Drepturi banesti castigate in instanta. Speta. Decizia 467/2009. Curtea de Apel Alba Iulia
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ALBA IULIA
SECȚIA PENTRU CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA CIVILĂ Nr. 467/2009
Ședința publică de la 23 Aprilie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Victor Crețoiu judecător
- - - JUDECĂTOR 2: Nicoleta Vesa
- - - JUDECĂTOR 3: Monica Maria
- grefier
Pe rol se află soluționarea recursurilor declarate de pârâții MINISTERUL JUSTIȚIEI ȘI LIBERTĂȚILOR și CURTEA DE APEL ALBA IULIA, având ca obiect drepturi bănești, împotriva sentinței civile nr.378/2008 pronunțată de Tribunalul Alba în dosar nr-.
La apelul nominal făcut în cauză se constată lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care se constată că s-au înregistrat la dosar note de ședință din partea intimatelor reclamante (fostă ) și (fostă ).
Față de actele și lucrările dosarului și solicitarea recurenților pârâți de judecare a cauzei în lipsă, instanța lasă cauza în pronunțare.
CURTEA DE APEL
Asupra cauzei de față;
Prin acțiunea civilă înregistrată la ribunalul Alba sub dosar civil nr-, reclamanții și au chemat în judecată pârâții Ministerul Justiției, Curtea de APEL ALBA IULIA și Tribunalul Hunedoara, solicitând ca prin hotărâre judecătorească să se dispună:
- obligarea pârâților la plata către reclamanți a drepturilor salariale cuvenite cu titlul spor de periculozitate de 15% din indemnizația de încadrare brută lunară, începând cu data de 01.09.2004 pentru și începând cu data de 01.10.2007 pentru și până la data rămânerii irevocabile a hotărârii și în continuare, sume care urmează a fi actualizate cu indicele de inflație, începând cu data nașterii dreptului și până la data executării hotărârii judecătorești.
- obligarea pârâtei Curtea de APEL ALBA IULIA să efectueze mențiunile corespunzătoare în carnetul de muncă al fiecărui reclamant.
În motivarea cererii, reclamanții arată că au calitatea profesională de asistenți judiciari.
Având în vedere felul și complexitatea activității de mare risc social prestată, aceste responsabilități și competențe sunt recunoscute și consacrate expres de către legiuitor conform dispozițiilor art.22 din nr.OG8/2007 stabilindu-se riscurile funcției dar și regimul de incompatibilități și interdicții, ținând seama de locul și rolul justiției într-un stat de drept.
Conform art.22 din același act normativ se dispune, în mod clar și fără echivoc că pentru condiții deosebite de muncă, grele, vătămătoare și/sau periculoase, reclamanților trebuie să li se acorde sporul procentual solicitat prin prezenta acțiune introductivă, proporțional cu timpul efectiv lucrat în aceste condiții.
Condițiile de stabilire și acordare a sporului salarial se aprobă de către ordonatorul principal de credite în funcție de condițiile reale și efective de muncă stabilite potrivit legii.
În acest sens, personalul din justiție, deși se regăsește în prezența două categorii de condiții deosebite, respectiv vătămătoare și periculoase, pârâții ca ordonatori principali, secundari sau terțiari de credite nu au înțeles să procedeze în sensul plății efective a sporului solicitat.
De altfel acest spor a existat anterior pentru personalul auxiliar de specialitate conform art.47 din Legea nr.50/1996.
Reclamanții invocă și prevederile art.40 din Contractul Colectiv de Muncă la nivel național, care diferențiază în mod clar drepturile salariale procentuale acordate în mod diferențiat cu titlu de spor de periculozitate, de sporul pentru condiții nocive.
Cum ordonatorul de credite nu a înțeles să procedeze la plata acestui spor, atitudinea acestuia poate fi sancționată de către instanța de judecată, întrucât acordarea acestor drepturi bănești este singura modalitate prin care se poate înlătura situația discriminatorie creată prin atitudinea omisivă și lipsită de suport juridic, cu încălcarea evidentă a normelor cuprinse în art.6-8, art.37-40 din Legea nr.53/2003 modificată.
Potrivit art.21 alin.1 din nr.OG137/2000 aprobată prin Legea nr.27/2004 în toate cazurile în care se constată existența unei discriminări din cele prevăzute expres în acest act normativ, persoanele interesate și implicit discriminate își pot manifesta interesul și au dreptul să solicite despăgubiri corespondente și proporțional cu prejudiciul suferit și dovedit, cu restabilirea situației anterioare discriminării, implicit prin anularea situației create prin discriminare, potrivit dreptului comun.
