Drepturi banesti castigate in instanta. Speta. Decizia 494/2009. Curtea de Apel Pitesti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PITEȘTI
SECȚIA CIVILĂ, PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DOSAR NR- DECIZIE NR. 494/R-CM
Ședința publică din 16 Martie 2009
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Paula Andrada Coțovanu JUDECĂTOR 2: Ion Rebeca
JUDECĂTOR 3: Georgiana
Judecător: -
Grefier:
S-au luat în examinare, pentru soluționare, recursurile declarate de pârâtul MINISTERUL JUSTITIEI, cu sediul în B,-, sector 5 și pârâtul-chemat în judecată MINISTERUL JUSTIȚIEI-ADMINISTRAȚIA NATIONALĂ A PENITENCIARELOR, cu sediul în B, sector 2,-, împotriva sentința civilă nr.169/F-CM din 11 noiembrie 2008, pronunțată de Curtea de Apel Pitești, în dosarul nr-, intimați fiind reclamantul, pârâtul SPITALUL PENITENCIAR COLIBAȘI și chematul în garanție MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR.
La apelul nominal, făcut în ședința publică, au lipsit părțile, respectiv recurentul-pârât Ministerul Justiției, pârâtul-chemat în judecată Ministerul Justiției-Administrația Națională a Penitenciarelor, intimatul-reclamant, intimatul-pârât Spitalul Penitenciar Colibași și intimatul-chematul în garanție Ministerul Economiei și Finanțelor.
Procedura este legal îndeplinită.
Recursurile sunt scutite de plata taxei judiciare de timbru.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței că, în baza dispozițiilor art. 242 alin.2 Cod procedură civilă, s-a solicitat judecarea în lipsă.
Curtea constată recursurile în stare de judecată și trece la soluționarea lor.
CURTEA
Asupra recursurilor civile de față:
Constată că, prin acțiunea înregistrată la data de 23.10.2007 pe rolul Tribunalului Argeș, reclamantul a chemat în judecată pe pârâții Ministerul Justiției, Administrația Națională a Penitenciarelor, Spitalul Penitenciar Colibași și Ministerul Economiei și Finanțelor pentru ca, prin hotărârea ce se va pronunța, să fie obligați la plata sporului TBC de 75% pentru perioada 1.09.2004 - 1.05.2006, actualizat cu indicele de inflație la data plății efective.
În motivarea acțiunii a arătat că își desfășoară activitatea ca medic primar cu J de normă la Spitalul Penitenciar Colibași.
Prin specificul atribuțiilor, activitatea sa profesională se încadrează în condiții de risc deosebit și este reglementată de Legea nr.293/2004 - art.34 lit.l).
În baza acestui act normativ și a Ordinului Ministrului Justiției nr.945/C/2003, reclamantul a beneficiat de spor de 75% din salariu pentru munca prestată în condiții de risc deosebit.
Plata acestui spor a fost sistată prin adresa nr.-/30.08.2004 a fostei Direcții Generale a Penitenciarelor, pe motivul insuficienței resurselor financiare.
Prin adresa nr.-/11.04.2006 Administrația Națională a Penitenciarelor a aprobat reluarea plății acestui spor începând cu data de 01.05.2006.
Sistarea sporului TBC în perioada 01.09.2004 - 01.05.2006 este ilegală în opinia reclamantului, deoarece acesta și-a desfășurat activitatea în același condiții de risc deosebit.
Situația echivalează cu restrângerea unor drepturi, contrară prevederilor art.53 din Constituția României.
Reclamantul a invocat în susținerea pretențiilor sale și teoria dreptului câștigat.
Prin întâmpinare, pârâtul Penitenciarul Spital Colibași a invocat excepția prescripției dreptului la acțiune pentru perioada 01.09.2004 - 22.10.2004, motivată prin aceea că drepturile neachitate funcționarilor publici cu statut special din sistemul administrației penitenciarelor pot fi reclamate în instanță în termen de 3 ani de la data la care trebuiau plătite, așa cum prevede art.48 din nr.OG64/2006.
