Drepturi banesti castigate in instanta. Speta. Decizia 324/2008. Curtea de Apel Brasov
| Comentarii |
|
ROMANIA
CURTEA DE APEL BRAȘOV
Secția conflicte de muncă și asigurări sociale
Decizia civilă nr. 324/R/ Dosar Nr-
Ședința publică din 10 aprilie 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Anca Pâțrvulescu JUDECĂTOR 2: Cristina Ștefăniță
- - JUDECĂTOR 3: Nicoleta Grigorescu
- - președinte secție
judecător
Pe rol fiind judecarea recursului declarat de pârâtul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și chematul în garanție Ministerul Economiei și Finanțelor prin B, împotriva sentinței civile nr. 64 din 18 ianuarie 2008 pronunțată de Tribunalul Brașov în dosarul civil nr-.
La apelul nominal făcut în ședință publică se constată lipsa recurentului pârât Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, recurentul chemat în garanție Ministerul Economiei și Finanțelor prin B, a intimatului reclamant - și a intimaților pârâți Parchetul de pe lână Curtea de Apel Brașov, Parchetul de pe lângă Tribunalul Covasna, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Mureș, Parchetul de pe lângă Tribunalul Mureș și Statul Român prin Ministerul Economiei și Finanțelor.
Procedura îndeplinită.
Instanța constată cauza în stare de judecată și urmează a rămâne în pronunțare asupra recursurilor.
CURTEA
Constată că prin sentința civilă nr. 64/M/2007 a Tribunalului Brașovs -a dispus respingea excepția necompetenței materiale a tribunalului B pentru soluționarea cauzei.
S-a respins excepția prescripției dreptului material la acțiune invocată de ministerul Public - parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.
A fost admisă excepția lipsei calității procesuale pasive a Statului român prin Ministerul Economiei și Finanțelor invocată de Ministerul Economiei și Finanțelor - DGFP B prin întâmpinare.
A fost admisă în parte acțiunea formulată de reclamanta cu domiciliul ales la Parchetul de pe lângă Judecătoria B, cu sediul în B, bd. eroilor nr.1 corp B în contradictoriu cu pârâții:
1. Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție cu sediul în B, b-dul. - nr. 14, sector 5;
2. Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Brașov - B-;
3. Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Mureș cu sediul în Tg.M,-, jud. M;
4. Parchetul de pe lângă Tribunalul Covasna cu sediul în G,-, jud. C;
5. Parchetul de pe lângă Tribunalul Mureș cu sediul în Târgu M,-, jud.
și în consecință:
Au fost obligați pe pârâții 1,3 și 5 să plătească reclamantei sporul de vechime în muncă pentru perioada 01.01.2001 - 14.05.2001 și pe pârâții 1,2 și 4 să plătească reclamantei sporul de vechime în muncă pentru perioada 15.05.2001 - 06.07.2003 actualizate cu indicele de inflație de la data acordării și până la data executării efective a prezentei sentințe și cu dobânda legală practicată de BNR.
A fost obligat pârâtul Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Brașov să efectueze cuvenitele modificări în carnetul de muncă referitoare la sporul de vechime în muncă, pentru perioada susmenționată.
A fost respinsă acțiunea în contradictoriu cu pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice ca fiind introdusă față de o persoană lipsită de calitate procesuală pasivă.
A fost admisă cererea de chemare în garanție a Ministerului Economiei și Finanțelor formulată de Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și în consecință dispune ca, chematul în garanție să ia act de obligația adoptării unui proiect de rectificare a bugetului Ministerului Public pe anul 2008, care să includă sumele ce reprezintă pretențiile reclamantei mai sus acordate.
Pentru a pronunța această hotărâre instanța de fond a reținut următoarele:
În ceea ce privește excepția prescripției dreptului material la acțiune invocată de pârâtul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție,instanța apreciază că nu este fondată deoarece,pe de o parte,așa cum rezultă din dispozitivul Deciziei nr.XXXVI/2007 a Înaltei Curți de Casației și Justiție "interpretarea sistematică a art.31 (33) din Legea nr.50/1996, după ieșirea lui din vigoare, în raport cu alte dispoziții legale, impune menținerea aplicabilității prevederii ce a acordat dreptul la sporul de vechime în muncă și pentru magistrați". În consecință,dreptul material la acțiune pentru pretențiile constând în spor de vechime pentru toată perioada mai sus expusă, s-a născut odată cu intrarea în vigoare a Legii nr.45/2007,prin această lege intervenind încetarea suspendării aplicării acestui drept iar cursul prescripției este oprit pe toată durata suspendării aplicării dreptului, astfel că și dreptul la acțiune al reclamanților a fost suspendat, valorificarea dreptului putându-se realiza numai după încetarea suspendării.
