Drepturi banesti castigate in instanta. Speta. Decizia 422/2009. Curtea de Apel Galati
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL GALAȚI
SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA CIVILĂ NR.422/
Ședința publică din 17 Aprilie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Alina Savin
JUDECĂTOR 2: Marioara Coinăcel
JUDECĂTOR 3: Benone Fuică
Grefier - - -
Pe rol fiind judecarea recursului declarat de reclamanții, A, () cu domiciliul ales la sediul Parchetului de pe lângă Judecătoria Tg.B,jud.G împotriva sentinței civile nr.758/10.06.2008 pronunțată de Tribunalul Galați în dosarul nr- în contradictoriu cu pârâții PARCHETUL DE PE LÂNGĂ ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE, PARCHETUL DE PE LÂNGĂ CURTEA DE APEL GALAȚI, PARCHETUL DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL GALAȚI și CONSILIUL NAȚIONAL PENTRU COMBATEREA DISCRIMINARII, cauza având ca obiect drepturi bănești.
La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit recurenții-reclamanți, A, (), intimații-pârâți PARCHETUL DE PE LÂNGĂ ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE, PARCHETUL DE PE LÂNGĂ CURTEA DE APEL GALAȚI, PARCHETUL DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL GALAȚI și CONSILIUL NAȚIONAL PENTRU COMBATEREA DISCRIMINĂRII.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că recurenții-reclamanți au solicitat judecarea recursului în lipsă;în cauză s-a formulat cerere de abținere de către d-na judecător, cerere soluționată prin încheierea din Camera de Consiliu din 16.04.2009;după care:
S-a dat citire în ședință publică modului de soluționare a cererii de abținere formulată de d-na judecător, cauza urmând să fie soluționată de completul constituit conform planificării de permanență.
Curtea, având în vedere că nu mai sunt alte cereri de formulat și recurenții-reclamanți au solicitat judecarea recursului în lipsă constată cauza în stare de judecată și o reține spre soluționare.
CURTEA
Asupra recursului civil de față;
Examinând actele și lucrările dosarului constată următoarele:
Cererea de chemare în judecată:
Prin cererea formulată la data de 19.05.2008 reclamantele, A, () au solicitat în contradictoriu cu pârâții PARCHETUL DE PE LÂNGĂ ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE, PARCHETUL DE PE LÂNGĂ CURTEA DE APEL GALAȚI, PARCHETUL DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL GALAȚI și CONSILIUL NAȚIONAL PENTRU COMBATEREA DISCRIMINARII înlăturarea discriminării ca urmare a neacordării indemnizațiilor egale cu cele ale personalului auxiliar de specializate din cadrul Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism; repararea prejudiciului cauzat prin plata acestor drepturi pe o perioadă de 3 ani,raportată la data sesizării instanței și în continuare până la încetarea discriminării;actualizarea sumelor datorate cu titlu de despăgubiri; efectuarea mențiunilor corespunzătoare în cărțile de muncă, prin indicarea caracterului permanent al plăților astfel efectuate.
În motivarea acțiunii au arătat reclamanții că, prin Legea nr.508/27.11.2004, în cadrul Ministerului publica fost înființată Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism.
În cuprinsul articolelor 5 aliniatele 1 și 2 și 24 alin.6 sunt prevăzute următoarele:
,(1) Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism se încadrează cu procurori, specialiști în domeniul prelucrării și valorificării informațiilor, economic, financiar, bancar, vamal, informatic și în alte domenii, personal auxiliar de specialitate, personal economic și administrativ, în limita posturilor prevăzute.
,(2) Numărul specialiștilor, personalului auxiliar de specialitate și al personalului economic și administrativ, încadrat în serviciile, birourile ori compartimentele înființate la nivelul structurii centrale ori în serviciile și birourile teritoriale, este stabilit de procurorul-șef al Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism în funcție de volumul și de complexitatea activității, în limita numărului total de posturi.
ART. 24
,(6) Salarizarea personalului auxiliar de specialitate este cea prevăzută de lege pentru aceleași categorii de personal al Parchetului de pe lângă ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție.
