Drepturi banesti castigate in instanta. Speta. Decizia 4123/2009. Curtea de Apel Craiova
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA A II-A CIVILĂ ȘI PT. CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIE Nr. 4123
Ședința publică de la 19 Iunie 2009
Complet constituit din:
Președinte: - -
JUDECĂTOR 1: Mihaela Mitrancă
JUDECĂTOR 2: Sorina Petria Mitran
Grefier:
Pe rol, pronunțarea în recursurile declarate de pârâții Penitenciarul Craiova, Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și Ministerul Economiei și Finanțelor prin Direcția Generală a Finanțelor Publice D împotriva sentinței civile nr. 1872/27.03.2008, pronunțată de Tribunalul Dolj în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul-reclamant, precum și cu intimații-pârâți Direcția Națională Anticorupție - Serviciul Teritorial Craiova, Parchetul de pe lângă Curtea de APEL CRAIOVA, Administrația Națională a Penitenciarelor și Ministerul Justiției și Libertăților, având ca obiect drepturi bănești.
La apelul nominal făcut în ședință publică lipsesc părțile.
dezbaterilor și concluziile părților au fost consemnate în încheierea de ședință de la 12.06.2009, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea în cauză la 19.06.2009, încheiere ce face parte integrantă din prezenta decizie.
CURTEA:
Asupra recursurilor civile de față:
Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Dolj, Secția Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale la data de 26.09.2007 reclamantul a chemat in judecată pârâții Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Parchetul de pe lângă Curtea de APEL CRAIOVA, Direcția Națională Anticorupție, Serviciul Teritorial Craiova, Ministerul Justiției, Administrația Națională a Penitenciarelor și Penitenciarul Craiova solicitând instanței ca prin hotărârea ce se va pronunța, să dispună obligarea acestora la achitarea sporului de vechime in muncă începând cu data de 01.01.2001 până la data rămânerii definitive a hotărârii actualizate sumele respective cu indicele de inflație ca urmare a devalorizării monedei naționale, începând cu data nașterii dreptului și până la data plății efective.
In motivarea cererii a arătat că în perioada 01.01.2001 - 01.10.2004 a îndeplinit funcția de procuror la Parchetul de pe lângă Curtea de APEL CRAIOVA, iar din data de 01.10.2004 până la data de 01.08.2005 a îndeplinit funcția de procuror la Direcția Națională Anticorupție, iar începând cu data de 01.08.2005 până în prezent, îndeplinește funcția de director al Penitenciarului Craiova.
Reclamantul a menționat că solicită drepturile care i se cuvin pentru perioada 01.08.2005 - 12.03.2007.
Tribunalul Dolj, prin sentința nr. 1872 din 27 martie 2008 respins excepția necompetenței materiale invocate de pârâții Ministerul Public Parchetul de pe Lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.
A admis excepția lipsei calității procesuale pasive invocate de Ministerul Justiției.
A respins lipsa calității procesuale pasive invocate de pârâtul Ministerul Public Parchetul de pe Lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și excepția prescripției parțiale a dreptului material la acțiune pe perioada 01.01.2001 - 25.09.2004.
A respins cererea față de Pârâții Parchetul de pe Lângă Curtea de APEL CRAIOVA, Direcția Națională de Anticorupție - Serviciul Teritorial Craiova.
A admis cererea de chemare în garanție formulată de pârâții Ministerul Justiției, Administrația Națională a Penitenciarelor și Ministerul Public - Parchetul de pe Lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, împotriva chematului în garanție Ministerul Economiei și Finanțelor Publice.
A admis cererea formulată de reclamantul împotriva pârâtelor: Ministerul Public - Parchetul de pe Lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, și Agenția Națională a Penitenciarelor - Penitenciarul Craiova și obligat pe pârâți să plătească reclamantului diferență drepturi salariale reprezentând sporul de vechime pe perioada 01.01.2001 - 12.03.2007, în sumă de 70 511 RON actualizat cu coeficientul de devalorizare a leului pe perioada respectivă, în sumă totală de 95 502 RON.
A fost obligat chematul în garanție Ministerul Economiei și Finanțelor Publice să procedeze la virarea către pârâtul Ministerul Public - Parchetul de pe Lângă Înalta Curte de Casație și Justiție care la rândul său să vireze suma de 95 502 RON, la Agenția Națională a Penitenciarelor - Penitenciarul Craiova.
