Drepturi banesti castigate in instanta. Speta. Decizia 4713/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
Dosar nr-
Format vechi nr.2537/2009
O MNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VII A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA CIVILĂ NR.4713/
Ședința publică de la 24 iunie 2009
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Cristescu Simona
JUDECĂTOR 2: Uță Lucia
JUDECĂTOR 3: Rotaru Florentina
GREFIER -
*****************
Pe rol fiind soluționarea cererii de recurs formulată de recurenta-""SA Membru Grupîmpotriva încheierii de ședință din data de 23.03.2009 pronunțată de Tribunalul Călărași - Secția Civilă în dosarul nr- (2685/C/2008), în contradictoriu cu intimații, G și, având ca obiect:"drepturi bănești - recurs la încheierea din 23.03.2009".
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă recurenta-""SA - Membru Grup,prin avocat în baza împuternicirii avocațiale nr.- din 23.06.2009 depusă la dosar-fila 21 și intimații, G și,prin avocat în baza împuternicirii avocațiale nr.77 din 22.06.2009 depusă la dosar-fila 22.
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,
Curtea, în ședință publică, în raport de data pronunțării încheierii de ședință împotriva căreia s-a formulat prezenta cale de atac - 23.03.2009 și data declarării recursului - 07.04.2009, conform datei plicului poștal aflat la dosar-fila 12, din oficiu, invocă și pune în discuția părților prezente, excepția tardivității declarării recurentului.
Recurenta -""SA - Membru Grup, prin avocat, având cuvântul asupra excepției invocate, solicită a se observa că la momentul în care societatea recurentă a început să invoce excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 298 alin.2 ultima liniuță din Legea nr.53/2003, prin raportare la prevederile art.1 alin.4 și 5, art.73 alin.3 lit."p" din Constituția României, instanța de fond nu a înțeles să motiveze încheierea prin care a dispus respingerea acestei excepții și să dispună comunicarea acesteia către părți, astfel încât, societatea, prin reprezentant legal, a formulat oral prezenta cerere de recurs.
Curtea, după verificare, constată că prin încheierea de ședință din data de 23.03.2009 pronunțată de instanța de fond, recurenta, prin avocat, a formulat oral prezenta cerere de recurs, după care a depus și în scris cererea, împrejurare față de care, instanța de control judiciar urmează a se pronunța.
Intimații, G și, prin avocat, având cuvântul asupra excepției invocate, solicită respingerea recursului ca fiind tardiv declarat, chiar dacă societatea recurentă, prin avocat, a formulat oral prezenta cerere de recurs în fața primei instanțe, ca urmare a respingerii excepției de neconstituționalitate a prevederilor art. 298 alin.2 ultima liniuță din Legea nr.53/2003, prin raportare la prevederile art.1 alin.4 și 5, art.73 alin.3 lit."p" din Constituția României, fiind încălcate prevederile art.29 alin.6 din Legea nr.47/1992.
Curtea, având în vedere că părțile în cauză nu au cereri prealabile de formulat sau excepții de invocat, acordă acestora cuvântul în susținerea și combaterea cererii de recurs,
Recurenta -""SA - Membru Grup, prin avocat, având cuvântul, solicită admiterea recursului astfel cum a fost formulat și motivat în scris, modificarea în tot a încheierii de ședință atacate în sensul admiterii cererii de sesizare a Curții Constituționale în vederea soluționării excepției de neconstituționalitate a prevederilor art.298 alin.2 ultima liniuță din Legea nr.53/2003, Codul Muncii, art.1 alin.4 și 5, art.73 alin.3 lit."p" și art.79 alin.1 din Constituția României, revizuită, întrucât instanța de fond prin măsura dispusă a încălcat prevederile art.29 din Legea nr.47/1992.
Intimații, G și, prin avocat, având cuvântul în combaterea recursului, solicită respingerea acestuia ca nefondat și menținerea încheierii de ședință recurate ca fiind temeinică și legală.
