Drepturi banesti castigate in instanta. Speta. Decizia 3559/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VII-A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ SI ASIGURĂRI SOCIALE
Dosar nr-(2180/2009)
DECIZIA CIVILĂ NR. 3559/
Ședința publică de la 20.05.2009
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: Amelia Farmathy
JUDECĂTOR 2: Lizeta Harabagiu
JUDECĂTOR 3: Maria Ceaușescu
GREFIER - -
Pe rol soluționarea recursurilor declarate de recurenții-pârâți MINISTERUL JUSTIȚIEI ȘI LIBERTĂȚILOR și MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE PRIN DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE C, împotriva sentinței civile nr.1216/03.09.2008 pronunțate de Tribunalul Călărași -Secția Civilă în dosarul nr-(2062/C/2008, în contradictoriu cu intimații-reclamanți -, și intimații-pârâți CURTEA DE APEL BUCUREȘTI, TRIBUNALUL CĂLĂRAȘI și CONSLIUL NAȚIONAL PENTRU COMBATEREA DISCRIMINĂRII.
La apelul nominal făcut în ședința publică nu au răspuns părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,
Nemaifiind cereri formulate, excepții de invocat ori înscrisuri noi de administrat, având în vedere că s-a solicitat ca judecata să se desfășoare și în lipsă, Curtea reține cauza în pronunțare.
CURTEA,
Prin recursurile înregistrate pe rolul Curții de APEL BUCUREȘTI - Secția a VII-a Civilă și pentru Cauze privind Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale la data de 27.03.2009 recurenții Ministerul Justiției și Libertăților și Ministerul Finanțelor Publice prin Direcția Generală a Finanțelor Publice C au criticat sentința civilă nr.1216/03.09.2008 pronunțată de Tribunalul Călărași - Secția Civilă în dosarul nr- arătând că hotărârea instanței de fond nu este motivată în drept, că nesocotește Decizia nr.818/03.07.2008 a Curții Constituționale care a interpretat în sens constituțional dispozițiile OG nr.137/2000.
Recurentul Ministerul Finanțelor Publice a criticat sentința de fond și sub aspectul reținerii calității sale procesuale pasive, susținând că nu poate fi valabil obligat la plată într-un litigiu izvorât din raporturile de muncă față de care el este terț.
În drept recursurile au fost întemeiate pe dispozițiile art.304 pct.4 și 9 Cod pr.civilă.
Analizând cele două recursuri prin prisma motivelor invocate, cu aplicarea dispozițiilor art.3041Cod pr.civilă, Curtea reține următoarele:
Sentința recurată nu este într-adevăr corespunzător motivată.
Înșiruirea unor fraze care nu fac altceva decât să repete soluțiile consemnate în dispozitivul sentinței nu pot forma cuprinsul considerentelor, tocmai pentru că acestea nu există din punct de vedere al unei expuneri de motive care să îmbrace o formă juridică.
Instanța de fond pare a nu cunoaște dispozițiile procedurale prevăzute de art.261 alin.1 pct.5 Cod pr.civilă care o obligau să expună motivele de fapt și de drept care i-au format convingerea în sensul admiterii acțiunii.
Așa cum recurentul Ministerul Justiției și Libertăților a remarcat, Curtea observă, la rândul său, că sentința recurată nu este motivată în drept în privința admiterii pretențiilor având ca obiect contravaloarea primei de concediu, iar motivarea în fapt este rezultatul unui raționament parțial eronat și consemnat într-o manieră care nu are nici o legătură cu o minimă exprimare juridică.
Raționamentul este parțial eronat întrucât afirmă, fără temei, că scopul primei de vacanță este odihna, ceea ce, prin raportare la dispozițiile art.139-144 din Legea nr.53/2003, este inexact.