Prin întâmpinare pârâtul Ministerul Justiției solicită respingerea acțiunii ca neîntemeiată, reclamanții beneficiind de acordarea sporului de 15% prevăzut de art.7 din OUG nr.27/2006, care a fost acordat în urma efectuării unei expertize de specialitate, în care a fost analizată existența cumulativă a condițiilor deosebite, grele, vătămătoare sau periculoase.
Pârâtul arată că prevederile nu sunt aplicabile magistraților întrucât magistrații beneficiază de drepturi salariale stabilite prin legea specială, respectiv nr.OUG27/2006.
Parata Curtea de APEL ALBA IULIAa invocat excepția lipsei calității procesuale pasive, considerând că în litigiile având ca obiect plata indemnizației are calitate procesuală pasivă doar Ministerul Justiției.
Prin sentința civilă nr.378/2008 pronunțată de Tribunalul Alba în dosar nr- a fost respinsă excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de pârâta Curtea de APEL ALBA IULIA. A fost admisă acțiunea, pârâții fiind obligați să plătească în favoarea reclamantelor drepturile bănești reprezentând 15% din indemnizația de încadrare brută lunară cu titlu spor de periculozitate începând cu data de 01.09.2007 și în continuare. A fost obligată pârâta Curtea de APEL ALBA IULIA să efectueze cuvenitele mențiuni în carnetele de muncă ale reclamantelor
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut următoarele:
În temeiul art. 137 Cod procedură civilă instanța s-a pronunțat mai întâi asupra excepției lipsei calității procesual pasive invocată de pârâta Curtea de APEL ALBA IULIA.
Analizând excepția lipsei calității procesuale pasive invocata de pârâta Curtea de APEL ALBA IULIA, instanța a apreciat-o ca nefondată, parata având calitate de ordonator de credite cu atribuții privind salarizarea reclamanților astfel conform art.282 muncii justifică calitatea procesuala, excepția urmând a fi respinsă.
Reclamanții au calitatea profesională de asistenți judiciari, salarizați potrivit dispozițiilor nr.OUG27/2006.
Potrivit art.7 din acest act normativ, pentru condiții deosebite de muncă, grele, vătămătoare sau periculoase, judecătorilor, procurorilor, magistraților asistenți și personalul asimilat acestora, li se acordă un spor de 15% din indemnizația de încadrare brută lunară, proporțional cu timpul efectiv lucrat în aceste condiții.
Reclamanții fac parte din categoria personalului din unitățile din justiție, mai precis a personalului judiciar cu statut independent și atribuții deliberative, având calitatea profesională de magistrați, iar raporturile juridice de serviciu ale acestora sunt supuse și se circumscriu normelor legale cuprinse în Legea nr.53/2003 modificată, conform art.1, art.295 alin.2 din acest ultim act normativ, cu reținerea incidenței prevederilor cuprinse și în Legea nr.168/1999 - art.67 și urm.
Se reține faptul că prin sistemul de salarizare uzitat, care determină stabilirea și plata indemnizației lunare, aceasta reprezentând contra-valoarea muncii prestate, se înțelege ansamblul principiilor, obiectivelor și elementelor, dar și a formelor concrete, acesta determinând condițiile de stabilire și acordare efectivă a prestațiilor pecuniare datorate reclamantului, astfel că văzând și dispozițiile art.155 din Legea nr.53/2003, indemnizația lunară se compune din salariul de bază, sporuri și adaosuri salariale.
Astfel, acest sistem de salarizare este guvernat printre altele, de două principii fundamentale, cel al egalității de tratament juridic și/sau pecuniar și al diferențierii juste date numai în raport cu nivelul studiilor, cu treptele sau gradele profesionale și implicit cu condițiile de muncă.
Ca atare, principiul egalității de tratament în salarizarea lunară implică recunoașterea și consacrarea acelorași obiective și elemente de salarizare a tuturor persoanelor aflate într-o situație comparabilă.