Sunt incidente în aceste condiții dispozițiile art.15 alin.1 din Decretul nr.167/1958, potrivit cărora: "după încetarea suspendării, prescripția își reia cursul, socotindu-se și timpul scurs înainte de suspendare."
Pe de altă parte,otrivit p. art.1 din Protocolul adițional nr.1 la CEDO," " Orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea bunurilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru o cauză de utilitate publică și în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului internațional."
Caracterizat în mod indubitabil printr-o valoare economică, sporul de vechime în muncă constituie un bun în sensul art. 1 din Protocolul nr. 1 al Convenției Europene a Drepturilor Omului,alături de alte asemenea "bunuri" potrivit practicii ( pensia, acțiunile, părțile sociale).
Pretențiile reclamantelor se bazează pe un serviciu deja prestat,el constituind "un bun" în sensul practicii,așa cum rezultă si din Hotărârea Van Marle împotriva Olandei din 26.06.1986.
In concluzie, dreptul de proprietate invocat de reclamante se analizează ca o valoare patrimonială (ansamblu de interese care decurg din ansamblul raporturilor cu conținut economic pe care o persoană ar fi putut în mod efectiv și licit să le dobândească ), deci un bun în sensul primei fraze a art.1.
Proprietatea asupra acestui bun conferă dreptul reclamantelor de a nu fi lipsite de ele în mod nejustificat, din perspectiva art. 44 din Constituția României coroborat cu art. 1 din Protocolul nr. 1 al Convenției Europene a Drepturilor Omului.
În ceea ce privește excepția lipsei calității procesuale pasive și a excepției inadmisibilității cererii de chemare în garanție, invocate de Ministerul Finanțelor Publice,în prezent Ministerul Economiei și Finanțelor-prin Direcția Generală a Finanțelor Publice a Județului B,în baza mandatului special,instanța constată următoarele:
Pârâtul nu are raporturi de muncă cu reclamanta pentru a fi obligat să plătească acesteia drepturile salariale, dat fiind că potrivit art.154 alin.1 din Codul Muncii, salariul reprezintă contraprestația muncii depuse de salariat în baza contractului individual de muncă, astfel că excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Ministerul Economiei și Finanțelor va fi admisă.
Chematul în garanție, Ministerul Finanțelor Public răspunde de elaborarea proiectului bugetului de stat, pe baza proiectelor ordonatorilor principali de credite, precum și elaborarea proiectelor de rectificare a acestor bugete,conform Legii nr.5oo/2002 și HG nr.208/2005.De asemenea,calitatea procesuală a chematului în garanție Ministerul Finanțelor Publice se justifică și prin dispozițiile art.1 din OUG nr.22/2002,aprobată prin Legea nr.288/2002,potrivit cărora,executarea obligațiilor de plată ale instituțiilor publice,în temeiul titlurilor executării,se realizează din sumele aprobate prin bugetele acestora,cu titlu de cheltuieli la care se încadrează obligația de plată respectivă.
In aceste condiții Ministerul Finanțelor Publice are obligații legale de a asigura sumele necesare funcționării instituțiilor statului de drept, astfel că excepția inadmisibilității cererii de chemare în garanție a Ministerului Finanțelor Publice va fi respinsă,ca neîntemeiată.
Pe fondul cauzei instanța constată următoarele:
Reclamanta are calitatea de procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Brașov,așa cum rezultă din carnetul de muncă ale acesteia. In perioada 01.01.2001-14.05.2001reclamanta a lucrat ca procuror la parchetul de pe lângă Judecătoria Luduș iar în perioada 14.05.2001 - 06.07.2003 procuror la Parchetul de pe lângă Judecătoria Sf.
În perioada 01.01.2001 și până la 06.07 2003 salarizarea reclamantei s-a efectuat în baza Legii nr.50/1996,republicată și a nr.OUG177/2002, aprobată și modificată prin Legea nr.347/2003.