Pe fond, apărările sunt în sensul că suspendarea plății sporului TBC s-a făcut în temeiul art.4 din nr.945/C/2003, dată fiind lipsa alocațiilor bugetare.
Suspendarea era posibilă și potrivit prevederilor art.4 din același ordin, care stabileau că prevederile sale se aplică în limita fondurilor disponibile.
Plata drepturilor bănești actualizate cu indicele de inflație este nejustificată întrucât neexecutarea obligației de plată nu poate fi imputată angajatorului.
Pentru aceste motive pârâtul a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată.
Ministerul Economiei și Finanțelor a invocat, prin întâmpinare, excepția lipsei calității procesuale pasive, arătând că rolul său este acela de a răspunde de elaborarea proiectului bugetului de stat pe baza proiectelor bugetelor ordonatorilor principali de credite, precum și a proiectelor bugetelor locale, respectând procedura reglementată prin art.19-35 din Legea finanțelor publice nr.500/2002.
Ministrul economiei și finanțelor este ordonator principal de credite, așa cum este și ministrul justiției, iar primul nu poate fi obligat la plată pentru salariații altor instituții.
La rândul său, Ministerul Justiției a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive, susținând următoarele:
Administrația Națională a Penitenciarelor este, potrivit art.2 alin.4 din Legea nr.293/2004 privind statutul funcționarilor publici din Administrația Națională a Penitenciarelor, instituție publică de interes național cu personalitate juridică.
Aceasta funcționează în subordinea Ministerului Justiției, însă finanțarea se asigură din venituri proprii și din subvenții acordate de la bugetul de stat, potrivit legii.
Numai faptul că Ministerul Justiției este ordonator principal de credite în raport cu Administrația Națională a Penitenciarelor nu poate duce la concluzia că acesta are calitate procesuală pasivă în cauză, câtă vreme între reclamant și minister nu există niciun raport juridic.
În subsidiar, a formulat următoarele apărări pe fond:
Potrivit art.79 alin.1 din Legea nr.293/2004 coroborat cu art.69 din Legea nr.138/1999 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului militar din instituțiile publice, de apărare națională, ordine publică și siguranță națională, precum și acordarea unor drepturi salariale personalului civil din aceste instituții, cu modificările ulterioare, acordarea drepturilor bănești reglementate prin aceste legi se va face în limita fondurilor bugetare aprobate anual ministerelor și instituțiilor centrale.
O prevedere în același sens se regăsește în art.4 din nr.945/C/2003.
Este necontestat faptul că neplata acestor sporuri s-a datorat inexistenței fondurilor necesare, fonduri ce nu au fost aprobate de Ministerul Economiei și Finanțelor din rațiuni de politică financiară și bugetară, neputându-se reține în această situație vreo culpă în sarcina Ministerului Justiției sau a celorlalți ordonatori de credite.
Drepturile salariale suplimentare care excedează cerinței asigurării salariului minim brut pe țară, cum sunt primele, sporurile sau adaosurile prevăzute în acte normative nu constituie drepturi fundamentale consacrate în Constituție.
Curtea Constituțională a stabilit prin deciziile sale că legiuitorul este în drept să instituie anumite sporuri la indemnizațiile și salariile de bază, premii periodice și alte stimulente pe care le poate diferenția în funcție de categoriile de personal cărora li se acordă, le poate modifica în diferite perioade de timp, le poate suspenda sau chiar anula.
Concluzionând că art.4 din nr.945/C/2003 este în deplină concordanță cu dispozițiile art.69 din Legea nr.138/1999 și că acest din urmă text de lege este conform prevederilor constituționale, pârâtul a solicitat respingerea acțiunii ca nefondată.
La data de 19.12.2007 pârâtul Penitenciarul Spital Colibași a depus cerere de chemare în garanție a Administrației Naționale a Penitenciarelor pentru ca în cazul în care va cădea în pretenții să fie obligată să asigure sumele necesare plății sporului solicitat.
