Drepturi banesti castigate in instanta. Speta. Decizia 307/2008. Curtea de Apel Galati

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL GALAȚI

SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE

DECFIZIA CIVILĂ NR.307/R

Ședința publică din 05 Mai 2008

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Benone Fuică

JUDECĂTOR 2: Ion Ioneci

JUDECĂTOR 3: Valentina Gabriela

GREFIER -

Pe rol fiind soluționarea recursului declarat de pârâta SC SRL G, cu sediul în G, str. - nr.223 A, împotriva sentinței civile nr. 1835 din 13.12.2007 pronunțată de Tribunalul Galați, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata - reclamantă, domiciliată în G, str. -. - nr. 1,.304,. 50.

La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns intimata - reclamantă personal, lipsă fiind recurenta - pârâtă SC SRL.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei în sensul că este al doilea termen de judecată fixat în recurs; recurenta - pârâtă nu a înaintat relațiile solicitate de instanță la termenul anterior.

Întrebată fiind, intimata - reclamantă arată că societatea recurentă are un punct de lucru situat în G str. - nr.223 Nu este în posesia actului adițional la contractul individual de muncă ce face obiectul judecății.

Nemaifiind cereri de formulat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în recurs.

Intimata - reclamantă consideră că recurenta nu a depus actele de care face vorbire în motivele de recurs întrucât nu există. Cu privire la daunele morale materiale solicitate și acordate de instanța de fond, în cuantum de 500 RON, apreciază că nu este o sumă foarte mare iar cererea este întemeiată. Nu i s-au plătit la timp concediile medicale și astfel a fost în imposibilitate de a-și procura medicamentele necesare tratamentului medical pe care-l urmează. Solicită respingerea recursului și menținerea hotărârii pronunțată de instanța de fond.

CURTEA

Asupra recursului civil de față;

Examinând actele și lucrările dosarului constată:

Prin cererea înregistrată sub nr- pe rolul Tribunalului Galați reclamanta a solicitat în contradictoriu cu pârâta SC SRL G obligarea acesteia la plata diferenței de salariu, conform actului adițional emis la data de 1.10.2006 și cel emis la 1.01.2007 cu dobânda aferentă, plata concediului de odihnă pe anul 2006, plata daunelor morale în sumă de 50.000 lei, virarea drepturilor salariale în contul - Sucursala Jud. G, precum și cheltuieli de judecată.

În motivarea cererii se arată că din data de 31.01.2006 a început activitatea din cadrul societății pârâte în funcția de contabil, cu salariul minim pe economie, deși lucra și ca operator - facturare, vânzător, gestionar, contabilitate primară, manipulant.

A susținut că din data de 1.10.2006 i s-a majorat salariul la suma de 1387 lei, însă lunar a primit tot salariul minim pe economie.

Mai precizează că în luna august 2007 sesizat G despre unele neînțelegeri cu societatea pârâtă și a cunoscut faptul că la data de 1.01.2007 s-a emis un act adițional de către pârâtă de micșorare a salariului de la 1387 lei la 528 lei, însă Gad ispus anularea actului adițional nefiind semnat de aceasta, păstrându-și valabilitatea actului adițional emis la 1.10.2006, unde salariul era de 1387 lei.

Tribunalul Galați prin sentința civilă nr.1835/13.12.2007 a admis în parte acțiunea, a anulat actul adițional la contractul de muncă încheiat în data de 31.12.2006.

A obligat pe pârâtă la plata diferențelor bănești calculate în funcție de salariul brut de 1387 lei având în vedere timpul efectiv lucrat și perioadele de concediu medical începând cu data de 1.10.2006 la zi și la plata dobânzii legale aferente.

A obligat pârâta la plata drepturilor bănești reprezentând concediul de odihnă pe anul 2006 și la plata de daune morale în sumă de 500 lei către reclamantă.

A respins cererea privind virarea banilor în cont bancar.

