Drepturi banesti castigate in instanta. Speta. Încheierea 4/2009. Curtea de Apel Cluj

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CLUJ

Secția Civilă, de Muncă și Asigurări Sociale

pentru Minori și Familie

DOSAR NR-

ÎNCHEIEREA CIVILĂ NR. 4/RC/2009

Ședința Camerei de Consiliu din 22 iulie 2009

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: Marta Carmen Vitos

JUDECĂTORI: Marta Carmen Vitos, Tania Antoaneta Nistor

-

GREFIER: TARȚA

S-a luat în examinare cererea formulată de pârâta recurentă CAB, prin care s-a solicitat suspendarea executării sentinței civile nr. 582/06.04.2009 a Tribunalului Sălaj, pronunțată în dosar nr-, privind și pe reclamantul intimat -, având ca obiect cerere de suspendare provizorie.

La apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă reprezentanta pârâtei-recurente - SA, avocat, cu delegație la dosar, lipsă fiind reclamantul intimat -.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, după care, reprezentanta pârâtei recurente depune la dosar în original recipisa de consemnare nr. 1760/ 15.07.2009 în care a fost consemnată suma de 10.877,82 lei, care urmează a fi păstrată la registrul de valori al grefei, la dosar rămânând doar o copie a acesteia.

Se constată că la data de 22 iulie 2009, pârâtul-intimat a depus la dosar prin fax, întâmpinare, prin care solicită respingerea cererii de suspendare a executării întrucât aceasta a rămas fără obiect deoarece drepturile bănești au fost virate de către Bank în contul său. Solicită de asemenea judecarea cauzei în lipsă, întrucât starea de sănătate precară nu îi permite să se prezinte la instanță.

Nefiind alte cereri prealabile de formulat sau excepții de invocat, Curtea declară închisă faza probatorie și acordă cuvântul asupra cererii de suspendare.

Reprezentanta pârâtei-recurente - SA susține cererea de suspendare așa cum a fost formulată în scris, solicită admiterea acesteia în temeiul prevederilor art. 300 alin. 1 și 2 Cod procedură civilă, pentru a se preveni un prejudiciu patrimonial de proporții ce nu ar putea fi reparat complet și în timp rezonabil. În ceea ce privește susținerile intimatului formulate în întâmpinare, arată că pentru moment sumele ce i se datorează se află în contul executorului judecătoresc, astfel că executarea silită nu este încheiată.

CURTEA

Prin cererea de suspendare formulată în baza art. 300 alin 2 și 3 Cod proc. civ. s-a solicitat de către pârâta recurentă - SA suspendarea executării sentinței civile nr. 582/06.04.2008 a Tribunalului Sălaj, până la soluționarea irevocabilă a recursului declarat de pârâtă.

În motivarea cererii de suspendare s-a invocat prevenirea unui prejudiciu patrimonial de proporții, care nu ar putea fi reparat complet și în timp rezonabil.

Recurenta a fost obligată printr-o multitudine de hotărâri judecătorești pronunțate de instanțe din întreaga țară să achite sume importante salariaților și foștilor salariați în temeiul CCM.

Cuantumul total al sumelor este foarte important, iar pierderea lor iminentă ar genera lipsirea patrimoniului recurentei de importante resurse economice și ar antrena perturbarea pe viitorul apropiat a strategiei stabilite privind proiectele desfășurate de către - SA.

Posibilitatea recurgerii la procedura întoarcerii executării în cazul admiterii recursului este anevoioasă, având în vedere cuantumul mare al sumelor stabilite în sarcina recurentei și numărul foarte mare de reclamanți împotriva cărora ar trebui să se îndrepte.

Prin întâmpinarea formulată (15) intimatul a solicitat respingerea cererii de suspendare, învederând lipsa de obiect, sumele acordate prin sentință fiind deja virate în contul său.

Recurenta prin scriptul depus la dosar (16) a contestat această afirmație, arătând că sumele se află în contul executorului judecătoresc la care reclamantul a demarat procedura executării silite, astfel încât cererea de suspendare nu este lipsită de obiect.

Întrucât intimatul nu a făcut dovada virării sumelor obținute prin titlul executoriu în contul său, iar recurenta contestă această afirmație, această susținere va fi înlăturată ca nedovedită, în temeiul art. 1169 Cod civil.

Cauțiunea stabilită de instanță la suma de 10.877,82 lei a fost achitată în baza recipisei nr. 1760/15.07.2009 emisă da Bank ( 12).

Analizând cererea de suspendare a executării sentinței civile nr. 582/06.04.2008 a Tribunalului Sălaj instanța constată că aceasta nu este fondată, urmând a fi respinsă.

Prin sentința civilă nr. 582/06.04.2008 a Tribunalului Sălajs -a admis acțiunea reclamantului împotriva pârâtei - SA,care a fost obligată la plata sumei totale de 102.368 lei în favoarea reclamantului, reprezentând prime de vacanță, contravaloare acțiuni Bank contravaloare tichete de masă și sume plătite salariaților ca și participare la profit.

Hotărârile primei instanțe în materia dreptului muncii sunt executorii, dar cu titlu de excepție se poate dispune suspendarea facultativă a hotărârii, potrivit disp. art. 300 alin. 2 Cod proc.civ. art. 82 din Legea nr. 168/1999.

