Drepturi banesti castigate in instanta. Speta. Decizia 3763/2010. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
- ROMANIA -
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
DOSAR NR-
Format vechi nr.1424/2009
SECȚIA A VII A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE PRIVIND
CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
Decizia civilă nr.3763/
Ședința publică din data de 26 mai 2009
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Bodea Adela Cosmina
JUDECĂTOR 2: Ilie Nadia Raluca
JUDECĂTOR - -
GREFIER
Pe rol fiind soluționarea recursurilor declarate de recurentul-pârât Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice împotriva sentinței civile nr.131 din data de 22.10.2008 și a sentinței civile nr.31/14.01.2009 pronunțate de Curtea de Apel București - Secția a VII a Civilă și pentru Cauze privind Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr-, precum și a recursului declarat de recurentul pârât Guvernul României împotriva sentinței civile nr.31/14.01.2009, în contradictoriu cu intimata-reclamantă și cu intimații-pârâți Ministerul Justiției și Libertăților și Tribunalul București - având ca obiect ca obiect "drepturi bănești".
La apelul nominal făcut în ședință publică nu au răspuns recurenții-pârâți Guvernul României, Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, intimata-reclamantă și intimații-pârâți Ministerul Justiției și Libertăților și Tribunalul București.
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de grefierul de ședință care învederează Curții faptul că recurentul-pârât Guvernul României prin motivele de recurs formulate în cauză a solicitat judecarea pricinii în lipsă, potrivit dispozițiilor art.242 pct.2 Cod proc. civ.
Curtea constatând că s-a solicitat judecarea pricinii în lipsă, declară cauza în stare de judecată și o reține în vederea soluționării.
CURTEA,
Deliberând asupra recursurilor de față, constată următoarele:
Prin acțiunea înregistrată la data de 26.09.2007 pe rolul Tribunalului București Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, reclamanta a chemat în judecată pârâții Statul Român prin Ministerul Economiei și Finanțelor, Guvernul României prin Secretariatul General al Guvernului, Ministerul Justiției și Tribunalul București, solicitnd obligarea pârâților la plata drepturilor bănești cu titlu de despăgubire pentru prejudiciul cauzat prin discriminare directă, reprezentând spor de vechime în muncă din indemnizația de încadrare brută lunară pentru perioada 1 septembrie 2000 - 14 septembrie 2006, inclusiv despăgubirile reprezentând diferența dintre indemnizația de maternitate - cuvenită pentru perioadele 4.08.2003-30.11.2003 și 12.05.2006-14.09.2006 - și, respectiv, indemnizația de îngrijire a copilului, cuvenită pentru perioada 01.12.2003-09.10.2005, calculată la salariul cu sporul cuvenit, sume care să fie actualizate cu indicele de inflație de la data scadenței până la data plății; obligarea pârâților la înlăturarea situației de discriminare directă generată de modul de salarizare, prin înscrierea în carnetul de muncă a mențiunilor privind sporul de vechime în muncă cuvenit de la data nașterii dreptului pentru fiecare tranșă de vechime în muncă, începând cu data intrării în vigoare a nr.OG 83/2000, respectiv de la 1 septembrie 2000 până la data intrării în vigoare a Legii nr. 45/2007, respectiv până la 12 martie 2007; obligarea Ministerului Economiei și Finanțelor să pună la dispoziția Ministerului Justiției sumele de bani necesare pentru plata sumelor la care vor fi obligați pârâții.
Prin încheierea din Camera de Consiliu din 25.06.2008 Tribunalul Bucureștia dispus trimiterea cauzei spre competentă soluționare Curții de Apel București, în baza art. I și II din OUG nr. 75/2008, fiind înregistrată pe rolul Secției a VII-a Civilă și pentru Cauze privind Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale la data de 07.07.2008 sub nr-.
