Drepturi banesti castigate in instanta. Speta. Decizia 374/2009. Curtea de Apel Constanta
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CONSTANȚA
SECȚIA CIVILĂ, MINORI ȘI FAMILIE,
LITIGII DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA CIVILĂ NR.374/CM
Ședința publică din 18 iunie 2009
Complet specializat pentru cauze privind
conflicte de muncă și asigurări sociale
PREȘEDINTE: Jelena Zalman
JUDECĂTOR 2: Mariana Bădulescu
JUDECĂTOR 3: Mihaela Ganea
Grefier - -
Pe rol, soluționarea recursului civil formulat de recurenta pârâtă cu sediul în C,-, județul C, împotriva sentinței civile nr.1079/01.10.2009 pronunțată de Tribunalul Constanța în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul reclamant, domiciliat în C,-, județul C, având ca obiect reintegrare în funcție și drepturi salariale.
Dezbaterile asupra recursului au avut șoc în ședința publică din data de 16 iunie 2009, susținerile părților fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, ce face parte integrantă din prezenta decizie, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera a amânat pronunțarea asupra cauzei la data de 18 iunie 2009, când a dat următoarea soluție:
CURTEA
Asupra recursului civil de față;
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Constanța la data de 08.05.2008, reclamantul a solicitat în contradictoriu cu pârâta SC SA C,reintegrarea în funcția deținută anterior datei de 01.01.2007, plata despăgubirilor egale cu salariile indexate, majorate și reactualizate și celelalte drepturi de care ar fi beneficiat, plata penalităților în sumă de 9712 lei, pentru neplata unui credit bancar și cheltuieli de executare silită, daune morale de 15.000 lei și cheltuieli de judecată.
În motivare se arată că a fost salariatul pârâtei în funcția de încărcător -descărcător până la data de 01.01.2007 când s-a dispus desfacerea disciplinară a contractului individual de muncă conform art. 264 alin.1 lit. codul muncii, fiind acuzat de sustragere de produse petroliere din unitate și favorizarea de sustragere de astfel de produse.
Prin ordonanța din 03.09.2007, Parchetul de pe lângă Judecătoria Constanța a dispus neînceperea urmăririi penale pentru infracțiunile de dare de mită și disjungerea cauzei pentru și furt calificat infracțiunile de furt calificat.
Prin sentința civ. nr- a Tribunalului Constanțas -a dispus anularea deciziei de desfacere disciplinară a contractului individual de muncă, rămasă definitivă prin decizia civilă nr. 392/CM/06.11.2007 a Curții de APEL CONSTANȚA.
Deși contestatorul a solicitat conducerii intimatei reintegrarea în funcția deținută anterior, a fost refuzat, astfel că a fost lipsit de drepturile bănești și nu a mai putut să achite ratele bancare.
Pe perioada 10.02.2007-10.03.2008 s-au înregistrat de către SC SRL penalități în sumă de 4688,61 lei iar la BCR -suma de 3.900 lei penalități și 1124,26 lei cheltuieli de executare.
Suma reprezentând salariul pe această perioadă este de 34.850 lei; reclamantul este suferind de mai multe afecțiuni și datorită stresului, imposibilității achitării ratelor bancare, a pensiei de întreținere la care a fost obligat și lipsei mijloacelor bănești, aceste afecțiuni s-au agravat.Ca temei de drept se invocă art. 78 codul muncii.
Prin cererea completatoare datată 11.06.2008, reclamantul a solicitat obligarea intimatei și la plata sumei de 4.325 lei reprezentând contravaloarea pensiei de întreținere pe care nu a mai putut-o achita pe perioada 01.01.2007-01.06.2008 și salariul cuvenit pe luna mai 2008.
Prin întâmpinare, pârâta invocat excepția tardivității cererii de reintegrare în raport de disp. art. 268 alin. 5 m. termenul în care reclamantul avea posibilitatea de a solicita reintegrarea fiind de 30 de zile de la emiterea actului de concediere, iar pe fondul cauzei, a solicitat respingerea acțiunii ca nefondată motivat pe faptul că în cadrul unității nu sunt locuri de muncă disponibile iar repunerea părților în situația anterioară se realizează doar la cererea salariatului.
