Drepturi banesti castigate in instanta. Speta. Decizia 2936/2009. Curtea de Apel Bucuresti
Comentarii |
|
Dosar nr- (Număr în format vechi 1607/2009)
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VII-A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ SI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIE CIVILĂ Nr. 2936R
Ședința publică de la 04 Mai 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Silvia Georgiana Ignat
JUDECĂTOR 2: Călin Dragoș Alin
Judecător: - -
Grefier:
Pe rol fiind, soluționarea recursului formulat de către recurentul Ministerul Justiției și Libertăților, împotriva încheierii din data de 15.10.2008, pronunțată de Tribunalul Călărași, în dosarul nr- (3450/C/2007), în contradictoriu cu intimații: G, Tribunalul Călărași, Statul Român - prin Ministerul Finanțelor Publice, având ca obiect drepturi bănești - spor de 50%.
La apelul nominal făcut în ședință publică, nu au răspuns părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței că, prin cererea de recurs formulată de recurentul MINISTERUL JUSTIȚIEI ȘI LIBERTĂȚILOR, s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă, conform art.242 alin.2 Cod procedură civilă.
Curtea, având în vedere faptul că prin cererea de recurs formulată de MINISTERUL JUSTIȚIEI ȘI LIBERTĂȚILOR, s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă, conform art.242 alin.2 Cod procedură civilă, constată cauza în stare de judecată și o reține în pronunțare.
CURTEA,
Asupra recursului de față, constată următoarele:
Prin încheierea din data de 15.10.2008, pronunțată de Tribunalul Călărași, în dosarul nr- (3450/C/2007), a fost dmisă cererea reclamanților G, și si, în baza art.281(1) pr.civ. a fost lămurit înțelesul dispozitivului sentinței civile nr.2421/22.11.2007, pronunțată de Tribunalul Călărași, în dosarul nr- (nr. în format vechi 3450/2007), cu privire la respingerea capătului de cerere referitor la plata pe viitor a sporului de risc și suprasolicitare neuropsihică, în sensul că la momentul pronunțării acestei sentințe pârâți Ministerul Justiției și Tribunalul Călărași aveau obligația legală de a plăti respectivul spor și pe viitor însă la acea dată nu exista o prezumție de neexecutare.
Pentru a pronunța astfel, prima instanță a reținut că, potrivit art. 2811.pr.civ. părțile pot cere instanței lămuriri cu privire la înțelesul dispozitivului unei hotărâri, în cazul în care este necesar.
S-a constatat că s-a impus asemenea lămuriri întrucât ceea ce intră în puterea lucrului judecat și este supus executării este dispozitivul unei hotărâri iar din dispozitivul sentinței civile nr.2421/22.11.2007 nu rezultă motivele pentru care a fost respins capătul de cerere privind plata pe viitor a sporului de risc și suprasolicitare neuropsihică și anume faptul că la momentul pronunțării sentinței, deși pârâții aveau obligația de a plăti acest spor și în continuare, nu exista o prezumție de neexecutare, fiind posibil ca aceștia să procedeze la acordarea din proprie inițiativă a sporului și după data pronunțării sentinței, neputându-se aprecia că până la data de 22.11.2007 reclamanților, în calitate de magistrați, li se cuvine acest spor iar ulterior, fără apariția unui act normativ care să abroge expres dreptul respectiv, nu mai sunt îndreptățiți să îl primească.
Împotriva acestei încheieri a declarat recurs, în termenul legal, pârâtul Ministerul Justiției și Libertăților, inregistrat pe rolul Curtii de Apel B la data de 09.03.2009 sub nr-.
În motivare, recurentul arata că prin încheierea pronunțată, Tribunalul nu s-a limitat doar la a lămuri dispozitivul sentinței civile nr.2241/22.11.2007, ci a intrat în reanalizarea fondului, încălcând astfel autoritatea de lucru judecat a acestei hotărâri judecătorești. u ocazia soluționării în fond a cauzei, instanța de judecată a apreciat, în considerente, că reclamantele au deschisă calea unei noi acțiuni în cazul producerii unui prejudiciu, prejudiciu care la momentul pronunțării nu exista, fiind deci necesară o nouă hotărâre judecătorească prin care să se analizeze în fond temeinicia acestor pretenții, în fapt și în drept, și nepunându-se problema unei lămuriri a întinderii dispozitivului celei deja pronunțate.
Pentru aceste motive, pretențiile reclamantelor privind acordarea sporul solicitat pe viitor au fost respinse și nu a fost impusă nici o obligație în acest sens pârâților.
În schimb, cu ocazia lămuririi, Tribunalul Călărași instituie noi obligații în sarcina pârâților, ulterioare momentului pronunțării, cu toate că aceste pretenții au fost respinse în mod irevocabil, contrazicând astfel motivarea reținută prin considerente, potrivit căreia reclamantele au deschisă calea unei noi acțiuni pentru satisfacerea pretențiilor exprimate și repararea prejudiciului suferit.
