Drepturi banesti castigate in instanta. Speta. Decizia 51/2010. Curtea de Apel Galati

Dosar nr-

ROMANIA

Curtea de Apel Galați

Secția pentru cauze privind conflictele de muncă și asigurări sociale

Decizia civilă nr.51/

Ședința publică din 20 ianuarie 2010

PREȘEDINTE: Anica Ioan

JUDECĂTOR 2: Viorica Mihai Secuianu

JUDECĂTOR 3: Luminița

Grefier -

La ordine fiind judecarea recursului declarat de pârâtul Spitalul Clinic Județean de Urgență " Sf. " G, cu sediul în G-, împotriva sentinței civile nr.1122 din 30 iunie 2009 pronunțată de Tribunalul Galați.

La apelul nominal a răspuns pentru recurent, consilier juridic, cu delegație la dosar, lipsă fiind intimatul.

Procedura completă.

S-a făcut referatul cauzei, după care;

Consilier juridic pentru recurentă, precizează față de notele de concluzii scrise depuse la dosar de intimat, unde invocă excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art.41 al.2 codul muncii și art.183 din Legea nr.95/2006, că se poate dispune sesizarea Curții Constituționale, mai exact nu se opune la sesizarea acesteia.

Curtea, respinge cererea formulată de intimat prin notele de concluzii scrise depuse la dosar, privind sesizarea Curții Constituționale cu privire la excepția de neconstituționalitate a articolelor susmenționate, avându-se în vedere actul procedural prin care s-a formulat o astfel de cerere.

Consilier juridic pentru recurentă, solicită admiterea recursului formulat, pentru considerentele expuse pe larg în motivele de recurs, în ceea ce privește fondul cauzei, lasă la aprecierea instanței.

CURTEA

Asupra recursului civil de față;

Prin cererea formulată și înregistrată sub nr- pe rolul Tribunalului Galați, contestatorul, a solicitat în contradictoriu cu intimata Spitalul Clinic Județean de Urgență "S " G, anularea Deciziei nr.190/18.02.2009, repunerea în situația anterioară prin reintegrarea în funcție, obligarea la despăgubiri, reprezentând diferența drepturilor salariale până la data reintegrării efective, precum și cheltuieli de judecată.

Motivându-și în fapt cererea, contestatorul a arătat că din anul 2002 este angajat al unității în funcția de consilier juridic, iar în anul 2005 cu acordul părților a avut loc modificarea contractului de muncă prin numirea în funcția de șef juridic cu o indemnizație de 25% din salariu.

A mai menționat că prin decizia nr.190/18.02.2009, fără justificarea unei măsuri de natură organizatorică și funcțională, și fără a se reține în sarcina sa vreo faptă culpabilă, în mod unilateral a fost modificat contractul de muncă prin revocarea din funcție și implicit a indemnizației de 25%, de către intimată.

Contestatorul a susținut că decizia contestată este lovită de nulitate absolută, deoarece contravine dispozițiilor imperative prevăzute de art. 41 al.1 codul muncii, potrivit cărora contractul individual de muncă, nu poate fi modificat decât prin acordul părților.

A arătat că în practica judiciară, în mod constant s-a decis că este lovită de nulitate absolută, decizia de modificare unilaterală a contractului de muncă cu încălcarea dispozițiilor art. 41 al.1 din codul muncii. În acest sens, pronunțându-se Tribunalul Timiș prin sentința civilă nr.2466/29.08.2006, definitivă și irevocabilă, Tribunalul Dolj prin sentința civilă nr.36/2006, definitivă și irevocabilă, Curtea de Apel Iași prin decizia civilă nr.82/9.02.2006 și Curtea de Apel Galați, prin Decizia 246/1.04.2006.

În susținerea acțiunii, s-a folosit de proba cu înscrisuri.

Intimatul Spitalul Clinic Județean de Urgență "S " Gaf ormulat întâmpinare (filele 19-21 la dosar) prin care a solicitat respingerea contestației ca neîntemeiată.

A arătat că, contestatorul, a fost angajat în data de 1.02.2002 în funcția de consilier juridic, în funcție de execuție, fiind personal contractul, iar după plecarea șefului de juridic în anul 2005, fost emisă Decizia nr.54 în 24.05.2006 prin care a fost numit cu delegație pe perioadă determinată, adică până la ocuparea postului prin concurs, șef juridic, persoana de execuție cu caracter contractual.

A susținut intimata că această măsură nu a fost o promovare a contestatorului, deoarece aceasta se face prin concurs în baza prevederilor Ordinului nr. 1470/2005, concurs care nu a avut loc.

Intimata a considerat că între aceasta și contestator a existat un raport juridic cu un conținut mixt: pe de o parte un raport juridic de muncă în baza contractului de muncă în funcția de consilier juridic și un raport juridic comercial întemeiat pe mandatul comercial încredințat de conducerea intimatei prin numirea contestatorului în funcția de șef juridic cu delegație.

