Drepturi banesti castigate in instanta. Speta. Decizia 339/2009. Curtea de Apel Constanta
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CONSTANȚA
SECȚIA CIVILĂ, MINORI ȘI FAMILIE,
LITIGII DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA CIVILĂ NR.339/CM
Ședința publică din 09 iunie 2009
Complet specializat pentru cauze privind
conflicte de muncă și asigurări sociale
PREȘEDINTE: Răzvan Anghel
JUDECĂTOR 2: Mihaela Ganea
JUDECĂTOR 3: Daniela Petrovici
Grefier - -
S-a luat în examinare recursul civil declarat de MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE prin DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE, cu sediul în C, str. - nr.18, județul C, împotriva sentinței civile nr.101/CM/11.12.2008 pronunțată de Curtea de APEL CONSTANȚA în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatele reclamante, și, cu domiciliile alese la Curtea de APEL CONSTANȚA,-, județul C și intimații pârâții MINISTERUL JUSTIȚIEI, cu sediul în-, sector 5 și CURTEA DE APEL CONSTANȚA, cu sediul în-, județul C, având ca obiect drepturi salariale ale personalului din justiție - spor 50%.
La apelul nominal făcut în ședință publică se constată lipsa părților.
Procedura este legal îndeplinită în conformitate cu disp.art.87 și urm.cod pr.civilă.
Recursul este declarat în termen, motivat și scutit de plata taxelor judiciare de timbru.
După referatul grefierului de ședință;
Instanța, având în vedere că nu sunt motive de amânare, constată cauza în stare de judecată și luând act că prin cererea de recurs s-a solicitat judecata în lipsă, constată dosarul în stare de judecată și rămâne în pronunțare asupra recursului.
CURTEA
Asupra prezentului recurs, constată:
Prin sentința civilă nr. 101/CM din 11.12.2008 a Curții de APEL CONSTANȚA -secția civilă, minori și familie, litigii de muncă și asigurări sociale, pronunțată în dosarul nr-, a fost admisă acțiunea reclamantelor, și, formulată în contradictoriu cu pârâții MINISTERUL JUSTIȚIEI, MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR prin C și CURTEA DE APEL CONSTANȚA, obligând pârâții la plata, către reclamante, a sporului de risc și suprasolicitare neuropsihică în cuantum de 50% din indemnizația de bază brut lunară, începând cu data de 18 aprilie 2008, actualizată cu indicele de inflație la data plății efective.
Pârâta Curtea de APEL CONSTANȚAa fost, totodată, obligată să efectueze mențiunile corespunzătoare în carnetele de muncă ale reclamantelor, iar pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor a fost obligat să aloce fondurile necesare pentru efectuarea acestor plăți.
Pentru a pronunța această soluție, prima instanță - competentă în conformitate cu nr.OUG 75/2008 - a reținut că:
Reclamantele au funcția de judecător în cadrul Curții de APEL CONSTANȚA.
Prin sentința civilă nr. 486/18.04.2008 pronunțată de Tribunalul Constanța în dosarul nr. 1088/118./2008, instanța a obligat pârâții Ministerul Justiției, Curtea de APEL CONSTANȚA și Ministerul Economiei și Finanțelor la plata sporului de 50% pe perioada 13.02.2005 - 18.04.2008.
Prin prezenta acțiune se solicită plata sporului de risc și suprasolicitare neuropsihică în procent de 50%, în continuarea datei de 18.04.2008, dată până la care instanța a stabilit că aceste drepturi trebuie achitate reclamantelor.
Potrivit art. 47 din Legea nr. 50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, republicată, magistrații și personalul auxiliar de specialitate beneficiază de un spor de 50% din salariul de bază brut lunar, pentru risc și suprasolicitare neuropsihică.
Sporul de risc și suprasolicitare neuropsihică, reglementat prin art. 47 din Legea nr. 50/1996 și prin art. 231din Legea nr. 56/1996, modificată și completată, a fost efectiv plătit magistraților și personalului auxiliar de specialitate, fiind evidențiat ca atare în carnetele de muncă.