CURTEA,
Asupra recursului civil de față constată următoarele:
Prin încheierea din 23.03.2009, pronunțată în dosarul nr. nr-, Tribunalul Călărași - Secția Civilă a respins ca inadmisibilă cererea de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispoz.art. 298 alin.2 ultima liniuță din Codul Muncii, invocată de pârâta -, în contradictoriu cu reclamanții, G și.
În motivarea soluției, instanța de fond a apreciat că aspectul invocat pune în discuție modul de aplicare a legii în timp și raportul dintre legea specială și legea generală ce revine instanței de judecată și nu Curții Constituționale.
A mai reținut instanța că această excepție a fost examinată și respinsă ca inadmisibilă prin decizia 254/2009 a Curții Constituționale.
Împotriva încheierii, în baza art. 29 al.6 din Legea nr.47/1992 a declarat recurs pârâta, atât oral în ședința de judecată din 23.03.2009 după pronunțarea soluției cât și prin cerere scrisă depusă în dosarul de fond.
Curtea apreciază că recursul a fost declarat în termen cu respectarea prevederilor art. 301 și urm. cod proc. civilă dat fiind că declarația de recurs a fost înregistrată în ziua pronunțării încheierii recurate la instanța a cărei hotărâre se atacă, motiv pentru care va respinge excepția de tardivitate a recursului.
În motivarea recursului, pârâta a susținut că excepția de neconstituționalitate este admisibilă întrucât a fost invocată în fața instanței, are ca obiect o prevedere din lege, nu a fost declarată neconstituțională prevederea respectivă și are legătură cu soluționarea cauzei, respectiv cu aprecierea faptului că Legea nr. 168/1999 mai este în vigoare sau nu.
Recurenta a arătat că instanța a apreciat greșit că nu s-a invocat o veritabilă excepție de neconstituționalitate ci se pune în discuție modalitatea de aplicare a legii în timp.
În susținerea excepției, recurenta a arătat că potrivit art.72 din Legea nr.168/1999, cererile referitoare la soluționarea conflictelor de drepturi se adresează instanței judecătorești competente în a cărei circumscripție își are sediul unitatea și că în egală măsură, dispozițiile art.284 din Codul Muncii prevăd că judecarea conflictelor de muncă este de competența instanțelor stabilite conform Codului d e procedură civilă, în sensul că, litigiile referitoare la cauzele prevăzute la alin.1 se adresează instanței competente în a cărei circumscripție reclamantul își are domiciliul sau reședința ori după caz, sediul.
S-a mai arătat că astfel coexistă două dispoziții legale, aparent cu același obiect, pe care instanța de judecată este chemată a le ierarhiza în vederea stabilirii instanței competente și într-un caz și în celălalt competența este absolută, părțile neputând deroga de la ea, astfel încât încălcarea regulii de competență teritorială exclusivă sau absolută atrage nulitatea hotărârii, iar pentru a stabili această competență intră în concurs Codul Muncii, dreptul comun în materie cu Legea nr.168/1999, legea specială.
Pentru a determina norma aplicabilă, instanța trebuie să verifice și să aplice principiile ierarhizării normelor interne - Constituție, lege organică, lege ordinară, lege specială - norma de drept comun; principiile aplicării în timp a legilor cu respectarea modului de operare și a efectelor abrogării; principiile tehnicii legislative care sunt de natură a face distincția între o normă validă în vigoare și una abrogată și o norma nevalidă prin existența ei în sistem datorită nerespectării legii de edictare/ tehnica legislativă.
