Drepturi banesti castigate in instanta. Speta. Sentința 44/2008. Curtea de Apel Galati
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL GALAȚI
SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
SENTINȚA CIVILĂ Nr. 44/
Ședința publică din 05 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Marioara Coinacel
JUDECĂTOR 2: Virginia Filipescu Adrian Bobocea
ASISTENT JUDICIAR - -
ASISTENT JUDICIAR
GREFIER
.-.-.-.-.-.-.-.-.
Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea asupra litigiului de muncă intervenit între reclamanta -, cu domiciliul ales la Judecătoria Galați, din G,- și pârâții TRIBUNALUL GALAȚI, CURTEA DE APEL G, ambele instituții cu sediul în G,- și MINISTERUL JUSTIȚIEI, cu sediul în B, sector 5,-, având ca obiect "DREPTURI ALE PERSONALULUI DIN JUSTIȚIE".
Dezbaterile au avut loc în ședința publică din 03.11.2008 fiind consemnate în încheierea de ședință din aceeași dată, care face parte integrantă din prezenta când instanța,având nevoie de timp pentru deliberare, a amânat pronunțarea cauzei la data de 05.11.2008, dată la care a pronunțat următoarea hotărâre:
CURTEA
Asupra acțiunii înregistrată la Curtea de Apel Galați Secția Conflicte de muncă și asigurări sociale sub nr. 1938/121/30.06.2008;
Examinând actele și lucrările dosarului constată următoarele:
Prin acțiunea înregistrată inițial la Tribunalul Galați sub nr- reclamanta a solicitat în contradictoriu cu pârâtele Tribunalul Galați, Curtea de Apel Galați și Ministerul Justiției plata următoarelor sporuri:
- 10% din salariul de bază lunar, spor radiații electromagnetice produse de stațiile de emisie (antenă electromagnetice) începând cu data de 1 ianuarie 2008 și în continuare pe tot parcursul activității de judecător delegat la penitenciar.
- 15% din salariul de bază brut lunar, spor concentrație de salubrități și aeromicrofloră;
- 30% ca personal civil din Ministerul Justiției cu atribuții de coordonare și control;
- 30% pentru desfășurarea activității în condiții de pericol deosebit cu spor de risc.
- plata sporului de 15% (spor ) începând cu 1 ianuarie 2008 și în continuare pe tot parcursul activității.
A mai solicitat obligarea pârâților la plata dobânzii legale pentru suma totală cuvenită din sporurile menționate, dobândă calculată de la data de 1 ianuarie 2008 și până la plata efectivă a debitului precum și actualizarea cu indicele de inflație până la data plății efective.
În fapt, prin Ordinul nr. 59/2007 emis de Președintele Curții de Apel Galați reclamanta a fost desemnată ca judecător delegat la penitenciarul Galați pentru perioada 1 ianuarie 2008 - 31 decembrie 2008, astfel că în prezent își desfășoară activitatea în cadrul acestei instituții.
Cadrul legislativ care reglementează drepturile salariale pentru cei care își desfășoară activitatea în pe4nitenciare îl constituie Ordonanța nr. 64 din 30 august 2006 privind salarizarea și alte drepturi ale funcționarilor publici cu statut special din sistemul administrației penitenciare.
Față de dispozițiile legale sus menționate rezultă în mod indubitabil că judecătorul delegat pentru executarea pedepselor privative de libertate în cadrul penitenciarului va beneficia și de drepturile salariale prevăzute de nr.OG 64/2006.
În atare situație, judecătorului (care își desfășoară activitatea în cadrul penitenciarului ca judecător delegat pentru executarea pedepselor privative de libertate) i se va acorda pe lângă drepturile bănești cuvenite și drepturile prevăzute de nr.OG 64/2006.
Faptul că îi sunt aplicabile dispozițiile nr.OG 64/2006 este confirmat de însuși pârâtul Ministerul Justiției care prin Ordinul nr. 573/C/2008 a înțeles să-i acorde doar două sporuri, respectiv 10% pentru activitatea desfășurată în condiții vătămătoare (antenă electromagnetice) și 10% pentru desfășurarea activității în condiții de pericol deosebit potrivit art. 21 (deși salariaților din Penitenciarul Galați li se acordă un spor de risc de 30%) din OUG nr. 64/2006, sporuri ce i-au fost acordate pentru activitatea desfășurată în anul 2007.