Prin dispozițiile art.33,alin.1 din Legea nr.50/21.06.1996-privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești s-a stabilit că pentru vechimea în muncă,personalul beneficiază de un spor de vechime de până la 25% calculat la salariul de bază brut corespunzător timpului efectiv lucrat în program normal de lucru. Alineatul 2 al aceluiași articol stipulează să sporul de vechime se plătește cu începere de la data de întâi a lunii următoare celei în care s-a împlinit vechimea în muncă. Prin OG nr.83/2000 care a modificat Legea nr.50/1996,această prevedere a fost modificată în sensul că magistrații beneficiau de un adaos la indemnizația de încadrare lunară,în raport cu vechimea efectivă în funcțiile prevăzute la art.42 și art.43 din Legea nr.92/1992, republicată (în prezent abrogată prin Legea nr.303/2004, republicată). Ordonanța de Guvern nr.83/28.08.2000, publicată în Monitorul Oficial nr.425/01.09.2000, pentru modificarea și completarea Legii nr.50/1996 nu abrogă în mod expres dispozițiile art.33 din Legea nr.50/1996, republicată ci introduce alineatul 3 la acest articol,în conformitate cu care "prevederile alin.1 și 2 nu sunt aplicabile magistraților".
Potrivit dispozițiilor art.56 din Legea nr.24/2000-privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative,republicată;" După intrarea în vigoare a unui act normativ,pe durata existenței acestuia pot interveni diferite evenimente legislative, cum sunt: modificarea, completarea, abrogarea, republicarea, suspendarea sau altele asemenea.(alin1).Alineatul 2 al aceluiași articol prevede în mod expres că "Evenimentele legislative pot fi dispuse prin acte normative ulterioare de același nivel sau de nivel superior, având ca obiect exclusiv evenimentul respectiv." Până la data de 1 aprilie 2006, actul normativ care reglementat salarizarea și alte drepturi ale magistraților era OUG nr.177/2002, aprobată prin Legea nr.347/2003 care, la art.4 statua că magistrații beneficiază, în raport cu vechimea efectivă în funcțiile de judecător, procuror, magistrat-asistent la Curtea Supremă de Justiție sau de personal asimilat magistraților,de o majorare a indemnizației stabilite potrivit art.3,alin.2, calculată în procente la indemnizația brută. În conformitate cu prevederile art.3,alin.1 din aceeași ordonanță,magistrații aveau dreptul la o indemnizație de încadrare brută lunară pentru activitatea desfășurată, în raport cu nivelul instanțelor și parchetelor și cu vechimea în magistratură iar la alin.2 se prevedea că indemnizație se stabilește pe baza coeficienților de multiplicare corespunzători vechimii în magistratură și instanțelor sau parchetelor unde funcționează ca magistrați. Nici această din urmă OUG nu abrogă sporul de vechime în muncă în mod expres.
Hotărârea nr.170 din data de 06.07.2006 a Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării a constatat că neacordarea sporului de vechime în muncă aferent perioadei lucrate,a defavorizat în mod nejustificat categoria profesională a magistraților și a avut ca efect restrângerea exercitării,în condiții de egalitate,a dreptului la egalitate în activitatea economică și în materie de angajare și profesie,potrivit art.6 din nr.OG137/2000 a fost luată în considerare de Ministerul - care a făcut propuneri legislative corespunzătoare,astfel că din luna martie 2007, această discriminare a fost înlăturată prin Legea nr.45/2007.
Este adevărat că Hotărârea Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării nu mai este în ființă în prezent dar prin decizia nr.XXXVI/07.05.2007,pronunțată în dosar nr.4/2007, Înalta Curte de Casație și Justiție a admis recursul în interesul legii declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și a statuat că:
Dispozițiile art.33,alin.1 din Legea nr.50/1996,în raport cu prevederile art.1,pct.32 din nr.OG83/2000,art.50 din nr.OUG177/2002 și art.6 alin.1 din nr.OUG160/2000 se interpretează,în sensul că:
Judecătorii,procurorii și ceilalți magistrați,precum și persoanele care au îndeplinit funcția de judecător financiar,procuror financiar sau de controlor financiar în cadrul Curții de Conturi a României beneficiau și de sporul pentru vechime în muncă,în cuantumul prevăzut de lege.
Potrivit dispozițiilor art.329 alin.3 din Codul d e procedură civilă,în cazul soluțiilor pronunțate în interesul legii,dezlegarea dată problemelor de drept judecate este obligatorie pentru instanțe.
