Drepturi banesti castigate in instanta. Speta. Decizia 3723/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
Dosar nr- (Număr în format vechi 717/2009)
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VII-A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ SI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA nr. 3723R
Ședința publică de la 25 mai 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Ignat Silvia Georgiana
JUDECĂTOR 2: Călin Dragoș Alin
Judecător: - -
Grefier:
Pe rol fiind, soluționarea recursului formulat de către recurenții MINISTERUL JUSTIȚIEI ȘI LIBERTĂȚILOR, recurent MINISTERUL PUBLIC - PARCHETUL DE PE LÂNGĂ ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE, împotriva sentinței civile nr.282 din data de 13.11.2008 pronunțată de Curtea de Apel București Secția a VII-a Civilă și pentru cauze privind Conflictele de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații:, ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE, CONSILIUL SUPERIOR AL MAGISTRATURII, TRIBUNALUL BUCUREȘTI, TRIBUNALUL BUZĂU, TRIBUNALUL O L T, PARCHETUL DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL BUCUREȘTI, MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR, având ca obiect drepturi bănești spor de 50%
La apelul nominal făcut în ședință publică, nu au răspuns părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței că, prin cererile de recurs, recurenții MINISTERUL PUBLIC - PARCHETUL DE PE LÂNGĂ ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE, MINISTERUL JUSTIȚIEI ȘI LIBERTĂȚILOR.
Curtea, având în vedere faptul că prin cererile de recurs, s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă, conform art.242 alin.2 Cod procedură civilă, din oficiu, invocă excepția autorității de lucru judecată a sentinței civile nr.373/28.11.2008 pronunțată de Curtea de Apel București Secția a VII-a Civilă și pentru cauze privind Conflictele de Muncă și Asigurări Sociale, irevocabilă prin decizia nr.3662/R/22.05.2009 pronunțată de Curtea de Apel București Secția a VII-a Civilă și pentru cauze privind Conflictele de Muncă și Asigurări Sociale cu privire la pretențiile reclamanților:, și constată cauza în stare de judecată și o reține în pronunțare pe cererile de recurs și pe excepția invocată.
CURTEA,
Cu privire la recursul dedus judecății:
Prin sentința civila nr.282/13.11.2008, Curtea de Apel București Secția a VII-a Civilă și pentru cauze privind Conflictele de Muncă și Asigurări Sociale, a luat act că reclamanta, cu domiciliul ales la Consiliul Superior al Magistraturii, nr.141B, sector 6, renunțat la judecarea acțiunii, a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Ministerul Justiției, a admis în parte acțiunea formulată de reclamanții, în contradictoriu cu pârâții Ministerul Justiției, Înalta Curte de Casație și Justiție, Consiliul Superior al Magistraturii, Tribunalul București, Tribunalul Buzău, Tribunalul O l t, Parchetul de pe lângă Tribunalul București, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și cu chematul în garanție Ministerul Economiei și Finanțelor, a obligat pârâții să plătească fiecărui reclamant, corespunzător funcției efectiv exercitate și perioadei (inclusiv cea a detașării la Consiliul Superior al Magistraturii) în care a funcționat ca judecător, procuror, grefier și respectiv consilier juridic asimilat magistraților, contravaloarea sporului de risc și suprasolicitare neuropsihică de 50% din indemnizația brută de încadrare lunară în intervalul de timp cuprins între 25.09.2005 până în prezent și în continuare, sume de bani la care se adaugă dobânda legală aferentă, calculată de la data de 25.09.2009 și până la plata efectivă a debitului
A admis excepția prescripției dreptului la acțiune și, în consecință, a constatat ca prescrise pretențiile bănești anterioare datei de 25.09.2005, a respins, ca neîntemeiate, celelalte pretenții deduse judecății, a respins, ca neîntemeiată, cererea de chemare în garanție.
Pentru a pronunța această sentință, instanța a reținut că Prin Decizia nr.21 din data de 10 martie 2008 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție invocată în cuprinsul acțiunii și în susținerea ei, s-a admis recursul în interesul legii promovat de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și s-a constatat că, în interpretarea unitară a dispozițiilor art.47 din Legea nr.50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, republicată, judecătorii, procurorii, magistrații asistenți, precum și personalul auxiliar de specialitate, au dreptul la un spor de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, calculat la indemnizația brută lunară, respectiv salariul de bază brut lunar și după intrarea în vigoare a OUG nr.83/2000, aprobată prin Legea nr.334/2001.