Referitor la plata sporului de 15% începând cu 1 ianuarie 2008 și în continuare pe tot parcursul activității (pentru viitor) de care beneficia ca judecător atunci când își desfășura activitatea în cadrul Judecătoriei Galația făcut următoarele precizări:
În cazul reclamantei, pe lângă faptul că până la acest moment nu i s-au acordat sporurile cuvenite potrivit disp. nr.OG 64/2006 sus menționate, i s-a redus salariul în sensul că nu mai primește sporul de 15% () de care beneficia când își desfășura activitatea ca judecător în cadrul instanței, drept câștigat, încălcându-se astfel principiul păstrării tuturor drepturilor bănești corespunzătoare funcției de magistrat pe care o deține.
Consideră că salariul nu poate fi diminuat în cazul detașării, delegării sau transferului magistratului.
În drept și-a întemeiat cererea pe disp. art. 21, art. 57 și art. 55 și anexa 5 pct. 5 din nr.OG 64/2006, art. 14 al. 2 din nr.OUG 27/2006 modificată prin Legea nr. 45/2007 și Legea nr. 48/2002 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare.
A depus în copie Ordinul MJ nr. 573/C/2008 și adresa emisă de Penitenciarul Galați privind sporurile acordate în cadrul acestei instituții.
Prin întâmpinarea depusă la dosar pârâta Ministerul Justiției a solicitat respingerea acțiunii ca inadmisibilă motivat de faptul că reclamanta nu a făcut dovada îndeplinirii procedurii prealabile prev. de art. 36 din nr.OUG27/2007 aprobată cu modificarea prev. de Legea nr. 45/2007.
Mai mult decât atât, textul de lege menționat care instituie o procedură specială ridică și problema competenței materiale a instanței de judecată deoarece soluționarea plângerilor îndreptate împotriva hotărârilor pronunțate potrivit art. 36 din OUG nr. 27/2006 fiind atributul Curții de Apel București.
Pe fondul cauzei, a solicitat respingerea acțiunii ca nefondată pentru următoarele considerente:
Potrivit art. 32 din nr.OUG 27/2006, judecătorii, procurorii, personalul asimilat acestora și magistrații - asistenți beneficiază și de drepturile stabilite în mod expres pentru aceștia prin alte acte normative speciale.
De asemenea, în conformitate cu prevederile art. 14 din nr.OUG 27/2007 aprobată cu modificări prin Legea nr. 45/2007, judecătorul delegat pentru executarea pedepselor privative de libertate, precum și alte categorii de personal salarizate potrivit prezentei ordonanțe de urgență, delegate sau detașate în sistemul penitenciar, beneficiază pe durata delegării sau detașării și de drepturile prevăzute de legile speciale pentru activitatea desfășurată efectiv în penitenciar.
Reclamanta beneficiază de următoarele sporuri acordate pentru desfășurarea activității în penitenciar:
1. Spor de 10% pentru desfășurarea activității în condiții de pericol deosebit ori cu grad ridicat de risc;
În acest sens a arătat că, potrivit art. 21 din nr.OG 64/2006, funcționarii publici cu statut special din sistemul administrației penitenciare, care execută, conduc, coordonează sau contribuie la realizarea misiunilor operative, a activităților de pază, supraveghere, escortare, reeducare și asistență medicală pentru persoanele arestate preventiv sau condamnate cu pedepse privative de libertate, culegere, prelucrare, verificare și valorificare a informațiilor, investigații, acțiuni și intervenție cu un grad ridicat de risc ori în condiții de pericol deosebit, beneficiază de un spor de până la 30% calculat la salariul de bază.
Unitățile, categoriile de personal și cuantumul sporului se stabilesc prin ordin al ministrului justiției.
Posibilitatea de apreciere a cuantumului rezultă din formularea textului, care stabilește un spor la salariul de bază de până la 30%. Cuantumul sporului se apreciază de către ordonatorul de credite prin evaluarea elementelor enumerate în text raportat la volumul de activitate desfășurată în astfel de condiții, timpul în care se desfășoară astfel de activități, condițiile în care ceilalți salariați beneficiază de acest spor etc.