A motivat cererea prin aceea că persoana chemată în garanție prin directorul său general are calitatea de ordonator secundar de credite, așa cum rezultă din prevederile art.7 alin.3 din nr.HG1849/2004 privind organizarea, funcționarea și atribuțiile Administrației Generale a Penitenciarelor.
Administrația națională elaborează și fundamentează proiectul bugetului de venituri și cheltuieli al unităților subordonate, pe care îl propune spre avizare ministrului justiției.
O altă cerere de chemare în garanție a fost formulată de către Ministerul Justiției, de astă dată împotriva Ministerului Economiei și Finanțelor pentru ca, în cazul admiterii acțiunii, acesta din urmă să fie obligat să aloce fondurile necesare plății sporului în discuție.
Cererea este întemeiată pe prevederile art.3 alin.1 lit.A pct.2 din nr.HG386/2007, ale art.4 pct.X subpunct 2 din nr.HG83/2005 și pe calitatea de ordonator principal de credite pe care o are ministerul față de unitățile subordonate.
Ulterior, Ministerul Justiției a invocat excepția necompetenței materiale arătând că actul administrativ de sistare a plății sporului emis de o instituție centrală, respectiv de Administrația Națională a Penitenciarelor poate fi atacat numai la curtea de apel.
Prin încheierea pronunțată în ședința publică din 11.07.2008, în baza art.I alin.1 coroborat cu art.II alin.2 din nr.OUG75/2008, cauza a fost trimisă spre soluționare Curții de Apel Pitești.
Curtea de Apel Pitești, prin sentința civilă nr.169/F-CM din 11 noiembrie 2008, a admis în parte acțiunea și a obligat pe pârâții Ministerul Justiției, Administrația Națională a Penitenciarelor și Spitalul Penitenciar Colibași la plata către reclamant a sporului TBC de 75% pentru perioada 1.09.2004 - 1.05.2006, actualizat cu indicele de inflație la momentul plății efective.
A respins acțiunea față de pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor.
A admis cererea de chemare în garanție formulată de pârâtul Spitalul Penitenciar Colibași.
A obligat pe chematul în garanție Administrația Națională a Penitenciarelor să vireze fondurile necesare plății.
A respins cererea de chemare în garanție formulată de pârâtul Ministerul Justiției.
Pentru a se pronunța în acest sens, instanța de fond a reținut că, reclamantul îndeplinește funcția de medic primar de medicină internă în cadrul Spitalului Penitenciar Colibași, fiind salariatul acestuia din data de 15.01.2003.
Acesta a solicitat prin acțiune, în contradictoriu cu angajatorul și ceilalți ordonatori de credite, plata sporului TBC de 75% a cărui plată a fost suspendată, așa cum rezultă din susținerile părților, prin adresa nr.-/30.08.2004 a Direcției Generale a Penitenciarelor. Reclamantul nu a contestat efectele adresei pe perioada pentru care a fost emisă.
Aceasta înseamnă că pretenția dedusă judecății constituie conflict de drepturi în legătură cu executarea obligațiilor decurgând din raporturile juridice de muncă, prin urmare litigiul de muncă este de competența instanțelor stabilite conform art.I alin.1 și art.II alin.1 din nr.OUG75/2008 privind stabilirea de măsuri pentru soluționarea unor aspecte financiare în sistemul justiției, respectiv de competența curților de apel - completele specializate de litigii de muncă.
Sporul TBC de 75% a fost acordat reclamantului pentru munca prestată în condiții care pun în pericol sănătatea acestuia, prin nr.945/C/2003 în aplicarea art.47 din Legea nr.138/1999 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului militar din instituțiile publice de apărare națională, ordine publică și siguranță națională, precum și acordarea unor drepturi salariale personalului civil din aceste instituții.
Potrivit acestui text de lege, personalul civil din aceste instituții beneficiază de drepturile salariale reglementate în legislația aplicabilă în sectorul bugetar și de unele drepturi salariale prevăzute în prezenta lege.
