Drepturi banesti castigate in instanta. Speta. Decizia 4211/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
Dosar nr-
Format vechi nr.1858/2009
O MNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VII A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA CIVILĂ NR.4211/
Ședința publică de la 10 iunie 2009
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Uță Lucia
JUDECĂTOR 2: Rotaru Florentina Gabriela
JUDECĂTOR 3: Cristescu
GREFIER -
*****************
Pe rol fiind soluționarea cererii de recurs formulată de recurenții-reclamanți, șiîmpotriva sentinței civile nr.1661 din data de 12.11.2008 pronunțată de Tribunalul Călărași - Secția Civilă în dosarul nr- (2255/C/2008), în contradictoriu cu intimata-pârâtă Direcția de Muncă și Solidaritate Socială și Familie Călărași, având ca obiect:"drepturi bănești".
La apelul nominal făcut în ședința publică nu au răspuns: recurenții-reclamanți, șiși intimata-pârâtă Direcția de Muncă și Solidaritate Socială și Familie Călărași.
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează Curții că s-a depus la dosar prin intermediul serviciului "registratură" al acestei secții la data de 09.06.2009, întâmpinare din partea intimatei-pârâte Direcția de Muncă și Solidaritate Socială și Familie Călărași.
Curtea, având în vedere împrejurarea că intimata-pârâtă prin întâmpinarea formulată a solicitat judecarea pricinii în lipsă, conform art.242 pct.2 pr.civ. și constatând cauza în stare de judecată, o reține spre soluționare.
CURTEA,
Prin sentința civilă nr.1661 din 12.11.2009, Tribunalul Călărași -Secția Civilă a respins acțiunea formulată de reclamanți, și împotriva pârâtei Direcția de Muncă și Solidaritate Socială și Familia
Pentru a pronunța această hotărâre prima instanță a reținut că din analiza normei juridice invocate - art.1 alin 1 din Legea nr.142/1998 rezultă caracterul opțional al drepturilor, opțiune lăsată la latitudinea angajatorului, având un caracter de recomandare.
Legiuitorul a folosit sintagma "pot" care nu dă textului un caracter imperativ și o sarcină corelativă angajatorului.
De altfel în art.1 alin.2 al actului normativ legiuitorul prevede că tichetele de masă se acordă "în limita" prevederilor bugetului de stat sau după caz a bugetelor locale.
Tribunalul a apreciat că nicio dispoziție a legii nu obligă ordonatorii de credite să aloce fonduri speciale pentru aceste tichete și nici contractul colectiv de muncă unic la nivel național pe anii 2007 - 2010, în cuprinsul art.42 alin.2 lit.b nu stabilește obligația acordării tichetelor de masă, ci arată că aceste beneficii suplimentare se acordă conform prevederilor legale și înțelegerii părților. Ori în lipsa acestei înțelegeri nu există o obligație a angajatorului de a acorda aceste tichete.
Instanța a constat că nu există nicio situație de discriminare în speță neexistând echivalență cu alte categorii socio - profesionale așa cum se invocă.
Mai mult salariații diferitelor categorii bugetare au forme specifice de stimulare a angajaților și protecție socială (cu sporuri specifice), ceea ce nu creează o similitudine și implicit acordarea către toți a unor sporuri sau stimulente care nu sunt prevăzute de legea aplicabilă contractului său de muncă.
Împotriva hotărârii au declarat recurs reclamanții, în baza art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă cu motivarea că instanța de fond face o greșită interpretare și aplicare a legii.
Astfel, au susținut recurenții, instanța de fond constată caracterul opțional al drepturilor, fapt ce încalcă principiul interpretării legii în sensul producerii efectelor ei și nu în sensul neaplicarii ei. În acest sens, recurenții au arătat că legea cuprinde sintagme de genul "pot" și "în limita" care, în aparență limitează producerea efectelor, dar nu în așa fel încât să restrângă însuși accesul la drepturi întrucât s-ar afla în fața unei obligații pur potestative.
Recurenții au susținut că au calitatea de salariați în cadrul Direcției de Muncă, Solidaritate Socială și Familie Călărași, care reprezintă o instituție bugetară ce face parte din sectorul bugetar datorită alocării veniturilor de către stat prin organele abilitate și sunt îndreptățiți a beneficia de alocația individuală de hrană sub forma tichetelor de masă.
Hotărârea instanței de fond este nelegală sub aspectul interpretării și aplicării dispozițiilor legale privind discriminarea, respectiv art.1 alin(2) din nr.OG 137/2000 și art. 14 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, întrucât acordarea tichetelor de masă în funcție de alocarea sau nu a unor sume de bani la buget în acest scop, este disproporționată și constituie o restrângere a dreptului la protecție socială al funcționarilor, întrucât angajatorul, fie niciodată nu va aloca sumele respective în favoarea salariaților, fie va aloca după preferințe, sume, numai anumitor domenii din sectorul bugetar, creându-se astfel o situație discriminatorie între salariații din diferite domenii ale sectorului bugetar, ceea ce este inadmisibil.