Cum, această decizie este obligatorie pentru instanțe conform art.329 alin.3 Cod pr.civilă și cum autorii acțiunii au calitatea de judecători, procurori, grefieri, consilieri juridici asimilați magistraților, înseamnă că li se cuvine recunoașterea dreptului la plata sporului de risc și suprasolicitare solicitat.
Pentru acoperirea integrală a prejudiciului suferit de reclamanți, în conformitate cu dispozițiile art.1081, art.1084 cod civil raportat la dispozițiile OUG nr.9/2000, aceștia sunt îndreptățiți și la acordarea dobânzii legale aferente drepturilor bănești solicitate, reprezentând contravaloarea sporului de risc și suprasolicitare neuropsihică de 50% calculat la indemnizația brută lunară.
Conform art.1088 Cod civil, aplicabil în cauză în virtutea calității sale de drept comun al Codului civil față de ramura dreptului muncii, dobânda legală aferentă sumelor de bani cuvenită reclamanților se impune a fi acordată doar din ziua formulării cererii de chemare în judecată și nu de la data nașterii dreptului, cum eronat susțin reclamanții, solicitare ce nu are nici o acoperire legală. În contextul acordării dobânzii legale aferente drepturilor bănești solicitate, apare ca neîntemeiată și cererea de reactualizare a acestora cu indicele de inflație, ceea ce ar echivala cu o dublă reparație a aceluiași prejudiciu și cu o îmbogățire fără just temei.
Pentru celelalte pretenții deduse judecății, anterioare datei de 25.09.2005, dreptul material la acțiune raportat la data introducerii acesteia 25.09.2007 și dispozițiile art.1, art.3 din Decretul-lege nr.167/1958, art.283 alin.1 lit.c din Codul munciis -a prescris, întemeiată fiind excepția prescripției dreptului material la acțiune invocată în cauză. Această soluție a constatării intervenirii prescripției dreptului material la acțiune se impune și din perspectiva conținutului în date al deciziei în interesul legii sus menționate, ce statuează asupra obligativității acordării sporului de 50% de risc și suprasolicitare neuropsihică în mod actualizat pentru acel interval de timp cât nu s-a prescris.
În ceea ce privește cererea de chemare în garanție a Ministerul Economiei și Finanțelor, Curtea a respins-o, ca neîntemeiată, în speță nefiind întrunite cerințele impuse prin dispozițiile art. 60 alin.1 din Codul d e procedura civilă. Este firesc să fie așa, deoarece acțiunea principală are caracterul unei cereri în despăgubiri, condiție pe care trebuia să o respecte și cererea de chemare în garanție. Or, cererea introdusă de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție contra Ministerului Economiei și Finanțelor are un cu totul alt obiect, vizând obligarea chematului în garanție să ia de obligativitatea adoptării unui proiect de rectificare a bugetului Ministerului Public pe anul 2008, care să includă alocarea sumelor ce reprezintă pretențiile reclamantului. Aceasta este o pretenție total diferită ca natură juridică de cea exprimată prin acțiunea principală (reprezintă o cerere în constatarea existenței unui obligații de "a face), fără vreo legătură cu cererea în despăgubiri a reclamanților, motiv pentru care nu poate fi primită.
Față de aspectele de fapt și de drept mai sus redate, Curtea a luat act de renunțarea reclamantei la judecarea acțiunii, a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Ministerul Justiției, a admis în parte acțiunea și a obligat pârâții să plătească fiecărui reclamant, corespunzător funcției efectiv exercitate și perioadei (inclusiv cea a detașării la Consiliul Superior al Magistraturii) în care a funcționat ca judecător, procuror, grefier și respectiv consilier juridic asimilat magistraților, contravaloarea sporului de risc și suprasolicitare neuropsihică de 50% din indemnizația brută de încadrare lunară în intervalul de timp cuprins între 25.09.2005 până în prezent și în continuare, sume de bani la care se adaugă dobânda legală aferentă, calculată de la data de 25.09.2009 și până la plata efectivă a debitului; a admis excepția prescripției dreptului la acțiune și în consecință a constatat ca prescrise pretențiile bănești anterioare datei de 25.09.2005; a respins, ca neîntemeiate, celelalte pretenții deduse judecății, precum și cererea de chemare în garanție.
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs motivat, în termenul legal, pârâții Ministerul Justiției și Libertăților și Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, criticând-o pentru nelegalitate si netemeinicie.