Inițial, nr.HG281/1993 cu privire la salarizarea personalului din unitățile bugetare a prevăzut la art.8 lit.a) teza a doua coroborat cu anexa 1 la acest act normativ că pentru condiții deosebit de periculoase cum sunt epidemii deosebit de grave și alte asemenea stabilite de Ministerul Sănătății, cuantumul sporului este de 50-100% din salariul de bază.
Actul normativ subsecvent - nr.OUG115/2004 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului contractual din unitățile sanitare publice din sectorul sanitar - a reglementat prin dispozițiile art.13 lit.e) sporul pentru condiții deosebit de periculoase TBC în procent de 50-100% din salariul de bază.
Prin nr.945/C/2003 s-a stabilit cuantumul concret al sporului, dreptul la plata acestui spor TBC fiind recunoscut prin lege personalului care prestează munca în condiții deosebit de periculoase.
Plata a fost suspendată în perioada 1.09.2004 - 30.04.2006 printr-o dispoziție a fostei Direcții Generale a Penitenciarelor - adresa nr.-/30.08.2004 - pe motivul insuficienței resurselor financiare.
Au fost avute în vedere pentru aceasta prevederile art.4 din nr.945/C/2003, potrivit cărora acordarea drepturilor bănești reglementate prin Legea nr.138/1999 se va face în limita fondurilor bugetare aprobate anual ministerelor și instituțiilor centrale.
Suspendarea exercițiului dreptului în discuție a determinat o amânare a nașterii dreptului la acțiune până la data la care și-a încetat efectele măsura dispusă de Direcția Generală a Penitenciarelor, respectiv până la data de 1.05.2006.
Față de această dată, acțiunea a fost introdusă în interiorul termenului de prescripție de 3 ani reglementat de dispozițiile art.283 alin.1 lit.c) din Codul muncii aplicabil personalului civil din sistemul penitenciarelor.
Pe de altă parte, suspendarea exercițiului dreptului la sporul pentru condiții deosebit de periculoase nu înlătură însăși existența lui.
Lipsa alocațiilor bugetare necesare efectuării plății nu poate fi invocată câtă vreme textul de lege care a consacrat acest drept este încă în vigoare.
S-a reținut că transformarea obligației legale de plată a sporului într-una lipsită de conținut prin condiționarea acesteia de resursele financiare existente constituie o îngrădire a exercitării lui, care contravine prevederilor art.1 din Protocolul nr.1 adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.
De altfel, dreptul a fost contestat atât de către angajator, cât și de către ceilalți ordonatori de credite - Administrația Națională a Penitenciarelor și Ministerul Justiției - având printre atribuții, conform art.4 pct.X din nr.HG83/2005, respectiv art.6 lit.m) din Legea nr.293/2004 privind organizarea, funcționarea și atribuțiile Administrației Naționale a Penitenciarelor, și pe aceea de a pune la dispoziția unităților subordonate fondurile necesare desfășurării activității, de a fundamenta și elabora proiectele de buget pentru activitatea instituțiilor aflate sub autoritatea lor și de a repartiza apoi alocațiile bugetare.
De aici rezultă și calitatea procesuală pasivă a pârâtului Ministerul Justiției, ordonator principal de credite și a pârâtului - chemat în garanție Administrația Națională a Penitenciarelor.
În ceea ce privește cererea de obligare a Ministerului Economiei și Finanțelor la alocarea fondurilor necesare plății acestor drepturi bănești, instanța de fond a reținut că, potrivit dispozițiilor art.18 și 20 din Legea nr.500/2002 privind finanțele publice, ordonatorii principali de credite sunt miniștrii de resort, iar Guvernul asigură realizarea politicii fiscal-bugetare, elaborând proiectele legilor bugetare anuale și examinând periodic execuția bugetară.
Atribuțiile Ministerului Economiei și Finanțelor, enumerate de art.19 din lege, constau în pregătirea proiectelor legilor bugetare anuale, ale legilor de rectificare și ale legilor privind aprobările contului general de execuție, în luarea măsurilor necesare pentru aplicarea politicii fiscal-bugetare.
