Drepturi banesti castigate in instanta. Speta. Decizia 31/2008. Curtea de Apel Iasi
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL IAȘI
SECȚIA LITIGII DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIE Nr. 31
Ședința publică de la 22 Ianuarie 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Nelida Cristina Moruzi
JUDECĂTOR 2: Cristina Mănăstireanu
JUDECĂTOR 3: Daniela
Grefier
Pe rol judecarea cauzei având ca obiect revizuire privind recursul formulat de MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE B - REPREZENTAT DE DIRECȚIA GENERALĂ FINANȚELOR PUBLICE A JUDEȚULUI I împotriva sentinței civile nr. 1980 din 26.10.2007 a Tribunalului Iași (dosar nr-), intimați fiind, -, MINISTERUL JUSTIȚIEI, CURTEA DE APEL IAȘI, TRIBUNALUL IAȘI și.
La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că dosarul este la prim termen și că s-a solicitat judecata în lipsă de către recurent.
Instanța constată recursul formulat în termen și motivat. Având în vedere că s-a solicitat judecata în lipsă de către recurent, mai constată recursul în stare de judecată și rămâne în pronunțare pe acesta.
După deliberare,
INSTANȚA
Asupra recursului civil de față;
Prin sentința civilă nr.1980 din 26.10.2007 Tribunalul Iași admite cererea de revizuire formulată de revizuienții, oaia, -, -, - și, în contradictoriu cu intimații Ministerul Justiției, Curtea de APEL IAȘI, Tribunalul Iași, Ministerul Economiei și Finanțelor, - și, împotriva sentinței civile nr.589/07.03.2007 a Tribunalului Iași, sentință pe care o schimbă în parte, în sensul că:
Admite în parte acțiunea formulată de reclamanții, oaia, -, -, - și în contradictoriu cu pârâții Ministerul Justiției, Curtea de APEL IAȘI și Tribunalul Iași.
Obligă pârâții să achite reclamanților drepturile bănești reprezentând prima de concediu aferentă anilor 2005 și 2006, conform art.411alin.1 din Legea nr.50/1996, reactualizată cu indicele de inflație la data plății efective.
dispozițiile sentinței revizuite referitoare la excepția autorității de lucru judecat și la pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor.
Respinge cererea de revizuire formulată de revizuienta împotriva sentinței civile nr.589/07.03.2007 a Tribunalului Iași, pentru lipsa calității procesuale active.
Pentru a pronunța această soluție prima instanță reține că prin sentința civilă nr.589/07.03.2007 a Tribunalului Iașis -a respins acțiunea formulată de reclamanți, revizuienți în cauză.
În motivarea sentinței civile nr.589/07.03.2007, Tribunalul Iașia reținut că prin decizia nr. XXIII din 12.12.2005 a Înaltei Curți de Casație și Justiție s-a stabilit că prima de concediu, pe lângă indemnizația de concediu, respectiv o sumă egală cu indemnizația brută sau, după caz, salariul brut din luna anterioară plecării în concediu, pentru magistrați și personalul auxiliar se acordă numai pentru anii 2001 și 2002. mai reținut instanța de fond că, potrivit dispozițiilor art.329 alin.3 Cod procedură civilă, deciziile pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție în soluționarea recursului în interesul legii au caracter obligatoriu pentru instanțe, astfel încât cererea reclamanților privind acordarea primelor de vacanță pentru anii 2005 și 2006 este neîntemeiată. Referitor la cererea reclamanților de obligare a pârâților la plata primelor de vacanță pentru anii 2003 și 2004, instanța de fond a reținut că în speță există autoritate de lucru judecat având în vedere sentința civilă nr.1797/21 septembrie 2005 Tribunalului Vaslui.
Prin încheierea din 21 mai 2007 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în dosarul nr.31/2005 s-a dispus îndreptarea erorii materiale de tehnoredactare- din 12.12.2005 în sensul că s-a înlăturat mențiunea "și personalul auxiliar de specialitate" din considerentele de la pagina 2 rândurile 17 și 21, de la pagina 4 ultimul rând și de la pagina 6 aliniatele 6 și 7, precum și din aliniatul 3 din dispozitiv, care are următorul conținut: "prima de concediu, pe lângă indemnizația de concediu, respectiv o sumă egală cu indemnizația brută sau, după caz, salariul brut din luna anterioară plecării în concediu, pentru magistrați, se acordă numai pentru anii 2001 și 2002, astfel cum a fost reglementată prin dispoziția legală menționată".
Potrivit dispozițiilor art.322 pct.5 Cod procedură civilă, revizuirea unei hotărâri definitive se poate cere atunci când s-a desființat sau s-a modificat hotărârea unei instanțe pe care s-a întemeiat hotărârea a cărei revizuire se cere.