Recurentul pârât Ministerul Justiției și Libertăților susține că, prin cererea de chemare în judecată formulată în contradictoriu cu Ministerul Justiției, reclamanții au solicitat obligarea pârâților la plata drepturilor salariate reprezentând sporul de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică începând cu data de 01.08.2004, cât și pentru viitor, sumă actualizată cu indicele de devalorizare monetară, actualizarea sumelor sus-menționate, acordarea dobânzii, precum și alocarea fondurilor necesare efectuării plății.
Prin sentința civilă nr. 282/13.11.2008 pronunțată de Curtea de Apel București, în dosarul nr- instanța a admis acțiunea și în favoarea reclamantelor și, care îndeplinesc funcția de grefiere, în sensul că a obligat pârâții la plata drepturilor salariale reprezentând sporul de risc și suprasolicitare neuropsihică în procent de 50% din indemnizația de încadrare brută lunară începând cu data de 25.09.2005 - la zi și în continuare, la care se adaugă dobânda legală începând cu data de 25.09.2009, constatând prescrise drepturile bănești anterioare datei de 25.09.2005, raportat la data introducerii acțiunii, iar Ministerul Economiei și Finanțelor să aloce fondurile necesare efectuării plății.
Prin încheierea pronunțată la data de 25.11.2008, pentru îndreptarea erorilor materiale strecurate în sentința mai sus menționată, Curtea a dispus îndreptarea erorilor strecurate în conținutul acesteia, în sensul că reclamanții beneficiază de sporul acordat începând cu data de 25.09.2004 în loc de 25.09.2005 și că dobânda legală se calculează de la data de 25.09.2007, iar nu 25.09.2008.
Hotărârea primei instanțe este netemeinică și nelegală în ceea ce privește admiterea pretențiilor formulate de reclamante.
Un prim motiv de recurs incident în cauză este cel prevăzut de art. 304 pct. 4 din Codul d e procedură civilă, conform căruia se poate cere casarea unei hotărâri în situația în care instanța a depășit atribuțiile puterii judecătorești.
În acest sens, soluția dată în cauză de către prima instanță, prin care s-a acordat reclamantelor și personal auxiliar de specialitate drepturi salariale prevăzute doar pentru alte categorii de salariați, nu reprezintă altceva decât o legiferare a unui drept pe care legiuitorul a înțeles să nu îl mai acorde începând cu anul 2007.
Pronunțând această sentință, prima instanță a depășit în mod flagrant limitele puterii judecătorești si a consacrat un drept care nu mai este prevăzut de legislația în vigoare pentru personalul auxiliar de specialitate, arogându-și atribuții de legiferare.
Acordarea pe cale judecătorească a unui drept poate fi făcută în temeiul unei norme existente, fără înfrângerea voinței legiuitorului și încălcarea separației puterilor în stat, principiu consfințit de art. 1 alin. 4 din Constituția României.
In acest sens sunt și prevederile art. 124 alin. 3 din Constituția României, conform cărora "Judecătorii sunt independenți și se supun numai legii
In aceste condiții, apreciem că cererea reclamantelor personal auxiliar de specialitate nu putea fi soluționată de către instanța de judecată, care prin acordarea unor drepturi prevăzute de lege a depășit limitele puterii judecătorești și și-a arogat atribuții de legiferare, imixtiune de nepermis în sfera de atribuții a autorității legiuitoare.
Un alt motiv de recurs care trebuie reținut în cauză este cel prevăzut la punctul 9 al art. 304 din Codul d e procedură civilă, potrivit căruia hotărârea este lipsită de temei legal și a fost dată cu aplicarea greșită a legii.
Astfel, așa cum rezultă din actele dosarului, reclamantele îndeplinesc funcția de personal auxiliar de specialitate în cadrul Judecătoriei București.
Art.47 din Legea nr.50/1996 prevedea sporul de 50% din salariul de bază brut lunar pentru risc și suprasolicitare neuropsihică pentru magistrați și personalul auxiliar de specialitate.
Textul de lege arătat a fost abrogat prin art.42 din G nr.83/2000 pentru modificarea și completarea Legii nr.50/1996.
Prin Decizia nr.21/10.03.2008 instanța supremă a admis recursul în interesul legii a constatat că judecătorii, procurorii, magistrații asistenți și personalul auxiliar de specialitate dreptul la un spor de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică calculat la indemnizația brută lunară și după intrarea în vigoare a G nr. nr.83/2000.