Rezultă așadar, mai arata recurentul, că, depășind limitele fixate de art.2811Cod procedură civilă, potrivit căruia se poate cerere lămurirea dispozitivului cu privire la înțelesul, întinderea sau aplicarea acestuia ori corectarea unor dispoziții potrivnice cuprinse în cuprinsul său, Tribunalul Călărașis -a pronunțat a doua oară în fond asupra capătului de cerere pe care anterior îl respinsese, trecând astfel peste autoritatea de lucru judecat.
In drept, cererea se intemeiaza pe dispzozitiile art. 299 Cpc si art. 2813Cpc.
Recurentul solicita, in conf. cu art. 242 pct. 2 Cpc, judecata in lipsa.
Analizand sentința atacată, in raport de criticile si temeiul de drept invocate, ținând seama de prevederile art.3041pr.civ. Curtea constată următoarele:
Prin sentinta civila nr. 2421/22.11.2007, Tribunalul Caa dmis in partea actiunea formulata de reclamantii G, și, obligand paratii Ministerul Justitiei si Tribunalul C la plata diferentelor salariale cuvenite cu titlu de spor de risc si suprasolicitare neuropsihica, de 50%, din indemnizatia de incadrarea de baza lunara, pentru peiroada octombrie 2004 - noiembrie 2007, sume ce vor fi actualizate la data platii.
A fost respinsa cererea de obligare a paratilor la plata si pe viitor a sporului respectiv, in considentele hotararii aratandu-se ca reclamantii nu au suferit inca vreun prejudiciu, iar neexecutarea unei obligatii neputand fi prezumata.
Prin incheierea pronuntata la data de 15.10.2008, in temeiul art. 2811Cpc, a fost admisa cererea de lamurire formulata de reclamanti, lamurindu-se sentinta civila nr. 2421/22.11.2007 in sensul ca la momentul pronuntarii acesteia paratii aveau obligatia legala de plata si pentru viitor a sporului in cauza.
Curtea retine ca potrivit art. 2811Cpc, "n cazul în care sunt necesare lămuriri cu privire la înțelesul, întinderea sau aplicarea dispozitivului hotărârii ori acesta cuprinde dispoziții potrivnice, părțile pot cere instanței care a pronunțat hotărârea să lămurească dispozitivul sau să înlăture dispozițiile potrivnice.
Instanța va rezolva cererea de urgență, prin încheiere dată în camera de consiliu, cu citarea părților.
Încheierea se va atașa la hotărâre atât în dosarul cauzei, cât și în dosarul de hotărâri al instanței".
O astfel de cerere presupune ca dispozitivul unei hotarari judecatoresti sa nu fie suficient de clar, astfel incat sa dea nastere la confuzii legate de ce s-a dispus si ce se va executa, fiind necesare lamuriri in privinta intelesului, intinderii sau aplicarii acestuia. Aceasta pentru ca drepturile dobandite sa nu fie afectate, iar obligatiile impuse sa nu devina impovaratoare, sau, cu alte cuvinte, ca drepturile si obligatiile partilor sa primeasca intinderea si intelesul pe care instanta a dorit sa-l dea.
Pe aceasta cale nu se va putea modifica in nici un fel hotararea supusa lamuririi, deoarece dupa solutionarea cauzei instanta se dezinvesteste si s-ar contraveni dispozitiilor art. 258 alin 3 Cpc, cf. carora, "după pronunțarea hotărârii nici un judecător nu poate reveni asupra părerii sale", precum si altor principii consacrate de dreptul procesual civil.
Or, in speta, nu sunt indeplinite conditiile art. 2811Cpc. Astfel, cererea de plata a drepturilor banesti pentru viitor a fost respinsa in mod irevocabil, astfel incat intimatii reclamanti nu sunt indreptatiti la plata sporului de risc si suprasolicitare neuropsihica si pentru viitor in baza acestei hotarari judecatoresti. Eventual, au deschisa calea unei noi actiuni in justitie daca apreciaza ca angajatorul nu isi indeplineste obligatiile, dar nu se mai poate reveni asupra acestei dispozitii, intrata in puterea lucrului judecat, asa cum arata si recurentul.
Pentru aceste considerente, Curtea constata ca prima instanta a facut o aplicare a legii cand a procedat a lamurirea dispozitivului sentinței civile nr.2241/22.11.2007, motiv pentru care, in raport de prevederile art. 304 pct. 9 Cpc, va admite recursul si va modifica, în tot, încheierea recurată, în sensul respingerii, ca neîntemeiată, a cererii de lămurire.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de recurentul Ministerul Justiției și Libertăților, împotriva încheierii din data de 15.10.2008, pronunțată de Tribunalul Călărași, în dosarul nr- (3450/C/2007), în contradictoriu cu intimații G, Tribunalul Călărași, Statul Român - prin Ministerul Finanțelor Publice.
Modifică, în tot, încheierea recurată, în sensul că respinge, ca neîntemeiată, cererea de lămurire a dispozitivului sentinței civile nr.2421/22.11.2007, pronunțată de Tribunalul Călărași, în dosarul nr-.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 04.05.2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
A
GREFIER
Red.
Dact. /2ex
3.06.2009
Jud. fond:;
Președinte:Silvia Georgiana IgnatJudecători:Silvia Georgiana Ignat, Călin Dragoș Alin