Drepturi banesti castigate in instanta. Speta. Decizia 511/2009. Curtea de Apel Galati
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL GALAȚI
SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA CIVILĂ NR.511/
Ședința publică din 11 Mai 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Mihaela Neagu
JUDECĂTOR 2: Alina Savin
JUDECĂTOR 3: Marioara Coinacel
GREFIER - -
Pe rol fiind soluționarea recursului declarat de pârâtul MINISTERUL JUSTIȚIEI ȘI LIBERTĂȚILOR, cu sediul în B,-, sector 5, împotriva sentinței civile nr.49/F/14.11.2008 pronunțată de Curtea de Apel Galați în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații - pârâți TRIBUNALUL BRĂILA, cu sediul în B, nr. 47, jud. B, CURTEA DE APEL GALAȚI, cu sediul în G,-, și intimatele - reclamante, ambele cu domiciliul ales la Judecătoria Brăila, cu sediul în B, nr. 47, jud.
La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că este primul termen de judecată fixat în recurs: recursul este motivat; recurentul - intimat a solicitat judecarea cauzei în lipsă; în cauză s-a formulat cerere de abținere de către domnul judecător cerere ce a fost soluționată în ședința din Camera de Consiliu din 11.05.2009.
S-a dat citire încheierii de ședință pronunțată în Camera de Consiliu din data de 11.05.2009 prin care s-a admis cererea de abținere formulată de judecător, completul de judecată fiind compus cu participarea judecătorului din planificarea de permanență, încheindu-se în acest sens proces verbal care s-a atașat la dosar.
Curtea invocă excepția de necompetență materială, având în vedere că hotărârea recurată este pronunțată de Curtea de Apel Galați.
CURTEA
Asupra recursului privind conflictul de muncă de față;
Prin cererea înregistrată sub nr.1063/113/8.05.2008 pe rolul Tribunalului Brăila -Secția civilă reclamantele și au chemat în judecată pe pârâții Ministerul Justiției, Curtea de Apel Galați și Tribunalul Brăila solicitând obligarea acestora la plata de drepturi salariale constând în sporul de 50% din salariul de bază brut lunar stabilit prin art.47 din Legea nr.50/1996 republicată, pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, actualizat cu indicele de inflație începând cu luna iulie 2007 și în continuare, precum și obligarea pârâților să efectueze mențiunile corespunzătoare în carnetele de muncă.
În motivarea acțiunii reclamantele au invocat abrogarea nelegală a prevederilor art.47 din Legea nr.50/1996 intervenită prin art.I pct.42 din OG nr.83/2000, referitor la caracterul ordinar al acesteia, în condițiile în care domeniul salarizării nu putea fi reglementat decât prin legi organice, în acord cu prevederile art.72 al.3 și 114 din Constituția României.
S-a încălcat astfel principiul ierarhiei actelor juridice, problema salarizării personalului din organele autorității judecătorești putând fi reglementată numai prin lege organică.
Condițiile de risc și suprasolicitare neuropsihică subzistă și în prezent, invocându-se totodată și prevederile art.115, 165, 236, 239 și 241 pct.1 lit.d din Codul muncii, referitoare la obligativitatea acordării sporurilor.
În motivarea în drept a acțiunii reclamantele au mai invocat prevederile art.41 al.2 și 53 din Constituția României, Protocolul 1 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului și Libertăților Fundamentale, decizia nr.36/7.05.2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, Directiva Cadru nr.89/391 a Comisiei Europene privind reglementările în domeniul securității și sănătății în muncă.
Prin întâmpinare, pârâtul Ministerul Justiției a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată datorită abrogării prevederilor art.47 din Legea nr.50/1996 intervenită prin art.I pct.42 din OG nr.83/2000.
Adoptarea OG nr.83/2000 a avut drept obiectiv modificarea sistemului de salarizare a personalului din organele autorității judecătorești, rezultând o mărire substanțială atât a valorii de referință sectorială pentru stabilirea indemnizațiilor magistraților din cadrul instanțelor judecătorești și parchetelor, precum și ale personalului auxiliar de specialitate, cât și a coeficientului de multiplicare.
