Drepturi banesti castigate in instanta. Speta. Decizia 4333/2009. Curtea de Apel Craiova
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA A II-A CIVILĂ ȘI PT. CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIE Nr. 4333
Ședința publică de la 25 Iunie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Cristina Raicea
JUDECĂTOR 2: Sorin Pascu
JUDECĂTOR 3: Marin Covei
Grefier - -
*********************************
Pe rol, judecarea recursurilor formulate de pârâții MINISTERUL JUSTIȚIEI și DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE pentru MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR, împotriva sentinței nr. 3133 din 9 aprilie 2008, pronunțată de Tribunalul Gorj - Secția conflicte de muncă și asigurări sociale în dosarul nr-, în contradictoriu cu pârâții CURTEA DE APEL CRAIOVA, TRIBUNALUL GORJ și reclamantul, având ca obiect drepturi bănești.
La apelul nominal, făcut în ședința publică, au lipsit părțile.
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care a ședință care a învederat cererile formulate de recurenții pârâți prin care solicită judecarea cauzei în lipsă potrivit dispozițiilor art. 242 Cod procedură civilă, după care;
Instanța, constatând cauza în stare de soluționare, a trecut la deliberare.
CURTEA
Asupra recursurilor de față;
Constată că la data de 23 octombrie 2007, petentul a formulat cererea de chemare în judecată a intimaților Ministerul Justiției, Ministerul Finanțelor Publice, Direcția Generală a Finanțelor Publice G, Curtea de APEL CRAIOVA și Tribunalul Gorj, solicitând ca prin sentința ce se va pronunța să fie obligați Ministerul Justiției și Ministerul Finanțelor la virarea către Curtea de APEL CRAIOVA, care urmează să vireze Tribunalului Gorj, ce va face plata efectivă către petent a drepturilor bănești reprezentând sporul de vechime în muncă pe perioada 04.03.2002-01.09.2003, ce vor fi actualizate la data plății, cu obligarea intimatului Tribunalul Gorj să efectueze mențiunile necesare în carnetul de muncă.
În motivarea acțiunii a arătat că prin hotărâre judecătorească irevocabilă i s-a recunoscut drepturile salariale reprezentând sporul de vechime în muncă pe perioada 30.08.2003-30.08.2006, solicitând plata acestor drepturi și pe perioada anterioară, fiind vorba de o muncă deja prestată, ce reprezintă un bun în sensul Convenției Europene a Drepturilor Omului.
Că, plata muncii reprezintă valoarea acesteia materializată prin forme distincte de retribuire, ce reprezintă valori economice, respectiv bunuri în sensul art. 1 din Protocolul nr. 1 al Convenției Europene a Drepturilor Omului, alături de alte asemenea "bunuri", potrivit practicii CEDO (pensia - acțiunile, părțile sociale, etc.).
Intimatul Ministerul Justiției a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii ca fiind prescrisă, cu motivarea că prin decizia nr. XXXVI/2007, Înalta Curte de Casație și Justiție a dispus plata către magistrați a sporului de vechime în muncă actualizat, cu titlu de drepturi salariale și nu cu titlu de despăgubiri echivalente acestui spor.
Că, potrivit art. 329 alin.3 pr.civ. "dezlegarea dată problemelor de drept este obligatorie pentru instanțe", iar sporul de vechime fiind o prestație periodică cu caracter succesiv, termenul de prescripție este de trei ani, raportat la data introducerii acțiunii.
Tribunalul Gorj, prin sentința nr. 3133 din 09 aprilie 2008 respins excepția prescripției dreptului la acțiune, invocată de intimatul Ministerul Justiției.
A admis acțiunea formulată de petentul, împotriva intimaților Ministerul Justiției, Ministerul Finanțelor Publice, Curtea de APEL CRAIOVA, și Tribunalul Gorj.
Au fost obligați intimații la plata către petent a contravalorii sporului de vechime în muncă pe perioada 04.03.2002 - 01.09.2003, sume ce vor fi actualizate la data plății.
A fost obligat intimatul Tribunalul Gorj să efectueze mențiunile corespunzătoare în carnetul de muncă ale petentului.