Prin sentința civilă nr.131/22.10.2008, Curtea de Apel Bucureștia respins, ca neîntemeiată, excepția de inadmisibilitate invocată de pârâtul Guvernul României; a respins acțiunea reclamantei față de Guvernul României, prin Secretariatul General al Guvernului ca fiind formulată de o persoană fără calitate procesuală pasivă; a respins ca prescrisă cererea reclamantei pentru perioada 1.09.2000 - 25.09.2004; a admis în parte acțiune reclamantei în contradictoriu cu pârâții Statul Român prin Ministerul Economiei și Finanțelor, Ministerul Justiției și Tribunalul București; a obligat pârâții Ministerul Justiției și Tribunalul București la plata sumei de 10.755 lei, reprezentând despăgubiri spor de vechime pentru perioada 26.09.2004 - 13.03.2007; a obligat pârâtul Tribunalul București să efectueze cuvenitele mențiuni în carnetul de muncă cu privire la suma acordată prin hotărâre; a obligat Ministerul Economiei și Finanțelor să aloce fondurile necesare pentru achitarea sumei acordate prin prezenta hotărâre; a respins cererea de acordare a dobânzii legale, ca neîntemeiată.
Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut că Tribunalul Bucureștis -a pronunțat asupra excepțiilor ridicate de Guvernul României prin încheierea din 12.12.2007, astfel încât, pentru motivele avute în vedere a fost respinsă acțiunea reclamantei față de Guvernul României, ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă. De asemenea, acțiunea reclamantei a fost respinsă ca prescrisă pentru perioada 1.09.2000 - 25.09.2004.
În ce privește excepția inadmisibilității acțiunii, invocată de pârâtul Guvernul României prin întâmpinare, s-a constatat că argumentele aduse de pârât în susținerea acesteia sunt apărări de fond, astfel încât a fost respinsă excepția, ca neîntemeiată, iar susținerile pârâtului analizate odată cu examinarea fondului pricinii.
Pe fond, s-a omologat raportul de expertiză efectuat în cauză, constatându-se că suma totală netă datorată de pârâți reclamantei cu titlu de indemnizație de maternitate, ca urmare a acordării sporului de vechime în muncă și recalculării diferenței dintre salariul plătit efectiv și cel cuvenit pentru perioada 26.09.2004 - 13.03.2007 este de 10.775 RON, actualizată cu rata inflației.
Prin art.12 alin.1 din Legea nr.52/1991 cu privire la salarizarea personalului din organele puterii judecătorești, republicată, s-a prevăzut că "persoanele salarizate potrivit prevederilor prezentei legi beneficiază de un spor de vechime în muncă de până la 15%, calculat la salariul de bază, corespunzător timpului efectiv lucrat în program normal de lucru", diferențiat în raport cu tranșele de vechime.
În urma modificării ce i s-a adus prin Legea nr. 55/1993, textului de lege menționat i s-a dat următorul conținut: "persoanele salarizate potrivit prevederilor prezentei legi beneficiază, la funcția de bază, de un spor de vechime în muncă de până la 25%, calculat la salariul de bază, corespunzător timpului efectiv lucrat în program normal de lucru" diferențiat, de asemenea, de tranșe de vechime.
Legea nr.50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești a abrogat Legea nr.52/1991, precum și orice alte dispoziții contrare cu privire la salarizarea personalului din organele puterii judecătorești, instituind prin art. 31 (devenit art. 33 după republicare) reglementarea potrivit căreia "pentru vechimea în muncă, personalul beneficiază de un spor de vechime de până la 25%, calculat la salariul de bază brut corespunzător timpului efectiv lucrat în program normal de lucru", diferențiat tot pe tranșe de vechime în muncă.
Ulterior, prin OG nr. 83/2000 pentru modificarea și completarea Legii nr.50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, a fost introdus, la art. 33 din această lege, un nou alineat, devenit alin. (3), cu următorul conținut: "Prevederile alin. (1) și (2) nu sunt aplicabile magistraților." OG nr.83/2000 nu conține nicio dispoziție de abrogare a art. 31 (devenit 33 după republicare) din Legea nr. 50/1996, pe care a modificat-o și completat-
De asemenea, nici OUG nr. 177/2002, privind salarizarea, nu conține vreo mențiune expresă de abrogare a prevederilor art.33 alin.1 și 2 din Legea nr.50/1996 referitoare la dreptul personalului din organele autorității judecătorești de a beneficia de un spor de vechime în muncă.