A mai menționat că măsura dispusă de intimată prin Decizia nr. 190/18.02.2009, nu constituie o modificare unilaterală a contractului individual de muncă, deoarece ca urmare a revocării din funcția de șef juridic cu delegație, contestatorul urmează să-și desfășoare activitatea în cadrul unității intimate în funcția de bază înscrisă în contractul individual de muncă, respectiv cea de consilier juridic.

Intimata a arătat că în virtutea principiului rotației cadrelor, Consiliul Director al Spitalului Clinic Județean de Urgență "S " G, a numit cu caracter temporar până la ocuparea prin concurs, cu delegație, o altă persoană ca șef juridic în locul domnului prin decizia contestată.

A mai învederat că jurisprudența invocată de contestator nu are legătură cauzală cu speța supusă judecății în dosarul -.

În probatoriu, a depus înscrisuri.

În drept, a invocat dispozițiile art. 41-48 din codul muncii, Ordinul nr. 1470/2005.

Prin sentința civilă nr.1122 din 30 iunie 2009 Tribunalului Galați, s-a admis contestația, s-a constatat nulitatea absolută a deciziei nr.190 din 18 februarie 2009 Spitalului Clinic Județean de urgență G, s-a dispus repunerea părților în situația anterioară emiterii deciziei nr.190 din 18 februarie 2009, cu consecința reintegrării reclamantului pe funcția de șef juridic - cu delegație.

A fost obligată pârâta să achite reclamantului, îndemnizația de conducere în procent de 25% din salariul de bază al reclamantului, cu începere de la data de 18 februarie 2009 și până la data reintegrării efective, drepturi actualizate la rata inflației cu începere din 18 februarie 2009 și până la reintegrarea efectivă.

Pentru a se pronunța această sentință, s-au reținut următoarele;

Contestatorul este salariat al intimatului Spitalul Clinic Județean de Urgență "S " G în funcția de consilier juridic, potrivit copiei contractului individual de muncă (fila 24 la dosar).

Prin Decizia nr. 514/24.05.2006, emisă de intimatul Spitalul Clinic Județean de Urgență "S " G (fila 22 la dosar), contestatorul a fost numit, începând cu 24.05.2006 în funcția de șef juridic cu delegație până la ocuparea postului prin concurs, primind o indemnizație de conducere în procent de 25% din salariul de bază.

Prin Decizia nr.190/18.02.2009 (fila 23 la dosar), emisă de intimatul Spitalul Clinic Județean de Urgență "S " G, contestatorul a fost eliberat din funcția de șef juridic cu delegație și s-a sistat plata îndemnizației de conducere în procent de 25% din salariul de bază, având în vedere Hotărârea Comitetului Director din data de 18.02.2009.

Intimatul, prin aceeași decizie, la art. 2, dispus ca începând cu 18.02.2009 să fie numită în funcția de șef juridic cu delegație, un alt consilier juridic, urmând ca acesta să beneficieze de indemnizație de conducere în procent de 25% din salariul de bază.

Din conținutul Procesului-verbal, încheiat la data de 18.02.2009 în ședința Comitetului Director al unității, rezultă că aproape toate procesele pe care le-a avut spitalul intimat au fost pierdute și de aceea s-a hotărât înlocuirea din funcția de șef a contestatorului.

Așadar, eliberarea din funcție a contestatorului apare ca sancțiune disciplinară a acestuia, decizia contestată îmbrăcând forma unei decizii de sancționare supusă dispozițiilor art. 268 (1) (2) din codul muncii.

Din cuprinsul Deciziei nr. 190/18.02.2009, a rezultat că aceasta a fost emisă cu încălcarea dispozițiilor art. 268 (2), lit.c), d), e) și f) din codul muncii, referitoare la motivele pentru care au fost înlăturate apărările formulate de salariat în timpul cercetării disciplinare prealabile sau motivele pentru care în condițiile prevăzute de dispozițiile art. 267 al.3, nu a fost efectuată cercetarea; temeiul de drept în baza căruia sancțiunea disciplinară se aplică, termenul în care sancțiunea poate fi contestată și instanța competentă la care sancțiunea poate fi contestată.

Având în vedere lipsa acestor prevederi obligatorii în cuprinsul deciziei, aceasta este lovită de nulitate.

Pe de altă parte, instanța a apreciat că în cauză, Hotărârea Comitetului Director din 18.02.2009 a intimatului Spitalul Clinic Județean de Urgență "S " G, nu poate sta la baza înlocuirii contestatorului din postul ocupat cu delegație, respectiv șef juridic, cu o altă persoană, consilier juridic tot cu delegație, câtă vreme delegarea acestuia a fost dispusă prin Decizia 514/24.05.2006 până la ocuparea acestui post prin concurs.