Analizând excepția prescripției invocată de intimatul Ministerul Justiției, instanța a considerat că aceasta este neîntemeiată, fiind respinsă din următoarele considerente:
Prin decizia nr. 36/07.05.2007 Înalta Curte de Casație și Justiție, în soluționarea unui recurs în interesul legii, a stabilit că dispozițiile Legii nr. 50/1997, în raport de dispozițiile nr.OUG 83/2000, nr.OUG 177/2002 și nr.OUG 160/2000, se interpretează în sensul că judecătorii beneficiau și de sporul pentru vechime în muncă în cuantumul prevăzut de lege.
Rezultă că, instanța supremă a recunoscut acest drept pentru toată perioada de care magistrații au fost lipsiți, respectiv începând cu data intrării în vigoare a nr.OG 83/2000, când sporul de vechime în muncă nu a mai fost prevăzut, dar s-a apreciat că dispozițiile Legii nr. 50/1996 privind acordarea sporului nu au fost abrogate niciodată.
Totodată, fiind vorba de un serviciu prestat ce constituie un bun în sensul art. 1 din Protocolul nr. 1 al CEDO, respectiv în sensul art. 44 din Constituția României, excepția prescripției urmează a fi respinsă.
Pe fondul cauzei, instanța a constatat următoarele:
Petentul, în calitate de magistrat a beneficiat în baza art. 33 din Legea nr. 50/1996, integral și procentual de sporul de vechime în muncă, act normativ prin care legiuitorul a așezat cele două categorii sociale, respectiv magistrații și personalul auxiliar de specialitate din organele autorității judecătorești într-o situație comparabilă în ceea ce privește drepturile salariale, respectiv sporul de vechime în muncă.
Ca urmare a intrării în vigoare a nr.OG 83/2000 pentru modificarea și completarea Legii nr. 50/1996 categoria socială a magistraților a fost înlăturată în mod abuziv de la beneficiul sporului de vechime în muncă.
În acest fel, s-a creat un tratament discriminatoriu între categoria socială a reclamanților și celelalte categorii sociale.
Actele normative privind salarizarea magistraților, ce au succedat Legea nr. 50/1996, respectiv nr.OG83/2000, nr.OUG 177/2002 și nr.OUG 27/2006 sunt acte normative ordinare care nu au puterea de a abroga prevederile art. 33 din Legea nr. 50/1996 care reglementează și în prezent plata sporului de vechime pentru personalul auxiliar de specialitate, încălcând dispozițiile Legii nr.54/2000 privind analogia și tehnica legislativă.
Prin reglementările instituite cu privire la salarizarea magistraților, începând cu adoptarea nr.OG 83/2000 care au eliminat sporul de vechime în muncă au fost încălcate și prevederile art. 155 și urm. din Legea nr. 53/2003, aplicabilă pentru perioada în litigiu, care prevede că salariul lunar, în speță, indemnizația lunară cuprinde salariul de bază respectiv indemnizația de bază, sporurile și alte adaosuri cuvenite, definiție din care rezultă că indemnizația lunară a magistraților nu include sporul de vechime în muncă.
Față de situația expusă mai sus considerăm că în mod corect Colegiul Director al Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării a stabilit prin Hotărârea nr. 170/6.07.2006 că între categoria socială a magistraților și celelalte categorii profesionale există un tratament diferențiat, discriminatoriu potrivit prevederilor art.2 alin.1, art.2 alin.3 și art. 6 din nr.OG137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, cu privire la acordarea sporului de vechime în muncă.
Așa cum a reținut și instanța supremă în decizia nr.XXXVI/2007, pronunțată în soluționarea recursului în interesul legii, prin care s-a stabilit că magistraților li se cuvine sporul de vechime în muncă și după intrarea în vigoare a OUG82/2000 pentru modificarea și completarea Legii nr. 50/1996, întrucât în cuprinsul acestui act normativ nu există nici o prevedere de abrogare expresă a art. 31 din această lege (devenit art. 33 după republicare), precum și că o atare abrogare nu s-a dispus nici prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 177/2002 privind salarizarea și alte drepturi ale magistraților, astfel că toți magistrații au beneficiat, în continuare, de includerea în indemnizația lor lunară a sporului procentual corespunzător vechimii în muncă.