În Legea 567/9.12.2004 privind Statutul personalului auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea,în articolele 44 alin.2, 59 și 60 alin.1 se stipulează:
ART. 1
,În înfăptuirea actului de justiție, munca personalului auxiliar de specialitate constituie un sprijin pentru judecători și procurori, competența acestei categorii de personal și îndeplinirea corectă a sarcinilor care le revin jucând un rol important în buna desfășurare a întregii activități a instanțelor judecătorești și a parchetelor de pe lângă acestea.
ART.44:
,(2) Promovarea la instanțe sau parchete superioare se face numai prin concurs, organizat la nivelul curților de apel ori al parchetelor de pe lângă acestea sau, după caz, la ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție, la Parchetul de pe lângă ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție ori la Direcția Națională Anticorupție, pentru personalul auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea, care are o vechime de cel puțin 3 ani în funcția în care este încadrat și calificativul "foarte bine" în această perioadă.
ART. 59
,Stabilirea drepturilor și îndatoririlor personalului auxiliar se face ținându-se seama de locul și rolul acestuia în desfășurarea activității de justiție, de răspunderea și complexitatea fiecărei funcții, de interdicțiile și incompatibilitățile prevăzute de lege pentru persoanele care sunt încadrate în instituțiile publice.
ART. 60
,(1) Pentru activitatea desfășurată, personalul auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea are dreptul la o salarizare stabilită în raport cu nivelul instanței sau parchetului, cu funcția deținută, cu vechimea în muncă și în specialitate, precum și cu alte criterii prevăzute de lege.
Coroborând textele enunțate mai sus se poate trage o singură concluzie,și anume aceea a unei vădite discriminări între personalul auxiliar de specialitate cin cadrul Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism și cel din cadrul celorlalte unități subordonate Parchetului de pe lângă ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție,în condițiile în care ambele categorii de personal au competențe similare și pot participa în egală măsură la soluționarea acelorași categorii de cauze.
discriminarea poate izvorî chiar și din lege. Ordonanța Guvernului nr.137/2000 apără pe toți cetățenii de orice fel de discriminare în modul de exercitare a drepturilor lor (recunoscute de lege sau drepturile fundamentale) dar și de discriminările rezultate din lege fără o rațiune firească,logică,rațională și de bun simț.
În acest sens sunt și dispozițiile art.2 alin.1 unde se arată că, prin discriminare se înțelege orice deosebire, excludere, etc.precum și orice alt criteriu care are ca scop sau efect restrângerea, înlăturarea recunoașterii, folosinței sau exercitării, în condiții de egalitate, a drepturilor omului și a libertăților fundamentale sau a drepturilor recunoscute de lege
Prin urmare, discriminarea poate rezulta din orice chiar și din lege.
La articolul 18 alin.1 din OG137/2000 se prevede că unul din rolurile Consiliului Național de Combatere a Discriminării este și acela de armonizare a dispozițiilor din cuprinsul actelor normative care contravin principiului nediscriminării și pot fi verificare prin această perspectivă de sau de instanțe pe cale incidentală.
Având în vedere plenitudinea de jurisdicție a instanțelor precum și dispoziția legală menționată au apreciat că prin intermediul instanțelor judecătorești se poate constata pe cale incidentală că o anumită lege reglementează în mod discriminatoriu anumite drepturi și poate repara prejudiciile aduse persoanei discriminate prin despăgubiri.
Au arătat că toate cererile formulate de acestea vizează acordarea de drepturi bănești în mod preferențial pentru anumite persoane cu excluderea nefirească și fără o explicație logică a personalului auxiliar de specialitate-reclamanți.
Pentru a analiza dacă există sau nu o discriminare adusă personalului auxiliar de specialitate,categorie din care fac parte și reclamanții,unele instanțe judecătorești au apreciat că trebuie găsit criteriul și rațiunea legiferării, scopul legii. Odată găsit acest criteriu se poate determina sfera persoanelor cărora li se aplică respectiva reglementare și găsind sfera persoanelor se poate constatat mai apoi dacă anumite persoane sau categorii profesionale/sociale etc. sunt sau nu justificat excluse și dacă sunt excluse trebuie stabilit în final cauza excluderii și utilitatea acestei excluderi.