Problema nu se ridică doar în ceea ce privește cuantumul acestui spor, însă se constată că reclamanta solicită pe lângă acest spor încă un altul, în procent tot de 30%, pentru desfășurarea activității în condiții de pericol deosebit ori cu grad de risc, spor pentru care nu precizează temeiul legal. Pretenția este neîntemeiată, neexistând un alt text de lege care să prevadă distinct acest spor sau un alt spor de 30%.
Singurul text de lege din nr.OG 64/2006 care face vorbire despre desfășurarea unor activități specifice în condiții care implică un grad ridicat de risc sau un pericol deosebit este art.21 care se aplică și reclamantei. Ca atare, cererea privind acordarea unul alt spor pentru condiții de pericol deosebit ori cu grad de risc este neîntemeiată.
2. Pe de altă parte, reclamanta beneficiază de un spor de 10% pentru desfășurarea activității în condiții vătămătoare (antenă, electromagnetice) prevăzut de pct. 5.1.C din Anexa nr. 5 la Normele metodologice de aplicare a nr.OG 64/2006 și nr. 399/C/2007;
În plus, apreciază reclamanta că este îndreptățită și la beneficiul următoarelor sporuri:
-10% - spor radiații electromagnetice produse de stațiile de emise (antenă, electromagnetice);
-15% - spor concentrație de salubrități și aeromicrofloră.
În ceea ce privește cererea de acordare a sporului de până la 30% în temeiul prevederilor art. 55 din nr.OG 64/2006, aceasta este de asemenea neîntemeiată, având în vedere că art. 14 alin.2 din nr.OUG 27/2006 nu se interpretează în sensul că judecătorul delegat pentru executarea pedepselor privative de libertate va beneficia de toate drepturile funcționarilor publici cu statut special din sistemul ci numai de acele drepturi care se acordă pentru prestarea activității în mediul penitenciar.
Tot în legătură cu acest din urmă spor care se poate acorda în condițiile prevăzute prin Anexa 5 la Normele de aprobate prin nr. 399/2007 acesta se justifică prin prisma îndeplinirii unor atribuții de coordonare și control și a celor care presupun efectuarea de lucrări în legătură cu activitatea penitenciarelor. Or, acesta activități sunt avute în vedere de dispozițiile art. 21 din nr.OG 64/2006, dispoziții care se aplică și reclamantei. Dacă art. 21 din nr.OG 64/2006 se aplică funcționarilor publici cu statut special din sistemul penitenciar și judecătorilor delegați cu executarea pedepselor în virtutea a art. 14 din nr.OUG 27/2006 aprobată cu modificări prin Legea nr. 45/2007, pct. 5 din Anexa 5 la OG nr. 64 își găsește aplicabilitatea doar în privința categoriilor de personal prevăzute aici.
Prin încheierea pronunțată la data de 09.06.2008 Tribunalul Galați în baza disp. art. 163 Cod procedură civilă a dispus reunirea dosarului nr- la dosarul nr-.
Prin încheierea de ședință din data de 24.06.2008 Tribunalul Galați în baza art. 11 din nr.OUG75/2008 a dispus scoaterea cauzei de pe rol și înaintarea la Curtea de Apel Galați, spre competentă soluționare.
La Curtea de Apel Galați Secția Conflicte de muncă și asigurări sociale cauza a fost înregistrată sub nr-.
Analizând și coroborând actele și lucrările dosarului instanța reține următoarele:
Potrivit disp. art. 137 al. 1 Cod procedură civilă, se vor analiza cu prioritate excepțiile.
Referitor la excepțiile de inadmisibilitate a acțiunii și necompetenței materiale a instanței invocate de pârâta Ministerul Justiției instanța apreciază că sunt neîntemeiate.
Astfel, potrivit art. 36 al. 2 din nr.OG 27/2006 sunt date în competența Curții de Apel București - Secția contencios administrativ plângerile împotriva modurilor de stabilire a drepturilor salariale în baza acestui act normativ.
