Drepturi banesti castigate in instanta. Speta. Decizia 2857/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
Dosar nr-(560/2009)
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VII-A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ SI ASIGURĂRI SOCIALE
Decizia civilă nr.2857/
Ședința publică din data de 30 aprilie 2009
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: Petrică Arbănaș
JUDECĂTOR 2: Elena Luissa Udrea
JUDECĂTOR 3: Liviu
GREFIER -
Pe rol soluționarea cererii de recurs formulată de recurenții-pârâți G, împotriva sentinței civile nr.1551 din 29 octombrie 2008, pronunțată de Tribunalul Călărași Secția Civilă, în dosarul nr- (2211/C/2008), în contradictoriu cu intimatul-reclamant Tribunalul Călărași, având ca obiect - drepturi bănești plată sume încasate necuvenit.
La apelul nominal făcut în ședința publică nu au răspuns părțile.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței că recurenții pârâți G, au solicitat soluționarea cauzei în lipsă conform art.242 Cod procedură civilă.
Curtea constată cauza în stare de judecată și o reține în pronunțare.
CURTEA,
Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr.1551/29.10.2008 pronunțată în dosarul nr- (2211/C/2008), Tribunalul Călărași - Secția Civilă a admis acțiunea formulată de reclamantul Tribunalul Călărași împotriva pârâților: G, și a obligat pârâții la plata către reclamant a sumelor reprezentând drepturi bănești încasate necuvenit în baza sentinței civile nr.702/29.03.2007 pronunțată de Tribunalul Călărași în dosarul nr-, astfel: G - 25.098,00 lei; - 22.195,00 lei; - 11.105,00 lei; - 15.105,00 lei; - 21.250,00 lei; - 21.154,00 lei; - 18.144,00 lei.
Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut următoarele:
Reclamantul Tribunalul Călărași - Secția Civilă prin înscrisurile depuse la dosar a făcut dovada faptului că a achitat drepturi salariale necuvenite pârâților, în sumă totală de 135.913,00 lei.
S-a constatat că această plată pe care reclamantul a realizat-o pârâților este una nedatorată, câtă vreme printr-o hotărâre judecătorească irevocabilă, respectiv decizia civilă nr.2814/13.09.2007 a Curții de APEL BUCUREȘTIs -a modificat sentința civilă nr.702/29.03.2007 a Tribunalului Călărași, în sensul că pentru perioada 01.11.2000-16.02.2004 dreptul la acțiune al reclamanților (pârâții din prezenta cauză) a fost prescris.
În speță, s-a apreciat că sunt incidente prevederile art.272 Codul muncii, potrivit cu care salariatul care a încasat de la angajator o sumă nedatorată este obligat să o restituie. Cum pârâții sunt judecători în cadrul reclamantului iar cel din urmă a dovedit că a făcut o plată nedatorată, aceștia au fost obligați să o restituie.
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs în termen legal reclamanții, criticând-o pentru nelegalitate. Invocând dispozițiile art.299 și art.3041Cod procedură civilă, recurenții susțin în esență că sentința atacată a fost dată cu încălcarea art.1 alin.1 din OUG nr.75/11.06.2008, iar în subsidiar dacă se va trece peste acest aspect de nulitate a hotărârii, să se constate că nu poate fi angajată răspunderea lor patrimonială conform art. 272 alin.1 Codul muncii, ce presupune existența unei forme de vinovăție ce lipsește în speța dedusă judecății. Se arată în dezvoltarea recursului formulat că potrivit art.1 din OUG nr.75/11.06.2008 publicată în Of. nr.462/20.06.2008, competența de soluționare a cauzei revine Curții de APEL BUCUREȘTI, întrucât obiectul cererii soluționate prin sentința atacată își are sorgintea în categoria drepturilor salariale și alte drepturi ale judecătorilor, competența din punct de vedere material, revenind în primă instanță Curții de Apel.
Dacă se va trece peste acest motiv de nulitate, consideră recurenta că răspunderea patrimonială nu poate interveni, întrucât fapta prejudiciabilă nu aparține salariatului sau nu este consecința culpei sale. Art.272 alin.1 Codul muncii pretind recurenții, se referă la restituirea sumelor nedatorate încasate de salariat, respectiv încasarea unei sume de bani pentru activități care ulterior se constată că nu au fost prestate sau încasarea unor drepturi salariale în situația în care angajatorul a beneficiat de indemnizație pentru concediu medical. În speța dedusă judecății însă suma încasată constând în sporuri de vechime era datorată, existau acte normative în acest sens, astfel cum se motivează în sentința civilă a Tribunalului Călărași, sens în care recurenții nu au nici o culpă că instanța de fond le-a acordat pe o perioadă de 7 ani, iar instanța de recurs a reformat acea sentință, stabilind drepturi pe o perioadă de 3 ani.