Având în vedere că din februarie 2007 intrat în vigoare noua lege de salarizare a personalului auxiliar din cadrul instanțelor judecătorești, G nr.8/24.01.2007, pretențiile reclamantei personal auxiliar de specialitate sunt nefondate după data de 01.02.2007.
Prin art. 30 din OG nr.8/2007 se prevede că la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe se abrogă Legea nr.50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești.
In consecință, sporul de 50% nu mai subzistă începând cu februarie 2007, dispozițiile Legii nr.50/1996 privind salarizarea personalului auxiliar fiind abrogate în întregime.
Prin urmare, vă rugăm să constatați că instanța de fond, în mod greșit, a dispus obligarea pârâților la plata sporului de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică pentru personalul auxiliar de specialitate, interpretând în mod eronat dispozițiile ÎCCJ și neluând în considerare faptul că nu există nici un temei legal pentru acordarea acestor drepturi începând cu data de 01.02.2007, când a intrat în vigoare legea specială de salarizare pentru această categorie profesională.
Totodată, G nr. 8/2007 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului auxiliar de specialitate din cadrul instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea reglementează drepturile de care beneficiază această categorie profesională, în mod exhaustiv, astfel că reclamantele nu pot beneficia decât de drepturile stabilite prin lege în favoarea sa.
Pentru același considerente, se apreciază că este greșită și admiterea acțiunii pentru viitor.
Nici dobânda legală nu poate fi acordată, având în vedere că una dintre condițiile necesare este ca debitorul să nu fi executat obligația sa față de creditor. Or, o astfel de obligație a Ministerului Justiției față de reclamant nu există.
Recurentul pârât Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, prin recursul formulat, susține că față de practica neunitară a instanțelor judecătorești în materia litigiilor având ca obiect plata sporului de risc și suprasolicitare neuropsihică în procent de 50%, Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - în temeiul art.329 alin.1 din Codul d e procedură civilă - a formulat recurs în interesul legii pentru a se asigura interpretarea și aplicarea unitară a legii asupra tuturor cauzelor având acest obiect.
Recursul în interesul legii promovat de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a făcut obiect dosarului nr.5/2008 al Înaltei Curți de Casație și Justiție - Secțiile Unite și fost soluționat, conform deciziei nr. 21/10 martie 2008, publicată în Monitorul oficial nr. 444 din 13 iunie 2008.
Astfel, potrivit deciziei menționate Înalta Curte de Casației Justiție, admite recursul în interesul legii declarat de Procurorul General Parchetului de pe lângă înalta Curte de Casație si Justiție.
In interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art.47 din Legea nr.50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, republicată, constată că judecătorii, procurorii, magistre asistenți, precum si personalul auxiliar de specialitate au dreptul la un spor de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, calculat la indemnizația brută lunara, respectiv salariul de bază brut lunar, si după intrarea în vigoare a Ordonanța Guvernului nr.83/2000, aprobată prin Legea nr.334/2001.
Referitor la fondul cauzei, pentru perioada ulterioară datei de 3 februarie 2007, recurentul apreciază că hotărârea pronunțată este lipsită de temei legal și a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii.
Intimații-reclamanții au solicitat acordarea sporului de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, prevăzut de art. 47 din Legea nr. 50/1! republicată și modificată, invocând în susținerea acțiunii Decizia nr. 21/ martie 2008 pronunțată de înalta Curte de Casație și Justiție - Secțiile Unite în dosarul cu numărul 5/2008 și că respectivul articol nu a fost abrogat Ia data de 1 octombrie 2000, când a fost emisă Ordonanța de Guvern nr. 83/2000 - pentru modificarea și completarea Legii nr. 50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, care a abrogat în mod expres acest articol.
Într-adevăr, Decizia nr. 21/ 10 martie 2008 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Secțiile Unite în dosarul cu numărul 5/2008, a statuat că judecătorii, procurorii, magistrații-asistenți, precum și personalul auxiliar de specialitate au dreptul la un spor de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, calculat la indemnizația brută lunară, respectiv salariul de bază brut lunar, și după intrarea în vigoare a Ordonanței Guvernului nr.83/2000, aprobată prin Legea nr.334/2001.
Astfel, conform deciziei menționate art. 47 Legea nr. 50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, republicată, nu a fost abrogat prin art. 1 pct. 42 din Ordonanța de Guvern nr. 83/2000, art. 47 fiind aplicabil și după data de 1 octombrie 2000,data intrării în vigoare a nr.OG 83/2000.