Prin art. I pct. 42 din Ordonanța Guvernului nr. 83/2000 pentru modificarea și completarea Legii nr. 50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești s-a dispus că art. 47 se abrogă. Această ordonanță a Guvernului a fost aprobată prin Legea nr. 334/2001,
. aceste dispoziții, fac parte dintr-o lege organică, ceea ce înseamnă că nu puteau fi abrogate prin art. I pct. 42 din Ordonanța Guvernului nr. 83/2000, câtă vreme pe calea unei ordonanțe simple a Guvernului (act normativ de inferior unei legi) nu poate fi infirmată o prevedere reglementată într-o lege organică adoptată de Parlamentul României.
În acest sens s-a pronunțat și Înalta Curte de Casație si Justiție - Secțiile Unite, prin Decizia civila nr. 21/10.03.2008 cu ocazia soluționării recursului în interesul legii declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.
În interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 47 din Legea nr. 50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești această instanță, a stabilit că judecătorii, procurorii, magistrații asistenți precum și personalul auxiliar de specialitate au dreptul la un spor de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, calculat la indemnizația brută lunara, respectiv salariul de baza brut lunarși după intrarea în vigoare a OG nr. 83/2000 aprobată prin Legea nr. 334/2001.
Față de acest aspect, se reține că reclamantele sunt îndreptățite la sporului de risc și suprasolicitare neuropsihică și ulterior datei de 18.04.2008.
În conformitate cu dispozițiile art. 329 cod procedură civilă dezlegarea dată problemelor de drept judecate prin deciziile pronunțate în interesul legii sunt obligatorii pentru instanțe, astfel că, instanța urmează a se conforma acestei decizii, admițând cererea reclamantelor astfel cum a fost formulată.
Pe cale de consecință, pârâții Ministerul Justiției și Curtea de APEL CONSTANȚA vor fi obligați în solidar, la plata în continuare a sumelor reprezentând sporul de risc și suprasolicitare neuropsihică în procent de 50% calculat la indemnizația brută lunară ce li se cuvine reclamantelor, începând cu data de 18.04.2008.
Având în vedere dispozițiile art. 27 din nr.OG 137/2000 republicată, sumele ce urmează a fi primite cu acest titlu, vor fi actualizate cu indicele de inflație până la data plății efective, procedându-se astfel, prin acordarea de daune interese, la acoperirea integrală a prejudiciul produs reclamantelor prin neacordarea la timp a drepturilor cuvenite.
Întrucât, potrivit Legii nr. 19/2000 pentru drepturile astfel acordate trebuie achitate contribuțiile obligatorii la bugetul asigurărilor sociale, constituite în stagiu de cotizare, precum și în raport de prevederile Decretului nr. 92/1976, va fi admis și capătul de cerere referitor la obligarea pârâtei Curtea de APEL CONSTANȚA să efectueze mențiunile corespunzătoare în carnetul de muncă al fiecărei reclamante.
Totodată, pârâtul Ministerului Economiei și Finanțelor va fi obligat să aloce fondurile necesare pentru efectuarea plății sumelor pretinse.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs, în termen legal, pârâtul MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE, reprezentat prin C, care au criticat soluție prin prisma reținerii calității procesuale a acestei entități, în prezentul litigiu.
Recurentul pârât a menționat că hotărârea judecătorească a fost pronunțată cu aplicarea greșită a legii, întrucât calitatea procesuală pasivă presupune existența unei identități între persoana pârâtului și cel obligat printr-un raport juridic. Or, în speță, este vorba despre drepturi de natură salarială. solicitate într-un veritabil litigiu de muncă inițiat între salariați și angajator ( în speță, Ministerul Justiției și Curtea de APEL CONSTANȚA ), Ministerul Finanțelor Publice fiind chemat în judecată doar pentru a aloca fondurile necesare plății acestor drepturi.
S-a susținut că Ministerul Finanțelor Publice nu are competențe în modificarea bugetului de stat, aceasta fiind o prerogativă exclusivă a parlamentului, motiv pentru care urma a fi admisă excepția lipsei calității procesuale pasive a acestei entități.
Au fost invocate, deopotrivă, prevederile art. 138 alin. 2 din Constituția României, cât și cele ale art. 35 și 36 din Legea nr. 500/2002, care vin să ateste, în opinia recurentului pârât, atribuțiile legale ale acestui minister.
S-a arătat, deopotrivă, că proiectul de buget se întocmește la propunerea ordonatorilor principali de credite, în speță, Ministerul Justiției, conform nr.HG 83/2006, iar în cauză Ministerul Justiției nu a făcut dovada că Ministerul Finanțelor Publice a refuzat să cuprindă în bugetul de stat sumele pretinse de către reclamanți.