Caracterul de sancțiune al măsurii dispuse în privința contestatorului este vădit.

Impotriva sentinței civile nr.1122 din 30 iunie 2009 Tribunalului Galați, a declarat recurs pârâta, invocând faptul că în codul muncii nu este prevăzută procedura de înlocuire dintr-o funcție ce se deține cu delegație. Apreciază că în acest caz era necesară doar o decizie din partea angajatorului, prin care să i se anunțe înlocuirea sau că a expirat perioada de delegare sau că a fost prelungită acea perioadă.

In ceea ce privește aprecierea Dr., din cadrul ședinței din 18 februarie 2009, nu rezultă din procesul verbal că i s-au adus reproșuri în mod direct contestatorului.

In drept, apreciază recurentul că între părți a existat un raport juridic cu un conținut mixt pe de o parte, un raport juridic de muncă pentru funcția de consilier juridic și un raport juridic comercial întemeiat pe mandatul comercial încredințat de conducere intimatului prin numirea ca șef de cu delegație.

Totodată apreciază că măsura dispusă prin Decizia nr.190 din 18 februarie 2009, nu constituie o modificare unilaterală a contractului individual de muncă pentru că intimatul urmează să-și continue activitatea de consilier juridic.

Delegarea reglementată de art.42 alin.2, 43 și 44 codul muncii nu trebuie confundată cu delegarea de atribuție folosită în practică fără a fi reglementată de legislația muncii.

Prin numirea unui înlocuitor cu delegație într-un post de conducere vacant este evident că are loc o schimbare a felului muncii dispus de prevederile art.41(3) lit.c din codul muncii.

Ori, o astfel de modificare a acestui element contractual este permisă a se face în mod unilateral.

Examinând actele și lucrările dosarului se constată că recursul nu este fondat.

Prin Decizia nr.54 din 24 mai 2006 recurentului Spitalul Clinic Județean de Urgență " Sf. " G, s-a decis că începând cu data de 24 mai 2006, domnul, să fie numit Juridic,cu delegație, până la ocuparea postului prin concurs.

Așa cum a afirmat recurenta, prin numirea intimatului cu delegație într-un post de conducere vacant este evident că a avut loc o schimbare a felului muncii.

Această schimbare a felului muncii a determinat modificări corelative ale salariului.

Funcția de conducere, constituie, ca regulă, o entitate de sine stătătoare,ea reprezintă altceva decât funcția de execuție pe care o avea intimatul înainte de emiterea Deciziei nr.54 din 24 mai 2006.

Contractul individual de muncă propriu unei funcții de conducere devine, în cazul promovării salariatului - ipso facto - (chiar " până la ocuparea postului prin concurs"), altul în raport cu cel anterior (specific numai funcției de execuție).

Postul de conducere este unic și în consecință și contractul individual de muncă aferent postului respectiv este tot unic.

De aceea, trecerea unilaterală a salariatului dintr-o funcție de conducere într-o funcție de execuție este ilegală.

Este adevărat că în speță schimbarea felului muncii a avut loc pentru o perioadă limitată de timp și anume " până la numirea unei persoane prin concurs", însă pentru că trecerea salariatului în vechea funcție de execuție a operat la o dată anterioară celei prevăzute în Decizia nr.54/2006, pentru că nu a avut loc "numirea unei persoane prin concurs", se constată că ne aflăm în fața unei măsuri ilegale.

Dacă motivul unei asemenea măsuri este săvârșirea cu vinovăție a unor abateri de la îndatoririle de serviciu (așa cum lasă să se întrevadă procesul verbal din 18 februarie 2009, încheiat cu ocazia întrunirii Comitetului Director al Spitalului Județean G), angajatorul nu îl poate trece unilateral într-o funcție de execuție, însă este în drept să-i aplice o sancțiune disciplinară.

In concluzie, trecerea dintr-o funcție de conducere în alta inferioară, de execuție, anterior îndeplinirii condiției din contract (înainte de numirea prin concurs) este nelegală deoarece încalcă principiul stabilității în muncă, schimbându-se radical în defavoarea angajatului, atât felul muncii cât și salariul.

Față de considerentele de mai sus, prin prisma dispozițiilor art.312 alin.1 teza II cod pr. civilă, urmează a se respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâtul Spitalul Clinic Județean de Urgență " Sf. " G, cu sediul în G-, împotriva sentinței civile nr.1122 din 30 iunie 2009 pronunțată de Tribunalul Galați.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din 20 ianuarie 2010.

Președinte Judecător Judecător

- - - - - -

Grefier

Red. /19.02.2010

Tehn.

4 ex./26.02.2010

fond - - + asistenți judiciari și

Președinte:Anica Ioan
Judecători:Anica Ioan, Viorica Mihai Secuianu, Luminița

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Drepturi banesti castigate in instanta. Speta. Decizia 51/2010. Curtea de Apel Galati