Referitor la plata salariilor cuvenite, se arată că se pot cere doar pentru perioada 24.10.2007-13.04.2007, de la data comunicării deciziei de desfacere a contractului individual de muncă și până la comunicarea sent. civ. nr.64/24.01.2007.
Prin sentința civilă nr.1079/01.10.2008 Tribunalul Constanțaa respins ca nefondată excepția tardivității formulării acțiunii.
A admis in parte acțiunea modificată formulată de reclamantul în contradictoriu cu pârâtul SS SA.
A obligat pârâta să reintegreze pe reclamant in funcția deținută anterior desfacerii contractului individual de muncă prin decizia nr.62/24.01.2007.
A obligat pârâta către reclamant la plata sumei de 33.678 lei reprezentând drepturi salariale reactualizate cu rata inflației calculate până la data de 15.08.2008.
A obligat pârâta către reclamant la plata sumei de 4.688,61 lei cu titlu de despăgubiri materiale - penalități bancare suportate.
A obligat pârâta către reclamant la plata sumei de 5.000 lei cu titlu de daune morale.
A respins restul pretențiilor ca nefondate.
A obligat reclamantul către expert (înregistrată la Biroul Local pentru expertize judiciare tehnice și contabile din cadrul Tribunalului Constanța ) la plata sumei de 200 lei reprezentând supliment la onorariu de expert.
In temeiul art.276 Cod proc.civ.
A obligat pârâta către reclamant la plata sumei de 1.000 lei cu titlu de cheltuieli de judecata.
Pentru a pronunța această hotărâre instanța de fond a avut în vedere următoarele:
Reclamantul a fost concediat nelegal, aspect stabilit cu autoritate de lucru judecat prin controlul judiciar exercitat ca efect al formulării contestației la decizia de concediere; efectul anulării acestei decizii era acela de a constata că reclamantul nu și-a pierdut niciodată calitatea de salariat.
Faptul că reclamantul nu a solicitat la acel moment reintegrarea în funcția deținută anterior, nu este de natură să conducă la aprecierea ca tardivă a cererii prezente de reintegrare în funcția deținută la momentul emiterii deciziei; reclamantul are latitudinea, dreptul de dispoziție în ceea ce privește această cerere,drept reglementat de disp. art. 78 alin. 2 codul muncii, pe care îl poate exercita în termenul general de prescripție de 3 ani de la data rămânerii irevocabile a sentinței de anulare a deciziei de concediere.
Din punct de vedere al termenului de 3 ani, reclamantul s-a încadrat cu cererea sa acest termen, ceea ce conduce la respingerea excepției tardivității formulării capătului de cerere privind reintegrarea.
Sub aspectul capătului de cerere privind plata drepturilor salariale, se apreciază ca fondat întrucât pârâta a dispus nelegal concedierea reclamantului - decizia fiind anulată - privându-l astfel de drepturile sale salariale.
Aceste drepturi sunt cuvenite reclamantului de la data de 10.05.2007, când a solicitat efectiv reintegrarea,și în mod total nejustificat pârâta a respins această cerere, deși era rămasă irevocabilă sentința civilă prin care decizia de concediere a fost anulată,motiv pentru care instanța a dispus ca expertul să efectueze o variantă de calcul cu această dată. Astfel rezultat suma netă de 33.678 lei, fără a se lua în calcul perioada ianuarie-mai 2007, drepturi considerate ca și cuvenite, cum s-a expus anterior, de la data cererii reclamantului de reluare a activității în funcția deținută anterior.
Pentru penalitățile ce decurg din imposibilitatea plății ratelor, potrivit art. 78 alin. 1 codul muncii,se constată că acestea au fost calculate de SC SRL la suma de 4688,61 lei conform listei plăților efectuate - fila 19 din dosar, sume datorate de către reclamant motivat pe faptul neachitării de către pârâtă a drepturilor sale salariale.
