Drepturi banesti castigate in instanta. Speta. Decizia 47/2010. Curtea de Apel Bacau
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BACĂU
SECȚIA CIVILA, CAUZE MINORI, FAMILIE, CONFLICTE DE MUNCA, ASIGURARI SOCIALE
DECIZIE Nr. 47
Ședința publică de la 20 Ianuarie 2010
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Liliana Ciobanu
JUDECĂTOR 2: Daniela Părău
JUDECĂTOR 3: Sorina Ciobanu
Grefier - - -
&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&
La ordine a venit spre soluționare recursul civil formulat de reclamantul împotriva sentinței civile nr. 712 din 28.04.2009 pronunțată de Tribunalul Bacău în dosarul nr-.
Dezbaterile au avut loc în ședința publică din data de 18.01.2010, fiind consemnate în încheierea de ședință din acea zi.
CURTEA
-deliberând-
Asupra recursului civil de față, instanța reține următoarele:
Prin sentința civilă nr. 712/2009, pronunțată în dosarul nr- au fost respinse excepțiile lipsei de interes și a lipsei calității procesuale pasive invocate de pârâtă.
A fost respinsă ca nefondată acțiunea formulată de reclamantul - com., SAT, Județ B în contradictoriu cu pârâtul SC SRL -, STR. -, nr. 17, Județ
A fost obligată reclamantul să plătească pârâtei 1.000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată constând în onorariu avocat.
In motivarea sentinței instanța de fond a arătat că:
Prin cererea adresată Judecătoriei Bacău și înregistrată sub nr- d-l a chemat în judecată SC SRL, arătând că a lucrat la această societate în calitate de șofer de taxi în perioada 15.05.2007 - 13.10.2007, cu un program de 24 h cu 24 h fără a i se plăti drepturile bănești cuvenite și fiindu-i oprite atestatul de taximetrist precum și suma de 200 lei.
Pronunțând sentința civilă nr.8220/2007 Judecătoria Bacăua declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Bacău, reținând că tribunalele judecă în primă instanță conflictele de muncă iar potrivit art.248 alin.(3) Codul muncii, conflictele de muncă privesc exercitarea unor drepturi sau îndeplinirea obligațiilor decurgând din legi sau acte normative precum și din contractul de muncă.
Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Bacău sub nr-, reclamantul formulând precizări la cererea inițială arătând că solicită pentru perioada lucrată suma de 5000 lei drepturi salariale, reprezentând 20% din încasări (4000 lei ) la care se adaugă sporul de noapte și zilele de muncite, precum și daune morale în valoare de 5.000 lei, pentru boala pe care a căpătat-o în timpul muncii și fiind prejudiciat pentru faptul că nu i-au fost efectuate mențiunile corespunzătoare în carnetul de muncă.
În dovedirea susținerilor sale, reclamantul a depus la dosar înscrisuri, a solicitat audierea martorilor și -.
Prin note de ședință depuse la dosar, pârâta a invocat prin reprezentantul său convențional excepția lipsei calității sale procesuale pasive, motivat de faptul că nu există identitate între pârâtă și titulara vreunei obligații contractuale, precum și excepția lipsei de interes, arătându-se că interesul cererii nu este actual și legitim pentru că nu există un contract, solicitându-se, de asemenea, respingerea acțiunii ca nefondată cu aceeași motivare și arătându-se că acțiunea în pretenții trebuia precedată de o acțiune în constatarea unui contract de muncă încheiat de părți. În combaterea pretențiilor formulate de reclamant, pârâta a solicitat audierea martorilor și.
Excepțiile invocate de pârâtă au fost unite cu fondul cauzei, în temeiul art.137 alin.(2) Cpc prin încheierea din 3.10.2008.
La cererea instanței, ITM Bat ransmis relații privind înregistrările efectuate în actele depuse de societatea pârâtă (8-12).
Acțiunea este legal scutită de plata taxei judiciare de timbru potrivit art.285 Codul muncii.
Examinând actele și lucrările dosarului, instanța a reținut următoarele:
D-l a lucrat în perioada 15.05.2007 - 13.10.2007 pentru SC SRL, în calitate de șofer de taxi, astfel cum confirmă martorii audiați la cererea reclamantului, și Astfel, primul dintre martori a arătat că a lucrat și el pentru societatea pârâtă, în aceleași condiții ca și reclamantul în ceea ce privește regimul de lucru, respectiv 24 h cu 24 h, neținându-se cont de zilele de legală sau de repaus săptămânal și plata drepturilor salariale, respectiv de 20% din încasări, fără alte sporuri și că a plecat de la societate nemulțumit de faptul că nu i s-a încheiat contract de muncă, iar pe luna iulie nu i s-au plătit drepturile salariale. În ceea ce privește perioada în care a lucrat reclamantul, a arătat martorul că acesta a început să lucreze în mai 2007, în jurul datei de 12 iar în august încă mai lucra ca șofer de taxi pentru aceeași societate.