Cu toate acestea, pregătirea proiectelor amintite și măsurile de aplicare a politicii fiscal-bugetare au ca punct de pornire proiectele ordonatorilor principali de credite și se înscriu în limitele stabilite prin legile bugetare anuale sau prin legile de rectificare.
Pentru aceste considerente a fost admisă în parte acțiunea, în modalitatea mai sus prezentată.
Actualizarea cu indicele de inflație a fost dispusă în baza art.161 alin.(4) din Codul muncii.
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs pârâții Administrația Națională a Penitenciarelor și Ministerul Justiției.
1.Pârâta Administrația Națională a Penitenciarelor a criticat sentința sub aspectul greșitei admiteri a acțiunii, în condițiile în care, drepturile bănești solicitate de reclamanți se acordă numai în limita fondurilor disponibile, în conformitate cu art.69 din Legea nr.138/1999 și nr.945/C/2003.
Nefiind fonduri aprobate, reclamanții nu pot obține drepturile respective.
Mai arată recurentul că în mod greșit a fost obligat la plata sumelor actualizate cu indicele de inflație, deși, conform art.1082 Cod civil, debitorul nu poate fi obligat la plata de daune interese dacă va justifica că neexecutarea provine dintr-o cauză străină, care nu-i poate fi imputată.
În speță, încetarea acordării sporurilor solicitate a avut la bază rațiuni de politică financiară și bugetară a statului, neexistând o culpă care să-i poată fi imputată.
2. Pârâtul Ministerul Justiției a criticat sentința sub aspectul soluționării sale de către o instanță necompetentă din punct de vedere material, în raport de obiectul acțiunii, care nu este contestarea unui act administrativ emis de o autoritate centrală, ci pretenții bănești.
În mod greșit instanța de fond a apreciat că acest pârât are calitate procesuală pasivă, deși Administrația Națională a Penitenciarelor este o instituție publică de interes național cu personalitate juridică și este ordonator secundar de credite, calitate în care elaborează și fundamentează proiectul de buget, în funcție de solicitările penitenciarelor care sunt ordonatori terțiari de credite.
Ministerul Justiției, în calitate de ordonator principal de credite, centralizează proiectele de buget, iar după aprobarea creditelor bugetare, le repartizează instituțiilor din subordine, urmând ca acestea să le utilizeze, stabilindu-și prioritățile.
Mai arată pârâtul că procedura de acordare a sporului solicitat de reclamanți este reglementată de art.13 din Anexa nr.1 la Ordinul Ministrului Justiției nr.945/C/2006 și de decizia nr.387/11.04.2006 emisă de Directorul General al Administrației Penitenciarelor, acte normative din care rezultă că drepturile se acordă pe baza ordinului de zi pe unitate, în care se consemnează numele persoanelor îndreptățite și sporul acordat.
Într-un al treilea motiv de recurs pârâtul a criticat soluția dată de instanță fondului cauzei, arătând că aceste drepturi se acordă numai în limita resurselor financiare avute la dispoziție, ceea ce înseamnă că se acordă numai condiționat de existența celor necesare în buget.
Analizând sentința recurată, în raport de criticile formulate, Curtea reține următoarele:
Primul motiv de recurs declarat de pârâta Administrația Națională a Penitenciarelor și cel de-al doilea motiv de recurs formulat de pârâtul Ministerul Justiției sunt nefondate și, întrucât conțin aceeași critică, vor fi analizate împreună.
Astfel, se reține că, sporul TBC de 75% a fost acordat reclamantului pentru munca prestată în condiții care pun în pericol sănătatea acestuia, prin nr.945/C/2003 în aplicarea art.47 din Legea nr.138/1999 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului militar din instituțiile publice de apărare națională, ordine publică și siguranță națională, precum și acordarea unor drepturi salariale personalului civil din aceste instituții.