S-a relevat că stabilirea indemnizației lunare, ca unică formă de remunerare, nu poate înlătura beneficiul decurgând din sporul pentru vechimea în muncă atât timp cât această valoare procentuală se impune să se regăsească, în raport cu reglementările legale, în indemnizațiile cuvenite categoriei profesionale a magistraților.
Totodată, față de dispozițiile de ansamblu ale Legii nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, ordonanța Guvernului, ca reglementare legală ordinară, nu poate contraveni dispozițiilor dintr-un act normativ de nivel superior (legea) încât, în condițiile lipsei unei prevederi exprese de abrogare a dreptului la sporul pentru vechime în muncă, într-un act normativ de același nivel, magistrații sunt îndreptățiți să-l primească în continuare.
În argumentarea acestui din urmă punct de vedere, trebuie subliniat că suprimarea unui drept salarial recunoscut constant, în raport cu personalul auxiliar de specialitate din organele autorității judecătorești, precum și cu celelalte categorii profesionale din sistemul bugetar, ar constitui un tratament discriminatoriu pentru magistrați, de natură a contraveni prevederilor art. 16 din Constituția României, republicată, referitoare la egalitatea cetățenilor în fața legii, precum și dispozițiilor privind interzicerea discriminării cuprinse în art. 14 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale.
Acest drept salarial, de natură personală, este generat de activitatea desfășurată în muncă, indiferent de funcția ocupată, cu condiția să fie acordat printr-o dispoziție legală, iar beneficiarul să îndeplinească cerințele prevăzute în acea dispoziție.
Or, prin Ordonanța Guvernului nr. 83/2000, sporul de vechime în muncă nu a mai fost prevăzut pentru magistrați, fără să se abroge însă art. 31 (devenit art. 33) din Legea nr. 50/1996, care îl prevedea, iar acordarea sporului respectiv nu este incompatibilă cu raporturile de muncă ale acestei categorii profesionale, deoarece au devenit incidente dispozițiile art. 16 alin. (3) și ale art. 295 din Codul muncii.
Mai este de observat că dispoziția din Ordonanța Guvernului nr. 83/2000, prin care nu a mai fost prevăzut sporul de vechime în muncă pentru magistrați, ci numai pentru personalul auxiliar, nu poate avea relevanță câtă vreme dispoziția de la art. 31 (devenit art. 33) din Legea nr. 50/1996 nu poate fi considerată abrogată expres și nici implicit prin art. 1 sau art. 9 alin. ultim, din aceeași ordonanță, pentru că nu constituie o prevedere contrară, ci una complementară.
Așa fiind, în raport și cu dispozițiile art. 137 alin. (1) din Codul muncii anterior, ce erau aplicabile cu titlu de drept comun și raporturilor juridice ce nu erau întemeiate pe un contract individual de muncă, activitatea prestată de magistrați le conferea vechime în muncă pentru care trebuiau să beneficieze de sporurile cuvenite ca orice alți salariați.
Ca urmare, interpretarea sistematică a art. 31 (33) din Legea nr. 50/1996, după ieșirea lui din vigoare, în raport cu alte dispoziții legale, impune menținerea aplicabilității prevederii ce a acordat dreptul la sporul de vechime în muncă și pentru magistrați, iar nu doar pentru personalul auxiliar de specialitate.
A considera că puteau beneficia de dispozițiile art. 33 din Legea nr. 50/1996 numai salariații din categoria personalului auxiliar, iar nu și magistrații, ar însemna să se încalce principiul egalității în drepturi, ceea ce ar face incidente dispozițiile Ordonanței Guvernului nr. 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare.
De aceea, ar fi de neconceput ca magistrații să nu beneficieze de sporul pentru vechime în muncă atât timp cât personalului auxiliar din unitățile unde el își desfășoară activitatea i s-a menținut acest spor, iar toate celelalte categorii de salariați au vocație la un asemenea spor.
în continuare a dispozițiilor care au reglementat, pentru magistrați, dreptul la componenta salarială constând în sporul de vechime în muncă mai este impusă de modificările și completările aduse Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 27/2006 prin Legea nr. 45/2007, care a reinstituit la art. 41, introdus în ordonanță, dreptul la sporul de vechime în muncă pentru judecători, procurori, personalul asimilat acestora și magistrații-asistenți, ceea ce demonstrează că legiuitorul a considerat că și pentru categoria profesională a magistraților un asemenea drept trebuie să aibă caracter permanent.