Cum procurorii și personalul auxiliar de specialitate aferent care au grad de judecătorie, tribunal sau C de apel sunt asimilați ca procurori și personal ai Parchetului de pe lângă ÎNALTA CURTE de casație și Justiție fără o justificare concretă,singura explicație logică a acestei soluții adoptate de legiuitor prin nr.OUG43/20002 și Legea nr.58/2004 ar fi aceea de gravitate și specificitate a faptelor cercetate de procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism.
Dispozițiile legale creează o discriminare evidentă între participanții la înfăptuirea justiției, între procurorii și personalul și ceilalți procurori și grefieri în cadrul aceleiași profesii.
Cu privire la aspectul descris mai sus,majoritatea instanțelor de judecată au conchis că,deși nu se pot subroga în voința legiuitorului pentru a stabili modul în care să fie retribuite profesiile,pot însă verifica dacă prin asimilarea procurorilor și personalului auxiliar de judecătorie,tribunal și C de apel ca procurori și personal al Înaltei Curți de Casație și Justiție,legiuitorul nu creează un tratament preferențial acestora cu excluderea nejustificată a categoriei magistraților-judecători și procuroru-personal auxiliar - fără ca această excludere să fie necesară și cerută de un interes public.
Atât timp cât aceste persoane din cadrul nu au nici o specializare,nici o calificare deosebită și nici nu au fost selectate printr-un examen aparte,așa cum prevede legea,atunci singurul scop al legiuitorului în crearea unui avantaj este al specificității naturii faptelor cercetate de procurorii
Conform art.2 alin.3 din nr.OG137/2000,sunt discriminatorii, potrivit prezentei ordonanțe, prevederile, criteriile sau practicile aparent neutre care dezavantajează anumite persoane, pe baza criteriilor prevăzute la alin. (1), față de alte persoane, în afara cazului în care aceste prevederi, criterii sau practici sunt justificate obiectiv de un scop legitim, iar metodele de atingere a acelui scop sunt adecvate și necesare.
Au apreciat că salarizarea diferită a personalului auxiliar de specialitate datorată doar excluderii lui în anumite structuri pe scară ierarhică este lipsită de justificare obiectivă și rezonabilă, fiind astfel discriminatorie în sensul art.2 din Pactul Internațional cu privire la drepturile civile și politice și al art.14 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale,deoarece nu se poate demonstra existența unui raport acceptabil de proporționalitate între mijloacele folosite și scopul vizat,cu toate particularitățile lui specifice.
Potrivit art.27 alin.1 din nr.OG137/2000 (republicată),în toate cazurile de discriminare prevăzute în prezenta ordonanță, persoanele discriminate au dreptul să pretindă despăgubiri proporțional cu prejudiciul suferit, precum și restabilirea situației anterioare discriminării sau anularea situației create prin discriminare, potrivit dreptului comun.
Întâmpinarea
Prin întâmpinare Ministerul Public - Parchetul de pe lângă ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție a solicitat respingerea acțiunii reclamanților ca inadmisibilă.
A invocat următoarele:
- Excepția necompetenței materiale a instanței,competența fiind de drept comun și nu de litigii de muncă,respectiv a Tribunalului;
- Acțiunea formulată este în pretenții și trebuie timbrată la valoare conf. Legii 146/1997;
- A chemat în garanție Ministerul Finanțelor Publice conf. art.60 - 63 Cod procedură civilă;
- A solicitat respingerea acțiunii ca inadmisibilă pentru următoarele:
Reclamanții au solicitat acordarea aceleiași salarizări cu cea a personalului auxiliar de specialitate de la Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism.
Potrivit art.1 din Ordonanța Guvernului nr.8 din 24 ianuarie 2007,acest act normativ reglementează,salarizarea și alte drepturi ale personalului auxiliar de specialitate și personalului conex din cadrul instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea, astfel cum este definit la art. 3 din Legea nr. 567/2004 privind statutul personalului auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea.