Sub aspectul daunelor morale, se apreciază că se cuvin reclamantului, datorită faptului că acesta a prezentat anterior o stare de sănătate precară, stare agravată ca urmare a desfacerii disciplinare a contractului individual de muncă, dovadă fiind numeroasele bilete de ieșire din spital depuse la dosarul cauzei.
De asemenea se reține că fiind în discuție o desfacere abuzivă a contractului de muncă, salariatul a suferit un prejudiciu moral, prin faptul că a fost frustrat în dreptul său de a presta muncă,de a-și desfășura activitatea pentru care era calificat. Totodată, reclamantul s-a aflat în imposibilitatea de a-și achita ratele bancare și obligația de întreținere, cumulând penalități, conform listei prezentate în dosar motiv pentru care instanța constată că se cuvin reclamantului daune morale în sumă de 5000 lei.
Potrivit art. 274 cod procedură civilă a fost obligată pârâta la plata cheltuielilor de judecată către reclamant, reprezentând onorariu de avocat și expert.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâtul SA, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
Critica sentinței prin motivele de recurs a vizat în esență următoarele:
Prin sentința civilă nr.793/13.04.2007 pronunțată de Tribunalul Constanța în dosarul nr- s-a dispus anularea deciziei nr.62/24.01.2007, prin care se dispusese concedierea reclamantului.
Anularea concedierii nu a condus însă în mod automat la repunerea părților în situația anterioară(restitutio in integram), aceasta fiind posibilă numai la solicitarea expresă a salariatului.
Reclamantul însă nu a solicitat reintegrarea în cadrul litigiului anterior, ci abia la data de 13.11.2007, prin cererea nr.15908/13.11.2007.
Drepturile salariale ce puteau fi acordate erau cele aferente perioadei cuprinse între data concedierii(24.01.2007) și data pronunțării sentinței executorii(13.04.2007) de anulare a deciziei de concediere.
De asemenea instanța nu a stabilit prin dispozitiv dacă drepturile salariale acordate sunt nete sau brute.
Instanța de fond în mod eronat a acordat suma de 33.678 lei reprezentând cuantumul drepturilor salariale reactualizate cu rata inflației.
Așa cum rezultă din raportul de expertiză contabilă drepturile salariale, indexate, majorate și reactualizate de care ar fi beneficiat reclamantul, cuantificate pentru perioada 01.01.2007 - 15.08.2008 sunt în sumă netă de 26.252 lei.
Astfel, deși sa-a administrat proba cu expertiza contabilă, instanța de fond nu-și bazează soluția pe concluziile expertizei și nu motivează ce alte considerente și probe a avut în vedere la stabilirea sumei de 33.678 lei, ce a fost acordată reclamantului, reprezentând drepturi salariale.
În mod injust instanța de fond a acordat reclamantului daune morale în cuantum de 4.688, 61 lei, reținând că "potrivit art. 78 alin.1 codul muncii, se constată că acestea au fost calculate de SRL la suma de 4688,61 lei, sumă datorată de reclamant motivat de faptul neachitării de către pârâtă a drepturilor sale salariale2.
Soluția dată acestei cereri excede cadrului legal și este eronat motivată în drept de către instanța de fond, deoarece art. 78 alin.1 codul muncii dă dreptul instanței să acorde salariatului reintegrat exclusiv despăgubiri reprezentate de drepturi salariale, precum și alte drepturi de care ar fi beneficiat salariatul, însă tot izvorâte din raportul de muncă.
Răspunderea civilă delictuală(998-999 Cod civil) ar fi fost temeiul juridic corect al acordării unor despăgubiri reprezentând penalități de întârziere plătite de către angajat unui creditor al său.
Însă câtă vreme angajatorul nu și-a asumat calitatea de fidejusor și, în acest context nu și-a asumat nicio obligație de garanție a executării obligațiilor contractuale de către față de creditorul SRL, este evident că răspunderea nu putea fi antrenată.