Instanța mai reținut că existența discriminării a existat pe perioada în litigiu și în cadrul aceleiași categorii profesionale, respectiv între magistrații Înaltei Curți de Casație și Justiție și celelalte categorii de magistrați.
Astfel, în Titlul III art.73 alin.3 din Legea nr.303/2004 privind Statutul magistraților, se menționează în mod expres că " salarizarea judecătorilor Înaltei Curți de Casație și Justiție se stabilește prin Legea privind indemnizațiile pentru persoanele care ocupă funcții de demnitate publică ", iar în anexa 2/2 a Legii nr.154/1998 actualizată, erau prevăzute și indemnizațiile judecătorilor Înaltei Curți de Casație și Justiție.
Dispozițiile art.24 alin.3 din Legea nr.154/1998 prevedeau în mod expres că "dispozițiile legale referitoare la alte drepturi salariale, cum sunt sporul de vechime în muncă etc rămân în vigoare".
Această reglementare demonstrează că judecătorii Înaltei Curți de Casație și Justiție au beneficiat pe toată perioada în litigiu, până la intrarea în vigoare a nr.OUG 27/2006 de spor de vechime în muncă, fapt ce înlătură apărarea intimatei privind neaplicarea prevederilor art.14 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului care prevede că "diferența de tratament devine discriminare, numai atunci când autoritățile statale introduc distincții între situații analoage și comparabile, fără ca acestea să se bazeze pe o justificare rezonabilă și obiectivă".
Privitor la această situație, intimata Ministerul Justiției a recunoscut implicit existența tratamentului discriminatoriu în cadrul aceleiași categorii sociale, întrucât, prin Legea nr. 45/2007 pentru aprobarea OG nr. 27/2006 privind salarizarea și unele drepturi ale judecătorilor, procurorilor și altor categorii de personal din sistemul justiției, s-a reglementat expres acordarea sporului de vechime.
Chiar după adoptarea nr.OUG 27/2006, pe perioada 01.09.2006 - 12.03.2007 instanța a constatat existenta discriminării intre categoria sociala a magistraților Înaltei Curți de Casație si Justiție si celelalte categorii de magistrați.
Astfel, art. 41 lit. b din nr.OUG 27/2006 prevede abrogarea unor reglementari din Legea nr. 56/1996 privind salarizarea magistraților Înaltei Curți de Casație si Justiție si a altor drepturi fără a specifica expres dispozițiile abrogate.
Verificând starea actuală a acestui act normativ, ca urmare a abrogărilor anterioare, rezulta ca prevederile art. 10 privind sporul de vechime in munca, art.14 si 15 privind sporul pentru condiții grele si sporul pentru ore suplimentare, precum si alte prevederi nu au fost abrogate, urmând a fi aplicate in continuare.
Discriminarea anterioară între cele două categorii de magistrați, privind acordarea sporului de vechime în muncă nu s-a bazat pe o justificare rezonabilă și obiectivă, așa cum prevede art.14 din CEDO.
Trebuie precizat că intimata Ministerul Justiției, în Proiectul nr.OUG 27/2006, privind sistemul de salarizare al magistraților, prevăzuse necesitatea acordării sporului de vechime în muncă, fapt ce demonstrează încă o dată recunoașterea existenței tratamentului diferențiat, între sistemul de salarizare al magistraților și a personalului auxiliar de specialitate din cadrul autorităților judecătorești.
Cu privire la cuantumul sumelor solicitate de petent acestea sunt determinabile.
În consecință, intimații au fost obligați să plătească petentului contravaloarea sporului de vechime cuvenit și neacordat pe perioada 04.03.2002 - 01.09.2003, ce va fi actualizată la data plății, iar obligația Ministerului Finanțelor Publice în sensul virării sumelor solicitate derivă din prevederile nr.HG 208/2005, privind obligația acestei instituții de a elabora proiectele de buget și proiectele de rectificare de buget la solicitarea Ministerului Justiției, în calitate de ordonator principal de credite.
