Drepturi banesti castigate in instanta. Speta. Decizia 341/2008. Curtea de Apel Pitesti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PITEȘTI
SECȚIA CIVILĂ, PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DOSAR NR- DECIZIE NR. 341/R-CM
Ședința publică din 18 Aprilie 2008
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Paulina Ghimișliu JUDECĂTOR 2: Laura Ioniță
JUDECĂTOR 3: Nicoleta Simona
Judecător - -
Grefier
S-au luat în examinare, pentru pronunțare, recursurile declarate de reclamantul și de pârâta RÂMNICU V- SOCIETATE COOPERATIVĂ împotriva sentinței civile nr.90 din 12 februarie 2008, pronunțată de Tribunalul Vâlcea, în dosarul nr-.
Recursurile sunt scutite de plata taxei de timbru.
Dezbaterile asupra recursurilor au avut loc la data de 15 aprilie 2008 și s-au consemnat în încheierea de ședință din acea dată, ce face parte integrantă din prezenta decizie, iar în urma deliberării, s-a pronunțat următoarea soluție.
CURTEA
Deliberând asupra recursurilor de față:
Prin cererea formulată la data de 22.06.2007, reclamantul a chemat în judecată pârâta Rm. V, solicitând obligarea acestuia să-i restituie dobânda aferentă garanției bănești reținută de pârâtă în perioada 1978-2006 și să-i indexeze salariul tarifar de încadrare la data de 1.06.2006.
În motivarea cererii, reclamantul arată că a funcționat în calitate de gestionar depozit, iar în această calitate i s-a reținut și constituit garanție care i-a fost restituită la încetarea raporturilor de muncă, mai puțin dobânda corespunzătoare.
Cu privire la indexarea salariului tarifar, reclamantul arată că nu i-a fost aplicat procentul de 25% indexare de care au beneficiat toți salariații.
Prin întâmpinarea depusă, pârâta Var idicat excepția prescripției dreptului la acțiune, iar pe fondul cauzei, a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată, motivată de faptul că dobânda aferentă garanției bănești rămâne la dispoziția angajatorului până când reclamantul din prezenta cauză își îndeplinește obligațiile conform fișei postului, în sensul de a comunica datele de identificare ale societăților care au cumpărat marfă de la depozitul gestionat de acesta.
Referitor la capătul de cerere privind indexarea salariului, pârâta arată că este o structură cu capital privat și nu a indexat niciodată salariile, iar că acestea se negociază individual, sens în care a fost și adoptată hotărârea nr. 6 din 15.06.2006.
În legătură tot cu acest capăt din cerere, pârâta a arătat că negocierea a avut loc între unitate și ceilalți salariați care se aflau în executarea contractului individual de muncă, în timp ce reclamantul se afla în concediu de odihnă și concedii medicale, iar la data de 13.11.2006 a încetat.
În urma analizei actelor existente la dosarul cauzei, instanța a pronunțat sentința civilă nr. 449 din 16 mai 2007, prin care a respins excepția prescripției dreptului la acțiune, a admis în parte acțiunea formulată de reclamant, a obligat pârâta să-i restituie acestuia dobânda aferentă garanției începând cu data constituirii acesteia i până la data restituirii. S-a respins capătul din cerere referitor la negocierea salariului.
Împotriva sentinței civile de mai sus a declarat recurs pârâta, iar prin decizia civilă nr. 381/R/C, pronunțată de Curtea de APEL PITEȘTI în dosarul nr- s-a casat sentința și s-a trimis cauza spre rejudecare.
Pentru a decide astfel, instanța de recurs a reținut că din considerentele și dispozitivul sentinței recurate nu rezultă cu certitudine care este data constituirii garanției la care se referă instanța, având în vedere că, potrivit susținerilor reclamantului, acesta ar fi fost angajat anterior datei de 15.10.1007 la o altă unitate cooperatistă, respectiv SC SA Rm. V, la care de asemenea a constituit o garanție, iar în cererea de chemare în judecată, acestea se referă la o perioadă de timp care începe cu anul 1978.