Între cele două cicluri procesuale sentința este executorie, în mod firesc banii le-au fost achitați, nefiind vinovați nici reclamanții, nici cei ce au realizat o plată în temeiul unei hotărâri judecătorești executorii. Nu trebuie neglijat că potrivit art.20 din Decretul nr.167/1958, republicat "debitorul ce a executat obligația după ce dreptul la acțiune al creditorului s-a prescris, nu are dreptul să ceară înapoierea prestației, chiar dacă la data executării nu știa că termenul prescripției era împlinit".
La data executării sumelor de bani în discuție debitorul Tribunalul Călărași nu avea cunoștință despre faptul că sentința va fi reformată în recurs la Curtea de APEL BUCUREȘTI. Pe de altă parte acest recurs creează o vădită inechitate dintre reclamanți, care sunt somați să restituie sume substanțiale, în raport de alți magistrați care au primit integral pe 7 ani aceste sume și care nu le mai restituie.
Nu s-au solicitat probe noi în calea de atac a recursului.
Examinând sentința civilă atacată, sub aspectul criticilor aduse, a actelor și lucrărilor dosarului, normelor de drept material incidente în cauză, Curtea apreciază nefondat recursul pentru considerentele ce se vor înfățișa în cuprinsul prezentei motivări a deciziei.
Potrivit art.272 alin.1 Cod procedură civilă "salariatul care a încasat de la angajator o sumă nedatorată este obligat să o restituie", obligația de restituire apare însă ca o instituție distinctă de răspundere patrimonială chiar dacă procedura de reîntregire a patrimoniului angajatorului este aceeași. În acest context, în speță fiind vorba de o obligație de restituire, a unor sume pretinse a fi încasate necuvenit, chiar derivând din drepturi bănești, competentă a soluționa cauza din punct de vedere material este Tribunalul București, conform art.2 lit.c Cod procedură civilă prin raportare la art.281 Codul muncii și nu Curtea de APEL BUCUREȘTI.
În speță, nu sunt incidente dispozițiile OUG nr.75/11.06.2008, întrucât nu se solicită plata unor drepturi salariale ale personalului din justiție, ci dimpotrivă restituirea unor sume încasate necuvenit derivând din drepturi bănești, cu titlu de sporuri salariale (spor vechime).
Nu pot fi primite nici criticile recurenților, în sensul că potrivit art.272 alin.1 Codul muncii, răspunderea lor patrimonială nu poate fi angajată în condițiile în care fapta prejudiciabilă nu aparține salariaților și nu este consecința culpei sale. Ori, așa cum s-a mai arătat, obligația de restituire este o instituție distinctă de răspunderea patrimonială ce se întemeiază pe o faptă săvârșită cu vinovăție. Obligația de restituire are la bază plata lucrului nedatorat, îmbogățirea fără justă cauză, intervenind evident în situația în care beneficiarul a încasat sume nedatorate, situație de altfel incidentă în cauză, întrucât sumele pentru care s-a reținut a fi intervenit prescripția dreptului material la acțiune de către instanța de control judiciar sunt sume încasate necuvenit, nefiind necesară astfel condiția dovedirii vinovăției salariatului.
În acest context, apar nefondate susținerile recurenților, referitoare la nevinovăția atât a angajaților, cât și a angajatorului respectiv reclamantul și Tribunalul Călărași.
În speță, nu sunt incidente dispozițiile art.20 din Decretul nr.167/1958 republicat, întrucât debitorul nu a executat de bună voie obligația de plată a sumelor de bani, fiind restituite în baza unui titlu executoriu, ce ulterior a și fost reformat de instanța de control judiciar - instanța de recurs.
Nu are relevanță nici împrejurarea că sporul de vechime li s-ar fi cuvenit reclamanților pentru o perioadă mai mare, în situația în care prin hotărârea reformată aceștia au fost sancționați prin respingerea pretențiilor, ca prescrise, conform art.283 alin.1 Codul muncii și art.1, art.7 din Decretul nr.167/1958 tocmai pe considerentul neinvestirii instanței pentru perioada 1.11.2000 - 16.02.2004 în termenul general de prescripție de 3 ani.
Împrejurarea că în spețe similare nu s-au dispus restituirea sumelor acordate cu titlu de spor de vechime, de asemenea prescrise nu are relevanță în cauză, întrucât jurisprudența nu constituie izvor de drept în dreptul românesc.
Față de aspectele de fapt și de drept mai sus redate, Curtea în baza art.312 alin.1 Cod procedură civilă va respinge recursul ca nefondat, sentința atacată fiind pronunțată în cauză de o instanță competentă material, fiind dată cu aplicarea și interpretarea corectă a normelor de drept material incidente în cauză.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenții-pârâți G, împotriva sentinței civile nr.1551 din 29 octombrie 2008, pronunțată de Tribunalul Călărași Secția Civilă, în dosarul nr- (2211/C/2008), în contradictoriu cu intimatul-reclamant Tribunalul Călărași.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 30.04.2009
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
GREFIER
Red.
Dact. LG/2 ex./22.05.2009
Jud.fond: Tr.;
Președinte:Petrică ArbănașJudecători:Petrică Arbănaș, Elena Luissa Udrea, Liviu