Raportat la cele enunțate, raționamentul reclamanților este corect, dar numai pentru perioada 1 octombrie 2000 - 3 februarie 2007, această dată fiind momentul intrării în vigoare a Ordonanței Guvernului nr. 8/2007 privind salarizarea personalului auxiliar din cadrul instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea, precum și din cadrul altor unități din sistemul justiției, act normativ care prin art. 30 abrogă în mod explicit întreaga Lege nr. 50/1996, deci și art. 47.
În condițiile în care Legea nr. 50/1996 a fost abrogată prin Ordonanța Guvernului nr. 8/2007, aprobată prin Legea nr. 247/2007, toate dispozițiile acestui act normativ și-au încetat aplicabilitatea, fiind înlocuite de prevederile cuprinse în actul normativ de abrogare. Nu se poate susține că art. 47 este singurul care își mai găsește aplicarea, în condițiile în care chiar legea din care face parte a fost abrogată în totalitate.
De altfel art. 30 alin. 1 lit. a din Ordonanța Guvernului nr. 8/2007 prevede că "la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe se abrogă Legea nr. 50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 563 din 18 noiembrie 1999, cu modificările și completările ulterioare".
Deci, nu se face referire la o eventuală neabrogare sau aplicare în continuare doar a articolului 47.
Totodată, și din Decizia nr. 21/ 10 martie 2008 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție se poate desprinde aceeași concluzie, aceasta deoarece instanța tratează doar problema eventualei abrogări a art. 47 de către Ordonanța Guvernului nr. 83/2000 fără a se face referiri la prevederile nr.OG 7.2007.
Instanța supremă statuează că judecătorii, procurorii și personalul auxiliar de specialitate beneficiază de prevederile art. 47 din Legea nr. 50/1996 și după intrarea în vigoare a nr.OG 83/2000, dar nu precizează întinderea în timp a acestei aplicări.
Considerăm că înalta Curte de Casație și Justiție, soluționând recursul în interesul legii, a avut în vedere dispozițiile Ordonanței Guvernului nr. 8/2007 și faptul că Legea nr. 50/1996 a fost abrogată prin această ordonanță.
In concluzie, Decizia nr. 21/ 10 martie 2008 pronunțată de înalta Curte de Casație și Justiție - Secțiile Unite în dosarul nr. 5/2008 trebuie interpretată în sensul că judecătorii, procurorii, magistrații-asistenți, precum și personalul auxiliar de specialitate au dreptul la un spor de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, calculat la indemnizația brută lunară, respectiv salariul de bază brut lunar, și după intrarea în vigoare a Ordonanței Guvernului nr.83/2000, dar numai până la abrogarea Legii nr. 50/1996 prin Ordonanța Guvernului nr. 8/2007 privind salarizarea personalului auxiliar din cadrul instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea, precum și din cadrul altor unități din sistemul justiției, aprobată prin Legea nr. 247 din 12 iulie 2007.
Apreciem că instanța de fond a dispus în mod nelegal plata și în continuare a drepturilor salariale solicitate, adăugând la legea specială de salarizare a magistraților, deoarece numai legiuitorul - deci puterea legislativă - poate stabili acordarea sau neacordarea unor drepturi.
Instanțele judecătorești nu sunt abilitate să creeze și să adopte legi, ci doar să le aplice pe cele deja existente care au girul puterii legislative -respectiv Parlamentului sau, în anumite cazuri, pe cel al puterii executive -reprezentate de Guvern.
De altfel, chiar actele adoptate de puterea executivă - ordinele, ordonanțele și hotărârile de guvern - trebuie să fie în cele din urmă validate printr-o lege de către Parlament.
Instanța de fond în mod greșit a respins cererea de chemare în garanție a Ministerului Finanțelor Publice, invocând dispoz.art.131 pct.(l) din Legea nr.304/2004, republicată - privind organizarea judiciară, potrivit căruia activitatea instanțelor și parchetelor este finanțată de la bugetul de stat.
Mai mult, art.19 din Legea nr.500/2002 - privind finanțele publice -prevede că Ministerul Finanțelor Publice coordonează acțiunile care sunt responsabilitatea Guvernului cu privire la sistemul bugetar, prin pregătirea proiectelor legilor bugetare anuale, ale legilor de rectificare, precum și ale legilor privind aprobarea contului general anual de execuție.
Astfel, rolul Ministerului Economiei și Finanțelor este de a răspunde de elaborarea proiectului bugetului de stat pe baza proiectelor bugetelor ordonatorilor principali de credite, precum și de proiectele de rectificare a acestor bugete.