Instanța de recurs s-a referit și la faptul că instanța de fond a dispus restituirea dobânzii prevăzută de lege, fără a indica textul legal aplicabil ori cuantumul acesteia, creând astfel confuzii între noțiunea de dobânzi legale în sensul larg și dobânda prevăzută în mod distinct de art.15 din Legea nr.22/1969.
Rejudecând cauza după casare, Tribunalului Vâlcea prin sentința civilă nr.90 din 12.02.2008 a respins excepția prescripției dreptului material la acțiune ridicată de pârâtă prin întâmpinare și a dmis în parte acțiunea formulată de reclamant și a obligat pe pârâtă să-i restituie acestuia dobânda de 1,5% pe an calculată la garanția materială restituită reclamantului, începând cu data de 01.04.1991 și până la data de 8.09.2006.
S-a luat act că reclamantul renunță la judecata capătului doi din cerere.
S-a reținut de instanța de fond la pronunțarea acestei sentințe că, reclamantul din prezenta cauză a fost preluat prin transfer în interesul serviciului de către pârâta SA Rm. V, conform legislației în vigoare la acea dată, începând cu data de 15.10.1997, încadrarea făcându-se pe postul de lucrător gestionar, post pe care l-a ocupat reclamantul și la SA Rm. V de la care a fost preluat prin transfer.
Deși la dosarul cauzei s-a depus un contract de garanție, acesta nu este încheiat între reclamant și unitatea cooperatistă pârâtă, ci între acesta și fostul V, însă, pârâta prin precizările de la 130 dosar învederează instanței că la data transferului reclamantului de la SC SA Rm. V care depusese garanția la SA Rm. Vap reluat și soldul garanției de la această bancă în momentul în care această instituție bancară a intrat în procedura de lichidare.
La data de 8.09.2006, s-a restituit reclamantului garanția însă nu și dobânda aferentă.
Cum pârâta a recunoscut că nu a depus garanția constituită reclamantului pe tot parcursul cât s-au derulat raporturile de muncă cu acesta, la CEC, astfel cum prevede legea, iar soldul garanției anterior constituită acestuia de V, depusă la SA Rm. Vaf ost preluat de Rm. V, instanța va admite capătul de cerere referitor la restituirea dobânzii și va obliga pârâta să-i plătească reclamantului dobânda aferentă garanției constituite începând cu data de 01.04.1991 când reclamantul a fost angajat la SA Rm. V la care s-a constituit garanție al cărei sold a fost preluat de de la și până la data restituirii garanției, respectiv, 8.09.2006, conform dispoziției de plată de la fila 165 dosar.
Cuantumul dobânzii ce se va calcula asupra garanției este de 1,5% pe an, astfel cum prevede art.15 alin. ultim din Legea nr. 22/1969, text de lege invocat de către reclamant în cererea de chemare în judecată.
Instanța a respins excepția prescripției dreptului material la acțiune ridicată de pârâtă prin întâmpinare, în cauză nefiind aplicabile disp. art. 283(1) lit. a din Codul Muncii, ci, dispozițiile art.283 (2) Codul Muncii.
S-a luat act că reclamantul a renunțat la judecata capătului 2 din cerere referitor la negociere (indexarea)salariului.
Împotriva sentinței instanței de fond au declarat recurs în termen legal atât reclamantul cât și pârâta RM.
Se arată în recursul formulat de reclamant că sentința este nelegală și netemeinică, întrucât s-au aplicat greșit prevederile legii nr.54/1994, care a modificat art.15 din Legea nr.22/1969.
Instanța de fond obligat pârâta la restituirea dobânzii către reclamantă în procent de 1 % pe an, calculată la garanția bănească restituită, fără a avea în vedere prevederile legale în vigoare.