Ori, prin acțiunea formulată reclamanta nu a contestat actul administrativ de stabilire a drepturilor bănești pentru că nu există un asemenea act, deoarece pârâta nu a emis nici un ordin de stabilire a drepturilor bănești cuvenite reclamantei pe perioada delegării și astfel reclamanta nu avea ce contesta.
De fapt, reclamanta a solicitat plata drepturilor salariale de care a fost lipsită pe perioada delegării, ceea ce atrage competența instanțelor specializate pentru judecarea cauzelor privind conflicte de muncă și asigurări sociale.
Actele normative speciale privitoare la plata indemnizației lunare pentru procurori și judecători nu reglementează competența materială a instanțelor de a soluționa cererile având ca obiect eventualele despăgubiri legate de plata drepturilor salariale.
În schimb, Legea nr. 168/1999 prevede că sunt conflicte de drepturi și acțiunile ce au ca obiect exercitarea unor drepturi sau îndeplinirea unor obligații decurgând din lege ori din alte acte normative referitoare la drepturile salariaților iar art. 2 din Codul muncii stabilește faptul că acestea se aplică și raporturilor de muncă reglementate prin legea specială în măsura în care acestea nu conțin dispoziții juridice derogatorii.
În consecință, nu se poate reține că în cauza dedusă judecății devin aplicabile disp. art. 336 din nr.OG 27/2006 așa cum susține pârâta Ministerul Justiției și față de considerentele relatate mai sus, instanța apreciază neîntemeiate excepțiile invocate.
Pe fondul cauzei, instanța apreciază că pretențiile reclamantei sunt întemeiate în parte pentru următoarele considerente:
Reclamanta își desfășoară activitatea în cadrul Judecătoriei Galați.
În perioada 01.01 - 31.12.2008 a fost delegată la Penitenciarul cu regim de Maximă Siguranță G așa cum rezultă din Ordinul nr. 59/2007 emis de Curtea de Apel Galați.
Potrivit disp. art. 14 al. 2 din nr.OUG 27/20206 modificată prin Legea nr. 45/2007, judecătorul delegat pentru executarea pedepselor privative de libertate precum și alte categorii de personal salarizate în baza acestui act normativ, delegați sau detașați în sistemul penitenciar, beneficiază pe durata delegării sau detașării și de drepturile prevăzute de legile speciale pentru activitatea desfășurată efectiv în penitenciar.
OG nr. 64/2006 reglementează salarizarea funcționarilor publici cu statut special din Administrația Națională a Penitenciarelor.
Prin Ordinul nr. 399/C/2007 și nr. 54/17.01.2008 Ministerul Justiției a aprobat normele metodologice de aplicare a nr.OG 64/2006. Au fost stabilite locurile de muncă pentru care se acordă diferitele categorii de sporuri, persoanele beneficiare și mărimea concretă a sporurilor acordate.
Astfel, prin Ordinul nr. 573/C/2008 emis de Ministerul Justiției, reclamanta a beneficiat în anul 2007 de următoarele sporuri:
- 10% pentru activitatea desfășurată în condiții vătămătoare (antenă electromagnetice) conf. pct. 5.1.C din Anexa nr. 5 la Normele metodologice de aplicare a nr.OG 64/2006 privind salarizarea și alte drepturi ale funcționarilor publici cu statut special din sistemul administrației penitenciare, modificată și completată, aprobată prin Ordinul ministrului justiției nr. 399/C/8.02.2007;
- 10% pentru desfășurarea activității în condiții de pericol deosebit ori cu grad de risc potrivit art. 21 din nr.OUG 64/2006 modificată și completată.
În consecință, se menține obligarea pârâților de a acorda reclamantei aceste două sporuri și pentru anul 2008.
Chiar pârâta a recunoscut prin întâmpinarea depusă la dosar că reclamanta beneficiază de sporul de 10% pentru activitatea desfășurată în condiții vătămătoare (antenă și electromagnetice) însă nu a făcut dovada prin nici un mijloc de probă a achitării acestui spor.
Cu privire la sporul de 10% pentru desfășurarea activității în condițiile art. 21 din nr.OG 64/2006, deși pârâta afirmă că cererea este neîntemeiată se contrazice în propriile afirmații întrucât în anul 2007 așa cum s-a arătat mai sus s-a acordat reclamantei sporul menționat prin Ordinul nr. 573/2008.