La rândul său, martorul a arătat că știe din discuțiile purtate cu reclamantul că acesta a lucrat ca șofer de taxi în cursul anului 2007 și că a încetat să mai desfășoare această activitate nemulțumit de faptul că nu era plătit.
Atât primul cât și cel de-al doilea martor au subliniat faptul că reclamantul a avut calitatea de angajat, negocierile dintre el și societate purtându-se de pe poziția de angajator-salariat.
Considerând ca dovedite raporturile de muncă ce s-au desfășurat între d-l și SC SRL în cursul anului 2007, instanța va respinge excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de societatea pârâtă dar și excepția lipsei de interes invocată de aceasta, considerând că reclamantul nu poate fi obligat la a solicita și obține mai întâi recunoașterea raporturilor de muncă, această constatare putându-se realiza în prealabil de instanță pentru ca apoi să se dispună acordarea drepturilor bănești cuvenite și solicitate.
Deși dovedită calitatea de salariat a reclamantului, pretențiile acestuia salariale nu pot fi acordate având în vedere că acesta a susținut că a negociat cu societatea un procent de 20 din încasări lunar împrejurare confirmată și de martorul însă a refuzat să achite onorariul expertului ce ar fi trebuit să stabilească în concret, pe baza evidențelor contabile ale societății, sumele cuvenite reclamantului, în lipsa acestei probe neputându-se stabili încasările efective ale societății în perioada în care reclamantul a dovedit faptul că a lucrat pentru pârâtă.
În consecință, având în vedere dispozițiile art.1169 Cod civil, potrivit cărora cel ce face o propunere în fața instanței trebuie să o dovedească și constatând că reclamantul nu a făcut dovada susținerilor sale, instanța a respins acțiunea ca nefondată.
Dând eficiență dispozițiilor art. 274 Cpc, instanța a obligat reclamantul să plătească pârâtei 1000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată constând în onorariu avocat.
Impotriva acestei sentințe a promovat recurs contestatorul care a criticat nelegalitatea hotărârii atacate invocând în esență, faptul că, în mod corect instanța de fond, a apreciat că acțiunea nu a fost dovedită în condițiile în care nu a fost administrată proba cu expertize contabilă, de altfel, a arătat recurentul, această probă nici nu era necesară în soluționarea pricinii, pentru stabilirea cuantumului salariului ce i se cuvine pentru perioada cât a fost salariatul intimatei.
In subsidiar, a solicitat recurentul admiterea probei cu expertiză contabilă, pentru dovedirea pretențiilor sale.
Din analiza actelor și lucrărilor dosarului instanța reține următoarele:
Prin acțiunea introductivă recurentul - reclamant a solicitat să se stabilească faptul că a avut calitatea de angajat al societății intimate, obligarea acesteia la plata de 5.000 lei cu titlu de salariu reprezentând 20% din încasările zilnice, sporul de noapte, contravaloarea zilelor de legală în care a desfășurat activitate, precum și acordarea sumei de 5.000 lei cu titlu de daune morale, reprezentând prejudiciul creat prin imposibilitatea constituirii ca vechime în muncă a perioadei lucrate la societate și dobândirii unei boli profesionale.
Deși a reținut că recurentul -reclamant și-a dovedit raporturile juridice de muncă derulate de societatea intimată în mod corect, instanța de fond a apreciat că acesta nu a dovedit în sensul art. 1169 cod civil cuantumul drepturilor bănești pe care intimata i le-ar datora salariul minim pe economie, 20% din încasări, sporul de noapte, contravaloarea zilelor lucrate în zilele de sărbători legale, în condițiile în care a refuzat efectuarea unei expertize contabile.
Potrivit dispozițiilor art. 1169 cod civil, cel ce face o propunere înaintea judecății este obligat să o dovedească.
Este adevărat că, în raport de dispozițiile art. 1169 cod civil, Codul muncii stabilește expres un regim derogatoriu de la regimul probatoriu în sensul că la art. 287 se prevede că sarcina probei revine angajatorului, text normativ conform căruia " sarcina probei în conflictele de muncă revine angajatorului acesta fiind obligat să depună dovezile în apărarea sa până la prima zi de înfățișare.
Având în vedere faptul că, potrivit art. 291 Codul muncii, regulile de procedură în materia conflictelor de muncă se completează cu regulile din Codul d e procedură civilă, instanța de fond, în mod corect, în virtutea rolului activ consacrat prin dispozițiile art. 129, 130 cod pr.civilă, să dispună administrarea unor probe pertinente și utile cauzei, în speță, expertiza contabilă necesară stabilirii, în concreto, a cuantumului sumei datorate de intimată recurentului, a corespondenței sumei stabilită prin expertiză și a celei revendicate de recurent, probă refuzată însă de acesta.
Intr-un atare context, dispozițiile art. 287 Codul muncii nu pot fi interpretate în mod absolut, așa cum solicită recurentul ( care argumentează că expertiza contabilă nu era necesară ) în sensul că simpla afirmație contestatorului, necontestată de angajator, este de natură să conducă automat la admiterea acțiunii.
