Drepturi banesti castigate in instanta. Speta. Decizia 399/2009. Curtea de Apel Galati

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL GALAȚI

SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE

DECIZIA CIVILĂ NR.399/

Ședința publică din 08 Aprilie 2009

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Marioara Coinacel

JUDECĂTOR 2: Virginia Filipescu

JUDECĂTOR 3: Benone Fuică

Grefier - - -

Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea în cauza privind judecarea recursului declarat de pârâta MINISTERUL JUSTIȚIEI ȘI LIBERTĂȚILOR, cu sediul în B,-, sector 5 împotriva încheierii de ședință din 10.12.2008 pronunțată de Tribunalul Galați în dosarul nr- în contradictoriu cu intimatul-reclamant - și intimații-pârâți TRIBUNALUL GALAȚI, CURTEA DE APEL GALAȚI, CONSILIUL NAȚIONAL PENTRU COMBATEREA DISCRIMINARII, cauza având ca obiect RECURS ÎNCHEIERE.

Dezbaterile au avut loc în ședința publică din 06.04.2009 care s-au consemnat în încheierea de ședință din aceeași zi când instanța având nevoie de timp pentru deliberare a amânat pronunțarea în cauză la data de 08.04.2009.

CURTEA

Asupra recursului civil de față;

Examinând actele și lucrările dosarului constată următoarele:

Prin încheierea de ședință din data de 10.12.2008 pronunțată de Tribunalul Galați în dosarul nr-, a fost admisă cererea de lămurire a dispozitivului sentinței civile nr.434/01.04.2008 a aceleiași instanțe,în sensul că prin noțiunea de vechime în magistratură din cuprinsul sentinței se înțelege noțiunea de vechime numai în funcția de judecător prevăzută de Legea nr.303/2004 și nr.OUG27/2006,care este echivalentă și cu noțiunea de vechime în serviciu.

Pentru a pronunța hotărârea judecătorească prima instanță a reținut că reclamantul a efectuat stagiul militar în anul 1999, dată la care nu erau în vigoare dispozițiile Legii 303/2004 și nr.OUG27/2006, a constatat că sporul datorat reclamantului în raport de noțiunea de vechime în magistratură (vechime în serviciu) și în muncă este similară noțiunii de vechime în funcția de judecător prevăzută de legile enumerate anterior,vechime în raport de care se calculează în prezent: sporul de fidelitate, sporul de vechime în muncă precum și încadrarea salariului de bază.

Împotriva încheierii de ședință a declarat recurs pârâtul Ministerul Justiției și Libertăților criticând-o pentru crearea unei confuzii între vechimea în serviciu și vechimea în magistratură.

Perioada în care o persoană îndeplinește serviciul militar constituie vechime în serviciu sau stagiu de cotizare la sistemul public de asigurări sociale,ceea ce înseamnă că această perioadă va fi luată în calcul doar la stabilirea drepturilor de asigurări sociale.

În drept a invocat prevederile art.3 al.6 din Legea nr.446/2006.

Intimatul - reclamant a depus la dosarul cauzei punctul de vedere al Plenului Consiliului Superior al Magistraturii într-un caz similar.

Examinând recursul astfel declarat potrivit motivelor invocate, curtea îl apreciază ca nefondat pentru următoarele considerente:

Sentința civilă nr. 434/01.04.2008 în dosarul nr- al Tribunalului Galați a vizat pretențiile intimatului - reclamant din cererea introductivă de stabilire ca reprezentând spor de vechime în funcția de judecător a perioadei în care acesta a satisfăcut stagiul militar obligatoriu în perioada 23.06.1999 - 17.12.1999, fiind numit în funcție începând cu data de 01.11.1997.

Sentința civilă astfel pronunțată a rămas irevocabilă prin nerecurare.

Cu ocazia lămuririi înțelesului dispozitivului sentinței civile nr.434/01.04.2008 a Tribunalului Galați, instanța de fond a respectat limitele învestirii explicitând faptul că prin noțiunea de vechime în magistratură se înțelege noțiunea de vechime numai în funcția de judecător prevăzută de Legea nr.303/2004 și nr.OUG27/2006, care este echivalentă cu cea de serviciu.

Ca atare, motivele de recurs invocate în cauza de față de pârâtul Ministerul Justiției și Libertăților prin diferențierile aduce între vechimea în serviciu și vechimea în magistratură ca fiind vechime numai în funcția de judecător, antamează aspectele de fond ale cauzei care nu mai pot fi examinate avându-se în vedere caracterul irevocabil și de putere de lucru judecat al hotărârii inițiale (sentința civilă nr.434/01.04.2008 a Tribunalului Galați ).

Lămurirea înțelesului, întinderii sau aplicării vizează în mod strict modalitatea de aducere la îndeplinire a titlului executoriu față de imposibilitatea valorificării dreptului recunoscut prin aceasta și nu repunerea în discuție a aspectelor de fond ale cauzei soluționate în mod irevocabil.

În consecință, în temeiul dispozițiilor art.312 al.1 Cod procedură civilă,urmează să fie respins ca nefondat recursul declarat de pârâtul MINISTERUL JUSTIȚIEI ȘI LIBERTĂȚILOR B împotriva încheierii de ședință din 10.12.2008 pronunțată de Tribunalul Galați în dosarul nr-.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâtul MINISTERUL JUSTIȚIEI ȘI LIBERTĂȚILOR, cu sediul în B,-, sector 5 împotriva încheierii de ședință din 10.12.2008 pronunțată de Tribunalul Galați în dosarul nr-.

IREVOCABILĂ.

Pronunțată în ședința publică de 08 Aprilie 2009.

Președinte,

- -

Judecător,

- -

Judecător,

- -

Grefier,

- -

dec.jud.-/19.05.2009

Tehnored./2 ex./19 Mai 2009

Fond:-

Asistenți jud.- C-tin

Președinte:Marioara Coinacel
Judecători:Marioara Coinacel, Virginia Filipescu, Benone Fuică

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Drepturi banesti castigate in instanta. Speta. Decizia 399/2009. Curtea de Apel Galati