Intimatul Tribunalul Gorja fost obligat să efectueze mențiunile în carnetul de muncă ale petentului, privind evidențierea acordării sporului procentual de vechime în muncă, în procentele prevăzute de art. 33 din Legea nr. 50/1996, modificată, pe perioada din litigiu.
Împotriva sentinței, la data de 16 mai 2008 și respectiv 22 mai 2008, au declarat recurs pârâții Ministerul Justiției și DGFP pentru Ministerul Economiei și Finanțelor, criticând-o ca nelegală și netemeinică.
Prin motivele de recurs depuse pe aceeași dată, Ministerul Justiției susține că sporul de vechime în muncă nu mai fost prevăzut în Legea nr. 50/1996 privind salarizarea și alte drepturi de personal din organele autorității judecătorești, odată cu modificările și completările ulterioare aduse prin OG nr. 83/2000, fiind abrogat.
Pe de altă parte consideră că dreptul material la acțiune luat naștere de la data săvârșirii faptei cauzatoare de prejudicii și momentului în care păgubitul cunoscut sau trebuia să cunoască și deci coincide cu data intrării în vigoare OG nr. 83/2000, care a înlăturat sporul de vechime în muncă pentru magistrați, astfel că nu poate invoca necunoașterea legii sau faptul că o acțiune în pretenții poate fi formulată numai dacă s-a pronunța CNCD-ul.
De altfel, hotărârea CNCD nr. 170/06.07.2006, invocată în motivare, a fost desființată de Colegiul director al acestei instituții prin hotărârea nr. 280/28.08.2006, stabilindu-se că s dispozițiile art. 33 alin. 3 din OG nr. 83/2000 pentru modificarea și completarea Legii nr. 50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești nu sunt discriminatorii potrivit OG nr. 127/2000 privind prevenirea și combaterea tuturor formelor de discriminare.
Potrivit art. 1 din Decretul nr. 167/1958 "dreptul la acțiune, având un obiect patrimonial, se stinge prin prescripție dacă nu a fost exercitat în termenul stabilit de lege", iar conform art. 3, termenul de prescripție fiind de 3 ani. astfel că raportat la data introducerii cererii de chemare în judecată, consideră că drepturile solicitate sunt prescrise.
DGFP G invocă excepția lipsei calității procesuale Ministerului Economiei și Finanțelor cu motivarea că acesta nu se poate confunda cu Statul Român și nici cu bugetul de stat, rolul său fiind acela de răspunde de elaborarea proiectului bugetului de stat pe baza proiectelor bugetelor ordonatorilor principali de credite și a proiectelor bugetelor locale, cu respectarea procedurii reglementate de art. 21-27 din Legea Finanțelor Publice nr. 72/1996, respectiv art. 26-31 din legea nr. 500/2002 privind finanțelor publice.
Pe de altă parte, arată că nu există raporturi de muncă între acest minister și reclamant, care este salariatul Ministerului Justiției, astfel că nu poate fi obligata plată pentru salariații altui minister.
Recursurile sunt întemeiate și se vor admite pentru următoarele considerente:
Astfel, dispozițiile art. 1 din Decretul nr. 167/1958 stipulează faptul că - dreptul la acțiune, având un obiect patrimonial, se stinge prin prescripție dacă nun a fost exercitat în termenul stabilit de lege, iar dispozițiile art. 3 din același decret arată că. orice clauză care se abate de la reglementarea legală a prescripției este nulă.
In același timp, dispozițiile art. 166 alin.1 din Codul muncii pre rezultate din neexecutarea în totalitate sau în parte a obligațiilor privind plata salariilor se prescrie în termen de 3 ani de la data de la care drepturile erau datorate.
Față de aceste dispoziții se va reține că în mod greșit prima instanță a procedat la înlăturarea aplicării prevederilor privind prescripția extinctivă, cererea formulată de reclamanți fiind prescrisă în raport de data introducerii acțiunii - 23 octombrie 2007, raportată la drepturile solicitate, perioada 04.03.2002 - 01.09.2003.