După cum se poate observa, legea specială de salarizare personalului auxiliar de specialitate nu face referire în mod expres la această categorie de personal ce își desfășoară activitatea în cadrul Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism, după cum nici Legea nr.508/2004, privind înființarea, organizarea și funcționarea în cadrul Ministerului publica Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism nu cuprinde prevederi speciale referitoare la salarizarea personalului auxiliar cuprins în structura centrală sau în structurile teritoriale ale acestei direcții.
Susținerile reclamanților în sensul că există un nivel de salarizare diferit și că aceasta are caracter discriminatoriu, a considerat că în cauză nu sunt aplicabile dispozițiile art.2 alin.2 din Ordonanța de Guvern nr.137/2000,modificată și completată prin Ordonanța de Guvern nr.77/2003, aprobată prin Legea nr.27/2004, potrivit căruia, sunt discriminatorii,potrivit prezentei ordonanțe,prevederile,criteriile sau practicile aparent neutre,care dezavantajează anumite persoane, pe baza criteriilor prevăzute la alin.1,față de alte persoane,în afara cazului în care aceste prevederi,criterii sau practici sunt justificate obiectiv de un scop legitim,iar metodele de atingere a acestui scop sunt adecvate și necesare.
Astfel, în cazul în care ar exista o astfel de salarizare nu s-ar putea considera că aceasta constituie o discriminare,așa vum este aceasta definită în legea privind prevenirea și combaterea tuturor formelor de discriminare, întrucât nu reprezintă o deosebire excludere, restricție sau preferință efectuată pe bază de rasă, etnie, limbă, religie, categorie socială, convingeri, sex, orientare sexuală, vârstă, handicap,boală cronică necontagioasă,infectare sau categorie defavorizată.
Mai mult decât atât, prevederile criticate au un scop legitim,respectiv combaterea criminalității organizate, iar metodele prin care se ajunge la realizarea acestui scop,respectiv acordarea unui astfel de spor, sunt adecvate și necesare.
Din definiția legală - art.75 alin.2 din Legea nr.304/2004 - rezultă că Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism funcționează în cadrul Parchetului de pe lângă ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție,iar salarizarea se efectuează potrivit prevederilor legale aplicabile personalului auxiliar de specialitate din cadrul Parchetului de pe lângă ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție.
Salarizarea personalului auxiliar din cadrul Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism are așadar în vedere nivelul parchetului în cadrul Ministerului public.
De altfel, aceste prevederi sunt reluate și în cuprinsul art.154 alin.3 din Codul Muncii, potrivit căruia, La stabilirea și la acordarea salariului este interzisă orice discriminare pe criteriu de sex, orientare sexuală, caracteristici genetice, vârstă, apartenență națională, rasă, culoare, etnie, religie,opțiune politică,origine socială,handicap,situație sau responsabilitate familială,apartenență ori activitate sindicală.
Așa cum a arătat, în cauză nu e pune problema discriminării pe vreunul din criteriile arătate.
A apreciat că instanța nu poate dispune plata drepturilor bănești solicitate, actualizate cu rata inflației, în situația în care Ministerul Public - Parchetul de pe lângă ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție ca instituție bugetară nu poate să înscrie în bugetul propriu nici o plată fără bază legală pentru respectiva cheltuială.
Fondurile alocate Ministerului public pe anul 2008 pentru plata drepturilor de personal au fost aprobate prin Legea bugetului de stat nr.388 din 31 decembrie 2007,lege ce nu cuprinde un capitol distinct de cheltuieli pentru plata diferențelor de drepturi salariale acordate de către instanță,astfel că acordarea ulterioară a unei sume de bani peste cea datorată - chiar reprezentând indicele de inflație - nu se justifică.
Neaplicarea indicelui de inflație de datorează și faptului că, în conformitate cu dispozițiile art.14 alin.(2) din Legea nr.500/2002 - privind finanțele publice,nici o cheltuială nu poate fi înscrisă în buget și nici angajată și efectuată din acesta dacă nu există bază legală pentru respectiva cheltuială.
Totodată,în conformitate cu prevederile art.29 alin.3 din Legea nr.500/2002 privind finanțele publice,cheltuielile prevăzute în capitole și articole au destinație precisă și limitată, iar potrivit art.47,creditele bugetare aprobate la un capitol nu pot fi utilizate pentru finanțarea altui capitol.