Finalitatea modificării legislației nu a fost diminuarea drepturilor salariale ci, dimpotrivă, creșterea acestora în cadrul unui sistem nou de salarizare, prin includerea sporului de risc și suprasolicitare neuropsihică și a altor sporuri și indemnizații unice de care au beneficiat reclamantele.
A mai arătat faptul că abrogarea dispozițiilor legale privind sporul în discuție reprezintă o problemă de legiferare, legiuitorul fiind singurul în măsură să reglementeze criteriile de acordare a sporurilor sau adaosurilor la indemnizațiile și salariile de bază.
S-a invocat jurisprudența în materie a instanțelor judecătorești.
Prin încheierea de ședință din 3.09.2008 a Tribunalului Brăila -Secția civilă s-a dispus scoaterea cauzei de pe rolul acestei instanțe și trimiterea acesteia spre soluționare Curții de Apel Galați, potrivit dispozițiilor art.I și II din OUG nr.75/2008.
Pe rolul Curții de Apel Galați -Secția pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale, cauza a fost înregistrată sub nr.1063/113/12.09.2008.
Au fost solicitate relații de la Tribunalul Brăila privind funcția îndeplinită și perioada lucrată de reclamante în cadrul instanței judecătorești.
Prin Sentința Civilă nr. 49/F din 14.11.2008 Curtea de Apel Galația admis în parte acțiunea, i-a obligat pe pârâții Ministerul Justiției, Curtea de Apel Galați și Tribunalul Brăila să plătească reclamantelor sporul de risc și suprasolicitare neuropsihică reprezentând 50% din salariul de bază brut lunar după cum urmează:
-pentru reclamanta de la 16.07.2007 și până la data pronunțării, 14.11.2008, actualizat cu indicele de inflație la data plății efective.
-pentru reclamanta de la 4.10.2007 și până la data pronunțării, 14.11.2008, actualizat cu indicele de inflație la data plății efective.
L-a obligat pe pârâtul Tribunalul Brăila la efectuarea cuvenitelor mențiuni în carnetele de muncă ale reclamantelor.
A respins capătul de cerere privind acordarea în continuare a sporului solicitat, ca nefondat.
În motivare, curtea reține următoarele:
Din adresa nr.4144/41A/4.11.2008 emisă de pârâtul Tribunalul Brăila rezultă că reclamanta a îndeplinit funcția de grefier în cadrul Judecătoriei Brăila din data de 16.07.2007 și în prezent iar reclamanta a îndeplinit funcția de grefier în cadrul Judecătoriei Brăila din data de 4.10.2007 și în prezent.
Rezultă astfel că reclamantele fac parte din personalul auxiliar de specialitate din cadrul instanțelor judecătorești, în reglementarea dată prin dispozițiile art.3 al.1 din Legea nr.567/2004.
Salarizarea personalului din organele autorității judecătorești a fost reglementată prin dispozițiile Legii nr.50/1996 republicată, în art.47 fiind prevăzută acordarea pentru magistrați și personalul auxiliar de specialitate a beneficiului sporului de risc și suprasolicitare neuropsihică de 50% din salariul de bază brut lunar.
Ulterior, prevederile art.47 din lege au fost abrogate prin dispozițiile art.I pct.42 din OG nr.83/2000.
Referitor la interpretarea și aplicarea prevederilor art.47 din Legea nr.50/1996, prin Decizia nr.21/10.03.2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție dată în materia recursului în interesul legii, s-a statuat că judecătorii, procurorii, magistrații asistenții precum și personalul auxiliar de specialitate au dreptul la un spor de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, calculat la indemnizația brută lunară, respectiv salariul de bază brut lunar și după intrarea în vigoare a OG nr.83/2000, aprobată prin Legea nr.334/2001.
S-a reținut faptul că au supraviețuit dispozițiilor de abrogare normele ce reglementau acordarea sporului de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, astfel că acestea au produs și produc în continuare efecte juridice.
Acest lucru presupune că nici în prezent dispozițiile respective nu și-au încetat aplicabilitatea, deoarece, așa cum s-a arătat, prin prevederile din Ordonanța Guvernului nr. 83/2000 au fost depășite limitele și condițiile legii de abilitare, fiind astfel încălcate dispozițiile art.107 alin. (3) din Constituția României din 1991, în vigoare la data adoptării ordonanței [art. 108 alin. (3), în forma republicată în 2003 Constituției României.