S-a solicitat, pe cale de consecință, admiterea recursului și modificarea în parte a soluție atacate, în sensul respingerii acțiunii față de acest pârât ca fiind îndreptată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.
Cauza, înregistrată inițial pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție -secția civilă și de proprietate intelectuală, a fost trimisă spre competentă soluționare, urmare declarării neconstituționalității nr.OUG 75/2008, la Curtea de APEL CONSTANȚA, unde a primit nr-.
Analizând temeiul de modificare invocat, raportat la prevederile art. 304 pct. 9 cod proc. civilă - greșita aplicare a legii - se va reține că recursul este fondat.
Astfel, deși cu ocazia sesizării primei instanțe, reclamanții au stabilit, prin petitul acțiunii, cadrul procesual corespunzător fiecărui capăt de cerere, solicitând așadar obligarea entităților cărora le revin obligații, în calitate de ordonatori de credite, să plătească drepturile bănești solicitate, pârâtei Curtea de APEL CONSTANȚA să înscrise, ca angajator, mențiunile în carnetul de muncă, iar pârâtului Ministerului Economiei și Finanțelor - să aloce fondurile necesare plății sumelor pretinse în capătul de cerere principal, instanța de fond a stabilit global, o obligație solidară a pârâților la plata acestor sume, fără a sesiza că recurentul pârât întrunea calitate procesuală pasivă doar pentru capătul de cerere accesoriu.
Or, Ministerul Finanțelor Publice nu poate îndeplini decât atribuțiile conferite prin Constituție, prin art. 35 și 36 din legea nr. 500/2002, precum și prin nr.HG 34/2009, neavând obligații raportate la drepturile de salarizare ale judecătorilor.
Prin urmare, raportarea la textele de lege invocate este întemeiată, Ministerul Finanțelor Publice neîntrunind, alături de Curtea de Apel și Ministerul Justiției, calitate de angajator și neincumbându-i obligații specifice acestor raporturi, aspect relevat de altfel prin cererea de chemare în judecată.
Constatând, așadar, că recurentul pârât nu putea fi obligat în solidar la plata sumelor stabilite cu titlu de spor de risc și suprasolicitare neuropsihică, dar că în mod corect această entitate a fost obligată la alocarea de fonduri necesare acoperirii sumelor pretinse de către ordonatorul principal de credite ( Ministrul Justiției ), la data solicitării deschiderii de credite, în raport de disp. art. 312 alin. 1 cod proc. civilă recursul va fi admis.
Pe cale de consecință, se va modifica în parte sentința civilă recurată, în sensul că se va respinge ca nefondată cererea de obligare a Ministerului Economiei și Finanțelor ( Ministerul Finanțelor Publice în noua titulatură ) la plata sporului de risc și suprasolicitare neuropsihică, către reclamanți.
Vor fi menținute celelalte dispoziții ale sentinței recurate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul civil declarat de MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE prin DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE, cu sediul în C, str. - nr.18, județul C, împotriva sentinței civile nr.101/CM/11.12.2008 pronunțată de Curtea de APEL CONSTANȚA în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatele reclamante, și, cu domiciliile alese la Curtea de APEL CONSTANȚA,-, județul C și intimații pârâții MINISTERUL JUSTIȚIEI, cu sediul în-, sector 5 și CURTEA DE APEL CONSTANȚA, cu sediul în-, județul
Modifică în parte sentința recurată, în sensul că respinge ca nefondată cererea de obligare a Ministerului Economiei și Finanțelor la plata sporului de 50% de risc și suprasolicitare psihică către reclamante.
Menține restul dispozițiilor sentinței recurate.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 09.06.2009.
Pt.Președinte complet -, Pt.Jud.-, aflată în
Semnează conf.art.261 al.1 CPC, semnează conf.art.261 al.1 CPC.
Președinte instanță, Președinte instanță;
Judecător,
- -
Grefier,
- -
Jud.fond:;
Tehnored.Jud.-/09.07.2009
Tehnored.disp.gref.RD/4ex./10.07.2009
Președinte:Răzvan AnghelJudecători:Răzvan Anghel, Mihaela Ganea, Daniela Petrovici