Or, stabilirea indemnizației lunare, ca unică formă de remunerare, nu poate înlătura un drept cu caracter general, dobândit pentru vechimea în muncă, din moment ce valoarea procentuală la care se referă nu a fost înlăturată printr-o dispoziție expresă a legii, adoptată în forma impusă prin normele de tehnică legislativă instituite prin Legea nr. 24/2000. Acest drept salarial, de natură personală, este generat de activitatea desfășurată în muncă, indiferent de funcția ocupată, cu condiția să fie acordat printr-o dispoziție legală, iar beneficiarul să îndeplinească cerințele prevăzute în acea dispoziție.
Prin OG nr. 83/2000, însă, sporul de vechime în muncă nu a mai fost prevăzut pentru magistrați, fără să se abroge dispozițiile art. 31 (devenit art. 33) din Legea nr. 50/1996, care îl prevedea, iar acordarea sporului respectiv nu este incompatibilă cu raporturile de muncă ale acestei categorii profesionale, deoarece au devenit incidente dispozițiile art. 16 alin. (3) și ale art. 295 din Codul muncii.
Mai este de observat că dispoziția din OG nr. 83/2000, prin care nu a mai fost prevăzut sporul de vechime în muncă pentru magistrați, ci numai pentru personalul auxiliar, nu poate avea relevanță câtă vreme dispoziția de la art. 31 (devenit art. 33) din Legea nr. 50/1996 nu poate fi considerată abrogată expres și nici implicit prin art. 1 sau art. 9 alin. ultim din acea ordonanță, pentru că nu constituie o prevedere contrară, ci una complementară. Așa fiind, interpretarea sistematică a art.31 (33) din Legea nr.50/1996, după ieșirea lui din vigoare, în raport cu alte dispoziții legale, impune menținerea aplicabilității prevederii ce a acordat dreptul la sporul de vechime în muncă și pentru magistrați, iar nu doar pentru personalul auxiliar de specialitate.
Problema de drept dedusă judecății a fost dezlegată de instanța supremă care, prin decizia nr. XXXVI din 7.05.2007 a statuat astfel: "Dispozițiile art.33 alin.(1) din Legea nr.50/1996, în raport cu prevederile art. I pct. 32 din Ordonanța Guvernului nr. 83/2000, art. 50 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr.177/2002 și art.6 alin.(1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr.160/2000 se interpretează, în sensul că: Judecătorii, procurorii și ceilalți magistrați, precum și persoanele care au îndeplinit funcția de judecător financiar, procuror financiar sau de controlor financiar în cadrul Curții de Conturi a României beneficiau și de sporul pentru vechime în muncă, în cuantumul prevăzut de lege."
Menționata decizie pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, constituită în Secții Unite, în soluționarea căii extraordinare de atac a recursului în interesul legii este obligatorie pentru instanțe, conform dispozițiilor art.329 alin.3 din Codul d e procedură civilă.
Mai reține Curtea că, prin decizia Curții Constituționale nr. 818/2008, s-a constatat că art.2 alin. (3) din nr.OG137/2000 caracterizează ca discriminatorii, între altele, prevederile care dezavantajează anumite persoane, față de alte persoane, fără să facă vreo distincție cu privire la natura juridică a acestor prevederi, ceea ce poate fi înțeles că se referă și la acte normative cu putere de lege, cum sunt cele adoptate de Parlament și ordonanțele Guvernului, emise în virtutea delegării legislative prevăzute de art. 115 din Constituție.
Luând în considerare și dispozițiile art.27 alin. (1) din ordonanță, prin care se instituie dreptul persoanei care se consideră discriminată de a cere instanței de judecată, între altele, restabilirea situației anterioare și anularea situației create prin discriminare, deci și a prevederilor cu caracter discriminatoriu, instanța de judecată poate să înțeleagă că are competența să anuleze o dispoziție legală pe care o consideră discriminatorie și, pentru a restabili situația de echilibru între subiectele de drept, să instituie ea însăși o normă juridică nediscriminatorie sau să aplice dispoziții prevăzute în acte normative aplicabile altor subiecte de drept, în raport cu care persoana care s-a adresat instanței se consideră discriminată.
