Drepturi banesti castigate in instanta. Speta. Decizia 4745/2009. Curtea de Apel Bucuresti
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VII-A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ SI ASIGURĂRI SOCIALE
Dosar nr-(2844/2009)
DECIZIA CIVILĂ NR. 4745/
Ședința publică de la 24.06.2009
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: Lizeta Harabagiu
JUDECĂTOR 2: Maria Ceaușescu
JUDECĂTOR 3: Valentina Sandu
GREFIER - -
Pe rol soluționarea recursului declarat de recurenta-pârâtă SC O SA împotriva sentinței civile nr.255/09.03.2009 pronunțate de Tribunalul Călărași -Secția Civilă în dosarul nr- în contradictoriu cu intimatul-reclamant.
La apelul nominal făcut în ședința publică nu au răspuns părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, în sensul că intimatul-reclamant a formulat cerere de amânare pentru lipsă de apărare, înregistrată la dosar la data de 16.06.2009, după care,
Curtea respinge cererea de amânare formulată de intimatul-reclamant, pe considerentul că nu este temeinic motivată potrivit art.156 Cod procedură civilă.
Nemaifiind cereri formulate, excepții de invocat ori înscrisuri noi de administrat, având în vedere că s-a solicitat ca judecata să se desfășoare și în lipsă, Curtea reține cauza în pronunțare.
CURTEA,
Deliberând asupra recursului de față constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 255/09.03.2009 pronunțată în dosarul nr-, Tribunalul Călărași - Secția Civilă a respins excepția prematurității introducerii cererii reclamantului invocată din oficiu.
A admis acțiunea formulată de reclamantul împotriva pârâtei SC SA O; a obligat pârâta către reclamant la plata drepturilor salariale aferente perioadei 01.10.2006 - 25.08.2008, drepturi stabilite prin Contractul individual de muncă nr. 7/05.10.2006 și care vor fi actualizate cu indicele de inflație la data plății efective; fără cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut, în esență, că, deși s-a dispus de către angajator suspendarea contractului individual de muncă al reclamantului, prin ordonanța nr. 3041/25.08.2008 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Oltenițas -a dispus scoaterea de sub urmărire penală a reclamantului, constatându-se nevinovăția acestuia.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs motivat în termen legal pârâta SC O SA, criticând soluția pentru motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 pr. civ.
În motivarea recursului se arată că instanța de fond a făcut o aplicarea greșita a legii, in speța Tribunalul Călărașia încălcat art.52, lit. c) din Codul muncii, atunci când a dispus obligarea societății recurente la plata drepturilor salariale aferente perioadei 01.10.2006-25.08.2008 conform contractului individual de muncă nr.7/05.10.2006, contract care a fost suspendat prin Decizia Consiliului de Administrație nr. 9/09.10.2006 iar ulterior prin Decizia nr. 5/20.11.2008.
Cu privire la aceasta Decizie recurenta face mențiunea ca nu a fost contestata de către numitul la Tribunalul Călărași in termenul de 30 de zile de la comunicare si ea produce efecte depline pe toata perioada cercetării penale, urmare a plângerii efectuate de SC. O SA in dosarul nr. 2422/R/2008 aflat pe rolul Parchetului de lângă Judecătoria Oltenița.
Așadar, cât timp actualmente Decizia nr. 5/20.11.2008 menține suspendarea contractului individual de muncă nr. 1/05.10.2006 încheiat cu, Tribunalul Călărași nu putea sa admită cererea sa de drepturi salariale pentru un contract de munca suspendat, decât prin încălcarea art. 52, lit. c) din Codul muncii si prin neluarea in considerare a Deciziei sus menționate deși ea este menționata printre actele anexate întâmpinării recurentei ca motiv de respingere a acțiunii intimatului.
Analizând actele și lucrările dosarului din perspectiva criticilor formulate, dar și a dispozițiilor art. 3041pr. civ. Curtea reține următoarele:
Potrivit art. 52 alin. 1 lit. c) Codul muncii contractul individual de muncă poate fi suspendat din inițiativa angajatorului în cazul în care angajatorul a formulat plângere penală împotriva salariatului sau acesta a fost trimis în judecată pentru fapte penale incompatibile cu funcția deținută, până la rămânerea definitivă a hotărârii judecătorești.
Conform art. 52 alin. 2 Codul muncii, dacă se constată nevinovăției aceluia împotriva căruia s- formulat plângerea penală, el este îndreptățit ai se plăti o despăgubire egală cu salariul și cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat în perioada cât i-a fost suspendat contractul de muncă.
Astfel, cum în speță, prin ordonanța Parchetului de pe lângă Judecătoria Oltenițas -a dispus scoaterea de sub urmărire penală a reclamantului, el este îndreptățit a primi despăgubiri egale cu drepturile de care ar fi beneficiat dacă nu i-ar fi fost suspendat contractul de muncă.
Pentru aceste considerente și în temeiul art. 312 alin. 1 pr. civ. recursul va fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurenta-pârâtă SC O SA împotriva sentinței civile nr.255/09.03.2009 pronunțate de Tribunalul Călărași -Secția Civilă în dosarul nr- în contradictoriu cu intimatul-reclamant.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 24.06. 2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
GREFIER
Red.LH/th.red.
2ex-20.07.2009
Jud. fond:
Președinte:Lizeta HarabagiuJudecători:Lizeta Harabagiu, Maria Ceaușescu, Valentina Sandu