Recuperarea prin odihnă a salariatului, instituită implicit de legiuitor prin dispozițiile art.144 din Legea nr.53/2003, este scopul și rațiunea obligației angajatorului de a acorda concediu efectiv, ceea ce are ca efect întreruperea activității profesionale pentru o perioadă de timp stipulată în contractele colective și individuale de muncă, precum și în dispozițiile legale exprese.
Dacă Curtea ar urma raționamentul instanței de fond ar însemna că orice angajat se odihnește pentru că primește o primă, iar nu pentru că efectuează zilele de concediu în natură, ceea ce este inacceptabil prin prisma unei logici elementare.
În același context al lipsei de conținut juridic a motivării sentinței recurate, Curtea înscrie referirea instanței de fond la poziția de opozabilitate față de recurentul-pârât Ministerul Finanțelor Publice.
Nici o dispoziție legală nu instituie o obligație de opozabilitate pentru un terț în litigiile de dreptul muncii, iar "poziția de obligativitate" nu reflectă nimic altceva din perspectiva relevanței juridice decât dovada evidentă a unui vocabular juridic limitat.
Cât privește posibilitatea de a invoca excepții, aceasta este deschisă părților în orice litigiu, inclusiv în cele izvorâte din raporturile de dreptul muncii.
Instanța de fond face o confuzie între temeinicia, respectiv lipsa de temeinicie a unei excepții, cu posibilitatea ca acestea să fie puse în discuția părților.
Din această perspectivă, concluzia instanței de fond potrivit căreia excepția inadmisibilității poate fi invocată doar în litigiile de drept administrativ este evident eronată.
Curtea reamintește în acest sens dispozițiile art.111 Cod pr.civilă, a căror aplicare la situații faptice distincte în litigii diferite poate conduce la respingerea ca inadmisibilă a unei acțiuni civile.
Sentința recurată nu corespunde cerințelor atât din punct de vedere al conținutului minim juridic pe care ar fi trebuit să îl exprime, cât și din punct de vedere al legalității și temeiniciei sentinței pronunțate.
Potrivit Deciziei Curții Constituționale nr.818/2008 publicată în Monitorul Oficial înainte de data pronunțării sentinței, dispozițiile art.1, art.2 alin.3 și art.27 alin.1 din OG nr.137/2000 sunt neconstituționale în măsura în care din aceste dispoziții legale s-ar desprinde înțelesul potrivit căruia instanțele judecătorești ar avea competența de a crea norme juridice ca urmare a judecății.
Această decizie a Curții Constituționale era obligatorie în privința interpretării textelor de lege mai sus amintite și Tribunalului Călărași la data la care acesta a rămas în pronunțare.
În lipsa oricărui temei juridic explicit cu privire la motivarea în drept a acordării contravalorii primelor de vacanță, presupunând că instanța de fond a avut în vedere dispozițiile art.1 și art.2 alin.3 din OG nr.137/2000, Curtea constată că instanța de fond a nesocotit efectele pe care le produce o decizie a Curții Constituționale în privința interpretării unor dispoziții legale, pronunțând o hotărâre lipsită de temei legal.
Nu există nici o prevedere legală expresă într-un act normativ în vigoare care să îndreptățească personalul contractual salarizat de Ministerul Justiției să primească prime.
Instanța, nu este în măsură să creeze norme juridice și să confere drepturi acolo unde acestea nu există, ceea ce Tribunalul Călărașia realizat, încălcând și depășind limitele prerogativelor puterii judecătorești.
Curtea nu contestă că o asemenea situație ar putea fi privită ca inechitabilă și discriminatorie, dar o astfel de împrejurare nu poate conduce la crearea de către instanțe a unor norme juridice. Pentru a nu lăsa nesancționat eventualul abuz în privința salarizării discriminatorii, instanțele au posibilitatea de a aprecia asupra temeiniciei acordării unor despăgubiri pentru angajații afectați de o salarizare inechitabilă. Doar în această manieră, instanțele nu își depășesc atribuțiile, nu edictează, modifică sau înlocuiesc norme juridice în vigoare, permit menținerea unui echilibru reciproc între cele trei puteri în stat și accesul liber și efectiv al oricărui cetățean la justiție.