Pentru a se pronunța astfel, instanța a reținut că reclamantul a îndeplinit funcția de procuror la Parchetul de pe lângă Curtea de APEL CRAIOVA în perioada 01.01.2001 - 01.10.2004, iar din data de 01.10.2004 până la data de 01.08.2005 a îndeplinit funcția de procuror la Direcția Națională Anticorupție, iar începând cu data de 01.08.2005 până în prezent îndeplinește funcția de director al Penitenciarului Craiova și solicită drepturile ce i se cuvin pentru perioada 01.08.2005 - 12.03.2007.
Instanta respins exceptia prescriptiei dreptului la actiune pe perioada invocată de pârâtul Ministerul Justitiei pentru următoarele considerente:
Conform art. 27 alin 2 din OG 137/2000 privind combaterea discriminării, care constituie lege specială si pe care reclamantul isi intemeiază actiunea, termenul pentru introducerea cererii este de trei ani și curge de la săvârșirea faptei sau de la data la care persoana interesată putea să ia cunoștință de săvârșirea ei.
Cum reclamantul a luat cunoștință de săvârșirea faptei discriminatorii doar la data pronunțării hotărârii 170/06.07.2006 a CNCD, aceasta reprezintă data de la care se calculează termenul de prescripție prevăzut la art. 3 din Decretul nr. 167/1958, astfel că nu a operat prescripția extinctivă.
In condițiile in care acțiunea a fost introdusă in termenul de prescripție repararea prejudiciului trebuie să fie integrală, așa cum prevedea OG nr. 137/2000 in forma sa inițială "despăgubiri proporționale cu prejudiciul suferit".
In forma actuală OG nr. 137/2000 art. 27 prevede că "Persoana care se consideră discriminată poate formula, în fața instanței de judecată, o cerere pentru acordarea de despăgubiri și restabilirea situației anterioare discriminării sau anularea situației create prin discriminare, potrivit dreptului comun."
Această modificare nu modifică datele problemei, in sensul că despăgubirile trebuie acordate integral, iar nu parțial, limitat doar pe ultimii 3 ani.
Dacă acțiunile inițiale formulate de magistrati in anul 2006 cu privire la sporul de vechime pe perioada 01.09.2003-2006 au fost introduse in termen si s-a stabilit acest fapt in mod irevocabil, instanța consideră că sunt introduse in termenul de prescripție si acțiunile prin care se solicită despăgubiri pentru sporul de vechime pentru intreaga perioada in care magistratii au fost discriminati.
Pe fondul cauzei, instanțaa constatat următoarele:
Sporul de vechime în muncă a fost acordat prin Legea nr. 50/1996, iar prin OG 83/2000, acest spor nu a fost prevăzut, dar nici nu a fost abrogat art.33 din 50/1996, republicată care reglementează acest drept atât pentru magistrați cât și pentru personalul auxiliar, dovadă în acest sens fiind faptul că personalul auxiliar continuă să primească sporul de vechime în baza aceluiași text de lege.
Este de reținut faptul că legiuitorul a menținut aproape toate celelalte drepturi (spor de fidelitate, salariu de merit, etc.) pentru personalul auxiliar, prin reglementarea lor în noua lege cu nr.83/2000; exceptând în schimb categoria magistraților în mod expres de la aceste drepturi.
Cum textul de la art.33 continuă să producă efecte juridice pentru personalul auxiliar în mod normal și firesc este ca acesta să producă efecte și față de magistrați.
Deși art.9 alin.4 din OG nr.83/2000, prevede că orice alte dispoziții contrare prezentei ordonanțe se abrogă, se apreciază că art.33 din Lg.80/1996 nu este un text contrar OG 83/2000, ci unul complementar, deoarece pentru personalul auxiliar acesta este în ființă.
În susținerea ideii că dispozițiile art.33 din Lg.50/1996 trebuie să aibă eficacitate și în cazul magistraților, nu numai pentru personalul auxiliar de specialitate, instanța reține dispozițiile art.38 alin.2 din Constituția României potrivit căruia salariații au dreptul la protecția socială a muncii, chiar dacă legiuitorul a optat pentru instituția restrângerii dreptului, pentru că restrângerea unui drept este admisibilă numai prin lege și nu pe calea unei ordonanțe și art.16 din Constituția României care arată că cetățenii sunt egali în fața legii și autorităților publice fără privilegii și fără discriminări.