A mai reținut instanța de contencios constituțional că un asemenea înțeles al dispozițiilor ordonanței, prin care se conferă instanțelor judecătorești competența de a desființa norme juridice instituite prin lege și de a crea în locul acestora alte norme sau de a le substitui cu norme cuprinse în alte acte normative, este evident neconstituțional, întrucât încalcă principiul separației puterilor, consacrat în art. 1 alin. (4) din Constituție, precum și prevederile art. 61 alin. (1), în conformitate cu care Parlamentul este unica autoritate legiuitoare a țării.
În virtutea textelor constituționale menționate, a conchis Curtea Constituțională, Parlamentul și, prin delegare legislativă, în condițiile art.115 din Constituție, Guvernul au competența de a institui, modifica și abroga norme juridice de aplicare generală. Instanțele judecătorești nu au o asemenea competență, misiunea lor constituțională fiind aceea de a realiza justiția - art. 126 alin. (1) din Legea fundamentală -, adică de a soluționa, aplicând legea, litigiile dintre subiectele de drept cu privire la existența, întinderea și exercitarea drepturilor lor subiective.
În raport de menționata decizie a instanței de contencios constituțional, instanța de fond a soluționat cauza cu înlăturarea de la aplicare a dispozițiilor nr.OG137/2000 în privința cărora a fost admisă excepția de neconstituționalitate și a avut în vedere pentru dezlegarea problemei de drept deduse judecății numai decizia pronunțată de instanța supremă în soluționarea recursului în interesul legii privind interpretarea și aplicarea art. 33 alin. (1) din Legea nr. 50/1996, în raport cu prevederile art. I pct. 32 din OG nr. 83/2000, art. 50 din OUG nr. 177/2002 și art.6 alin.(1) din OUG nr.160/2000. Așa fiind, a fost admisă în parte acțiune reclamantei.
De asemenea, a fost obligat Ministerul Economiei și Finanțelor să aloce fondurile necesare pentru achitarea sumei acordate.
Conform prevederilor art. 19 din Legea nr. 500/2002 privind finanțele publice, acest minister coordonează acțiunile care sunt responsabilitatea Guvernului cu privire la sistemul bugetar, prin pregătirea proiectelor legilor bugetare anuale, ale legilor de rectificare, precum și ale legilor privind aprobarea contului general anual de execuție.
În plus, în conformitate cu dispozițiile art.3 din nr.OG22/2002 privind executarea obligațiilor de plată ale instituțiilor publice stabilite prin titluri executorii, în procesul executării sumelor datorate de către instituțiile publice în baza titlurilor executorii, trezoreria statului poate efectua numai operațiuni privind plăți dispuse de către ordonatorii de credite, în limita creditelor bugetare și a destinațiilor aprobate potrivit legii.
Cererea de acordare a dobânzii legale a fost respinsă ca neîntemeiată, având în vedere că suma datorată a fost actualizată cu rata inflației, fiind astfel acoperit prejudiciul cauzat reclamantei prin plata cu întârziere a acesteia.
Prin sentința civilă nr.31/14.01.2009, Curtea de Apel București a admis în parte cererea de completare a hotărârii nr.131/22.10.2008 pronunțată în dosarul nr- de Curtea de Apel București - Secția a VII a Civilă și pentru Cauze privind Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în sensul că a dispus actualizarea sumei acordate cu titlu de spor de vechime de la data de 8.05.2008, la data plății efective, cu indicele de inflație.
Împotriva acestor sentințe au declarat recurs la data de 24.11.2008, respectiv 23.03.2009, pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice și la data de 18.12.2008 Guvernul României, înregistrate pe rolul Curții de Apel București - Secția a VII-a Civilă și pentru Cauze privind Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale la data de 02.03.2009 sub nr-.
Prin motivele de recurs formulate de Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice se susține nelegalitatea și netemeinicia sentinței civile nr.131/22.10.2008 raportat la dispozițiile art.304 pct.4 și 9 și art.3041Cod pr.civilă și se solicită admiterea recursului, modificarea sentinței atacate în sensul admiterii excepției lipsei calității sale procesuale pasive și respingerii acțiunii reclamantei în acest sens.