Din cuprinsul cererii de chemare în judecată se desprinde cu claritate obiectul acțiunii, respectiv acordarea primelor de vacanță, pretenție ce trebuia respinsă de instanța de fond ca neîntemeiată pentru că ea nu are nici un fundament juridic, neexistând o dispoziție legală expresă în sensul acordării unor asemenea drepturi personalului contractual în condițiile în care nivelul salariilor și toate celelalte elemente ale drepturilor pecuniare ale salariaților bugetari se stabilesc prin lege, intimații-reclamanții nefăcând excepție.
În raporturile izvorâte din dreptul muncii pot avea calitate doar salariatul și angajatorul acestuia, recurentul Ministerul Finanțelor Publice neavând calitatea de angajator al intimaților-reclamanți. Pe cale de consecință, el nu poate fi obligat la plata contravalorii primelor pentru că nu are calitate procesuală pasivă, nefiind legat prin raporturi juridice specifice dreptului muncii de intimații-reclamanți
În privința excepțiilor soluționate de instanța de fond, Curtea consideră că acestea au fost corect apreciate, chiar dacă în privința admiterii prescripției dreptului material la acțiune soluția nu este motivată și eronată prin prisma admiterii "în parte" a excepției.
această lipsă, Curtea reține că pentru perioada anterioară datei de 27.07.2005, în cauză sunt incidente dispozițiile art.166 din Legea nr.53/2003 potrivit cărora dreptul la acțiune cu privire la drepturile salariale,printre care se numără și dreptul de a solicita plata primei de vacanță, se prescrie în termen de 3 ani de la data la care respectivele drepturi erau datorate.
Eroarea instanței de fond raportată la soluția dată excepției prescrierii dreptului material la acțiune constă în admiterea "în parte" a acesteia. Orice excepție nu poate fi admisă sau, după caz, respinsă în parte, pentru că ea reprezintă o chestiunea prealabilă unitară și abstractă, spre deosebire de obiectul acțiunii care poate fi reprezentat de pretenții cu un grad ridicat de concretețe. Astfel, pretențiile exprimând sume de bani pot fi admise în tot sau în parte pentru că ele rămân cuantificabile în urma admiterii sau respingerii excepției prescrierii dreptului material la acțiune.
Reținând ansamblul argumentelor mai sus expuse, Curtea, în temeiul dispozițiilor art.312 Cod pr.civilă, cu referire la art.304 pct.4 și 9 Cod pr.civilă, va admite cele două recursuri și va modifica în parte sentința recurată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursurile declarate de recurenții-pârâți MINISTERUL JUSTIȚIEI ȘI LIBERTĂȚILOR și MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE PRIN DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE C, împotriva sentinței civile nr.1216/03.09.2008 pronunțate de Tribunalul Călărași -Secția Civilă în dosarul nr-(2062/C/2008, în contradictoriu cu intimații-reclamanți -, și intimații-pârâți CURTEA DE APEL BUCUREȘTI, TRIBUNALUL CĂLĂRAȘI și CONSLIUL NAȚIONAL PENTRU COMBATEREA DISCRIMINĂRII.
Modifică în parte sentința recurată în sensul că:
Admite excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Ministerul Finanțelor Publice și respinge acțiunea formulată împotriva acestui pârât, față de lipsa calității procesuale pasive.
Respinge pretențiile reclamanților ca neîntemeiate.
Menține dispozițiile sentinței recurate referitoare la prescripția extinctivă.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 20.05.2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
GREFIER
Red.
Dact.LG/2 ex./22.06.2009
Jud.fond:;
Președinte:Amelia FarmathyJudecători:Amelia Farmathy, Lizeta Harabagiu, Maria Ceaușescu