Art. 20 din Constituția României prevede că dispozițiile constituționale privind drepturile și libertățile cetățenilor vor fi interpretate și aplicate în concordanță cu Declarația Universală a Drepturilor Omului, cu pactele și celelalte tratate la care România este parte.
Art. 14 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, ratificată de România prin Legea nr.30/1994 prevede că exercitarea drepturilor și libertăților recunoscute de prezenta Convenție trebuie să fie asigurate fără nici o deosebire, bazată în special pe sex, rasă, culoare, limbă, religie, opinii politice sau orice alte opinii, origine națională sau socială, apartenență la o minoritate națională, avere sauorice altă situație.
Art. 1 din protocolul nr.12 la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale adoptat la la 4.11.2000 și ratificat de România prin Legea nr.103/2006 prevede că dreptul de a se bucura de oricare din drepturile prevăzute de lege trebuie asigurat fără nici o discriminare și că nimeni nu poate face obiectul unei discriminări bazate pe orice situație din partea unei autorități publice.
Art. 7 din Declarația Universală a Drepturilor Omului semnată de România la 14.12.1955 consacră egalitatea în fața legii a cetățenilor, dreptul fără deosebire la o protecție egală a legii și dreptul la o protecție egală împotriva oricărei discriminări.
Art. 23 din Declarația Universală a Drepturilor Omului pct.2, consacră dreptul, fără nici o discriminare, la salarii egale pentru muncă egală, iar Pactul Internațional cu privire la Drepturile Economice, Sociale și Culturale ratificat de România prin Decretul nr.212/1974 prevede asigurarea pentru orice persoană a unei remunerații egale pentru o muncă de valoare egală, fără nici o distincție.
În ce privește legislația internă, art.5 din Codul Muncii interzice orice discriminare directă sau indirectă față de un salariat în cadrul relațiilor de muncă.
Art. 2 alin. 1 din OG nr.137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare prevede că "prin discriminare se înțelege orice deosebire, excludere, restricție sau preferință pe bază de rasă, naționalitate, etnie, limbă, religie, categorie socială, convingeri, sex, orientare sexuală, vârstă, dizabilitate, boală cronică necontagioasă, infectare ori apartenență la o categorie defavorizatoare precum și orice alt criteriu care are ca scop sau efect restrângerea ori înlăturarea recunoașterii folosinței sau exercitării în condiții de egalitate a drepturilor omului și libertăților fundamentale ori a drepturilor recunoscute de lege în domeniul public, economic, social, sau în orice alte domenii ale vieții publice.
Art. 2 alin. 2 din același act normativ stabilește că "sunt discriminatoriiprevederile, criteriile, sau practicile aparent neutre care dezavantajează anumite persoane pe baza criteriilor prevăzute de alin.1 față de alte persoane, în afara cazului în care aceste prevederi, criterii sau practici sunt justificate obiectiv de un scop legitim iar metodele de atingere a acelui scop sunt adecvate și necesare."
Prin neacordarea sporului de vechime magistraților, categorie profesională distinctă, în condițiile în care acest drept se păstrează pentru personalul auxiliar de specialitate, iar pentru acesta s-au păstrat toate drepturile prevăzute de Legea nr.50/1996 creează un tratament diferențiat, discriminatoriu pentru această categorie profesională din care fac parte și reclamanții.
Măsura de a nu se mai acorda sporul de vechime magistraților nu poate fi apreciată că ar fi justificată de un scop legitim, atât timp cât prin aceasta nu se realizează o îmbunătățire a salarizării, iar categoria acestora este plasată într-o situație discriminatorie față de alte categorii profesionale între care și funcționarii publici, pentru care Legea nr.188/1999 prevede sporul de vechime.
Magistrații sunt într-o situație discriminatorie în raport cu senatorii și deputații, Legea nr. 53/1991 privind indemnizațiile și celelalte drepturi ale senatorilor și deputaților precum și salarizarea personalului din aparatul Parlamentului României, prin art.12 prevăzând dreptul la sporul de vechime în muncă de până la 25 %, deși și magistrații reprezintă tot o autoritate publică.
