Drepturi banesti castigate in instanta. Speta. Decizia 277/2009. Curtea de Apel Galati
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL GALAȚI
SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA CIVILĂ NR.277/
Ședința publică din 11 Martie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Benone Fuică
JUDECĂTOR 2: Mihaela Neagu
JUDECĂTOR 3: Alina Savin
Grefier - -
Pe rol fiind judecarea recursului declarat de pârâta Instituția Primarului MUNICIPIULUI G,cu sediul în-, jud.G împotriva sentinței civile nr.1364/29.10.2008 pronunțată de Tribunalul Galați în dosarul nr- în contradictoriu cu intimatul-reclamant, cauza având ca obiect drepturi bănești.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns:pentru recurenta-pârâtă Instituția PRIMARULUI MUNICIPIULUI G - avocat cu delegație la dosar, lipsă fiind intimatul-reclamant .
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că intimatul-reclamant a depus la dosar întâmpinare în 2 exemplare,după care:
Reprezentantul recurentei pârâte depune la dosar împuternicire avocațială. Se înmânează acestuia un exemplar de pe întâmpinarea formulată de intimatul-reclamant care precizează că nu mai are alte cereri de formulat.
Nemaifiind alte cereri de formulat instanța constată recursul în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbateri reprezentantului recurentei-pârâte.
Reprezentantul recurentei pârâte solicită ca instanța de recurs, în condițiile art.3041să exercite controlul asupra sentinței civile nr.1364/2008 a Tribunalului Galați sub toate aspectele, având în vedere că această sentință nu poate fi atacată și cu apel. Solicită să se constate că hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină nici în fapt și nici în drept ceea ce justifică casarea prevăzută de art.304 pct.7 Cod procedură civilă. Consideră că obligarea autorității administrative la o sumă care nu este prevăzută în nici un act normativ concret constituie o substituire a instanței, puterii legislative sau executive fapt inadmisibil așa cum s-a pronunțat Curtea Constituțională prin mai multe decizii. Față de cele arătate și de actele existente la dosarul cauzei solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat și pe fond respingerea acțiunii formulată de reclamantul ca neîntemeiată. Nu solicită cheltuieli de judecată.
CURTEA
Asupra recursului civil de față;
Examinând actele și lucrările dosarului constată următoarele:
Cererea de chemare în judecată
Prin cererea formulată la 12.09.2008 reclamantul a solicitat obligarea Municipiului G prin primar la plata sumei de 536 lei reprezentând drepturi bănești, cu titlu de stimulente salariale cuvenite pentru activitatea desfășurată în luna iunie 2008. A solicitat și cheltuieli de judecată.
În motivarea cererii a arătat reclamantul că a fost angajat al Primăriei Municipiului G - Direcția de, în perioada 7.07.2005 - 1.08.2008 îndeplinind funcția de consilier juridic.
În urma activității desfășurate era îndreptățit pe lângă plata salariului aferent ultimei luni desfășurate cu toate componentele sale cât și la plata stimulentelor salariale conf.art.227 alin.4 Cod procedură fiscală,unitățile administrativ - teritoriale constituie lunar fonduri pentru acordarea de stimulente personalului din aparatul propriu al respectiv, compartimentelor de specialitate cu atribuții în administrarea creanțelor fiscale locale, prin reținerea unei cote de 15% din:
a) sumele reprezentând valoarea creanțelor fiscale stinse prin executare silită;
b) sumele încasate în cadrul procedurii insolvenței;
c) sumele reprezentând valoarea amenzilor stinse prin încasare sau compensare.
Reclamantul arată că în funcția deținută desfășura activități cu contribuție directă de natura celor ce conduc la stabilirea și încasarea surselor de venit, asupra cărora este aplicată cota de 15% pentru constituirea fondului de stimulente acordate personalului.
Prin cererea nr.77094/7.08.2008 reclamantul a solicitat acordarea stimulentelor salariale nu i s-a comunicat niciun răspuns.
Reclamantul a mai arătat că era îndreptățit la plata stimulentelor conf.art.31 al.1 lit.c Legea 188/1999, al Primăriei, cap.I, pct.I lit.
Având în vedere criteriile de repartizare pe salariați a stimulentelor reclamantul consideră că era îndreptățit la a le primi întrucât intră în categoria de personal cu contribuție directă la stabilirea și încasarea surselor de venit din cuantumul cărora este stabilit fondul de stimulare.
Aceste drepturi au fost acordate personalului din cadrul Direcției de cu omisiunea atribuirii reclamantului pentru ultima lună de activitate. Aceste stimulente i-au fost acordate pe toată perioada desfășurării activității cu excepția ultimei luni de activitate-iunie 2008,respectiv,cea de dinaintea încetării contractului de muncă - iulie 2008.
La data de 29.09.2008 reclamantul și-a reprecizat cuantumul pretențiilor sale ca fiind 203 lei, având în vedere că între timp pârâta a înțeles să achite suma de 284 lei.
Pârâta prin întâmpinarea precizat că pentru luna iunie, reclamantul, a fost o săptămână în concediu de odihnă și nici nu și-a realizat atribuțiile așa cum rezultă din referatul întocmit de direcția de fiscalitate. În 13 dosare nu au fost legalizate sentințele de închidere, sentințe care conțin și antrenarea răspunderii administratorului, nu întocmit adrese către Serviciul Persoane Juridice în 10 dosare unde s-a închis procedura de insolvență pentru scăderea obligațiilor fiscale. De asemenea, la solicitarea șefului ierarhic de a prezenta anumite dosare pentru a prezenta anumite dosare pentru a verifica stadiul și lucrările efectuate,acesta a agresat-o și jignit-o că nu-i dă socoteală (referatul nr.-/27.05.2008).