De asemenea instanța nu ținut cont de întreaga perioadă în care reclamantul a funcționat ca gestionar și i s-a reținut garanție și nu a obligat pe pârâtă la restituirea dobânzii corespunzătoare garanției reținute pe întreaga perioadă, respectiv 1978 - 2006.
Față de cele arătate se solicită admiterea recursului și modificarea sentinței atacate în sensul acordării dobânzii așa cum este prevăzut în dispozițiile legale în materie.
În recursul declarat de pârâta Rm. V se critică sentința ca nelegală și netemeinică, întrucât în mod greșit a fost obligată la plata dobânzii aferente garanției restituite reclamantului și pe perioada anterioară când a lucrat la altă societate.
Chiar instanța de fond a reținut că reclamantul s-a încadrat la SA Rm. V la data de 15.10.1997 și cum aceasta și SA Rm. V sunt două persoane juridice distincte nu putea fi obligată și la plata dobânzii aferente perioadei anterioare.
Instanța de fond nu a respectat îndrumările date de Curtea de APEL PITEȘTI prin decizia civilă nr.381/R/C și pe de altă parte, deși la termenul de judecată din 12.02.2008 a formulat o cerere prin care solicitat amânarea cauzei pentru lipsă de apărare, instanța de fond a respins-o nejustificat, încălcând dreptul la apărare al recurentei.
Față de motivele arătate solicită admiterea recursului și casarea sentinței de mai sus, în sensul admiterii numai în parte a acțiunii reclamantului, pentru perioada cât a lucrat la această societate.
În drept recursul a fost întemeiat pe disp, art.304 pct.9 Cod procedură civilă.
Recursul formulat de reclamant este întemeiat.
Referitor la primul motiv de recurs privind obligarea pârâtei la restituirea dobânzii în procent de 1,5 % calculată la garanția reținută reclamantului, se constată că, într-adevăr potrivit art.16 Legii nr.22/1969, privind angajarea gestionarilor și constituirea de garanții, garanția în numerar și dobânda aferentă pot fi ridicate de gestionarul titular al carnetului de consemnare, la încetarea contractului său de muncă sau la trecerea într-o funcție pentru care nu se cere garanție, în situația în care nu a cauzat o pagubă sau când paguba a fost acoperită în întregime.
Anterior modificării acestei legi, dobânda ce se acorda sumei depuse drept garanție era de 1,5 % pe an.
Prin legea nr.54 din 8.07.1994 s-a modificat art.15 din legea nr.22/1969 care prevede că, " garanția în numerar va fi depusă de către agenții economici, autoritățile și instituțiile publice la casa de Economii și Consemnațiuni sau la bănci într-un cont special al agentului economic, al autorității ori a instituției publice respective. Garanțiile în numerar astfel depuse se înscriu într-un carnet de consemnare pe numele gestionarului. Carnetul va fi păstrat în caseria agentului economic, autorității sau instituției publice în favoarea căreia s-a constituit garanția.
Pentru garanția depusă în condițiile alin.1 se acordă o dobândă anuală stabilită de depozitarul garanției, care nu poate fi mai mică decât dobânda acordată pentru depozitele la termen pe un an".
Așa cum a reținut și instanța de fond, pârâta a recunoscut că nu a depus garanția constituită reclamantului pe tot parcursul cât s-au derulat raporturile de muncă cu acesta la CEC, iar soldul garanției anterior constituită de depusă la SA V fost preluat de pârâtă.
Cum până la data modificării legii nr.22/1969 dobânda era de 1,5 % pe an, iar după această modificare este conform art.15 din Legea nr.54/1994, în acest mod trebuia să admită instanța acțiunea reclamantului.
Referitor la perioada pentru care trebuia restituită, se constată că din actele dosarului rezultă că reclamantul nu s-a transferat de la o unitate la alta, ci a fost reținut la aceeași unitate în întreaga perioadă 1978 - 2006, unitate care s-a reorganizat în baza mai multor legi și și-a schimbat denumirea din, UJCC, și în final, acestea fiind una și aceeași unitate și cu același obiect de activitate.