Or, în speță, se reține că, soluționând cererea reclamanților de obligare a pârâților la plata primei de concediu pentru anii 2005 și 2006 prin sentința a cărei revizuire se solicită, instanța de fond a avut în vedere, respectiv și-a întemeiat soluția pe decizia nr. XXIII din 12.12.2005 a Înaltei Curți de Casație și Justiție.
Având în vedere faptul că această decizie a fost modificată de Înalta Curte de Casație și Justiție prin încheierea din 21.05.2007, instanța reține că este întemeiată cererea de revizuire a sentinței civile nr.589/07.03.2007 pronunțată de Tribunalul Iași, numai cu privire la capătul de cerere referitor la plata primei de concediu pentru anii 2005-2006.
În consecință, în baza dispozițiilor art.327 alin.1 Cod procedură civilă, instanța va admite cererea de revizuire formulată de, oaia, -, -, - și împotriva sentinței civile nr.589/07.03.2007 a Tribunalului Iași, sentință pe care o va schimba în parte, doar în ceea ce privește cererea reclamanților de obligare a pârâților la plata primei de concediu pentru anii 2005-2006.
Referitor la cererea reclamanților privind plata primei de concediu pentru anii 2003-2004, instanța a păstrat dispozițiile sentinței revizuite, având în vedere faptul că acest capăt de cerere a fost soluționat de prima instanță pe excepția autorității de lucru judecat, iar soluția pronunțată nu s-a întemeiat pe decizia nr. XXIII din 12.12.2005 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, ci autoritatea de lucru judecat s-a raportat la sentința civilă nr.1797/21 septembrie 2005 Tribunalului Vaslui, rămasă irevocabilă.
Pe fond, analizând actele și lucrările dosarului cauzei în ceea ce privește cererea reclamanților de obligare a pârâților la plata drepturilor bănești reprezentând prima de concediu aferentă anilor 2005-2006, instanța reține următoarea situație de fapt:
În art.411din Legea nr.50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din autoritățile judecătorești, introdus prin art. I pct.38 din nr.OG83/2000, s-a prevăzut că "magistrații și celelalte categorii de personal salarizate în baza prezentei legi au dreptul pe perioada concediului de odihnă, pe lângă indemnizația de concediu, la o primă egală cu indemnizația brută sau, după caz, salariul de bază brut, din luna anterioară plecării în concediu, care se impozitează separat".
Ulterior, prin art.3 alin.2 din nr.OUG33/2001 s-a prevăzut că se suspendă până la data de 1 ianuarie 2002 aplicarea prevederilor art.411alin.1 care cuprind dispoziții referitoare la acordarea primei pentru concediul de odihnă, iar prin art.12 alin.4 din Legea nr.743/2001, termenele prevăzute la art. III din nr.OUG33/2001 privind unele măsuri referitoare la salarizarea funcționarilor publici și a altor categorii de personal din sectorul bugetar, precum și a personalului din organele autorități judecătorești, aprobată și modificată prin Legea nr.386/2001, s-au prelungit până la data de 31 decembrie 2002.
Prin art.50 alin.2 din nr.OUG177/2002, intrată în vigoare la data de 01.01.2003, s-a prevăzut că pe data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență se abrogă art.11și celelalte dispoziții referitoare la salarizarea și alte drepturi ale magistraților și personalului de specialitate juridică asimilat, potrivit legii, acestora, din Legea nr.50/1996, precum și orice alte dispoziții contrare. Astfel, instanța reține că prin nr.OUG177/2002 au fost abrogate doar dispozițiile referitoare la salarizarea și celelalte drepturi ale magistraților și personalului asimilat acestora, rămânând în vigoare însă prevederile din Legea nr.50/1996 referitoare la salarizarea și alte drepturi ale personalului auxiliar de specialitate.
Ulterior, în art.10 alin.3 din Legea nr.631/2002, s-a prevăzut că termenele prevăzute la art. III din nr.OUG33/2001 se prelungesc până la data de 31 decembrie 2003, iar potrivit dispozițiilor art.9 alin.7 din Legea nr.507/2003, aplicarea prevederilor din actele normative în vigoare referitoare la primele de concediu ce se acordă cu ocazia plecării în concediul de odihnă se suspendă până la data de 31.12.2004.
De asemenea, potrivit art.8 alin.7 din Legea nr.511/2004 și art.5 alin.5 din Legea nr.379/2005, aplicarea prevederilor din actele normative în vigoare referitoare la primele ce se acordă cu ocazia plecării în concediul legal de odihnă se suspendă până la data de 31.12.2005, respectiv până la data de 31.12.2006.