Potrivit prevederilor art.73 din Constituția României, revizuită, se arată că regimul general privind raporturile de muncă, sindicatele, patronatele și protecția socială se reglementează prin lege organică și că din acest punct de vedere Legea nr.168/1999 privind soluționarea conflictelor de muncă, este o lege organică specială, iar Legea nr.53/2003, asumată de Guvern, nedezbătută în Parlament, este o lege organică dacă forumul a fost cel prevăzut în art.74 din Constituție pentru astfel de reguli și reprezintă dreptul comun. Față de împrejurarea că prin Codul Muncii sunt reglementate în mod general toate aspectele care țin de raporturile de muncă, sindicate, patronate și protecție socială, în timp ce prin Legea nr. 168/1999 este reglementată procedura de soluționare a conflictele de muncă, cea din urmă este o normă specială în raport cu Codul Muncii.
Pornind de la premisa că ambele legi sunt legi organice și au forță juridică egală, trebuie verificat dacă Legea nr.168/1999 mai este în vigoare, deoarece prin prevederile art.298 alin. 2 din Codul Muncii, sunt identificate și marcate cu liniuță actele normative abrogate expres, total sau parțial, iar ultima liniuță este urmată de textul "orice alte dispoziții contrare".
Astfel, ultima liniuță din art.298 a constituit temei pentru interpretarea textului ca reprezentând o abrogare implicită ceea ce vădește pentru teoreticieni o vădită neinformare legislativă și reluarea unor teze vechi dar fondate în epoca emiterii lor pe un text legal, iar pentru judecători o gravă neglijență prin necunoașterea legii aplicabile și depășirea atributelor puterii judecătorești.
De asemenea, s-a mai arătat că motivele de neconstituționalitate referitoare la dispozițiile legale mai sus menționate, au în vedere principiul efectivității juridice dezvoltat în ultima perioadă în jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, în sensul că legiuitorul are obligația de a asigura adoptarea unor dispoziții legale eficiente din punctul de vedere al aplicabilității acestora, deoarece acestea trebuie să fie coerente și să evite paralelismul legislativ, să aibă vocația de a respecta drepturile și libertățile fundamentale ale cetățenilor, să aibă o aplicabilitate practică uniformă, de a evita o jurisprudență neunitară.
După intrarea în vigoare a Legii 24/2000 nu mai există temei legal pentru operarea abrogării implicite întrucât prin dispozițiile art. 62 și art. 63 din Legea nr. 24/2000 rezultă că legiuitorul a impus cu caracter imperativ abrogarea expresă directă.
În motivarea excepției, s-au invocat prevederile art.1 alin.5 din Constituția României prin care se arată că respectarea legilor și a Constituției este obligatorie, dat fiind faptul că textul constituțional nu stabilește în mod expres destinatarii acestor norme, dar din modalitatea de exprimare a legiuitorului constituant, respectiv din poziția acestui articol, se poate deduce cu ușurință cine sunt aceștia, respectiv atât persoanele fizice și juridice cât și autoritățile publice implicate în procesul de legiferare. Legea nr. 24/2000 face parte din piramida constituțională, în sensul că reprezintă o lege esențială pentru procedura legislativă din România. Nicio autoritate publică, inclusiv Parlamentul nu pot deroga în mod implicit de la prevederile acestei legi, fără a contraveni în acest sens prevederilor constituționale. Parlamentul, autoritatea legislativă supremă a României, are posibilitatea să modifice în mod expres prevederile acestei legi, însă nu are dreptul să modifice în mod implicit aceste prevederi legale, întrucât aceasta ar contraveni prevederilor constituționale ce vorbesc despre coerența legislativă respectiv despre obligația absolută de respectare a prevederilor legale.
În consecință s-a susținut că prevederile Codului Muncii (art.298 alin.2 ultima liniuță) nu pot modifica implicit dispozițiile cuprinse în Legea nr.168/1999, privind soluționarea conflictelor de muncă, întrucât aceasta ar contraveni prevederilor legale cuprinse în Constituția României.
Analizând hotărârea recurată prin prisma criticilor formulate, Curtea reține următoarele:
Cu privire la considerentele încheierii recurate, Curtea apreciază instanța de fond nu a apreciat corect faptul că norma a cărei neconstituționalitate se invocă nu ar avea legătură cu fondul cauzei. Faptul că dispozițiile art. 298 alin. 2 ultima liniuță nu vizează o normă de drept material aplicabilă pe fondul pretențiilor bănești ale reclamantului nu însemnă că nu are legătură cu cauza, în condițiile în care, de existența acestei dispoziții depinde stabilirea competenței teritoriale absolute de soluționare a cauzei.