Având în vedere dispozițiile legale anterior menționate rezultă că Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, în calitate de ordonator principal de credite, este în imposibilitate de a dispune de fonduri bugetare pentru plata diferențelor bănești solicitate.
Din aceste motive, Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - în calitatea sa de ordonator principal de credite - va fi obligat să procedeze la elaborarea unui proiect de rectificare a bugetului pe anul 2009, în care să includă sumele necesare plății drepturilor bănești solicitate în prezenta cauză.
Analizând actele și lucrările dosarului din perspectiva criticilor formulate in recursuri, Curtea reține următoarele:
Prin sentința civila nr.382/28.11.2008, Curtea de Apel București Secția a VII-a Civilă și pentru cauze privind Conflictele de Muncă și Asigurări Sociale, a admis, în parte, acțiunea completată formulată de reclamanții, prin reprezentant cu comunicarea actelor de procedură, în contradictoriu cu pârâții MINISTERUL JUSTIȚIEI, ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE, MINISTERUL PUBLIC - PARCHETUL DE PE LÂNGĂ ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE, TRIBUNALUL BUCUREȘTI, TRIBUNALUL BUZĂU, CONSILIUL SUPERIOR AL MAGISTRATURII, TRIBUNALUL O L, chemat în garanție MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR, PARCHETUL DE PE LÂNGĂ ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE.
A obligat pârâții la plata către reclamanți a sporului de risc și solicitare neuropsihică în procent de 50 %, calculat la indemnizația brută lunară de încadrare, începând cu luna august 2004, iar în ceea ce o privește pe reclamanta, începând cu data de 01.10.2004 până la zi și în continuare lunar, corespunzător perioadei lucrate de reclamantă la fiecare angajator, actualizată cu indicele de inflație de la data nașterii dreptului și până la data plății efective, a respins ca neîntemeiată cererea reclamantei în ceea ce privește pretențiile aferente perioadei august-septembrie 2004, respins, ca neîntemeiat capătul, de cerere privind acordarea dobânzii legale, a admis cererea de chemare în garanție formulată de pârâtul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și să aloce fondurile necesare plății acestor drepturi si a luat act de renunțarea la judecată a reclamantei.
Aceasta sentința a rămas irevocabilă prin decizia nr.3662/R/22.05.2009 pronunțată de Curtea de Apel București Secția a VII-a Civilă și pentru cauze privind Conflictele de Muncă și Asigurări Sociale, care a odificat, în parte, sentința atacată, în sensul că a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Ministerul Finanțelor Publice și în consecință, respinge acțiunea formulată în contradictoriu cu acest pârât, ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesuala pasivă si a inlăturat obligarea pârâților privind plata drepturilor bănești privind sporul de risc și suprasolicitare neuropsihică de 50 % pentru reclamantele și, pentru perioada 01.02.2007-01.12.2007, respectiv pentru reclamanta, pentru perioada 01.02.2007-18.11.2007, menținând celelalte dispoziții ale sentinței recurate.
Observând ca exista si o identitate evidenta de parti si de cauza, sunt indeplinite toate conditiile cerute de art. 1201.civ. pentru existenta autoritatii de lucru judecat, Curtea urmeaza sa admita exceptia autorității de lucru judecat a sentinței civile nr. 3713/28.11.2008 pronunțată de Curtea de Apel București - Secția a VII-a, irevocabilă prin decizia civilă nr. 3662/22.05.2009 pronunțată de Curtea de Apel București - Secția a VII-a cu privire la pretențiile reclamanților, și și în consecință,va respinge pretențiile acestora, pentru existența autorității de lucru judecat.
Prin Decizia nr. XXI din 10 martie 2008, Înalta Curte de Casație și Justiție a admis recursul în interesul legii declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, statuând că: în interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 47 din Legea nr. 50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, republicată, constată că judecătorii, procurorii, magistrații-asistenți, precum și personalul auxiliar de specialitate au dreptul la un spor de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, calculat la indemnizația brută lunară, respectiv salariul de bază brut lunar, și după intrarea în vigoare a Ordonanței Guvernului nr. 83/2000, aprobată prin Legea nr. 334/2001.
Textul dispozitivului utilizează un verb la timpul prezent ("au dreptul"), ce justifica interpretarea ca acest spor se cuvine judecătorilor, procurorilor, magistraților-asistenți si la data pronunțării deciziei si in continuare. Mai mult, din dispozitiv rezulta ca sporul de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică se cuvine categoriilor respective sub forma unor drepturi echivalente drepturilor salariale, nu sub forma unor despagubiri, astfel incat categoriile profesionale mentionate au dreptul la acest spor si in continuare, proportional cu perioada in care detin functia respectiva in conditiile legislative actuale.