Față de considerentele de fapt și de drept mai sus expuse prima instanță a admis acțiunea, așa cum a fost formulată și pe cale de consecință a obligat pe pârâții Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Brașov, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Mureș, Parchetul de pe lângă Tribunalul Covasna, Parchetul de pe lângă Tribunalul Mureș, să plătească în solidar reclamantei sumele cuvenite acesteia cu titlu de spor de vechime în muncă pentru perioada 01.01.2001-06.07.2003, sume actualizate cu indicele de inflație și dobânda legală de la data acordării (01.01.2001) și până la data executării efective a prezentei sentințe.
Împotriva hotărârii de fond au formulat recurs Ministerul Economiei și Finanțelor prin B, și Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.
Prin motivele de recurs formulate de Ministerul Economiei și Finanțelor este criticată soluția de admitere a cererii de chemare în garanție a acestei instituții, câtă vreme între părți nu există nici o obligație de garanție sau de despăgubire.
De asemenea, ambii recurenți au reiterat excepția prescripției dreptului material la acțiune, arătându-se că dreptul la acțiune începe să curgă de la data când păgubitul a cunoscut sau trebuia să cunoască paguba, iar pe de altă parte, în cauză nu au fost invocate cauze de suspendare a cursului prescripției care să fie prevăzute de lege.
Analizând cu precădere motivele de recurs prin care a fost reiterată excepția prescripției, curtea reține că această excepție se impunea a fi admisă pentru următoarele motive:
Potrivit art. 166 și art. 283 Codul muncii, termenul de prescripție a dreptului la acțiune cu privire la drepturile salariale coincide cu termenul general de prescripție de 3 ani și curge "de la data când drepturile respective erau datorate". Cu privire la cauzele de întrerupere, suspendare și încetare a cursului prescripției sunt aplicabile dispozițiile de drept comun, astfel cum acestea sunt reglementate prin D - privitor la prescripția extinctivă. În acest sens, art. 295 Codul muncii prevede că dispozițiile codului se întregesc, în măsura în care nu sunt incompatibile și cu dispozițiile legislației civile.
În speță, dreptul la acțiunea în restituirea drepturilor salariale echivalente cu sporul de vechime în muncă începe să curgă de la data la acre acest drept pretins nu a mai fost recunoscut și nu a mai fost acordat de către angajator, reclamanta neinvocând nici o cauză de întrerupere sau de suspendare a cursului prescripției dintre cele expres și limitativ prevăzute de lege. În cazul de față, momentul din care reclamanta a cunoscut sau trebuia să cunoască prejudiciul invocat coincide cu data intrării în vigoare a OG nr. 83/2000 care a înlăturat sporul de vechime în muncă pentru magistrați. Reclamanta nu poate pretinde că a fost în imposibilitatea de a lua cunoștință de situația existentă în domeniul salarizării magistraților.
De asemenea, pentru a se întrerupe cursul prescripției potrivit art. 166 al. 2 Codul muncii, este necesară " o recunoaștere din partea debitorului cu privire la drepturile salariale", ori, în cauză nu s-a invocat și nici nu s-a făcut vreo dovadă în acest sens. Trebuie menționat că recunoașterea trebuie să fi avut loc pe timpul derulării termenului de prescripție, iar nu după împlinirea lui.
Prin urmare, pretențiile din acțiune pot fi admise numai pentru o perioadă de 3 ani durata termenului de prescripție - anterioară momentului introducerii acțiunii. Acțiunea supusă judecății a fost înregistrată la instanța de fond la data de 13.11.2007 astfel încât toate pretențiile reclamantei vor fi respinse ca prescrise.
Referitor la argumentul reținut de instanța de fond potrivit căruia pretențiile reclamanților din perioada pentru care s-a invocat excepția prescripției constituie bunuri în sensul art.1 din Protocolul 1 al CEDO, curtea reține că această teză are la bază o înțelegere greșită a dispozițiilor legale internaționale invocate și a practicii CEDO în materie.
Astfel, art.1 din Protocolul nr.1 al CEDO garantează dreptul de proprietate al oricărei persoane asupra bunurilor sale însă nu are rolul de a suplini și nici de a înlătura dispozițiile din legislația internă care reglementează termenele de prescripție extinctivă, respectiv normele de drept comun care instituie termenele în care titularii unui drept pot obține obligarea subiectului pasiv la recunoașterea ori executarea obligației corelative.
Față de aceste considerente, în baza art. 312 Cod procedură civilă, cu majoritate de opinie, recursurile pârâților vor fi admise iar acțiunea reclamanților va fi respinsă ca prescrisă.