Prin urmare, din dispozițiile legale precizate anterior reiese că angajarea cheltuielilor din bugetul de stat se poate face numai în limita creditelor bugetare anuale aprobate.
Întrucât Ministerul Public este o instituție bugetară,fondurile salariale sunt stabilite de legiuitor prin legea bugetului de stat. Din aceste motive, a apreciat că obligarea pârâților la plata sumelor acordate de instanță ar reprezenta stabilirea în sarcina instituțiilor pârâte a unei obligații imposibile.
Ministerul Public nu are alte surse de finanțare în afara celor alocate prin lege, plata sumei reprezentând indicele de inflație, putându-se face numai prin intervenția legiuitorului.
Deci, Ministerul Public - Parchetul de pe lângă ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție - reprezentat prin Procurorul General, în lipsa unei prevederi legale care să reglementeze materia actualizării drepturilor cu rata inflației, nu are la dispoziție alte surse de finanțare în afara celor alocate prin lege.
Mai mult, a apreciat că aplicarea indicelui de inflație solicitat ar apare ca un mijloc de constrângere,reprezentând pentru debitor o amenințare spre a-l determina să-și execute obligația asumată.
În cauză, pârâții nu pot fi ținuți să execute obligațiile de a face invocate de reclamanți, eventuala obligare a acestora la plata acestor sume actualizate în conform indicelui de inflație fiind lipsită de cauză juridică.
Cererea de chemare îm garanție formulată de Ministerul Public - Parchetul de pe lângă ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție
Ministerul Public -parchetul de pe lângă ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție a chemat în garanție Ministerul Finanțelor Publice solicitând ca Ministerul Finanțelor Publice să ia act de obligativitatea adoptării unui proiect de rectificare a bugetului Ministerului public pe anul 2008 care să includă alocarea sumelor ce reprezintă pretențiile reclamanților.
Potrivit Hotărârii de Guvern nr.736/2003 - privind organizarea și funcționarea Ministerului Justiției,instanțele judecătorești sunt instituții publice finanțate integral de la bugetul de stat.
Totodată, art.131 pct.(1) din Legea nr.304/2004 republicată - privind organizarea judiciară, stipulează că activitatea instanțelor și parchetelor este finanțată de la bugetul de stat.
Art.19 din Legea nr.500/2002 - privind finanțele publice - prevede că Ministerul Finanțelor Publice coordonează acțiunile care sunt în responsabilitatea Guvernului cu privire la sistemul bugetar, prin pregătirea proiectelor legilor bugetare anuale, ale legilor de rectificare, precum și ale legilor privind aprobarea contului general anual de execuție.
Astfel, rolul Ministerului Finanțelor Publice este de a răspunde de elaborarea proiectului bugetului de stat pe baza proiectelor bugetelor ordonatorilor principali de credite,precum și de proiectele de rectificare a acestor bugete.
Având în vedere dispozițiile legale anterior menționate rezultă că Ministerul Public - Parchetul de pe lângă ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție, în calitate de ordonator principal de credite este în imposibilitate de a dispune de fonduri bugetare pentru plata diferențelor bănești solicitate.
Din aceste motive, în situația în care acțiunea reclamanților va fi admisă, Ministerul Public - Parchetul de pe lângă ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție - în calitatea sa de ordonator principal de credite - va fi obligat să procedeze la elaborarea unui proiect de rectificare a bugetului pe anul 2008, în care să includă sumele necesare plății drepturilor bănești solicitate în prezenta cauză.
De altfel, în conformitate cu prevederile art.3 din Ordonanța de Guvern nr.22/2002 - privind executarea obligațiilor de plată ale instituțiilor publice stabilite prin titluri executorii, în procesul executării sumelor datorate de către instituțiile publice în baza unor titluri executorii, trezoreria statului poate efectua numai operațiuni privind plăți dispuse de către ordonatorii de credite, în limita creditelor bugetare și a destinațiilor aprobate potrivit legii.