Astfel, având în vedere natura obligațiilor profesionale și felul muncii, reclamanții realizează o activitate de mare risc, care este recunoscut de către legiuitor în art.2 din nr.OUG27/29.03.2006, privind salarizarea și alte drepturi ale magistraților, unde în mod expres se dispune că salarizarea și celelalte drepturi se stabilesc ținându-se seama de locul și rolul justiției în statul de drept, de răspunderea, complexitatea și riscurile funcției, de incompatibilitățile și interdicțiile prevăzute expres de lege.
În prezent reclamanții, beneficiază de sporul de condiții vătămătoare sănătății, respectiv de sporul de condiții nocive generat de mânuirea dosarelor și a actelor provenite de la diverse persoane, prin intermediul cărora se pot contacta microbi și boli, aceste condiții fiind determinate pe bază de expertize administrate de către instanță.
Este evident faptul că reclamanții solicită sporul de periculozitate pentru riscul vieții și al sănătății, recunoscut de art.77 din Legea nr.303/2007 și de art.27 din nr.OUG27/2006, pentru care pârâții în calitate de administratori ai justiției și de ordonatori de credite trebuie să aprobe condițiile periculoase stabilite potrivit legii.
În acest context nu poate fi primită susținerea conform căreia reclamanții beneficiază de sporul de 15%, pentru condiții vătămătoare sănătății, respectiv sporul de toxicitate, iar în urma unei expertize de specialitate, a fost analizată existența cumulativă a condițiilor deosebite, grele, vătămătoare sau periculoase, aceste susțineri sunt neincidente, în condițiile în care normele de drept aplicabile și mai sus arătate, nu conțin cuvântul singur sau cumulativ, sporurile salariale și procentuale trebuind a fi acordate pe categorii de riscuri și sunt diferențiate în mod clar condițiile nocive și toxice de cele periculoase, conform și art. 40 din la nivel național.
Conform art.9 din această ultimă normă contractuală obligatorie, în scopul salarizării și a acordării celorlalte drepturi prevăzute în, pentru personalul instituțiilor finanțate de la bugetul de stat, se vor purta negocieri pentru stabilirea fondurilor aferente acestei categorii de personal și pentru constituirea surselor, înainte de adoptarea bugetului de stat, precum și în vederea modificări ulterioare a acestuia.
Astfel, părțile contractante, vor purta negocieri în vederea includerii drepturilor respective în actele normative prin care se reglementează astfel de drepturi, cu încadrarea în prevederile bugetare aprobate sau cu identificarea altor sume pentru acoperirea cheltuielilor suplimentare.
Pe baza fondurilor aprobate, părțile vor negocia utilizarea acestora pentru stabilirea salariilor și a celorlalte drepturi ale persoanelor instituțiilor publice.
Se reține faptul că art.32 din nr.OUG27/2006, nu limitează drepturile numai la reglementările privitoare la magistrați, această normă de drept vizând acordarea în plus față de drepturile prevăzute de acest act normativ și a altor drepturi bănești reglementate expres pentru magistrați.
De altfel, în art.77 din Legea nr.303/2004, se recunoaște faptul că magistrații sunt expuși în permanență amenințărilor, violențelor sau a oricăror fapte care pun în pericol viața, sănătatea sau integritatea fizică, familiile sau bunurile magistraților, modul diferențiat de stabilire a sporului pentru condiții periculoase fiind stabilit în unic nr.1116/2003, în acest context fiind avute în vedere prevederile art.241 alin.1 lit.c și art.295 alin.2 din Legea nr.53/2003 modificată și art.11 lit. d din Legea nr.130/1996.
Așa după cum s-a reținut mai sus, sporul de pericol este recunoscut pentru magistrați și de art. 7 din nr.OUG27/2006 în procent de 15% din indemnizația de încadrare brută lunară, dar se referă la condiții periculoase în sensul de a fi vătămătoare și care se dă procentual cu timpul efectiv lucrat în aceste condiții.
Personalul din justiție și implicit reclamanții, se regăsesc în prezența a două categorii de condiții deosebite, respectiv vătămătoare și periculoase, iar ordonatorul de credite a recunoscut pe baza expertizelor de nocivitate numai sporul de condiții vătămătoare.
Gradul de expunere la pericol a vieții și integrității corporale a magistraților este evidențiat expres și fără echivoc inclusiv în prevederile art.27 din nr.OUG27/2006, unde se disting cu celeritate condițiile de invaliditate, acestea fiind corespondente periculozității funcției profesionale.