Arată recurentul că reclamanta a chemat în judecată Statul Român reprezentat de Ministerul Finanțelor Publice, însă instanța a admis acțiunea în contradictoriu cu Ministerul Finanțelor Publice, obligând ministerul să aloce fondurile necesare achitării drepturilor de natură salarială solicitate de reclamantă.
Ori, diferența dintre cele două instituții, stat respectiv minister este dată de art.25 din Decretul nr.31/1954 și art.1 din HG nr.386/2006, cele două instituții neputând fi confundate. Prin urmare, este nelegală sentința prin care ministerul a fost obligat în calitate de pârât să aloce fonduri.
În plus, au fost nesocotite dispozițiile Legii nr.500/2002.
La data de 23.02.2009, recurentul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice a declarat recurs și împotriva sentinței nr.31/14.01.2009, solicitând în temeiul art.304 pct.7, 9 și art.3041Cod pr.civilă, admiterea recursului, modificarea sentinței în sensul respingerii cererii de completare a hotărârii ca neîntemeiată.
Se arată că debitul principal solicitat nu poate fi acordat, astfel că, în aplicarea principiului accesoriu urmează principalul, nici suma reprezentând actualizarea nu poate fi acordată. De altfel, nici reclamanta și nici instanța nu au motivat măsura luată de a acorda reclamantei actualizarea sumei de la data întocmirii raportului de expertiză la data plății efective.
Recurentul-pârât Guvernul României a criticat sentința civilă nr.31/14.01.2009 arătând că prin sentința a cărei completare s-a solicitat a fost admisă excepția lipsei calității procesuale pasive a Guvernului, fiind respinsă acțiunea față de această autoritate publică centrală a puterii executive. Se susține inadmisibilitatea cererii de completare a unei hotărâri pe temeiul art. 2812Cod de procedură civilă. Astfel, sentința recurată este nulă pentru că instanța de fond nu s-a limitat să completeze hotărârea inițială, în condițiile imperative prevăzute de lege, ci a modificat-o, în sensul că a admis acțiunea și față de Guvernul României, deși, anterior, o respinsese pe cale de excepție.
Examinând motivele de recurs față de hotărârea recurată și probele administrate în cauză, cercetând pricina sub toate aspectele după cum dispune art.3041Cod pr.civilă, Curtea constată următoarele:
Recursurile declarate de Statul Român prin Ministerul Economiei și Finanțelor împotriva celor două sentințe pronunțate în cauză vizează în principal lipsa calității procesuale pasive a acestei persoane juridice în litigiul dedus judecății de către reclamantă.
Curtea consideră că întemeiată această critică.
În litigiile aparținând jurisdicției muncii, părți pot fi persoanele fizice și juridice nominalizate în art.282 Codul muncii, respectiv salariații, angajatorii, sindicatele și patronatele, precum și alte persoane fizice și juridice care au vocația de părți ale unui conflict de muncă în temeiul legilor speciale sau al Codului d e procedură civilă. În cazul de față, calitatea procesuală pasivă a Statului Român prin reprezentant Ministerul Economiei și Finanțelor trebuie analizată prin raportare la această ultimă ipoteză. Ori, reclamanta, în calitate de magistrat, a formulat pretenții de natură salarială de la ordonatorii de credite Ministerul Justiției și Tribunalul București. În egală măsură, au fost chemați în judecată în calitate de pârât pentru realizarea pretențiilor sale de natură salarială și Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice și, respectiv Guvernul României prin Secretariatul general al Guvernului, în calitate de emitent și inițiator al actelor normative discriminatoare.
Deși întreaga argumentație juridică a reclamantei în cererea de chemare în judecată vizează existența unei situații de discriminare, în sensul că unei anumite categorii profesionale din personalul din justiție le era recunoscut sporul de vechime în muncă în timp ce categoriei magistraților nu, situație ce se solicită a fi înlăturată, iar prejudiciul cauzat prin neplata sporului să fie reparat, instanța de fond a analizat pretenția reclamantei raportat la Decizia nr.XXXVI/2007 dată de Înalta Curte de Casație și Justiție în soluționarea unui recurs în interesul legii. Prin urmare, s-a avut în vedere interpretarea obligatorie a unor norme de drept, astfel cum a fost stabilită de către Înalta Curte de Casație și Justiție, iar nu existența vreunei stări de discriminare.