Potrivit acestui text de lege, personalul civil din aceste instituții beneficiază de drepturile salariale reglementate în legislația aplicabilă în sectorul bugetar și de unele drepturi salariale prevăzute în prezenta lege.
Inițial, nr.HG281/1993 cu privire la salarizarea personalului din unitățile bugetare a prevăzut la art.8 lit.a) teza a doua coroborat cu anexa 1 la acest act normativ că pentru condiții deosebit de periculoase cum sunt epidemii deosebit de grave și alte asemenea stabilite de Ministerul Sănătății, cuantumul sporului este de 50-100% din salariul de bază.
Actul normativ subsecvent - nr.OUG115/2004 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului contractual din unitățile sanitare publice din sectorul sanitar - a reglementat prin dispozițiile art.13 lit.e) sporul pentru condiții deosebit de periculoase TBC în procent de 50-100% din salariul de bază.
Prin nr.945/C/2003 s-a stabilit cuantumul concret al sporului, dreptul la plata acestui spor TBC fiind recunoscut prin lege personalului care prestează munca în condiții deosebit de periculoase.
Plata a fost însă suspendată în perioada 01.09.2004 - 30.04.2006 printr-o dispoziție a fostei Direcții Generale a Penitenciarelor, pe motivul insuficienței resurselor financiare, în conformitate cu prevederile art.4 din nr.945/C/2003, potrivit cărora acordarea drepturilor bănești reglementate prin Legea nr.138/1999 se va face în limita fondurilor bugetare aprobate anual ministerelor și instituțiilor centrale.
Rezultă deci, că în perioada 1.09.2004 - 1.05.2006 reclamantul nu a mai beneficiat de sporul, cu toate că a fost în continuare prevăzut de Legea nr.293/2004 și de Ordinul Ministrului Justiției nr.945/C/2003 și, cu toate că acesta și-a desfășurat activitatea în aceleași condiții de muncă.
Suspendarea exercițiului dreptului în discuție a determinat o amânare a nașterii dreptului la acțiune până la data la care și-a încetat efectele măsura dispusă de Direcția Generală a Penitenciarelor, respectiv până la data de 1.05.2006 și nicidecum nu a înlăturat însăși existența lui.
Față de această dată, acțiunea a fost introdusă în interiorul termenului de prescripție de 3 ani reglementat de dispozițiile art.283 alin.1 lit.c) din Codul muncii aplicabil personalului civil din sistemul penitenciarelor.
Lipsa alocațiilor bugetare necesare efectuării plății nu poate fi invocată câtă vreme textul de lege care a consacrat acest drept este încă în vigoare.
Ca atare, în mod corect instanța de fond a apreciat că sistarea plății sporului s-a făcut nelegal, printr-o simplă adresă, deși potrivit art.53 din Constituția României, restrângerea drepturilor sau libertăților se poate face numai prin lege și numai dacă este necesară într-o societate democratică, pentru apărarea securității naționale, a ordinii, a sănătății ori a moralei publice, a drepturilor și libertăților cetățenilor; desfășurarea instrucției penale; prevenirea consecințelor unor calamități naturale, ale unui dezastru sau ale unui sinistru deosebit de grav. Măsura trebuie să fie proporțională cu situația care a determinat-o, să fie aplicată în mod nediscriminatoriu și fără a aduce atingere existenței dreptului sau a libertății.
Rezultă din acest text al legii fundamentale că restrângerea drepturilor este permisă numai în situații de excepție și cu respectarea condițiilor cuprinse în art.53, strict și limitativ enumerate.
În mod judicios instanța de fond a apreciat că măsurile privind sistarea sporului acordat prin Ordin al Ministrului Justiției, aduc o atingere gravă drepturilor reclamantului.
Lipsa de fonduri invocată de către cei doi recurenți nu se încadrează în situațiile de excepție reglementate de Constituție. Ordonatorii de credite aveau obligația de a face demersuri pentru obținerea fondurilor necesare plății acestor drepturi salariale.