Art. 300 alin. 3 Cod proc. civ. prevede o condiție formală de admisibilitate cererii de suspendare, respectiv depunerea unei cauțiuni, potrivit disp. art. 403 alin. 4 Cod proc. civ. de 10% din valoarea obiectului cererii pentru cererile evaluabile în bani. Această cerință este instituită de lege în vederea recuperării pagubei pricinuite creditorului urmăritor, însă simpla ei îndeplinire nu justifică, prin ea însăși, utilitatea luării unei asemenea măsuri.

Această cerință a fost îndeplinită de către pârâta recurentă care a făcut dovada achitării cauțiunii în sumă de 10.877,82 lei în baza recipisei nr. 1760/15.07.2009 emisă de Bank.

Admiterea cererii de suspendare este condiționată însă de existența unor motive temeinice pentru acordarea acesteia.

Motivele invocate de recurentă sunt în esență următoarele: pârâta a fost obligată prin numeroase hotărâri judecătorești pronunțate în întreaga țară la plata unor sume considerabile în favoarea actualilor și foștilor angajați ai societății, executarea acestor hotărâri ar genera lipsirea patrimoniului recurentei de importante resurse economice și ar antrena perturbarea pe viitorul apropiat a strategiei stabilite privind proiectele desfășurate de către - SA iar posibilitatea recurgerii la procedura întoarcerii executării în cazul admiterii recursului este anevoioasă, având în vedere cuantumul mare al sumelor stabilite în sarcina recurentei și numărul foarte mare de reclamanți împotriva cărora ar trebui să se îndrepte.

Reiese din cele arătate că toate motivele sunt de ordin general, referindu-se la obligațiile pecuniare oneroase instituite în sarcina recurentei prin numeroase hotărâri judecătorești, în favoarea unui mare număr de angajați și foști angajați.

Se face totodată referire la dificultățile economice care ar încerca societatea în ipoteza în care toate aceste hotărâri s-ar executa, precum și la procedura întoarcerii executării silite, despre care se afirmă că ar fi anevoioasă.

Toate aceste argumente sunt de ordin general, cu referire la o serie de alte litigii dintre societatea recurentă și terțe persoane, care nu au nicio legătură cu prezenta cauză, cu prezentul titlu executoriu și cu executarea silită care se derulează în temeiul său.

Nu se invocă nici un motiv concret, referitor la prejudiciul care s-ar aduce societății prin executarea sentinței civile nr. 582/06.04.2008 a Tribunalului Sălaj și nici nu se arată în ce constă urgența instituirii unei atare măsuri, potrivit art. 403 alin. 4 Cod proc. civ., dispoziție legală la care face trimitere art. 300 alin. 3 Cod proc. civ.

Simpla afirmație că executarea ar genera lipsirea patrimoniului recurentei de importante resurse economice și ar antrena perturbarea pe viitorul apropiat a strategiei stabilite privind proiectele desfășurate de către - SA, neînsoțită de o dovadă din care să rezulte veniturile pe care le realizează societatea, cheltuielile pe care le are în raport de obiectul societății, activitatea concretă pe care o desfășoară, pentru a se putea aprecia că executarea sentinței civile nr. 582/06.04.2008 a Tribunalului Sălaj presupune sau nu cheltuieli împovărătoare pentru societate, nu justifică oprirea temporară a executării silite.

În fine, nici motivul vizând faptul că procedura întoarcerii executării în ipoteza admiterii recursului ar fi anevoioasă nu este fondat, întrucât din nou recurenta se raportează la numărul mare de titluri executorii în baza cărora are calitatea de debitor, or, acest aspect este irelevant în speță. În ipoteza admiterii recursului, în această cauză s-ar impune o singură procedură de întoarcere a executării, cea efectuată în baza sentinței civile nr. 582/06.04.2008 a Tribunalului Sălaj, care practic nu ar presupune nicio dificultate insurmontabilă.

Constatând că în cauză nu s-au depus dovezi din care să rezulte necesitatea suspendării executării sentinței civile nr. 582/06.04.2008 a Tribunalului Sălaj, în baza art. 300 alin. 2 Cod proc. civ. raportat la art. 403 alin. 3 și 4 Cod proc.civ. curtea va respinge ca nefondată cererea de suspendare a executării sentinței civile nr. 582/06.04.2008 a Tribunalului Sălaj, pronunțată în dosar nr- formulată de recurenta - SA.

Ca urmare respingerii cererii, curtea va dispune restituirea cauțiunii în sumă de 10.877,82 lei achitată în baza recipisei nr. 1760/15.07.2009 emisă da Bank către recurenta - SA.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

DISPUNE:

Respinge ca nefondată cererea de suspendare a executării sentinței civile nr. 582/06.04.2008 a Tribunalului Sălaj, pronunțată în dosar nr- formulată de recurenta - SA cu sediul în B, Calea nr. 239, sector 1, CUI - în contradictoriu cu intimatul, domiciliat în Șimleu S,-,. 19,. 4, jud.

Dispune restituirea cauțiunii în sumă de 10.877,82 lei achitată în baza recipisei nr. 1760/15.07.2009 emisă da Bank către recurenta - SA.

Definitivă.

Cu recurs în 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică din 22.07.2009.

PREȘEDINTE JUDECĂTORI: Marta Carmen Vitos, Tania Antoaneta Nistor

- - - - - - -

GREFIER

TARȚA

Red. dact.

4 ex/22.07.2009

Președinte:Marta Carmen Vitos
Judecători:Marta Carmen Vitos, Tania Antoaneta Nistor

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Drepturi banesti castigate in instanta. Speta. Încheierea 4/2009. Curtea de Apel Cluj