Pentru aceste motive,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursurile formulate de recurenții Ministerul Economiei și Finanțelor prin și Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție împotriva sentinței civile nr. 64/M/2008 a Tribunalului Brașov, pe care o modifică în parte în sensul că:
Admite excepția prescripției dreptului material la acțiune și în consecință respinge ca prescrisă acțiunea reclamantei - în contradictoriu cu pârâții Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Brașov, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Mureș, Parchetul de pe lângă Tribunalul Covasna și Parchetul de pe lângă Tribunalul Mureș având ca obiect pretenții reprezentând spor de vechime pentru perioada 15.05.2001 - 06.07.2003.
Respinge cererea de chemare în garanție Ministerului Economiei și Finanțelor.
Menține dispozițiile privind soluționarea excepțiilor necompetenței materiale și a lipsei calității procesuale pasive a Statului Român.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședință publică azi 10 aprilie 2008.
JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
- - - -
Grefier,
Red. - 16.04.08
Dact. - 21.04.08
2 ex.
Red. fond -
Cu opinie separată,
În sensul respingerii recursurilor,
PREȘEDINTE,
-
Opinia separată
Contrar considerentelor ce alcătuiesc opinia majoritară, consider că excepția prescrierii dreptului material la acțiune pentru pretențiile aferente perioadei 1.01.2001 - 06.07.2003 trebuie respinsă și pe cale de consecință, recursurile pârâților sunt neîntemeiate pentru următoarele considerente:
Prin decizia nr. XXXVI din 7.05.2007, ICCJ în soluționarea recursului in interesul legii a dezlegat problemele de drept privitoare la acordarea sporului de vechime pentru magistrați, stabilind că dispozițiile art.33 alin.1 din Legea 50/1996, în raport cu prevederile art.1 pct.32 din OG83/2000, art. 50 din nr.OUG 177/2002 și art. 6 alin.1 din OUG160/2000 se interpretează, în sensul că:
"judecătorii, procurorii, ceilalți magistrați,[] beneficiau si de sporul de vechime în muncă, în cuantumul prevăzut de lege."
. fundamentez argumentele respingerii prescripției pe considerentele de fapt și de drept expuse de în decizia de recurs în interesul legii mai sus expuse, obligatorii pentru instanță, prin care se recunoaște aplicarea sporului de vechime pentru magistrați,cu caracter permanent, pe toată perioada de după intrarea în vigoare a OG83/2000 și până la data intrării în vigoare a legii 45/2007.
Tocmai de aceea consider că dreptul material la acțiune pentru pretențiile din prezenta cerere nu este prescris pentru perioada menționată.
În considerentele acestei decizii de recurs în interesul legii se lămurește existenta continuă a dreptului la sporul de vechime, până în momentul în care legiuitorul l-a prevăzut expres prin legea 45/2007, pornindu-se de la concluzia ca OG83/2000, care înlătura aplicarea pentru magistrați a dispozițiilor din legea 50/1996 cu privire la sporul de vechime, și nici actele normative ulterioare, respectiv legea 334/6.07.2001, OUG177/2002, OUG160/2000, nu abrogau expres prevederea acordării acestui spor, el continuând să existe.(pag. 5,fraza finală).
Așadar, se recunoaște implicit o suspendare a aplicării acestui drept de la data intrării în vigoare a OUG83/2000 si până la data intrării în vigoare a legii 45/2007, acest raționament fiind întărit și de mențiunea din considerentele deciziei-pag.6- "interpretarea sistematică a art. 31 (33) din legea 50/1996, după ieșirea lui din vigoare, în raport cu alte dispoziții legale, impune menținerea aplicabilității prevederii ce a acordat dreptul la sporul de vechime în muncă și pentru magistrați".
În consecință, dreptul material la acțiune pentru pretențiile constând în spor de vechime pentru toata perioada mai sus expusă, s-a născut odată cu intrarea în vigoare a legii 45/2007, prin această lege intervenind încetarea suspendării aplicării acestui drept, iar cursul prescripției este oprit pe toată durata suspendării aplicării dreptului, astfel că și dreptul la acțiune al reclamantei a fost suspendat, valorificarea dreptului putându-se realiza numai după încetarea suspendării.
Sunt incidente în aceste condiții dispozițiile art.15 alin.1 din decretul 167/1958, potrivit cărora, "după încetarea suspendării, prescripția își reia cursul, socotindu-se și timpul scurs înainte de suspendare".
PREȘEDINTE,
-
Președinte:Anca PâțrvulescuJudecători:Anca Pâțrvulescu, Cristina Ștefăniță, Nicoleta Grigorescu