Aceste aspecte atrag incidența dispozițiilor art. 27 alin. 1 din OG137/2000 potrivit cărora persoana discriminată are dreptul la despăgubiri proporționale cu prejudiciul suferit, valoarea acestuia fiind echivalentă cu valoarea sporului de vechime cuvenit ei, în procent de 15% din indemnizația de încadrare lunară, corespunzător vechimii ei în muncă.
Efectele OG 83/2000, care a înlăturat dreptul la spor de vechime al magistraților acordat de Lg.nr.50/1996, trebuie examinate și din perspectiva normelor Legii nr.24/2000 privind tehnica legislativă potrivit cărora dispoziții ale unei legi organice nu pot fi abrogate prin normă legală ordinară, ordonanța guvernului neputând astfel afecta existența sau exercitarea acestui drept.
În același timp faptul că, OUG 177/2000 și OUG 27/2006 nu prevăd expres sporul de vechime ci numai o majorare a indemnizației corespunzătoare vechimii în funcția de judecător sau procuror, nu înlătură dreptul ei la despăgubiri, cele două sporuri fiind distincte, sporul de vechime fiind prevăzut de art.155 din Codul Muncii și de dispozițiile arătate anterior, aplicabile personalului auxiliar de specialitate din justiție, funcționarilor publici și parlamentarilor.
De altfel, Înalta Curte de Casație și Justiție, prin Decizia nr. XXXVI din 07.05.2007, a admis recursul în interesul legii, stabilind că judecătorii, procurorii și ceilalți magistrați, beneficiau de sporul pentru vechime în muncă, în cuantumul prevăzut de lege". Potrivit art. 329 alin. 3 cod procedură civilă dezlegarea dată problemelor de drept judecate, în interesul legii, este obligatorie pentru instanțe.
Pârâții au calitatea de ordonatori de credite, toate cheltuielile de personal, cu bugetul aferent, fiind în sarcina acestora.
În consecință, pârâții au fost obligați la plata către reclamant a drepturilor bănesti constând in sporul de vechime de care a fost lipsit în perioada 01.01.2001 - 12.03.2007, actualizat la zi în funcție de indicele de inflație, deoarece numai astfel se realizează o reparare integrală a prejudiciului cauzat acestora, prejudiciul fiind real și efectiv și are în vedere și devalorizarea sumei în timp datorită procesului de inflație.
Deoarece reclamantul nu a putut beneficia de sumele respective la timpul cuvenit, ci abia după un interval mare de timp în care moneda națională a suferit o devalorizare în cadrul procesului de inflație, instanța reține că aceasta a suferit un prejudiciu care nu se acoperă prin simpla acordare a sporului de vechime în baza prezentei hotărâri.
Potrivit art.1084 din Codul Civil reclamantul are dreptul la repararea integrală a prejudiciului prin reactualizarea sumelor reprezentând sporul de vechime cu coeficientul de inflație defalcat pe fiecare lună în parte de la data nașterii dreptului până la data calculării sumelor de către expert, respectiv 24.01.2008
Conform art. 161 alin.4 CM, întârzierea nejustificată a plății salariului poate determina obligarea angajatorului la plata de daune-interese pentru repararea prejudiciului produs salariatului, daune interese care nu pot cuprinde decât dobânda legală, potrivit art. 1088 cod civil conform căruia la obligațiile care au ca obiect o sumă de bani, daunele-interese nu pot cuprinde decât dobânda legală.
Împotriva sentinței au declarat recurs Penitenciarul Craiova, DGFP pentru Ministerul Economiei și Finanțelor și Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, criticând-o ca nelegală și netemeinică.
In motivele de recurs, pârâtul Penitenciarul Craiova susține că, în mod greșit a fost admisă excepția lipsei calității procesuale invocată de Ministerul Justiției, deoarece în calitate de ordonator principal de credite repartizează alocațiile bugetare și este obligat să procedeze la elaborarea proiectului de rectificare a bugetului anual în care să includă sumele necesare plății drepturilor bănești solicitate.
