Drepturi banesti castigate in instanta. Speta. Decizia 504/2009. Curtea de Apel Constanta
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CONSTANȚA
SECȚIA CIVILĂ, MINORI ȘI FAMILIE, LITIGII DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA CIVILĂ NR.504/CM
Ședința publică de la 01 2009
Completul specializat pentru cauze privind
conflicte de muncă și asigurări sociale
PREȘEDINTE: Maria Apostol
JUDECĂTOR 2: Mariana Bădulescu
JUDECĂTOR 3: Răzvan Anghel
Grefier - -
Pe rol, soluționarea recursului civil formulat de recurentul - reclamant, domiciliat în C,-, -FR,.1, împotriva sentinței civile nr.365/20.03.2009 pronunțate de Tribunalul Constanța în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații pârâți SA GRUP - PRIN ZONA C, cu sediul în C, Port - 34 și SA GRUP, având ca obiect drepturi bănești.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă pentru intimata pârâtă SA, avocat, în baza delegației de substituire nr. din 01.09.2009, depusă la dosar, lipsind recurentul reclamant.
Procedura legal îndeplinită, conform art. 87 și urm. pr.civ.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că recursul este declarat în termen, motivat, scutit de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar. Totodată aduce la cunoștința completului de judecată faptul că la data de 11 august 2009 apărătorul recurentului a depus la dosarul cauzei precizări prin care invocă lipsa de citare a recurentului pentru termenul din data de 20.03.2009 când Tribunalul Constanțaa dispus declinarea dosarului.
Apărătorul intimatei pârâte SA invocă excepția tardivității declarării recursului, având în vedere că sentința prin care s-a declinat competența în favoarea Tribunalului Giurgiu putea fi atacată cu recurs în termen de 5 zile de la pronunțare.
Apărătorul intimatei - pârâte consideră că nu pot fi primite precizările apărătorului recurentului, prin care invocă necitarea, întrucât pentru termenul când instanța s-a pronunțat asupra excepției de necompetență teritorială recurentul avea termen în cunoștință, prin faptul că la termenul din data de 06.03.2009 s-a prezentat în instanță apărătorul acestuia, d-nul avocat, acordându-se termen pentru punerea în discuția contradictorie a părților cererea de sesizare a Curții Constituționale invocată de și pentru constituirea dosarelor necesare departajării reclamanților cu domiciliul în raza altor tribunale, de cei cu domiciliul pe raza județului
Totodată, apărătorul intimatei arată că dacă recurentul considera că nu a fost citat, trebuia să formuleze cerere de repunere în termenul legal de declarare a recursului.
Instanța rămâne în pronunțare asupra excepției tardivității declarării recursului.
CURTEA
Recurentul reclamant a formulat recurs împotriva sentinței civile nr.365/20.03.2009 pronunțate de Tribunalul Constanța în dosarul nr-, prin care s-a admis excepția necompetenței teritoriale a Tribunalului Constanța și a fost declinată competența de soluționare în favoarea Tribunalului Giurgiu.
La termenul de judecată stabilit pentru soluționarea recursului, apărătorul intimatei a invocat tardivitatea recursului, arătând că recurentul a formulat recurs la data de 09.06.2009, cu mult peste termenul legal, dat fiind faptul că termenul de recurs era de 5 zile de la pronunțarea sentinței.
Verificând actele și lucrările dosarului instanța constată că excepția este fondată.
Având în vedere că recurentul a declarat recurs la data de 09.06.2009, iar sentința prin care s-a declinat competența în favoarea Tribunalului Giurgiu putea fi atacată cu recurs în termen de 5 zile de la pronunțare, constată că recursul a fost declarat peste termenul legal.
Susținerile apărătorului recurentului - reclamant prin care se invocă lipsa de citare în cauză, sunt nefondate întrucât pentru termenul când instanța s-a pronunțat asupra excepției de necompetență teritorială recurentul avea termen în cunoștință, prin faptul că la termenul din data de 06.03.2009 s-a prezentat în instanță apărătorul acestuia, d-nul avocat, acordându-se termen printre altele și pentru constituirea dosarelor necesare departajării reclamanților cu domiciliul în raza altor tribunale, de cei cu domiciliul pe raza județului
Potrivit dispozițiilor art. 158(3) " Dacă instanța se declară necompetentă, împotriva hotărârii se poate înainta recurs în termen de 5 zile de la pronunțate".
Cum în cauză recurentul - reclamant nu a respectat dispozițiile legale, a depus cererea de recurs cu depășirea termenului legal prevăzut de art. 158(3) pr.civ. nu a formulat cerere de repunere în termenul de recurs și nu a produs probe prin care să dovedească faptul că a fost împiedicat printr-o împrejurare mai presus de voința sa să declare recursul în termen, excepția va fi admisă și recursul va fi respins ca tardiv formulat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul civil formulat de recurentul - reclamant, domiciliat în C,-, -FR,.1, împotriva sentinței civile nr.365/20.03.2009 pronunțate de Tribunalul Constanța în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații pârâți SA GRUP - PRIN ZONA, cu sediul în C, Port - 34 și SA GRUP, cu sediul în B, sector 1, Calea, nr.239, ca tardiv formulat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 01 2009.
Președinte, - - | Judecător, - - | Judecător, - - |
Grefier, - |
Jud.fond:;
- gref. -
2 ex./14.09.2009
Președinte:Maria ApostolJudecători:Maria Apostol, Mariana Bădulescu, Răzvan Anghel