S-au reținut în acest context și prevederile incidente și cuprinse în Legea nr.319/14.07.2006, acest act normativ aplicându-se în toate sectoarele de activitate atât publice, cât și private, fiind reținute normele cuprinse în art.5 lit.a-b, lit.n și art. 7 și urm.
Conform Directivei 2000/CE/78, privind crearea codului general în favoarea tratamentului egal privind ocuparea forței de muncă, se sancționează atitudinea omisivă în recunoașterea și valorificarea echitabilă prin plata efectivă a drepturilor salariale cuvenite, în acest context fiind și prevederile art.7, art.23 din Carta Universală a Drepturilor Omului, care garantează dreptul la o recunoaștere echitabilă și satisfăcătoare, art.14 din Carta Europeană privind garantarea drepturilor omului respectiv Protocolul nr.12 la această convenție, art.4 și urm. din Carta Socială Europeană revizuită, dar și art. 5-8, art.39 alin.1 lit.a, art.40 alin.2 lit.c și j, art.154 alin.3, art.155, art.165 din Legea nr.53/2003, art.20, art.16 alin.1, art.53 și art.41 din Constituția României, care garantează dreptul la salariu, drept care face parte din conținutul complex al dreptului constituțional la muncă.
Față de aceste considerente, instanța a admis acțiunea ca fiind temeinică și legală.
Potrivit prevederilor art.6 și 7 cuprinse în Decretul Lege nr.92/1976 modificat, normele incidente prevăzute de Legea nr.130/1999 și art. 296 din Legea nr.53/2003, Curtea de APEL ALBA IULIA în calitate de operator al carnetelor de muncă, va fi obligată să efectueze cuvenitele mențiuni în carnetul de muncă al fiecărui reclamant.
Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs pârâții Ministerul Justiției și Curtea de APEL ALBA IULIA.
Pârâtul Ministerul Justiției a solicitat admiterea recursului și modificarea sentinței în sensul respingerii cererii de chemare în judecată.
În expunerea de motive arată că, față de temeiul juridic reținut, respectiv existența unei situații discriminatorii între intimați și alte categorii profesionale salarizate de la bugetul de stat, instanța de fond trebuia să analizeze și să constate lipsa calității procesuale pasive a Ministerului Justiției, care nu are atribuții de legiferare, ci doar de aplicare a legilor în vigoare.
Pe fondul cauzei apreciază soluția ca fiind netemeinică și nelegală. Sporul în discuție este prevăzut de art.7 din nr.OUG27/2006, acordarea lui fiind condiționată de stabilirea, pe baza unei expertize de specialitate, a existenței unor condiții de muncă care pot fi deosebite, grele, vătămătoare sau periculoase, sporul putând fi acordat o singură dată.
Stabilirea condițiilor și procedurilor de acordare a sporului în discuție reprezintă o problemă de legiferare, doar legiuitorul având dreptul să reglementeze criteriile de acordare a sporurilor sau adaosurilor la indemnizațiile de bază.
Potrivit art.32 din nr.OUG27/2006 magistrații beneficiază și de drepturile stabilite în mod expres pentru aceștia prin alte acte normative speciale, ceea c e nu este cazul în speță.
Sentința este criticabilă, consideră recurentul, și în ceea ce privește acordarea în continuare a sporului în discuție. Aceasta înseamnă acordarea unui drept care nu s-a născut încă, astfel că reclamanții nu justifică un interes actual. Drepturile în discuție nu sunt prevăzute de lege, astfel că prin acordarea lor se depășesc limitele puterii judecătorești, instanța arogându-și atribuții de legiferare.
Pârâta Curtea de APEL ALBA IULIAa invocat lipsa calității procesuale pasive, motivat de faptul că nu are calitatea de angajator al reclamanților și nici atribuții în stabilirea drepturilor lor salariale.
Pe fond, arată recurenta, pretențiile reclamanților sunt neîntemeiate, sporul în discuție fiindu-le acordat în baza art.30 din nr.OUG177/2002 până în luna aprilie 2006, iar după această dată în baza art.7 din nr.OUG27/2006, modificată și completată prin Legea nr.47/2007 și nr.OUG100/2007.
Sporul de periculozitate reprezintă una din situațiile pentru care poate fi acordat cuantumul de 15%, indiferent dacă sunt prezente toate elementele de risc sau numai unele din ele.