Că, în mod greșit s-a dispus plata sumelor actualizate la data plății efective, deoarece nu îi este imputabilă executarea cu întârziere a acestei obligații, neacordarea dreptului rezultând din aplicarea în mod strict a prevederilor legale în vigoarea care nu prevedeau acordarea sporului de vechime pentru judecători și procurori.
Pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor a susținut că, în mod greșit a fost respinsă excepția prescripției la acțiune pentru perioada 2001 - 2004, deoarece acest termen de trei ani prevăzut de art. 283 lit. c din Codul Muncii, a fost depășit.
A solicitat respingerea cererii de chemare în garanție, arătând că, nu există raporturi de muncă între reclamanți și Ministerul Finanțelor Publice care este ordonator principal de credite, pentru unitățile aflate în subordinea sa, dar nu și pentru instanțele de judecată, Ministerul Justiției, Ministerul Public sau alți ordonatori principali de credite.
Prin recursul formulat pârâtul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a criticat pentru nelegalitate și netemeinicie sentința, arătând că în mod greșit a fost respinsă excepția dreptului material la acțiune pentru perioada 01.01.2001 - septembrie 2004, avându-se în vedere data înregistrării la tribunal a acțiunii, octombrie 2007.
Cu privire la fondul litigiului pârâtul a susținut că, în mod greșit s-a dispus prin hotărârea instanței de fond actualizarea sumelor cu indicele de inflație, întrucât Ministerul Public este instituție bugetară, fondurile salariale sunt stabilite de legiuitor prin legea bugetului de stat,iar obligarea la sumele stabilite de instanță reactualizate putându-se face numai prin intervenția legiuitorului.
Recursurile sunt fondate.
Verificând criticile formulate în recurs de pârâtul Penitenciarul Craiova instanța constată că sunt întemeiate pentru următoarele considerente;
Potrivit art. 4 din HG nr. 83/2005 privind organizarea și funcționarea Ministerului Justiției, acesta fundamentează și elaborează proiectul bugetului de stat pentru activitatea proprie, a instituțiilor aflate sub autoritatea sa, în calitate de ordonator principal de credite.
În calitatea de ordonator principal de credite Ministerul Justiției repartizează alocațiile bugetare ordonatorilor secundari de credite și controlează modul de folosire a acestora.
Administrația Națională a Penitenciarelor, în calitatea de ordonator secundar de credite, elaborează și fundamentează proiectul de buget în funcție de solicitările penitenciarelor din subordine, care sunt ordonatori terțiari de credite, potrivit dispozițiilor HG nr. 1849/2004.
Cum repartizarea creditelor bugetare, aprobate de Ministerul Economiei și Finanțelor, pentru Administrația Națională a Penitenciarelor, se face de către Ministerul Justiției, în calitate de ordonator principal de credite, către instituțiile din subordinea sa, în mod greșit instanța de fond a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Ministerul Justiției.
Ministerul Justiției, în calitatea de ordonator principal de credite, are obligația, potrivit dispozițiilor OG nr. 22/2002 de a face propuneri pentru introducerea în buget a sumelor acordate prin titluri executorii, pentru a fi achitate.
Criticile pârâtului Penitenciarul Craiova cu privire la actualizarea sumelor, ce le datorează, în raport de indicele de inflație la data plății, sunt nefondate, deoarece în temeiul art. 1084 Cod civil reclamantul are dreptul la repararea integrală a prejudiciului prin reactualizarea sumelor reprezentând sporul de vechime cu coeficientul de inflație defalcat pe fiecare lună în parte de la nașterea dreptului până la dat plății efective.
Prin neacordarea sumelor ce reprezintă sporul de vechime cuvenit, pe o perioadă mare de timp, în care moneda națională a suferit o devalorizare, reclamantul a suferit un prejudiciu care poate fi acoperit, în totalitate, numai prin reactualizarea sumelor, în raport de indicele de inflație.
Recursul formulat de pârâtul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție urmează a fi admis pentru următoarele considerente.
Potrivit dispozițiilor art. 283 lit. c din Codul Muncii, cererile în vederea soluționării unui conflict de muncă pot fi formulate în termen de trei ani de la data nașterii dreptului la acțiune, în situația în care obiectul conflictului individual de muncă constă în plata unor drepturi salariale neacordate sau a unor despăgubiri către salariat.