Sentința civilă nr.1364/29.10.2008 a Tribunalului Galați
Prin sentința civilă nr.1364/2008 Tribunalul Galația admis în parte acțiunea și a obligat pe pârâtă să plătească reclamantului suma de 203 lei stimulente salariale aferente lunii iunie 2008.
Instanța de fond a reținut că pârâta a arătat că acordarea stimulentelor se realizează la propunerea conducătorului compartimentului de specialitate ținând cont de realizarea atribuțiilor și contribuția la încasarea taxelor și impozitelor prin executare silită,sumele încasate în cadrul procedurii insolvenței, încasarea amenzilor sau compensare etc. Însă, pârâta nu a prezentat niciun document din care să rezulte criteriile pe baza cărora se acordă stimulentele.
Instanța a arătat că nu reține apărarea pârâtei în sensul că reclamantul nu era îndreptățit la stimulente pe luna iunie, dat fiind faptul că acesta a fost în concediu de odihnă deoarece acestea se calculează funcție de încasările realizate și nu de timpul efectiv lucrat. Nici referatul nr.-/27.05.2008 nu a fost luat în considerare de instanță întrucât nu au nicio legătură cu cauza dedusă judecății.
Recursul declarat de Primarul Municipiului G - Motive
Împotriva acestei sentinței a declarat recurs pârâta apreciind ca netemeinică și nelegală soluția instanței de fond pentru următoarele motive:
- nu și-a îndeplinit corespunzător sarcinile de serviciu și nu a contribuit cu nimic de realizarea sumelor conf. art.227 pct.4 Cod procedură fiscală;
- a fost o săptămână în concediu de odihnă;
- sentința pronunțată nu cuprinde motivele pe care se sprijină în fapt și în drept și se impune casarea conf.pct.7 art.304 Cod procedură civilă;
- obligarea autorității administrative la o sumă ce nu este prevăzută în nici un act normativ în mod concret constituie o substituire a instanței puterii legislative sau executive fapt inadmisibil așa cum s-a pronunțat și Curtea Constituțională prin mai multe decizii.
Considerentele deciziei pronunțate de instanța de recurs
Reclamantul, a fost salariat al Primăriei în perioada 7 iulie 2005 - 1 iulie 2008 în funcția de consilier juridic. Așa cum a încasat în fiecare lună stimulente, reclamantul a solicitat ca și în ultima lună de activitate să încaseze stimulente. Pârâta este cea care distribuie aceste stimulente funcție de un anumit criteriu,criteriul pe care putea să-l indice pentru a putea fi verificat de instanța de judecată.
Pârâta, în dosarul de față, a precizat că aceste stimulente se acord ținând cont de realizarea atribuțiilor și contribuția la încasarea taxelor și impozitelor prin executare silită, procedura insolvenței, încasarea amenzilor. Pentru luna iulie nu s-a hotărât și nu s-a depus la dosar criteriul exact avut în vedere la acordarea stimulentelor pentru fiecare angajat, așa că în mod corect a hotărât instanța de fond că aceste stimulente se cuvin și reclamantului.
Nu este întemeiată susținerea recurentei și nu poate fi reținută de instanța de recurs susțineri conform căreia, recurentul se face vinovat de mai multe aspecte, anume neîndeplinirea sarcinilor de serviciu, atitudine necorespunzătoare la locul de muncă, necontribuirea cu nimic la achiziționarea taxelor și impozitelor, efectuarea unui concediu de odihnă pentru o săptămână. Aceste aspecte, toate amestecate, așa cum le prezintă pârâta, trebuie luate fiecare în parte și să genereze conform legislației muncii sau nu consecințe juridice. Ele nu sunt criterii precise, sancțiuni aplicate salariatului și, în mod corect, au fost înlăturate de instanța de fond. Pentru a se putea verifica dacă timpul efectiv lucrat, de exemplu a constituit criteriul avut în vedere de angajator la acordarea stimulentelor trebuia ca pe cuprinsul hotărârii pârâta să fi specificat clar acest lucru. Nu a procedat astfel, nu poate invoca că reclamantul a fost în concediu odihnă o perioadă din luna iulie.
De asemenea, recurentul confundă aplicabilitatea deciziilor Curții Constituționale, conform cărora instanțele de judecată nu se pot pronunța în modul de acordare a acestor stimulente pentru că ar fu un amestec al puterii judecătorești în puterea administrativă locală. Pârâta, în prezentul dosar este în calitate de angajator și nu în calitate de organ al administrației publice locale, litigiu în care Primăria exercită puterea de stat. Prezenta cauză este între angajat și angajator și vizează relațiile și drepturile bănești salariale, astfel că nu se pune problema amestecului puterii judecătorești. Odată stabilită acordarea stimulentelor în cauză, criteriul și aplicabilitatea lui pot fi supuse controlului judecătoresc.
Conform art.312 alin.1 Cod procedură civilă urmează a se respinge ca nefondat recursul declarat apreciind ca fiind legală și temeinică soluția instanței de fond.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de Primarul mun.G cu sediul în-, jud.G împotriva sentinței civile nr.1364/29.10.2008 pronunțată de Tribunalul Galați în dosarul nr-.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședința publică din 11 Martie 2009.
Președinte, - - | Judecător, - - | Judecător, - - |
Grefier, - - |
dec.jud.-/25.03.2009
Tehnored./ 26 Martie 2009
Fond:-
Asistenți jud.--
Președinte:Benone FuicăJudecători:Benone Fuică, Mihaela Neagu, Alina Savin