Pentru a pronunța această hotărâre a reținut următoarele considerente;

Reclamanta este salariata societății pârâte și potrivit contractului individual de muncă, a carnetului de muncă și a actului adițional nr. 1 din 20.09.2006, salariul este de 1387 lei.

Prin actul adițional din 1.01.2007 i s-a modificat salariul de bază lunar la suma de 528 lei.

Mai reține instanța de fond că actul adițional nu a fost recunoscut de, situație în care pârâta a precizat că va achita diferența de 4763 lei, aferentă perioadei 1.01.2007 - 20.09.2007.

Reține, de asemenea, că actul adițional fiind încheiat fără acordul reclamantei se impune anularea sa și întrucât nu a făcut dovada plății integrale și la timp a salariilor cuvenite și a indemnizației pentru perioada de incapacitate temporară de muncă care trebuiau achitate conform nr.OUG 185/2005, a dispus obligarea pârâtei la plata către reclamantă a diferențelor bănești cuvenite.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâta SC SRL, criticând sentința civilă, recurată pentru următoarele motive:

- în mod greșit instanța de fond a obligat-o la plata diferenței de salariu motivat de faptul că împreună cu reclamanta a încheiat un acord prin care s-au înțeles să achite eșalonat aceste sume de bani către CFR G, ca urmare a faptului că reclamanta trebuie să plătească către această societate suma de 1500 lei în baza unei hotărâri judecătorești;

- referitor la capătul de cerere privind plata concediului de odihnă pe anul 2006, precizează că și-au îndeplinit această obligație și nu poate fi obligat la plata de două ori a acestuia.;

- solicită respingerea cererii pentru plata daunelor morale în cuantum de 50.000 lei având în vedere că cea prejudiciată moral este societatea pârâtă întrucât reclamanta adresează memorii mincinoase și răuvoitoare către toate instituțiile publice.

Verificând legalitatea și temeinicia hotărârii recurate constată recursul nefondat pentru următoarele considerente;

Recurenta nu a făcut dovada existenței unei înțelegeri făcute cu reclamanta în ceea ce privește eșalonarea plății diferențelor salariale restante sau a plății acestora către un creditor al reclamantei.

Instanța de fond în mod corect a reținut că pârâta ca angajator nu a achitat reclamantei lunar salariul conform contractului de muncă, eventualele plăți făcute în calitate de terț poprit urmează a fi avute în vedere la executarea hotărârii.

În ceea ce privește cel de al doilea motiv de recurs, reține că sunt nefondate criticile, instanța de fond în mod corect a reținut că indemnizația pentru perioada de incapacitate temporară de muncă trebuia calculată în funcție de salariul brut de 1387 lei, conform dispozițiilor nr.OUG 158/2005 și nu așa cum a achitat recurenta în funcție de salariul minim pe economie.

Cu privire la plata daunelor morale reține că instanța de fond a dispus obligarea la plata sumei de 500 lei și nu 50.000 lei, deci a admis în parte pretențiile reclamantei.

De asemenea, neplata la timp a salariului a creat reclamantei, pe lângă disconfortul material și unul moral, psihic, punând-o în situația de a nu-și putea întreține copilul minor.

Față de considerentele expuse mai sus și văzând dispozițiile art. 3041Cod procedură civilă va respinge ca nefondat recursul.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta SC SRL G, cu sediul în G, str. - nr.223 A, împotriva sentinței civile nr. 1835 din 13.12.2007 pronunțată de Tribunalul Galați, în dosarul nr-.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 05 Mai 2008.

Președinte,

Judecător,

Judecător,

Grefier,

: /27.05.2008

: DC/2 ex/27.05.2008

Fond:/

Asistenți judiciari:/

Președinte:Benone Fuică
Judecători:Benone Fuică, Ion Ioneci, Valentina Gabriela

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Drepturi banesti castigate in instanta. Speta. Decizia 307/2008. Curtea de Apel Galati