De asemenea, nu sunt întrunite condițiile răspunderii civile delictuale: fapta culpabilă, prejudiciul cert și legătura de cauzalitate dintre acestea.
Prin Decizia nr.XL/2007, pronunțată asupra recursului în interesul legii, Înalta Curte de Casație și Justiție a României a statuat că, în cadrul litigiilor de muncă privind atragerea răspunderii patrimoniale a angajatorilor, daunele morale pot fi acordate numai în cazul în care legea, contractul colectiv de muncă sau contractul individual de muncă cuprinde clauze exprese în acest sens.
Dezlegarea dată de instanța supremă problemei de drept privind acordarea daunelor morale salariaților are caracter obligatoriu pentru instanțe, potrivit art. 329 alin.3 Cod procedură civilă.
În acest context, este evident că dispoziția instanței privind acordarea sumei de 5000 lei cu titlu de daune morale către nu are fundament legal sau contractual și, prin urmare, este nelegală.
Condițiile antrenării răspunderii civile delictuale nu sunt îndeplinite în speță.
În principal, nu există fapta prejudiciabilă care să fi fost comisă de către Concedierea este o sancțiune prevăzută de lege, a fost dispusă de către angajator în limitele legii, iar anularea acesteia și reintegrarea în muncă de către instanță, în cadrul unui proces anterior(dosar nr-), este suficientă pentru a da satisfacție echitabilă reclamantului, în ce privește exercițiul dreptului său la muncă.
De asemenea, nu există legătură de cauzalitate între o prezumtivă faptă și un eventual prejudiciu suferit de către reclamant.
Nu s-a administrat proba cu expertiza medicală, pentru a se stabili dacă situația locului de muncă este cea care a determinat hepatita cronică virală tip C de care suferă reclamantul.
Analizând sentința recurată din prisma criticilor formulate Curtea a admis recursul ca fondat pentru următoarele considerente:
Cu privire la cererea de reintegrare:
Prin sentința civilă nr. 793/13.04.2007 pronunțată de Tribunalul Constanța rămasă irevocabilă s-a admis contestația formulată de și s-a anulat decizia nr.62/24.01.2007 emisă de intimată, de desfacere disciplinară a contractului individual de muncă.
Prin contestația formulată nu s-a solicitat reintegrarea în funcția deținută anterior.
Potrivit art.78 al.2 din codul muncii, la solicitarea salariatului instanța care a dispus anularea concedierii va repune părțile în situația anterioară emiterii actului de concediere.
Din dispozițiile legale menționate mai sus, rezultă că în situația în care instanța a constatat netemeinicia sau nelegalitatea concedierii, repunerea părților în situația anterioară emiterii actului de concediere, respectiv reintegrarea poate fi dispusă de instanța judecătorească numai la solicitarea salariatului.
Această reglementare constituie o excepție de la principiile efectelor nulității, însă soluția pentru care a optat legiuitorul are în vedere și protejarea intereselor angajatorului, deoarece de multe ori salariatul nu mai dorește să continue raporturile de muncă cu fostul angajator, fie ca urmare a stări de tensiune create între părți ca urmare a procesului, fie ca urmare a faptului că salariatul s-a angajat într-un alt loc de muncă.
Cu ocazia formulării contestației împotriva deciziei de desfacere a contractului individual de muncă, contestatorul nu și-a manifestat opțiunea pentru reintegrarea în muncă.
Prin vechiul cod al muncii, respectiv prin legea 10/1972 se prevedea că în caz de anulare a desfacerii contractului de muncă unitatea era obligată să reîncadreze în funcția avută pe cel căruia i s-a desfăcut contractul în mod nejustificat.
Prin actualul cod al muncii, respectiv prin legea 53/2003 nu se mai prevede obligația instanței de a dispune din oficiu reintegrarea contestatorului, indiferent care este petitul contestației formulate de salariat.
Reintegrarea contestatorului în funcția avută poate fi dispusă de instanța judecătorească numai la cerere.
În ceea ce privește momentul formulării acestei cereri, este evident că cererea de reintegrare trebuie formulată o dată cu contestația.