Prin urmare, Curtea apreciază că invocarea excepției are legătură cu cauza, în funcție de conformitatea acestei dispoziții cu prevederile Constituției urmând a se aprecia asupra necompetenței teritoriale de soluționare a cauzei.
Cu privire la celelalte condiții de admisibilitate, instanța de recurs apreciază că excepția invocată are ca obiect prevederi cuprinse în legi, ce nu au fost declarate anterior neconstituționale astfel că pot face obiectul controlului de constituționalitate.
Împrejurarea că excepția de neconstituționalitate a fost anterior respinsă ca inadmisibilă de către Curtea Constituțională nu prezintă relevanță întrucât dispozițiile art.29 al.3 din Legea nr. 47/1992 sunt exprese în a reglementa situațiile de inadmisibilitate ale invocării excepției, una dintre acestea fiind ca excepția să fi fost admisă de către Curtea Constituțională. a contrario, respingerea ca inadmisibilă a excepției permite instanței să analizeze celelalte condiții prevăzute de lege și să sesizeze Curtea.
Punctul de vedere al instanței este că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată, întrucât stabilirea prin lege organică așa cum este Codul Munciia competenței teritoriale de soluționare a cauzei nu încalcă principiul separației puterilor în stat și nici supremația legilor, reglementate de art. 1 alin. 4 și 5 din Constituție, întrucât această lege, adoptată ulterior, înlătură dispozițiile contrare edictate anterior apariției sale.
Chiar dacă Codul Muncii are caracterul unei legi generale față de legea specială care este Legea nr. 168/1999, împrejurarea că a fost adoptat ulterior poate atrage abrogarea implicită a unei dispoziții contrare din legea specială.
Nu se poate considera că Legea nr. 24/2000 înlătură instituția abrogării implicite în condițiile în care reglementează tehnica abrogării explicite fără a interzice expres principiul abrogării implicite.
De asemenea mențiunea de abrogare a dispozițiilor contrare nu încalcă nici domeniul de reglementare al legii organice prevăzut de art. 73 alin. 3 lit. p din Constituție și nici atribuțiile Consiliului Legislativ de armonizare a legislației, potrivit art. 79 alin. din Constituție.
Față de aceste împrejurări, Curtea va admite recursul, în baza art. 304 pct.9 Cod pr.civilă, va modifica încheierea recurată, în sensul că va sesiza Curtea Constituțională pentru soluționarea excepției, dispunând totodată suspendarea judecății acțiunii principale până la soluționarea acestei excepții.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge excepția de tardivitate a recursului.
Admite recursul formulat de recurenta -""SA - MEMBRU GRUP împotriva încheierii de ședință din data de 23.03.2009 pronunțată de Tribunalul Călărași - Secția Civilă în dosarul nr- (2685/C/2008), în contradictoriu cu intimații, G și.
Modifică încheierea recurată, în sensul că sesizează Curtea Constituțională pentru soluționarea excepției de neconstituționalitate a prevederilor art. 298 alin.2 din Codul Muncii, prin raportare la dispozițiile art. 1 alin.4 și 5, art. 75 alin.3 lit.p și art. 79 alin.3 din Constituție.
Suspendă judecata acțiunii până la soluționarea excepției de neconstituționalitate.
Cu recurs în 48 de ore de la pronunțare pentru soluția privind respingerea ca inadmisibilă a excepției de neconstituționalitate.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 24.06.2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
- - - - - -
GREFIER,
Red. S/Tehnored.
2 ex./8.07.2009
Jud.fond:G
.
Președinte:Cristescu SimonaJudecători:Cristescu Simona, Uță Lucia, Rotaru Florentina