In cauză, sunt incidente dispozițiile art. 142 Codul muncii potrivit cărora "în situația în carte contractul de muncă nu a fost încheiat în formă scrisă, se prezumă că a fost încheiat pe o durată nedeterminată, iar părțile pot face dovada prevederilor contractuale și al prestațiilor efectuate prin orice mijloc de probă".
Ori, în speță, în raport de probele administrate și conduita recurentului - contestator, de refuz al efectuării expertizei contabile, în mod corect, instanța de fond, a reținut că acesta nu a făcut dovada cuantumului pretențiilor sale.
Având în vedere cele anterior arătate, apreciind că, în speță, în raport de motivele invocate, nu se impune modificarea sentinței atacate, instanța, în temeiul art. 3121cd pr.civilă va respinge ca nefondat recursul.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul formulat de reclamantul din com., sat, jud. B împotriva sentinței civile nr. 712 din 28.04.2009 pronunțată de Tribunalul Bacău în dosarul nr-.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi 20.01.2010.
Cu opinia separată a d-nei judecător - - în sensul admiterii recursului, modificării în tot a hotărârii recurate, admiterii acțiunii și obligării pârâtei la plata sumei de 5.000 lei cu titlu de drepturi salariale pentru perioada solicită.
PREȘEDINTE, JUDECĂTORI,
Pt. aflată CO
PREȘEDINTE INSTANȚĂ,
Red.sent., GREFIER,
Red.
,ct/4 ex.
19.02.2010
CU OPINIA SEPARATĂ A JUDECĂTOR
In motivarea opiniei separate formulată la pronunțarea deciziei civile nr. 47 din 20 ianuarie 2010 Curții de APEL BACĂU se apreciază că recursul trebuia admis cu consecința modificării sentinței recurate și a admiterii acțiunii cu obligarea pârâtei la plata sumei de 5.000 lei cu titlu de drepturi salariale pentru perioada 15 mai 2007 - 13 octombrie 2007.
Se va reține că prima instanță prin sentința civilă nr. 712 din 28 aprilie 2009 ( a Tribunalului Bacău ) a respins excepțiile lipsei de interes și a lipsei calității procesuale pasive invocate de pârâtă și a respins ca nefondată acțiunea formulată de reclamantul în contradictor cu pârâtul acțiune pentru plata drepturilor bănești cuvenite pentru faptul că a lucrat la societatea pârâtă în calitate de taximetrist în perioada 15 mai 2007 - 13 oct. 2007.
Instanța de fond deși a apreciat ca fiind dovedite raporturile de muncă ale reclamantului cu pârâta, acesta având calitatea de salariat, a considerat că pretențiile reclamantului nu pot fi acordate întrucât a refuzat să achite onorariul expertului ce ar fi trebuit să stabilească în concret pe baza evidențelor contabile ale societății, sumele cuvenite reclamantului și în lipsa acestei probe nu se pot stabili încasările efective ale societății în perioada în care reclamantul a dovedit că a lucrat pentru pârâtă.
Recurentul în motivarea recursului invocă faptul că nu a avut mijloace financiare de plată a unei expertize și că în situația în care se va considera că este necesară expertiza o va efectua.
In opinia separată exprimată la pronunțarea deciziei în recurs, se apreciază că atât timp cât recurentul - reclamant a dovedit existența unui raport juridic de muncă între el și intimata - pârâtă, prestând pentru această activitate de șofer taximetrist, i se cuvine contraprestația în bani a muncii sale sub forma de salariu.
Recurentul a solicitat suma de 5.000 lei pentru perioada lucrată și intimata - pârâtă nu a contestat în niciun mod cuantumul sumei solicitate, neinvocând situația că această sumă este prea mare sau prea mică decât cea datorată.
Mai mult, chiar dacă recurentul - reclamant nu a efectuat expertiza în cauză, nici intimata nu a solicitat acest lucru, deși în litigiile de muncă potrivit art. 287 Codul muncii sarcina probei cade în sarcina angajatorului.
Se va aprecia în opinia separată că suma solicitată de 5.000 lei trebuia acordată, nefiind contestată fiind și rezonabilă în raport de perioada lucrată respectiv 15 mai 2007 - 13 oct. 2007, aproximativ cinci luni.
Mai mult, chiar dacă nu s-ar fi reținut această sumă ca fiind datorată, cuantumul sumei datorate este determinabil, rezultând din declarațiile martorilor condițiile în care se încheiau pentru tot salariații contractele de muncă, șoferii obținând un procent de 20% din încasări lunar, situație ce nu a fost contestată de intimata - pârâtă.
De aceea în opinia separată se va considera că recursul ar fi fost admisibil, cu consecința modificării sentinței recurate, a admiterii acțiunii, cu obligarea pârâtei să plătească reclamantului 5.000 lei drepturi salariale neachitate pentru perioada 15 mai - 13 octombrie 2007.
JUDECĂTOR,
Președinte:Liliana CiobanuJudecători:Liliana Ciobanu, Daniela Părău, Sorina Ciobanu