Acest lucru rezultă din chiar dispozițiile art. 78 al.2 din codul muncii, potrivit cărora: " la solicitarea salariatului instanța care a dispus anularea concedierii va repune părțile în situația anterioară emiterii actului de concediere".
Aceste prevederi reglementează momentul la care se poate dispune reintegrarea, respectiv odată cu anularea concedierii, instanța va dispune și reintegrarea salariatului.
În consecință, reintegrarea nu poate fi dispusă ulterior, în cadrul unui proces separat.
Este excesiv și contrar normelor legale care reglementează soluționarea litigiilor de munca cu celeritate, să se pretindă angajatorului să păstreze fostul loc de muncă al salariatului la dispoziția acestuia, timp de 3 ani de zile, până când acesta își va manifesta opțiunea de a fi reintegrat în muncă. Într-o asemenea situație angajatorul ar fi în imposibilitatea de a-și mai desfășura activitatea economică.
Instanța a dispus anularea deciziei de sancționare disciplinară la data de 13.04.2007, iar contestatorul a formulat acțiune pentru a solicita reintegrarea pe postul avut, la data de 3.05.2008, deci după mai mult de un an de zile.
Cu privire la drepturile salariale.
Spre deosebire de reintegrarea care trebuie cerută odată cu contestația și poate fi dispusă o dată cu anularea concedierii, drepturile salariale pot fi solicitate în termen de 3 ani de la data nașterii dreptului la acțiune, potrivit art. 283 al.1 lit.c) din codul muncii.
Problema de drept care trebuie soluționată cu privire la drepturile salariale este aceea a momentului până la care se acordă aceste drepturi, în situația în care contestatorul nu a solicitat odată cu contestația cerere de reintegrare în funcție.
Într-o asemenea situație, în practica judiciară drepturile salariale cuvenite contestatorului s-au acordat de la data emiterii deciziei de concediere până la data pronunțării hotărârii de anulare a deciziei de concediere.
În ceea ce privește despăgubirile materiale reprezentând penalități bancare, Curtea apreciază că nu se poate reține vreo culpă a pârâtei în înregistrarea acestora, atâta timp cât din desfășurătorul privind situația plăților efectuate rezultă că aceste penalități în cea mai mare parte au fost înregistrate ulterior constatării nelegalității deciziei de desfacere a contractului de muncă, iar reintegrarea contestatoarei a solicitat-o abia după un an de zile.
Cu privire la daunele morale, de asemenea, reclamantul nu a dovedit că starea sa de boală a apărut din culpa angajatorului.
Adeverințele medicale, buletinele de analize și biletele de ieșire din spital, sunt în cea mai mare parte anterioare desfacerii contractului individual de muncă, prin urmare boala a debutat anterior și nu se poate reține vrei legătură de cauzalitate între apariția bolii și desfacerea disciplinară a contractului individual de muncă.
Pentru considerentele arătate mai sus, potrivit art. 312 Cod procedură civilă Curtea a admis recursul formulat și modificat în parte sentința recurată în sensul respingerii cererilor de reintegrare, de plata a drepturilor salariale după 13.03.2007, precum și a cererii de obligare a pârâtei la plata despăgubirilor materiale și morale.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul civil formulat de recurenta pârâtă cu sediul în C,-, județul C, împotriva sentinței civile nr.1079/01.10.2009 pronunțată de Tribunalul Constanța în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul reclamant, domiciliat în C,-, județul
Modifică în parte sentința recurată în sensul că respinge cererea de reintegrare în funcție, cererea de obligare a intimatei la drepturi salariale după 13.04.2007, precum cererea de sesizare la plata despăgubirilor materiale și morale.
Menține restul dispozițiilor.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 18.06.2009.
Președinte, Judecători,
- - -n -
- -
Grefier,
- -
Jud.fond:;
Red.dec. - jud.-/09.07.2009
- gref.-
4 ex./13.07.2009
Președinte:Jelena ZalmanJudecători:Jelena Zalman, Mariana Bădulescu, Mihaela Ganea
