ministerul Economiei și Finanțelor prin, împotriva sentinței civile nr. 17/2008 a Tribunalului Brașov, pe care o modifică în tot în sensul că:

Admite excepția prescripției dreptului material la acțiune și în consecință:

Respinge acțiunea formulată de reclamanții, - și în contradictoriu cu pârâții Ministerul Public, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, parchetul de pe lțângă Curtea de APEL BRAȘOV, Parchetul de pe lângă Tribunalul Brașov, și Parchetul de pe lângă Tribunalul Covasna.

Respinge excepția lipsei calității procesuale pasive Ministerul Economiei și Finanțelor.

Respinge cererea de chemare în garanție formulată de pârâtul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție împotriva pârâtului chemat în garanție Ministerul Economiei și Finanțelor.

Menține dispozițiile din sentința atacată cu privire la excepția inadmisibilității cererii de chemare în garanție.

IREVOCABILĂ.

Pronunțată în ședință publică azi 27 martie 2008.

JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,

- - - -

Grefier,

Cu opinie separată,

În sensul respingerii excepției prescripției dreptului material la acțiune și respingerii recursurilor.

PREȘEDINTE,

- -

Opinie separată

Contrar considerentelor ce alcătuiesc opinia majoritară, consider că excepția prescrierii dreptului material la acțiune pentru pretențiile aferente perioadei 1.01.2001 - 6.07.2003 trebuie respinsă și pe cale de consecință, recursurile pârâților sunt neîntemeiate pentru următoarele considerente:

Prin decizia nr. XXXVI din 7.05.2007, ICCJ în soluționarea recursului in interesul legii a dezlegat problemele de drept privitoare la acordarea sporului de vechime pentru magistrați, stabilind că dispozițiile art.33 alin.1 din Legea 50/1996, în raport cu prevederile art.1 pct.32 din OG83/2000, art. 50 din nr.OUG 177/2002 și art. 6 alin.1 din OUG160/2000 se interpretează, în sensul că:

" judecătorii, procurorii, ceilalți magistrați,[] beneficiau si de sporul de vechime în muncă, în cuantumul prevăzut de lege."

. fundamentez argumentele respingerii prescripției pe considerentele de fapt și de drept expuse de în decizia de recurs în interesul legii mai sus expuse, obligatorii pentru instanță, prin care se recunoaște aplicarea sporului de vechime pentru magistrați,cu caracter permanent, pe toată perioada de după intrarea în vigoare a OG83/2000 și până la data intrării în vigoare a legii 45/2007.

Tocmai de aceea consider că dreptul material la acțiune pentru pretențiile din prezenta cerere nu este prescris pentru perioada menționată.

În considerentele acestei decizii de recurs în interesul legii se lămurește existenta continuă a dreptului la sporul de vechime, până în momentul în care legiuitorul l-a prevăzut expres prin legea 45/2007, pornindu-se de la concluzia ca OG83/2000, care înlătura aplicarea pentru magistrați a dispozițiilor din legea 50/1996 cu privire la sporul de vechime, și nici actele normative ulterioare, respectiv legea 334/6.07.2001, OUG177/2002, OUG160/2000, nu abrogau expres prevederea acordării acestui spor, el continuând să existe.(pag. 5,fraza finală).

Așadar, se recunoaște implicit o suspendare a aplicării acestui drept de la data intrării în vigoare a OUG83/2000 si până la data intrării în vigoare a legii 45/2007, acest raționament fiind întărit și de mențiunea din considerentele deciziei-pag.6-" "interpretarea sistematică a art. 31 (33) din legea 50/1996, după ieșirea lui din vigoare, în raport cu alte dispoziții legale, impune menținerea aplicabilității prevederii ce a acordat dreptul la sporul de vechime în muncă și pentru magistrați ".

În consecință, dreptul material la acțiune pentru pretențiile constând în spor de vechime pentru toata perioada mai sus expusă, s-a născut odată cu intrarea în vigoare a legii 45/2007, prin această lege intervenind încetarea suspendării aplicării acestui drept, iar cursul prescripției este oprit pe toată durata suspendării aplicării dreptului, astfel că și dreptul la acțiune al reclamantei a fost suspendat, valorificarea dreptului putându-se realiza numai după încetarea suspendării.

Sunt incidente în aceste condiții dispozițiile art.15 alin.1 din decretul 167/1958, potrivit cărora, " după încetarea suspendării, prescripția își reia cursul, socotindu-se și timpul scurs înainte de suspendare".

PREȘEDINTE,

- -

Red. - 27.03.08

Dact. - 7.04.08

2 ex.

Red. fond -

Președinte:Anca Pârvulescu
Judecători:Anca Pârvulescu, Cristina Ștefăniță, Nicoleta Grigorescu

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Drepturi banesti castigate in instanta. Speta. Decizia 270/2008. Curtea de Apel Brasov