Dispozițiile legale sus menționate sunt aplicabile în speță deoarece, potrivit art. 295, alin. 2 Codul Muncii " prevederile prezentului cod se aplică cu titlu de drept comun și acelor drepturi juridice de muncă neîntemeiate pe un contract individual de muncă, în măsura în care reglementările speciale nu sunt complete și aplicarea lor nu este incompatibilă cu specificul raporturilor de muncă respective".
Conform dispozițiilor art. 166 din același act normativ, dreptul la acțiune cu privire la drepturile salariale, precum și cu privire la daunele rezultate din neexecutarea în totalitate sau în parte a obligațiilor privind plata salariilor se prescrie în termen de trei ani, de la data la care drepturile respective erau datorate.
Momentul în care se naște dreptul la acțiune, coincide cu data la care este încălcat dreptul subiectiv.
Încălcarea dreptului subiectiv, prin neplata drepturilor salariale solicitate de reclamant, s-a realizat odată cu nerespectarea obligației legale de plată a sporului de vechime, deci lunar la data datorată.
În temeiul dispozițiilor legale sus menționate, pentru a beneficia de sporul de vechime, pentru perioada 01.01.2000 - 25.09.2004, reclamantul trebuia să se adreseze instanței, cu acțiune, în termen de trei ani de la data nerespectării obligației legale de plată a acestui drept salarial de către pârâți.
Față de cele prezentate, se constată că au trecut mai mult de trei ani față de fiecare dată la care obligația salarială era scadentă și datorată către reclamant, în raport cu data înregistrării cererii de chemare în judecată, 26.09.2007, instanța urmând a respinge acțiunea pentru perioada 01.01.2000 - 25.09.2004, ca prescrisă.
În mod corect, prin sentința pronunțată la fond, pârâții au fost obligați, la plata către reclamant, a drepturilor solicitate, reactualizate în raport de indicele de inflație, calculate la data plății, deoarece această măsură se impune pentru acoperirea integrală a prejudiciului suferit prin devalorizarea monedei naționale, în această perioadă. așa încât instanța apreciază ca fiind neîntemeiată critica formulată de pârât sub acest aspect.
Recursul formulat de pârâtul Ministerul Finanțelor Publice urmează a fi admis pentru următoarele considerente.
Conform art. 60 alin.1 Cod procedură civilă, partea poate să cheme în garanție o altă persoană împotriva căreia ar putea să se îndrepte, în cazul când ar putea cădea în pretenții, cu cerere în garanție sau în despăgubiri.
Astfel, pentru a putea fi întemeiată o cerere de chemare în garanție trebuie să existe în sarcina garantului o obligație de garanție legală sau convențională.
Această condiție nu este îndeplinită în cauza de față deoarece chematul în garanție Ministerul Economiei și Finanțelor nu datorează garanție pârâtului Ministerul Justiției, și Ministerului Public, deoarece toți acești pârâți sunt ordonatori principali de credite.
Art. 2 din OG nr. 22/2002 privind executarea obligațiilor de plată ale instituțiilor publice, stabilite prin titluri executorii, instituie o obligație în sarcina ordonatorilor principali de credite în sensul că au obligația să dispună toate măsurile ce se impun, inclusiv virări de credite bugetare, în condițiile legii, pentru asigurarea în bugetele proprii și ale instituțiilor din subordine a creditelor bugetare necesare pentru efectuarea plății sumelor stabilite prin titluri executorii.
În speță calitatea de ordonatori principali de credite o au pârâții Ministerul Justiției și Ministerul Public, iar chematul în garanție Ministerul Economiei și Finanțelor are atribuții în elaborarea bugetului de stat și în rectificarea acestuia dar pe baza propunerilor ordonatorilor principali de credite, în conformitate cui art. 34 din Legea nr. 500/2002 care prevede că ordonatorii principali de credite au obligația ca până la data de 15 iulie a fiecărui an să depună la Ministerul Finanțelor și Economiei propunerile pentru proiectul de buget și anexele la acesta, pentru anul bugetar următor, cu încadrarea în limitele de cheltuieli, și estimările pentru următorii trei ani, comunicat potrivit art. 33, însoțite de documentații și fundamentări detaliate.