Cât privește pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, este de observat că deși se folosește această indicare a denumirii pârâtului în petitul acțiunii, în realitate chemat în judecată a fost Ministerul Finanțelor Publice, ca instituție care gestionează bugetul de stat, prin capătul patru al acțiunii solicitându-se ca acest minister să aloce fondurile necesare plății drepturilor pretinse.
Curtea consideră însă că Ministerul Finanțelor Publice nu are calitate procesuală pasivă ca pârât în acțiunea promovată de reclamantă, tocmai pentru că nu are raporturi cu aceasta de natura celor prevăzute la art.282 Codul muncii.
În consecință, întrucât nu există identitate între persoana acestui pârât și debitorul obligației pretinsă de reclamantă, Curtea va admite recursul declarat de recurent și, în consecință, va modifica cele două hotărâri atacate în sensul că va respinge cererea de chemare în judecată pentru lipsa calității procesuale pasive.
Referitor la recursul declarat de Guvernul României împotriva sentinței civile nr.31/14.01.2009, Curtea observă că argumentația acestui recurent vizează inadmisibilitatea cererii de completare a hotărârii de fond, instituție prevăzută de art.2812Cod pr.civilă, vizând soluționarea acelor pretenții nerezolvate prin hotărârea dată, nefiind însă posibil a se îndrepta eventuale erori de judecată. A mai susținut Guvernul României că această sentință de completare a dispozitivului este nelegal pronunțată în contradictoriu cu această instituție, câtă vreme, prin sentința dată în fond s-a admis excepția lipsei calității sale procesuale pasive.
Curtea consideră nefondat recursul declarat de Guvernul României, deoarece față de această instituție s-a admis în mod corect excepția lipsei calității procesuale pasive prin sentința civilă nr.131/22.10.2008, iar pretențiile admise la solicitarea reclamantei au vizat pe ceilalți pârâți chemați în judecată.
În măsura în care prin această hotărâre nu s-au soluționat toate capetele de cerere principale sau accesorii, iar reclamanta a uzat de procedura prevăzută de art.2812Cod pr.civilă, instanța a soluționat respectiva pretenție vizând actualizarea debitului principal cu indicele de inflație, păstrând însă cadrul procesual stabilit, adică pârâții care au calitatea de debitori în pretenția reclamantei. Așadar, obligația de actualizare a debitului cu indicele de inflație a fost dispusă în sarcina acelor instituții care aveau calitatea de pârâți.
Împrejurarea că în primul paragraf al dispozitivului acestei sentințe este menționat și Guvernul României nu schimbă în nici un fel cadrul procesual, pentru că în sarcina acestuia nu s-a dispus nici o obligație de plată.
Pentru aceste motive, în temeiul art.312 al.1 Cod pr.civilă, Curtea va respinge ca nefondat recursul declarat de Guvernul României.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursurile declarate de recurentul-pârât Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice împotriva sentinței civile nr.131/22.10.2008 și a sentinței civile nr.31/14.01.2009 pronunțate de Curtea de Apel București - Secția a VII a Civilă și pentru Cauze privind Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata-reclamantă și cu intimații-pârâți Ministerul Justiției și Libertăților și Tribunalul București
Modifică în parte sentințele atacate, în sensul că:
Respinge acțiunea reclamantei în contradictoriu cu acest pârât pentru lipsa calității procesuale pasive.
Menține restul dispozițiilor sentințelor.
Respinge ca nefondat recursul declarat de recurentul-pârât Guvernul României împotriva sentinței civile nr.31/14.01.2009 pronunțată de Curtea de Apel București - Secția a VII-a Civilă și pentru Cauze privind Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale în dosarul -.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 26.05.2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
- - - - - - - -
GREFIER
Red.
Dact.LG/2 ex./09.07.2009
Jud.fond: Fl.;
Președinte:Bodea Adela CosminaJudecători:Bodea Adela Cosmina, Ilie Nadia Raluca