Recurenții au invocat practică judiciară, prin care salariați, aflați în situații asemănătoare au câștigat aceste drepturi susținând că există discriminare potrivit art. 1 din nr.OG 137/2000 privind combaterea discriminării, în măsura în care se aplică un regim juridic diferențiat unor categorii de persoane aflate în situații comparabile și nu există o justificare obiectivă și rezonabilă pentru ca numai salariații și funcționarii din cadrul unei Direcții de Muncă dintr-un anumit județ să beneficieze de tichete, iar salariații și funcționarii din cadrul altor Direcții de Muncă județene să nu beneficieze.
Analizând sentința recurată prin prisma criticilor formulate, Curtea reține următoarele:
Reclamanții au solicitat acordarea tichetelor de masă în calitate de personal contractual al unei instituții publice.
Așa cum în mod corect a susținut instanța de fond, Legea nr.142/1998 stabilește doar posibilitatea acordării tichetelor de masă, fără a institui în sarcina angajatorului obligația de acordare a acestor tichete. O astfel de interpretare, cu aplicare la o altă categorie de bugetari, dar incidentă în cauză pentru identitate de rațiune este cuprinsă și în motivarea recursului în interesul legii soluționat prin Decizia nr. 14 din 18.02.2008 a ÎCCJ în care s-a constatat că aceste beneficii nu reprezintă un drept, ci o vocație, ce se poate realiza doar in condițiile in care angajatorul are prevăzute in buget sume cu aceasta destinație si acordarea acestora a fost negociata prin contractele colective de muncă.
Așadar, nefiind vorba despre un drept de natură salarială, ci despre un beneficiu, a cărui acordare este condiționată, prin lege, de existența posibilităților financiare, de încadrarea în limitele bugetelor de venituri și cheltuieli aprobate, nu poate fi reținută existența unei discriminări, prin neacordarea tichetelor de masă solicitate, în raport cu alți salariați care beneficiază de acestea.
Pentru reclamanții, personal contractual, această vocație se realizează doar în condițiile prevederii în buget a sumelor cu această destinație în urma negocierii prin contractul colectiv de muncă.
Mai mult decât atât, relevante în aprecierea actualei situații de fapt sunt legile bugetare adoptate în perioada în litigiu, prin care, pentru instituțiile publice bugetare cu excepția instituțiilor finanțate integral din venituri proprii, s-a interzis acordarea tichetelor de masă.
Întrucât Legea nr.142/1998 stabilește că acordarea beneficiului tichetelor de masă nu este obligatorie pentru angajatori, depinzând de capacitatea angajatorului de a suporta aceste costuri iar în speță reclamanții nu au dovedit, prin probele administrate, că sunt îndeplinite condițiile menționate, în sensul că s-au purtat negocieri și s-au cuprins în contractele colective de muncă aceste obligații cu indicarea surselor de finanțare sau că instituția are venituri proprii ce pot fi alocate unei astfel de destinații, Curtea apreciază că acordarea tichetelor de masă este lipsită de temei legal. Faptul că legea stabilește anumite criterii și condiții de aplicare pe care beneficiarul trebuie să le îndeplinească, nu înseamnă că legea este interpretată în sensul neaplicării ei, așa cum au susținut recurenții.
Curtea nu va reține nici susținerile recurenților reclamanți privind existența unei discriminări în rândul personalului bugetar, întrucât, încălcarea principiului egalității și nediscriminării ar fi putut fi invocată doar în cazul în care s-ar fi aplicat un tratament juridic diferențiat unor cazuri egale, fără a exista o motivare obiectivă și rezonabilă sau dacă ar fi existat o disproporție între scopul urmărit prin tratamentul inegal și mijloacele folosite. Nu orice diferență de tratament semnifică discriminare, ci pentru a putea fi reținut un tratament nediferențiat injust este necesar să se stabilească că persoane aflate în situații analoage sau comparabile, beneficiază de un tratament preferențial, iar dacă o asemenea distincție între situații analoge sau comparabile există, ea să nu-și găsească nici o justificare obiectivă sau rezonabilă. Aceste condiții nu sunt îndeplinite în cazul invocat de recurenți referitor la existența unei jurisprudențe neunitare, dat fiind că legea se interpretează și se aplică raportat la fiecare situație concretă dedusă judecății.
Față de aceste împrejurări Curtea constată că recursul formulat este neîntemeiat, motiv pentru care, în baza art. 312 alin. 1 Cod procedură civilă îl va respinge ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul formulat de recurenții-reclamanți, ȘI, împotriva sentinței civile nr.1661 din data de 12.11.2008 pronunțată de Tribunalul Călărași - Secția Civilă în dosarul nr- (2255/C/2008), în contradictoriu cu intimata-pârâtă DIRECȚIA DE MUNCĂ ȘI SOLIDARITATE SOCIALĂ ȘI FAMILIE CĂLĂRAȘI.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică, azi 10.06.2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
- - - - - -
GREFIER,
Red.
Tehnored.
2 ex./10.07.2009
Jud.fond: Tr,
Gh.
Președinte:Uță LuciaJudecători:Uță Lucia, Rotaru Florentina Gabriela, Cristescu