Sentința civilă nr.758/10.06.2008 pronunțată de Tribunalul Galați
Prin sentința civilă nr. 758/10.06.2008 Tribunalul Galația respins acțiunea formulată ca nefondată.
Pentru a se pronunța astfel Tribunalul Galația reținut următoarele:
Reclamanții exercită funcția de personal auxiliar în cadrul Parchetelor de pe raza Curții de APEL GALAȚI.
Potrivit art. 3 din OG 8/2007:
(1) de bază pentru personalul auxiliar de specialitate din cadrul instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea se stabilesc pe baza valorii de referință sectorială și a coeficienților de multiplicare, pe grade sau trepte profesionale, în raport de funcția deținută, de nivelul studiilor, de vechimea în specialitate, precum și de nivelul instanței sau al parchetului.
(4) de multiplicare pentru stabilirea salariilor de bază ale personalului auxiliar de specialitate din cadrul judecătoriilor și al parchetelor de pe lângă acestea sunt prevăzuți la lit. A din anexa nr. 1a pentru perioada ianuarie - 31 martie 2007, la lit. A din anexa nr. 1b pentru perioada 1 aprilie - 30 septembrie 2007 și la lit. A din anexa nr. 1c de la 1 octombrie 2007.
(5) de bază pentru personalul auxiliar de specialitate de la tribunale și de la parchetele de pe lângă acestea, precum și de la judecătoriile din municipiul B și din localitățile reședință de județ și de la parchetele de pe lângă acestea sunt cu 5% mai mari decât cele stabilite potrivit prevederilor alin. (4).
(6) de bază pentru personalul auxiliar de specialitate de la curțile de apel și parchetele de pe lângă acestea sunt cu 7% mai mari decât cele stabilite potrivit prevederilor alin. (4).
(7) de bază pentru personalul auxiliar de specialitate de la ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție, de la Parchetul de pe lângă ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție, de la Direcția Națională Anticorupție și de la Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism sunt cu 10% mai mari decât cele stabilite potrivit prevederilor alin. (4).
Reclamanții se consideră discriminați față de personalul auxiliar din cadrul
Instanța apreciat că discriminarea presupune tratament inegal pentru persoane aflate in aceeași situație in baza unora din criteriile enumerate de art. 2 din OG 137/2000, respectiv rasa, naționalitate, etnie, limba, religie, categorie sociala, convingeri, sex, orientare sexuala, vârsta, handicap, boala cronica necontagioasa, infectare, apartenența la o categorie nefavorizata precum și orice alte criterii.
Principiul egalității in fata legii nu înseamnă uniformitate astfel încât dacă la situații egale trebuie sa corespunda un tratament egal, la situații diferite tratamentul nu poate fi decât diferit.
Personalul auxiliar angajat în cadrul T este salarizat diferit întrucât conform legii 508/2004, Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism este o structură cu personalitate juridică, specializată în combaterea infracțiunilor de criminalitate organizată și terorism, în cadrul Parchetului de pe lângă ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție.
Ca urmare aceștia sunt salarizați în funcție de nivelul parchetului, iar nu în funcție de complexitatea dosarelor, acesta fiind un criteriu de stabilire a salariului prevăzut de art. 3 alin. 1 din OG 8/2007.
Întrucât legea stabilește în mod expres cu cât se majorează salariul pentru fiecare nivel al instanțelor, respectiv parchetelor (Tribunal, C de Apel, ÎNALTA CURTE ) instanța a apreciat că nu sunt incidente dispozițiile OG 137/2000, nefiind vorba de nici un fel de discriminare, în consecință acțiunea fiind respinsă ca nefondată.
Recursul declarat de reclamante
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs reclamantele criticând soluția instanței de fond ca fiind nelegală și netemeinică.
Reclamantele au reprecizat toate aspectele și considerentele precizate și la instanța de fond.
Prin decizia 641/2852 ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de APEL GALAȚI având în vedere că dispoz. art.I și II din OUG nr.75/2008 au fost declarate neconstituționale prin decizia 104/20.01.2009 a Curții Constituționale.
Considerentele deciziei pronunțate de instanța de recurs.