Logic și în anul 2008 s-au menținut aceleași condiții de acordare a sporului respectiv.
Cuantumul de 30% solicitat de reclamantă prin acțiune este justificat deoarece prin Ordinul emis chiar de pârâtul Ministerul Justiției nr. 54/2008 pentru modificarea și completarea nr. 399/2007 cuantumul sporului s-a stabilit la 30% din salariul de bază lunar, astfel că susținerile pârâtei sunt nefondate.
Referitor la sporul de 15% din salariul de bază lunar, spor concentrație de salubrități și aeromicrofloră instanța reține că acordarea acestui spor este prevăzut prin Ordinul nr. 399/2007 la punctul 5.3 din Anexa 5 la norme și este clasificat la categoria sporurilor acordate pentru condiții grele de muncă.
De acest spor beneficiază toți salariații din cadrul penitenciarului indiferent de funcția pe care o execută astfel și reclamanta este îndreptățită la acordarea acestui spor potrivit adresei nr. 3003/3.01.2008 a Penitenciarului Galați.
Referitor la sporul de 30% prevăzut pentru personalul civil din cadrul Ministerului Justiției cu atribuții de coordonare și control instanța apreciază că acest spor se cuvine reclamantei pentru următoarele considerente:
Potrivit disp. art. 6 alin. 3 și 4 din Legea nr. 275/2006, judecătorul delegat pentru executarea pedepselor privative de libertate, desemnat pentru penitenciarul în a cărui circumscripție se află un centru de reținere și arestare preventivă supraveghează și controlează asigurarea legalității și executarea acestor pedepse și în executarea măsurilor preventive de libertate și exercițiul celorlalte atribuții stabilite prin acest act normativ.
Ordonanța nr. 64/2006 prevede în art. 21 acordarea unui spor de până la 30% calculat la salariul de bază. În anexa nr. 3 Ordinului nr. 399/2007 modificat prin Ordinul nr. 54/2008 sunt prevăzute persoanele ce beneficiază de acest spor, printre care și funcționarii publici cu statut special din sistemul administrației penitenciare cu atribuții în domeniul asigurării legalității deținerii și îndeplinirii procedurii cu privire la situația juridică persoanelor private de libertate, reeducării, inclusiv personalul medical, asistenței medicale precum și folosirii la muncă a efectivelor de deținuți și minori.
Reclamanta în perioada în care a fost delegată la Penitenciarul Galația supravegheat și controlat asigurarea legalității și executarea pedepselor privative de libertate și a măsurilor preventive privative de libertate, însă nu a primit și sporul de 30% acordat funcționarilor publici din penitenciar care îndeplineau și ei aceste atribuții.
Potrivit art. 55 din nr.OG 64/2006 anexa 5, pct. 5 trebuie să beneficieze de un spor de 30% din salariul de bază lunar (Ordinul nr. 54/2008).
Interpretarea pârâtei Ministerul Justiției în sensul că reclamantei nu i se aplică dispozițiile legale sus menționate este eronată întrucât textul de lege la care se referă nu face nici o distincție ci dimpotrivă, se referă chiar la personalul cu atribuții de coordonare și control, atribuții pe care le execută reclamanta în baza Legii nr. 275/2006.
Faptul că în anul 2007 pârâta a înțeles să-i acorde drepturile prev. de art. 21 din nr.OG 64/2006 este strict problema pârâtei, situație ce nu este de natură a înlătura dreptul reclamantei de a beneficia și de sporul prevăzut în Anexa 5.
Cu privire la solicitarea reclamantei de a i se acorda sporul de 15% (spor ) instanța apreciază că nu este întemeiată întrucât aceasta a fost delegată la penitenciar în cursul anului 2008 unde a beneficiat de sporurile specifice activității desfășurate la acea instituție.
Iar sporul de se acordă numai dacă lucrează efectiv în condițiile ce au generat acordarea sporului respectiv.
la instanță în anul 2008, reclamanta nu poate beneficia de acordarea acestui spor.
În ceea ce privește solicitarea reclamantei de actualizare a prejudiciului suferit în funcție de indicele de inflație instanța apreciază că cererea este întemeiată.