Greșită este și trimiterea la art.40 din întrucât și aici se prevede pentru aceleași situații un spor de 10%, în timp ce asistenților judiciari sporul le-a fost acordat în procent de 15%.
Deliberând asupra recursurilor de față prin prisma criticilor formulate și din oficiu conform prevederilor art.3041Cod pr.civilă, Curtea reține următoarele:
Reclamantele au calitatea de asistenți judiciari. Potrivit art.7 din nr.OUG27/2006, pentru condiții deosebite de muncă, grele, vătămătoare sau periculoase magistraților și magistraților asistenți li se acordă un spor de 15% din indemnizația de încadrare brută lunară, proporțional cu timpul efectiv lucrat în aceste condiții. Condițiile de acordare a acestui spor se aprobă de ordonatorul principal de credite în funcție de condițiile deosebite, grele, vătămătoare sau periculoase stabilite potrivit legii.
Sporul în discuție le-a fost recunoscut și acordat inclusiv asistenților judiciari în baza art.30 din nr.OUG177/2002 până în luna aprilie 2006, iar după această dată în baza art.7 din nr.OUG27/2006, modificată și completată prin Legea nr.45/2007 și nr.OUG100/2007.
Din modul de redactare al art.7 din actul normativ sus arătat, rezultă că sporul în discuție poate fi acordat o singură dată indiferent dacă sunt prezente toate elementele de risc (condiții deosebite, grele, vătămătoare sau periculoase) sau numai unele dintre ele. Deci textul de lege menționat le îndreptățește pe reclamante la un unic spor de15%, acesta neputând fi acordat pentru fiecare situație în parte.
Așa cum corect a reținut pârâtul Ministerul Justiției, date fiind prevederile art.1 alin.2 și art.295 din Codul muncii, precum și prevederile art.1 din Legea nr.130/1996, prevederile contractului colectiv de muncă nu sunt incidente în cauză, asistenții judiciari fiind beneficiarii unei legislații incompatibile cu alte reglementări de drept comun.
Instanța de fond a respins în mod corect excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de pârâta Curtea de APEL ALBA IULIA. Potrivit art.44 din Legea nr.304/2004, actualizată, curțile de apel au calitatea de ordonatori secundari de credite, președinții acestora răspunzând, conform art.10 lit.t din Hotărârea nr.387/2005, de aprobarea regulamentului de ordine interioară a instanțelor și de folosirea, conform legii, a sumelor primite de la buget.
Conform art.119 din același act normativ, curțile de apel, în calitate de ordonatori secundari de credite, elaborează proiectele de buget pentru instanțele din circumscripția lor, proiecte în care sunt incluse și drepturile salariale ale asistenților judiciari.
În consecință, în speță Curtea de APEL ALBA IULIA are calitate procesuală pasivă alături de Ministerul Justiției, în sensul că acesta din urmă asigură fondurile necesare pentru instanțe, iar Curtea de Apel efectuează plata drepturilor salariale și face mențiunile legale în cărțile de muncă.
Pentru considerentele menționate, se constată că prima instanță a făcut o greșită aplicare a prevederilor legale la speța dedusă judecății, acțiunea formulată de reclamante fiind nefondată, dar a soluționat corect excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de pârâta Curtea de APEL ALBA IULIA.
În consecință, în temeiul art.312 alin.2 Cod pr.civilă și art.82 din Legea nr.168/1999, se va dispune admiterea recursurilor declarate în cauză și se va modifica în parte sentința atacată în sensul respingerii acțiunii formulate de reclamante, menținându-se dispozițiile privind respingerea excepției invocată de pârâta Curtea de APEL ALBA IULIA.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursurile declarate de pârâții Ministerul Justiției și Libertăților și Curtea de APEL ALBA IULIA împotriva sentinței civile nr.378/2008 pronunțată de Tribunalul Alba în dosar nr-.
Modifică în parte sentința atacată în sensul că respinge acțiunea formulată de reclamantele și împotriva pârâților Ministerul Justiției și Libertăților, Curtea de APEL ALBA IULIA și Tribunalul Hunedoara.
Menține celelalte dispoziții ale sentinței atacate.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 23.04.2009.
Președinte, - - | Judecător, - - | Judecător, - - |
Grefier, |
Red./Thred.
2ex./07.05.2009
Președinte:Victor CrețoiuJudecători:Victor Crețoiu, Nicoleta Vesa, Monica Maria