Reclamantele au calitatea de personal auxiliar în cadrul Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism și invocă prin prezenta acțiune discriminarea instituită de legiuitor fără un criteriu justificat și corect, solicitând înlăturarea efectelor discriminării prin acordarea diferențelor ce rezultă din aplicarea acestui regim discriminatoriu. Personalul auxiliar de specialitate din cadrul Direcției de Investigare a Organizare și Terorism beneficiază conf.art.24 legea 508/2004 de aceeași salarizare ca cea prevăzută de lege pentru aceleași categorii de personal al parchetului de pe lângă ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție. Consideră reclamanții că este o vădită discriminare între personalul auxiliar de specialitate din cadrul DIICOT și cel din cadrul celorlalte unități subordonate Parchetului de pe lângă ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție în condițiile în care ambele categorii de personal au competențe similare și pot participa în egală măsură la soluționarea acelorași categorii de cauze.
Pentru a putea vorbi de un tratament discriminatoriu trebuie să ne limităm analiza tratamentului favorabil creat și discriminatoriu invocat de reclamante, funcție de criteriul discriminatoriu invocat în motivele cererii de chemare în judecată, conform principiului disponibilității ce caracterizează procesul civil.
Analizând în concret discriminarea invocată și criteriul discriminatoriu oferit ca motivație apreciem că nu se poate vorbi de o discriminare între reclamante și alte persoane deoarece nu este vorba de persoane ce lucrează în aceeași unitate, structură, cu aceeași funcție grad etc. Criteriul oferit de reclamante pentru analiza regimului preferențial creat nu este în sine unul discriminatoriu, reclamantele invocând competențe similare și posibilitatea de a participa în egală măsură la soluționarea acelorași categorii de cauze.
Temeiul în drept invocat de reclamante îl constituie dispozițiile art.2, art.27 alin.1 OG137/2000 (republicată). Curtea Constituțională a României a constatat în 4 dec. 2008 prin decizia 1325 că Ordonanța 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare este neconstituțională.
Reclamantele nu și-au modificat temeiul în drept al acțiunii pe parcursul procesului deși decizia 1325/2008 a Curții Constituționale a fost pronunțată în decembrie 2008 și publicată în Monitorul oficial.
Curtea Constituțională a stabilit că instanțele judecătorești nu au competența de a desființa norme juridice instituite prin lege, nu pot crea în locul acestora alte norme sau de a le substitui cu norme cuprinse în alte acte normative deoarece se încalcă principiul separației puterilor, consacrat în art.1 alin.4 din Constituție, precum și prevederile art.61 alin.1 în conformitate cu care Parlamentul este unica autoritate legiuitoare a țării. Instanțele judecătorești nu au competența de a institui, modifica sau abroga norme juridice, misiunea lor constituțională fiind aceea de a analiza justiția, potrivit art.126 alin.1 din Legea fundamentală, adică de a soluționa, aplicând legea, litigiile din subiectele de drept cu privire la existența, întinderea și exercitarea drepturilor lor subiective.
Prin urmare, Curtea Constituțională a concluzionat că dintr-o lege nu pot rezulta discriminări și dacă aceste discriminări sunt reclamate de subiecte de drept instanțele judecătorești nu pot cerceta aceste discriminări și nici remedia.
Decizia Curții Constituționale este obligatorie pentru instanțele judecătorești și o altă soluție nu poate fi dată în prezenta cauză.
Față de aceste considerente expuse și ținând cont de obligativitatea pentru instanțe a deciziei Curții Constituționale conf.art.312 Cod procedură civilă urmează a se respinge ca nefondat recursul.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanții, A, () cu domiciliul ales la sediul Parchetului de pe lângă Judecătoria Tg.B,jud.G împotriva sentinței civile nr.758/10.06.2008 pronunțată de Tribunalul Galați în dosarul nr-.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședința publică din 17 Aprilie 2009.
Președinte, - | Judecător, - - | Judecător, - - |
Grefier, - - |
dec.jud.-/18.05.2009
Tehnored./2 ex./ 25 Mai 2009
Fond:M--
Asistenți jud.-
Președinte:Alina SavinJudecători:Alina Savin, Marioara Coinăcel, Benone Fuică