Referitor la considerentele pentru care instanța de fond a respins excepția prescripției dreptului material la acțiune, invocată de către pârâtul recurent Ministerul Justiției, se vor avea în vedere următoarele considerente:
Astfel, raționamentul reclamanților privind începerea curgerii termenului de prescripție, de la pretinsa recunoaștere de către pârât a drepturilor salariale restante este nefondat prin raportare la considerentele deciziei Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 36/2007, potrivit cărora, dispozițiile art..47 din legea nr. 50/1996 au fost în vigoare în tot acest interval de timp, această dezlegare dată de instanța supremă presupunând că reclamanții aveau posibilitatea solicitării reparării acestei încălcări în termenul prevăzut de lege, încă de la prima încălcare a dispozițiilor legale privind acordarea sporului de vechime.
Dezlegarea dată de Tribunalul Gorj este greșită, întrucât nu au fost încălcate nici dispozițiile dreptului intern, nici pe cele ale tratatelor internaționale la care Românie este parte cu referire concretă la dispozițiile art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenția Europeană a Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale, în condițiile în care, prin deciziile sale, Curtea Europeană a Drepturilor Omului nu examinează legislația internă a statelor și situațiile în care a fost încălcat dreptul petenților privind liberul acces la justiție.
Prin hotărârea nr. 3052/2004, pronunțată în cauza SC SRL contra, Curtea a arătat importanța majoră pe care o prezintă termenele de prescripție interpretate din perspectiva preambulului Convenției care declară principiul preeminenței dreptului ca făcând parte din patrimoniul comun ale statelor membre la Convenție, iar rolul prescripției este, printre alte, acela de a garanta principiul securității raporturilor juridice prin fixarea unui termen fix de introducere al acțiunilor.
S-a concluzionat de către Curtea Europeană a Apărărilor Drepturilor Omului că modificarea unei situații care a devenit definitivă datorită expirării termenului de prescripție este incompatibilă cu principiul securității raporturilor juridice, nici o dispoziție a Convenției neobligând statele membre să instituie termen de prescripție sau să fixeze momentele de la care începe să curgă prescripția, în materie civilă statele bucurându-se de o mare libertate de apreciere atât în stabilirea duratei acestui termen, cât și a momentului de la care aceasta începe să curgă (hotărâreanr.42117/04. din 05.02.2009, cauza Brunet- și alții contra Franței).
Se constată astfel că instituirea unor termen de prescripție pentru sesizarea unei instanțe este admisibilă fără a se aduce atingere art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenția pentru Apărarea Dreptului Omului și a Libertăților, iar termenul de prescripție de 3 ani de zile prevăzut în dreptul interne românesc este în general apreciat ca rezonabil de întreaga practică CEDO în ceea ce privește satisfacerea drepturilor de creanță.
In consecință, se va reține că în mod greșit prima instanță a respins excepția prescripției dreptului la acțiune, invocată de pârâtul recurent Ministerul Justiției.
In condițiile în care sunt întemeiate motivele de recurs ce vizează excepția prescripției dreptului material la acțiune, este inutil a se examina și motivele legate de fondul cauzei, invocate de către recurenți.
In consecință, se va reține că sunt aplicabile dispozițiile art. 304 pct. 9 cod procedură civilă, Tribunalul Gorj făcând o greșită aplicare a legii,astfel încât în baza art. 312 alin.1 cod procedură civilă,recursurile declarate de cei doi pârâți se privesc ca fiind întemeiate și se vor admite, se va modifica în totalitate hotărârea primei instanțe în sensul că se va respinge cererea formulată de reclamanți.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursurile formulate de pârâții MINISTERUL JUSTIȚIEI, DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE G PENTRU MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR, împotriva sentinței nr. 3133 din 9 aprilie 2008, pronunțată de Tribunalul Gorj - Secția conflicte de muncă și asigurări sociale în dosarul nr-, în contradictoriu cu pârâții CURTEA DE APEL CRAIOVA, TRIBUNALUL GORJ și reclamantul.
Modifică sentința sensul că respinge acțiunea.
Decizie irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 25 Iunie 2009.
Președinte, - - | Judecător, - - | Judecător, - - |
Grefier, - - |
Red. Jud.
23 ex/IE/10.07.2009
fond:
Președinte:Cristina RaiceaJudecători:Cristina Raicea, Sorin Pascu, Marin Covei