De altfel, situația de fapt a fost recunoscuta chiar de Ministerul Justiției, prin emiterea Ordinului nr.768/C/2009 al Ministrului Justiției, prin care a acordat judecătorilor, începând cu data de 01 martie 2009, sporul de 50% pentru risc și suprasolicitare nervoasă, tocmai in respectarea deciziei nr. XXI din 10 martie 2008, pronunțata de Înalta Curte de Casație și Justiție - Secțiile Unite.
Ulterior, prin ordinul nr.1165/C/2009 s-a dispus achitarea sporului de 50% doar judecătorilor care dețin titluri executorii prin care li se recunoaște plata "pentru viitor" sau "în continuare" a acestui spor.
Prin urmare, aceasta soluție este de natura sa evite crearea unei situații de discriminare în cadrul acelorași categorii socio-profesionale, respectiv ale persoanelor care se încadrează în ipoteza dispozițiilor art. 47 din Legea nr. 50/1996 și ale art. 231 din Legea nr. 56/1996, în condițiile în care sporul în discuție a fost acordat de legiuitor, la momentul respectiv, în considerarea specificului profesiei, cu atât mai mult cu cât nu au intervenit modificări pozitive în ceea ce privește condițiile și specificul activității desfășurate de reclamanți.
Sigur, prin art.50 alin.2 din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr.177/2002 privind salarizarea și alte drepturi ale magistraților, aprobată prin Legea nr.347 din 10.07.2003, s-a abrogat art.11, precum și celelalte dispoziții referitoare la salarizarea și alte drepturi ale magistraților și personalului de specialitate juridică asimilat, potrivit legii, acestora, din Legea nr.50/1996, cu modificările și completările ulterioare, fără însă a se introduce dispoziții exprese cu privire la acordarea sporului de risc și suprasolicitare neuropsihică. Totodată, prin art.41 lit.a) din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr.27/2006 privind salarizarea și alte drepturi ale judecătorilor, procurorilor și altor categorii de personal din sistemul justiției, aprobată prin Legea nr.45/2007, s-a abrogat Ordonanța de Urgență a Guvernului nr.177/2002.
Aceste aspecte au fost invederate insa in petitul recursului in interesul legii, Inalta C de Casatie si Justitie le-a avut in vedere la data pronuntarii deciziei in interesul legii.
De aceea, se sustine solutia supravietuirii drepturilor pentru magistrati, pentru care ICCJ a decis ca sunt in vigoare, in ciuda mai multor abrogari succesive, cat timp nr.OG 8/2007 a fost emisa in baza Legii nr. 502/2006 privind abilitarea Guvernului de a emite ordonanțe, al cărei art. 1 prevede ca, in temeiul art. 115 alin. (1) din Constituția României, republicată, Guvernul este abilitat ca, de la data intrării în vigoare a legii, dar nu înainte de încheierea celei de a doua sesiuni ordinare a anului 2006, și până la reluarea lucrărilor Parlamentului în prima sesiune ordinară a anului 2007, să emită ordonanțe în domenii care nu fac obiectul legilor organice, după cum urmează: III. Muncă, protecție socială și salarizare: 7. salarizarea personalului auxiliar din cadrul instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea, precum și din cadrul altor unități din sistemul justiției.
Ca atare, nr.OG 8/2007 isi produce efectele doar cu privire la salarizarea personalului auxiliar din cadrul instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea, precum și din cadrul altor unități din sistemul justiției, iar nu si cu privire la remunerarea magistraților.
In raport de solutia obligatorie a Înaltei Curți de Casație și Justiție constituită în Secții Unite, Curtea nu se mai poate pronunța pe celelalte aspecte invocate de recurenți, revenind Curții Constituționale rolul de a soluționa conflictele de natură constituțională, purtând asupra atribuțiilor exclusive ale autorității judecătorești, reprezentată de Înalta Curte de Casație și Justiție, pe de-o parte, după cum reies din Capitolul VI, Titlul III din Constituție și asupra atribuțiilor Parlamentului și Guvernului, pe de altă parte, astfel cum rezultă din Capitolul I și III, Titlul III din Constituție.