Astfel, potrivit disp. art. 161 al. 4 din Codul muncii, întârzierea nejustificată a plății salariului sau neplata acestuia poate determina obligarea angajatorului la plata de daune interese pentru repararea prejudiciului produs salariatului.
Soluția actualizării cu indicele de inflație are în vedere principiul reparării integrale a prejudiciului, consacrat de art. 1084 cod civil potrivit căruia daunele interese ce sunt debite creditorului cuprind în genere pierderea ce a suferit și beneficiul de care a fost lipsit.
Suma rezultată din actualizare în raport cu rata inflației repară integral prejudiciul rezultat din întârzierea plății și astfel riscul devalorizării leului a fost pus în sarcina debitorului.
Acordând suma actualizată instanța a dat efecte și clauzei de impreviziune urmărindu-se ca dauna efectiv creată prin devalorizarea monedei naționale să fie acoperită.
De asemenea, solicitarea reclamantei de a se acorda și dobânda legală nu este întemeiată deoarece are același scop și anume să acopere integral prejudiciul rezultat din întârzierea plății, prejudiciu care este acoperit prin actualizarea dividendelor în raport cu rata inflației și tocmai din acest motiv se consideră că este beneficiul creditorului de a opta între cele două forme de actualizare.
În consecință, pentru toate considerentele arătate urmează să fie respinse ca nefondate excepțiile necompetenței și inadmisibilității invocate de pârâta Ministerul Justiției.
Va fi admisă în parte acțiunea formulată de reclamantă în contradictoriu cu pârâții Ministerul Justiției, Curtea de Apel Galați și Tribunalul Galați.
Vor fi obligați pârâții Ministerul Justiției, Curtea de Apel Galați și Tribunalul Galați să plătească reclamantei pe perioada 01.01.2008 - 31.12.2008, următoarele sporuri:
- 10% din salariul de bază lunar reprezentând spor radiații electromagnetice produse de stațiile de emisie (antena electromagnetice);
- 15% din salariul de bază lunar reprezentând spor de concentrație salubrități și aeromicrofloră;
- 30% ca personal civil din Ministerul Justiției cu atribuții de coordonare și control;
- 30% pentru desfășurarea activității în condiții de pericol deosebit ori cu grad de risc, actualizate cu indicele de inflație la data plății efective.
Va fi respins ca nefondat capătul de cerere privind plata sporului de 15% pe anul 2008 și cererea privind plata dobânzii.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
RESPINGE ca nefondate excepțiile necompetenței și inadmisibilității invocate de pârâtul Ministerul Justiției.
ADMITE în parte acțiunea formulată de reclamanta -, cu domiciliul ales la Judecătoria Galați, din G,- și pârâții TRIBUNALUL GALAȚI, CURTEA DE APEL G, ambele instituții cu sediul în G,- și MINISTERUL JUSTIȚIEI, cu sediul în B, sector 5,-, și în consecință:
Obligă pe pârâții Ministerul Justiției, Curtea de Apel Galați și Tribunalul Galați să plătească reclamantei pe perioada 01.01.2008 - 31.12.2008, următoarele sporuri:
- 10% din salariul de bază lunar reprezentând spor radiații electromagnetice produse de stațiile de emisie (antena electromagnetice);
- 15% din salariul de bază lunar reprezentând spor de concentrație salubrități și aeromicrofloră;
- 30% ca personal civil din Ministerul Justiției cu atribuții de coordonare și control;
- 30% pentru desfășurarea activității în condiții de pericol deosebit ori cu grad de risc, actualizate cu indicele de inflație la data plății efective.
RESPINGE ca nefondat capătul de cerere privind plata sporului de 15% pe anul 2008 și cererea privind plata dobânzii.
Cu recurs în 10 zile de la comunicare.
DEFINITIVĂ și EXECUTORIE.
Pronunțată în ședința publică, azi, 05 2008.
Președinte, | Judecător, | Asistent judiciar, |
Asistent judiciar, | ||
Grefier, |
: Coinăcel
: 6 ex//19.01.2009
Președinte:Marioara CoinacelJudecători:Marioara Coinacel, Virginia Filipescu Adrian Bobocea