Drepturi banesti castigate in instanta. Speta. Decizia 465/2008. Curtea de Apel Galati

DOSAR NR-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL GALAȚI

SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE

DECIZIA CIVILĂ NR.465

ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN 16.06.2008

PREȘEDINTE: Benone Fuică

JUDECĂTOR 2: Mărioara Coinăcel

JUDECĂTOR 3: Ion Ioneci

GREFIER-- -

-.-.-.-.

La ordine fiind soluționarea cererii formulată de petenții-intimați, și, având ca obiect completare hotărâre judecătorească.

La apelul nominal au lipsit părțile.

Procedura completă.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care:

Nemaifiind cereri de formulat, instanța constată cauza în stare de judecată.

Având în vedere că prin cererea formulată nu s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă, instanța apreciază că se impune suspendarea cauzei.

La sfârșitul ședinței de judecată, Curtea a constatat că, cu ocazia declarării recursului s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă, situație în care apreciază cauza în stare de judecată și rămâne în pronunțare asupra cererii de completare hotărâre judecătorească.

CURTEA:

Asupra acțiunii civile de față.

Examinând actele și lucrările dosarului constată următoarele:

Prin cererea de completare a hotărârii judecătorești formulată și înregistrată la Curtea de APEL GALAȚI -Secția conflicte de muncă și asigurări sociale sub nr- petentele, și au solicitat completarea dispozitivului deciziei civile nr.195/R/31.03.2008 pronunțată de Curtea de APEL GALAȚI în dosarul nr- în sensul de a fi obligați recurenții-pârâți la plata cheltuielilor de judecată.

În motivarea cererii au arătat că atât la instanța de fond cât și la instanța de control judiciar au solicitat obligarea pârâților la plata cheltuielilor de judecată reprezentând plata onorariului apărătorului.

Astfel, în mod corect prima instanță a admis acest capăt de cerere obligându-i pe pârâți la plata cheltuielilor de judecată.

În ceea ce privește hotărârea instanței de recurs cu toate că în practicaua hotărârii se face referire la faptul că se solicită cheltuieli de judecată precizându-se totodată că s-a depus la dosarul cauzei chitanța privind plata onorariului, instanța de recurs a omis să se pronunțe asupra acestui capăt de cerere nefăcând practic nici o referire în acest sens în considerentele hotărârii, nici în dispozitiv.

În drept a invocat disp.art.2812pr.civ.

Instanța din oficiu a dispus atașarea dosarului nr- a Curții de APEL GALAȚI.

Analizând cererea de completare a dispozitivului deciziei civile nr.195/2008 a Curții de APEL GALAȚI prin prisma disp.art.2812pr.civ.instanța apreciază că aceasta este întemeiată pentru următoarele considerente:

Astfel, potrivit art.2812al.1 pr.civ. dacă prin hotărârea dată instanța a omis să se pronunțe asupra unui capăt de cerere principal sau accesoriu ori asupra unei cereri conexe sau incidentale se poate cere completarea hotărârii.

Potrivit al.3 din același articol dispozițiile prezentului articol se aplică și în cazul când instanța a omis să se pronunțe asupra cererilor martorilor, apărătorilor, traducătorilor cu privire la drepturile lor.

Verificând susținerile petenților instanța reține că acestea sunt întemeiate deși în practicaua deciziei civile nr.195/2008 a Curții de APEL GALAȚIs -a susținut că apărătorul intimaților -doamna avocat a solicitat ca recurenții să fie obligați la plata cheltuielilor de judecată depunând la dosarul cauzei chitanța nr.006/3.03.2008 privind plata onorariului apărătorului și instanța de control judiciar a omis să se pronunțe asupra acestui capăt de cerere.

De asemeni potrivit art.274 pr.civ. partea care cade în pretenții va fi obligată la cerere să plătească cheltuielile de judecată.

Cum recurenții au pierdut procesul aceștia urmează să suporte cheltuielile de judecată făcute de intimații pârâți care au câștigat deoarece sunt în culpă procesuală.

Pentru aceste considerente și văzânddisp.art.2813pr.civ.se va admite cererea formulată de pârâții, și.

Se va completa dispozitivul deciziei civile nr.195/31.03.2008 a Curții de APEL GALAȚI, în sensul că, obligă pe recurenții Municipiul G, Primarul Municipiului G și Consiliul Local G să plătească intimaților reclamanți suma de 1000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată în recurs.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite cererea formulată de petenții-intimați, și, având ca obiect completare hotărâre judecătorească.

Completează dispozitivul deciziei civile nr.195/R/31.03.2008 a Curții de APEL GALAȚI pronunțată în dosarul nr-, în sensul că:

Obligă pe recurenții Municipiul G, Primarul Municipiului G și Consiliul Local G să plătească intimaților-reclamanți suma de 1.000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată în recurs.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din 16 Iunie 2008.

PREȘEDINTE Pt.jud. aflat în CO JUDECATOR

conf.disp.art.261 pct.2 pr.civ.

PREȘEDINTE

Grefier

Red.

Dact.

2 ex/7.07.2008

Președinte:Benone Fuică
Judecători:Benone Fuică, Mărioara Coinăcel, Ion Ioneci

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Drepturi banesti castigate in instanta. Speta. Decizia 465/2008. Curtea de Apel Galati