Efectul imediat al supraviețuirii normei în discuție rezidă incontestabil în faptul că drepturile consacrate legislativ prin dispozițiile art. 47 din Legea nr. 50/1996 și ale art. 231din Legea nr. 56/1996 se cuvin și în continuare persoanelor care se încadrează în ipotezele la care se referă textele de lege.
De altfel, așa cum rezultă chiar din motivarea recursului în interesul legii, în prezent, în baza unor hotărâri judecătorești definitive și irevocabile, unui număr însemnat de persoane - magistrați și personal auxiliar de specialitate - le-a fost recunoscut dreptul de a beneficia de sporul pentru risc și suprasolicitare neuropsihică.
Or, în ipoteza adoptării unei soluții contrare recursului în interesul legii, care, potrivit dispozițiilor art.329 din Codul d e procedură civilă, ar produce efecte numai pentru viitor, s-ar ajunge la crearea unei situații de discriminare în cadrul acelorași categorii socioprofesionale, respectiv ale persoanelor care se încadrează în ipoteza dispozițiilor art. 47 din Legea nr. 50/1996 și ale art. 231din Legea nr. 56/1996, în condițiile în care sporul în discuție a fost acordat de legiuitor, la momentul respectiv, în considerarea specificului profesiei, cu atât mai mult cu cât nu au intervenit modificări pozitive în ceea ce privește condițiile și specificul activității desfășurate.
Cât privește noțiunea de "discriminare", s-a avut în vedere practica în materie a Curții Europene a Drepturilor Omului, care a reținut în mod constant că există discriminare atât timp cât diferența de tratament aplicat unor subiecte de drept aflate în situații analoage nu are o justificare legitimă, obiectivă și rezonabilă (Curtea Europeană a Drepturilor Omului, Decizia din 26 septembrie 2002, Duchez contra Franței, Decizia din 6 decembrie 2007).
Or, este evident că interpretarea diferențiată a normelor incidente cu privire la aceleași categorii socioprofesionale, cu atât mai mult cu cât nu se constată existența unei justificări legitime, obiective și rezonabile, ar fi de natură să reprezinte o discriminare în sensul dispozițiilor art.16 al.(1) din Constituție, republicată, ale Ordonanței Guvernului nr.137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, republicată, și ale art.1 din protocolul nr.12 adițional la Convenția Europeană a drepturilor omului.
Potrivit jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, rolul unei instanțe supreme este tocmai acela de a reglementa contradicțiile jurisprudenței, fiind mecanismul capabil să asigure coerența practicii, în scopul de a se evita insecuritatea juridică și incertitudinea (cauza Beian contra României, 2007).
În consecință, față de faptul că s-a pronunțat o decizie ca urmare a promovării recursului în interesul legii asupra interpretării și aplicării unitare a legii, curtea nu poate da o altă soluție și nu poate emite o altă interpretare contrară deciziei nr.21/10.03.2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție.
De altfel, prin Decizia nr. 93 din 11 mai 2000 Curtea Constituțională a statuat că, în temeiul art. 329 din Codul d e procedură civilă, scopul reglementării recursului în interesul legii este de asigura interpretarea și aplicarea unitară a legii pe întreg cuprinsul țării. Pentru realizarea acestui scop Curtea Supremă de Justiție se pronunță asupra chestiunilor de drept care au fost diferit soluționate de instanțele judecătorești iar, potrivit aceluiași text, dezlegarea dată de instanța supremă acestor probleme de drept este obligatorie pentru instanțe.
" de clar ar fi textul unei dispoziții legale, se arată într-o hotărâre a Curții Europene a Drepturilor Omului (cauza contra Regatului Unit, 1995), în orice sistem juridic există, în mod inevitabil, un element de interpretare judiciară [.]". Complexitatea unor cauze poate conduce, uneori, la aplicări diferite ale legii în practica instanțelor de judecată. Pentru a se elimina posibilele erori în calificarea juridică a unor situații de fapt și pentru a se asigura aplicarea unitară a legii în practica instanțelor de judecată, a fost creată de legiuitor instituția recursului în interesul legii.