Se mai reține de către instanță că, deși prin acte normative succesive au fost suspendate până la data de 31.12.2006 dispozițiile referitoare la acordarea primelor de concediu personalului auxiliar de specialitate, nu se poate considera că acest drept nu ar fi existat, cât timp abrogarea textului de lege care îl prevedea a intervenit abia la data de 3.02.2007, când a intrat în vigoare nr.OG8/2007. Succesiunea în timp a actelor normative la care s-a făcut referire impune deci să se rețină că dreptul la prima pentru concediul de odihnă al personalului auxiliar de specialitate instituit prin art.411din Legea nr.50/1996 și-a produs efecte începând cu data de 01.01.2001 și până la data de 3.02.2007, când a intrat în vigoare nr.OG8/2007 prin care a fost abrogată Legea nr.50/1996 cu modificările și completările ulterioare. În consecință, instanța reține că dreptul la prima pentru concediul de odihnă acordat personalului auxiliar de specialitate prin art.411din Legea nr.50/1996 a existat în perioada anilor 2001-2006.
Cât privește dispozițiile art. III alin.2 din nr.OUG33/2001, art.12 alin.4 din Legea nr.743/2001, art.10 alin.3 din Legea nr.631/2002, art.9 alin.7 din Legea nr.507/2003, art.8 alin.7 din Legea nr.511/2004 și art.5 alin.5 din Legea nr.379/2005, neconținând vreo referire la eventualitatea desființării dreptului la prima de concediu, ci doar la suspendarea exercițiului acestuia ori la prelungirea termenului de punere în aplicare, nu pot fi considerate că ar înlătura însăși existența dreptului. Mai mult, suspendarea exercițiului dreptului nu echivalează cu însăși înlăturarea lui, cât timp prin nici o dispoziție legală nu i-a fost înlăturată existența pentru anii 2005-2006.
Se mai reține de către instanță că, pentru ca un drept să nu devină doar o obligație lipsită de conținut, redusă la nudum jus, ceea ce ar constitui o îngrădire nelegitimă a exercitării lui, un atare drept nu poate fi considerat că nu a existat în perioada în care exercițiul lui a fost doar suspendat, iar nu înlăturat. Altfel, s-ar ajunge la situația ca un drept patrimonial, a cărui existență este recunoscută să fie vidat de substanța sa și, practic, să devină lipsit de orice valoare. De aceea, respectarea principiului încrederii în statul de drept, care implică asigurarea aplicării legilor adoptate în spiritul și litera lor, concomitent cu eliminarea oricărei tendințe de reglementare a unor situații juridice fictive, face necesar ca titularii drepturilor recunoscute să nu poată fi obstaculați de a se bucura efectiv de acestea pentru perioada în care au fost prevăzute de lege.
În consecință, instanța constată că este întemeiată cererea reclamanților privind obligarea pârâților la plata primelor de concediu aferente anilor 2005 și 2006.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs Ministerul Economiei și Finanțelor, prin reprezentant legal.
Motivează recurentul că nu are calitate procesual pasivă în cauză, deoarece răspunderea elaborării proiectului bugetului de stat nu corespunde cu răspunderea plății sumelor reclamate în cauză.
De asemenea, arată că în raport de art.47 al.4 din Legea 500/2002 creditele bugetare aprobate unui ordonator principal de credite prin legea bugetară anuală, nu pot fi utilizate pentru finanțarea altui ordonator principal de credite. Mai mult, Ministerul Justiției nu a solicitat deschiderea de credite necesare pentru efectuarea plăților solicitate.
Mai motivează recurentul că raportul de drept procesual se poate lega valabil numai între titularii dreptului ce rezultă din raportul de drept material dedus judecății, concretizat în drepturi salariale.
Curtea constată recursul nefondat.
Astfel, prin sentința recurată, admițându-se cererea de revizuire a fost schimbată doar în parte sentința civilă nr.589/07.03.2007 a Tribunalului Iași, păstrându-se dispozițiile sentinței civile revizuite referitoare la Ministerul Economiei și Finanțelor.
Or, prin sentința civilă nr.589/07.03.2007 a Tribunalului Iași, așa cum a fost modificată prin decizia nr.425/26.06.2007 a Curții de APEL IAȘIa fost respinsă acțiunea reclamanților în contradictoriu cu Ministerul Economiei și Finanțelor pe excepția lipsei calității procesual pasive.
În atare condiții, eronat susține recurentul că a fost obligat să aloce sumele necesare plății drepturilor bănești solicitate de reclamanți, în fapt acțiunea fiind respinsă cu acesta.
Ca atare, în conformitate cu dispozițiile art.312 Cod procedură civilă Curtea va respinge recursul declarat de Ministerul Economiei și Finanțelor și va menține sentința primei instanțe ca temeinică și legală.
Pentru aceste motive,
În numele legii,
DECIDE:
Respinge recursul declarat de Ministerul Economiei și Finanțelor, prin reprezentant legal, împotriva sentinței civile nr.1980/26.10.2007 pronunțată de Tribunalul Iași, sentință pe care o menține.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 22.01.2008.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
Grefier,
Red.
Tehnored.
Tribunalul Iași:
-
- -
05.II.2008.-
Președinte:Nelida Cristina MoruziJudecători:Nelida Cristina Moruzi, Cristina Mănăstireanu, Daniela