Întrucât reclamantul lucrat la aceeași unitate care i-a reținut garanția ce fost depusă la CEC sau la bancă, potrivit dispozițiilor legale sus arătate, instanța trebuia să oblige pe pârâtă la restituirea dobânzii pe întreaga perioadă 1978 - 31 martie 1991.
Instanța de fond a obligat pârâta la restituirea dobânzii calculată numai pe perioada 1991 - 2006, și de 1,5% pe an, fără a avea în vedere modificarea art.15 din legea nr.22/1969, situație în care recursul declarat de reclamant este întemeiat și urmează a fi admis, modificându-se în parte sentința, așa cum s-a arătat mai sus.
Recursul declarat de RM.V este nefondat.
Așa cum s-a arătat și în motivarea recursului reclamantului, acesta a lucrat ca gestionar în perioada 1978 - 2006, perioadă în care s-a reținut garanție ce a fost depusă la CEC sau bancă și fost restituită la încetarea raporturilor de muncă.
Nu se poate pretinde, așa cum arată pârâta că reclamantul ar fi lucrat la societăți comerciale diferite, atâta vreme cât acesta a lucrat la una și aceeași unitate comercială, cu același obiect de activitate și în aceeași calitate, fără a schimba locul de muncă și fără a se transfera dintr-un loc în altul.
În situația în care reclamantul s-ar fi transferat la o altă societate, aceasta ar fi procedat de fiecare dată la restituirea garanției și a dobânzii aferente, ori chiar pârâta afirmă că odată cu înființarea l-a preluat pe reclamant iar soldul garanției constituite anterior depusă la a fost de asemenea preluat.
Ca urmare, instanța trebuia să oblige pe pârâtă la restituirea garanției pe întreaga perioadă cât aceasta a fost depusă la unitățile bancare.
Și cel de-al doilea motiv de recurs formulat de pârâtă, privind încălcarea dreptului la apărare este de asemenea nefondat.
La instanța de fond dosarul a avut mai multe termene de judecată la care pârâta s-a prezentat prin delegatul său, a depus toate actele solicitate, iar la termenul anterior soluționării cauzei, din 29.01.2008 s-a pus în vedere reprezentantului pârâtei să depună în scris punctul de vedere referitor la cele afirmate la acest termen, privind data transferului reclamantului și garanția constituită de acesta.
Prin adresa nr.226 din 8.02.2008, pârâta Rm. și-a spus punctul de vedere și precizări în cauză, situație în care nu se poate pretinde că prin neacordarea unui alt termen la 12.02.2008 s-a încălcat dreptul la apărare al acesteia, după ce cauza avusese mai multe termene de judecată și față de prevederile art.156 Cod procedură civilă că instanța poate acorda un nou termen.
Recursul formulat de pârâtă este astfel nefondat și urmează a fi respins în baza art.312 al.1 Cod procedură civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de reclamantul împotriva sentinței civile nr.90 din 12 februarie 2008, pronunțată de Tribunalul Vâlcea, în dosarul nr-.
Modifică în parte sentința în sensul că obligă pe pârâta RÂMNICU V - SOCIETATE COOPERATIVĂ la plata către reclamant a dobânzii și pentru perioada 1978-31.03.1991 și stabilește cuantumul dobânzii astfel: 1,5% pe an pentru perioada 1978-14.07.1994 și dobânda anuală prevăzută de art.15 din Legea nr.22/1969 modificată prin Legea nr.54/1994 pentru perioada 15.07.1994 - 08.09.2006.
Menține în rest sentința.
Respinge recursul declarat de pârâtă împotriva aceleiași sentințe.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 18.04.2008, la Curtea de APEL PITEȘTI - Secția civilă, pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale și pentru cauze cu minori și de familie.
Grefier,
Red.
Tehnored.
4 ex/23.04.2008
Președinte:Paulina GhimișliuJudecători:Paulina Ghimișliu, Laura Ioniță, Nicoleta Simona