Într-adevăr, art. 19 alin.1, lit. a din Legea nr. 500/2002 prevede că, în domeniul finanțelor publice, Ministerul Economiei și Finanțelor coordonează acțiunile care sunt în responsabilitatea Guvernului cu privire la sistemul bugetar respectiv pregătirea proiectelor legilor bugetare anuale, ale legilor de rectificare, precum și ale legilor privind aprobarea contului general anual de execuție, dar în lipsa unei propuneri de introducere în buget din partea ordonatorului principal de credite, nu se poate prezuma culpa viitoare a Ministerului Economiei și Finanțelor cu privire la virarea acestor sume.
Față de aceste aspecte Curtea va admite recursul și va modifica în parte sentința în sensul că va respinge cererea de chemare în garanție a Ministerului Finanțelor și Economiei.
În considerarea celor prezentate Curtea urmează să admită recursurile formulate de pârâții Penitenciarul Craiova, Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și a chematului în garanție Ministerul Finanțelor și Economiei.
Modifice sentința pronunțată de tribunal în sensul că admite în parte acțiunea și obligă pârâtul Ministerul Public Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și Direcția Națională Anticorupție la plata către reclamant a sporului de vechime, pentru perioada 26.09.2004 - 05. 12.2005, cât acesta a funcționat ca procuror, în sumă de 9.088 lei, sumă ce a fost stabilită și actualizată la data de 01.12.2007 prin raportul de expertiză, efectuată în cauză, și care urmează a fi actualizată la data plății.
Obligă pârâții Ministerul Justiției, Administrația Națională a Penitenciarelor și Penitenciarul Craiova la plata către reclamant a sporului de vechime pentru perioada 06.12.2005 - 12.03 2007 cât acesta a funcționat ca director la Penitenciarul Craiova, în sumă de 38.141 lei,stabilită prin raportul de expertiză efectuat în cauză la instanța de fond, sumă reactualizată la data de 01.12.2007 și care urmează să fie reactualizată la data plății.
Respinge acțiunea formulată de reclamant prin care solicită obligarea pârâților la plata sporului de vechime pentru perioada 01.01.2000 - 25.09.2004, ca prescrisă.
Respinge cererea de chemare în garanție a Ministerului Economiei și Finanțelor.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursurile declarate de pârâții Penitenciarul Craiova, Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și Ministerul Economiei și Finanțelor prin Direcția Generală a Finanțelor Publice D împotriva sentinței civile nr. 1872/27.03.2008, pronunțată de Tribunalul Dolj în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul-reclamant, precum și cu intimații-pârâți Direcția Națională Anticorupție - Serviciul Teritorial Craiova, Parchetul de pe lângă Curtea de APEL CRAIOVA, Administrația Națională a Penitenciarelor și Ministerul Justiției și Libertăților, având ca obiect drepturi bănești.
Modifică sentința, în sensul că admite în parte acțiunea.
Obligă Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Parchetul de pe lângă Curtea de APEL CRAIOVA și Direcția Națională Anticorupție la plata către reclamantul a sporului de vechime, pentru perioada 26.09.2004-05.12.2005, în sumă de 9.088 lei, sumă ce a fost actualizată la data de 01.12.2007, urmând a fi actualizată la data plății către reclamant.
Obligă Ministerul Justiției, Administrația Națională a Penitenciarelor, Penitenciarul Craiova la plata către același reclamant a sporului de vechime, pentru perioada 06.12.2005-12.03.2007, în sumă de 38.141 lei, sumă actualizată la 01.12.2007 și urmează să fie reactualizată la data plății.
Respinge acțiunea cu privire la perioada 01.01.2001-25.09.2004 ca prescrisă.
Respinge cererea de chemare în garanție a Ministerului Economiei și Finanțelor.
Decizie irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 19 Iunie 2009.
PREȘEDINTE: Mihaela Mitrancă - - | JUDECĂTOR 2: Sorina Petria Mitran - - - | JUDECĂTOR 3: Marin - |
Grefier, |
.
Red. Jud.
3 ex/
fond:
Președinte:Mihaela MitrancăJudecători:Mihaela Mitrancă, Sorina Petria Mitran, Marin