În ceea ce privește obligarea la plata sumelor actualizate cu indicele de inflație criticată de pârâta Administrația Națională a Penitenciarelor, tribunalul a făcut o corectă aplicare a dispozițiilor art.161 alin.4 Codul muncii, apreciind că se impune acordarea drepturilor bănești actualizate cu rata inflației la data plății efective, întrucât este evident prejudiciul produs reclamanților prin plata cu întârziere a sporului TBC, în noțiunea daunelor-interese prevăzute de lege trebuind inclusă noțiunea de actualizare, în speță, cu indicele de inflație.
Actualizarea cu indicele de inflație se justifică prin necesitatea realizării unei corelații între salariul real și salariul nominal de care reclamanții ar fi beneficiat la momentul în care angajatorul datora drepturile bănești și momentul în care aceste sume de bani au intrat efectiv în patrimoniul beneficiarilor, știut fiind că funcția principală a indexării este atenuarea efectelor inflației asupra nivelului de trai.
Prin acest mod se menține constantă paritatea dintre salariul real și salariul nominal, primirea de către salariați cu întârziere, a drepturilor bănești la care erau îndrituiți în virtutea raportului lor de muncă, neîmpietând asupra cantității de bunuri și servicii pe care persoana fizică angajată le poate dobândi în această situație.
În sfârșit, critica pârâtei Administrația Națională a Penitenciarelor privind necompetența materială a instanței este nefondată.
Pretenția dedusă judecății constituie conflict de drepturi, în legătură cu executarea obligațiilor decurgând din raporturile juridice de muncă, prin urmare litigiul de muncă este de competența instanțelor stabilite conform art.I alin.1 și art.II alin.1 din nr.OUG75/2008 privind stabilirea de măsuri pentru soluționarea unor aspecte financiare în sistemul justiției, respectiv de competența curților de apel - completele specializate de litigii de muncă, nefiind vorba de un litigiu de natură administrativă.
În ceea ce privește calitatea procesuală pasivă a pârâtului Ministerul Justiției, se reține că, acesta este ordonator principal de credite, ordonator secundar fiind Administrația Națională a Penitenciarelor, iar ordonatori terțiari penitenciarele aflate în subordinea acestora, existând practic o ierarhie în ceea ce privește repartizarea creditelor bugetare, între instituțiile arătate mai sus.
Conform art.21 din Legea nr.500/2002, ordonatorul principal de credite raportează creditele bugetare aprobate pentru bugetul propriu și pentru bugetele instituțiilor publice ierarhic inferioare, ai căror conducători sunt ordonatori secundari sau terțiari de credite.
În aceste condiții, în mod corect instanța de fond a apreciat că, în calitate de ordonator principal de credite, pârâtul Ministerul Justiției are calitate procesuală în cauză.
Față de aceste considerente, în temeiul art.291 Codul muncii și art.312 Cod procedură civilă, Curtea va respinge recursurile declarate împotriva sentinței civile nr.169/F-CM din 11 noiembrie 2008, pronunțată de Curtea de Apel Pitești, în dosarul nr-, ca nefondate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de pârâtul MINISTERUL JUSTIȚIEI, cu sediul în B,-, sector 5 și pârâtul-chemat în judecată MINISTERUL JUSTIȚIEI - ADMINISTRAȚIA NAȚIONALĂ A PENITENCIARELOR, cu sediul în B,-, sector 2, împotriva sentinței civile nr.169/F-CM din 11 noiembrie 2008, pronunțată de Curtea de Apel Pitești, în dosarul nr-, intimați fiind reclamantul, pârâtul SPITALUL PENITENCIAR COLIBAȘI și chematul în garanție MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 16 martie 2009, la Curtea de Apel Pitești - Secția Civilă, pentru cauze privind Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale și pentru cauze cu Minori și de Familie.
,
Grefier,
Red./30.03.2009
GȚ/GM/2 ex.
Jud.fond:
Președinte:Paula Andrada CoțovanuJudecători:Paula Andrada Coțovanu, Ion Rebeca, Georgiana