Referitor la actualizarea sumelor, potrivit art. 161 alin. 4 din Codul muncii, neplata salariului poate determina angajatorul la plata de daune-interese pentru repararea prejudiciului produs salariatului. Art. 1082 din Codul civil prevede ca debitorul este osândit, de se cuvine, la plata unor daune-interese pentru neexecutarea obligației sau pentru întârzierea executării, cu toate că nu este rea-credință din partea sa, afară doar dacă nu va justifica că neexecutarea provine dintr-o cauză străină, ce nu-i poate fi imputată, iar, in baza art. 1084 din Codul civil, daunele-interese ce sunt debite creditorului cuprind în genere pierderea suferită și beneficiul de care a fost lipsit, evident în speță nu se poate contesta faptul că moneda națională a fost și este în continuă devalorizare.
In ce priveste cererea de chemare în garanție a Ministerului Finanțelor Publice, potrivit art. 2 din nr.OG 22/2002, ordonatorii principali de credite bugetare au obligația sa dispună toate masurile ce se impun, inclusiv virări de credite bugetare, in condițiile legii, pentru asigurarea in bugetele proprii si ale instituțiilor publice din subordine a creditelor bugetare necesare pentru efectuarea plații sumelor stabilite prin titluri executorii.
Prin urmare, obligațiile de plata ale instanțelor si parchetelor in temeiul unui titlu executoriu (inclusiv hotărârea judecătoreasca) se realizează din sumele aprobate prin bugetul acestora - fara nici o legătura cu competentele Ministerului Finanțelor Publice in materie bugetara.
Reclamanții intimați nu se află în raporturi juridice de muncă cu Ministerul Finanțelor Publice. Prezenta cauză reprezintă un conflict de muncă, așa cum este el definit de art. 281 din Codul muncii, iar părțile într-un conflict de muncă nu pot fi decât salariații și angajatorul.
O cerere de chemare în garanție formulată de Ministerul Public - PICCJ împotriva Ministerului Finanțelor Publice este inadmisibila, in baza art. 60 alin. 1 din Codul d e procedura civila, partea putând sa cheme in garanție doar o alta persoana împotriva căreia ar putea sa se îndrepte, in cazul in care ar cădea in pretenții cu o cerere in garanție sau in despăgubire, ceea ce nu poate fi admis in cauza, in ce privește Ministerul Finanțelor Publice.
Pentru aceste considerente, Curtea, în baza art. 312 Cod pr.civilă, va admite recursurile formulate de recurenții pârâți Ministerul Justiției și Libertăților și Parchetul de pe lângă Înalta Curte De Casație si Justiție, va modifica în parte sentința recurată, în sensul că va admite excepția autorității de lucru judecat a sentinței civile nr. 3713/28.11.2008 pronunțată de Curtea de Apel București -Secția a VII-a, irevocabilă prin decizia civilă nr. 3662/22.05.2009 pronunțată de Curtea de Apel București - Secția a VII-a cu privire la pretențiile reclamanților, și și în consecință, va respinge pretențiile acestora, pentru existența autorității de lucru judecat.
Va menține celelalte dispoziții ale sentinței recurate.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Admite recursurile declarate de către recurenții pârâți MINISTERUL JUSTIȚIEI ȘI LIBERTĂȚILOR și PARCHETUL DE PE LÂNGĂ ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE,împotriva sentinței civile nr.282 din data de 13.11.2008 pronunțată de Curtea de Apel București Secția a VII-a Civilă și pentru cauze privind Conflictele de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații:, CONSILIUL SUPERIOR ALMAGISTRATURII, TRIBUNALUL BUCUREȘTI, TRIBUNALUL BUZĂU, TRIBUNALUL O L T, PARCHETUL DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL BUCUREȘTI, MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR, .
Modifică, în parte,sentința recurată, în sensul că:
Admite excepția autorității de lucru judecat a sentinței civile nr. 3713/28.11.2008 pronunțată de Curtea de Apel București -Secția a VII-a, irevocabilă prin decizia civilă nr. 3662/22.05.2009 pronunțată de Curtea de Apel București -Secția a VII-a cu privire la pretențiile reclamanților, și și în consecință, respinge pretențiile acestora, pentru existența autorității de lucru judecat.
Menține celelalte dispoziții ale sentinței recurate.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 25.05.2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
GREFIER,
Red.
tehnored.G
2.ex./24.06.2009
Jud. fond:
Președinte:Ignat Silvia GeorgianaJudecători:Ignat Silvia Georgiana, Călin Dragoș Alin