Pronunțându-se asupra unui recurs în interesul legii, instanța supremă contribuie la asigurarea supremației Constituției și a legilor, prin interpretarea și aplicarea unitară a acestora pe întreg teritoriul țării, fapt de natură să concretizeze un alt principiu fundamental, prevăzut în art. 16 alin.(1) din Constituție în conformitate cu care:"Cetățenii sunt egali în fața legii și a autorităților publice, fără privilegii și fără discriminări".
Printr-o altă decizie, nr.528/02.12.1997 Curții Constituționale s-a respins excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 25 lit.d și ale art.31 din Legea Curții Supreme de Justiție nr. 56/1993, statuând că: "principiul supunerii judecătorului numai față de lege, potrivit art.123 alin.(2) din Constituție, nu are și nu poate să aibă semnificația aplicării diferite și chiar contradictorii a aceleiași dispoziții legale, în funcție exclusiv de subiectivitatea interpretării aparținând unor judecători diferiți. O asemenea concepție ar duce la consacrarea, chiar pe temeiul independenței judecătorilor, a unor soluții ce ar putea reprezenta o încălcare a legii, ceea ce este inadmisibil, întrucât legea fiind aceeași, aplicarea ei nu poate fi diferită, iar intima convingere a judecătorilor nu poate justifica o asemenea consecință".
De asemenea, Curtea a considerat, prin aceeași decizie, că asigurarea caracterului unitar al practicii judecătorești este impusă și de principiul constituțional al egalității cetățenilor în fața legii și a autorităților publice, deci inclusiv a autorității judecătorești, deoarece acest principiu ar fi grav afectat dacă în aplicarea uneia și a aceleiași legi soluțiile instanțelor judecătorești ar fi diferite și chiar contradictorii.
Curtea Constituțională a reținut, de asemenea, că o asemenea soluție legislativă este în concordanță și cu jurisprudența Curții Europene Drepturilor Omului referitoare la dreptul oricărei persoane la un proces echitabil, conform art.6 paragraful 1 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale. Astfel, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat (cauza Brincart contra Italiei, 1992) că independența judecătorilor este privită în raport cu puterea executivă, fără ca această independență să excludă subordonarea față de alți judecători, dacă aceștia se bucură, ei înșiși, de independență față de puterea executivă.
Față de caracterul imperativ al dispozițiilor art.329 al. 3 Cod procedură civilă cât și caracterul obligatoriu al dezlegării date problemei de drept pentru instanțe, va fi admisă în parte acțiunea formulată de reclamante corespunzător perioadei lucrate de fiecare în calitate de personal auxiliar de specialitate.
In ce privește problema actualizării cu indicele de inflație, potrivit dispozițiilor art. 161 alin. 4 din Codul muncii, întârzierea nejustificată a plății salariului sau neplata acestuia poate determina obligarea angajatorului la plata de daune-interese pentru repararea prejudiciului produs salariatului.
Despăgubirile constau într-o sumă de bani ce reprezintă echivalentul prejudiciului suferit de creditor pentru neexecutarea, executarea cu întârziere sau necorespunzătoare a obligației de către debitor.
Unul din principiile evaluării judiciare este că prejudiciul suferit trebuie să cuprindă pierderea efectiv suferită (damnum emergens) și câștigul pe care creditorul nu 1-a putut realiza (lucrum cessans).
In timp ce dobânda reprezintă prețul lipsei de folosință, actualizarea cu inflatia urmărește păstrarea valorii reale obligațiilor bănești.
Actualizarea operează în temeiul legii, de îndată ce creditorul a solicitat-o, fie instanței, fie executorului judecătoresc, si a probat întârzierea executării obligației bănești independent de dovedirea îndeplinirii condițiilor răspunderii civile.
Soluția actualizării cu indicele de inflație are în vedere principiul reparării integrale a prejudiciului, consacrat de art. 1084 cod civil potrivit căruia daunele interese ce sunt debite creditorului cuprind in genere pierderea ce a suferit și beneficiul de care a fost lipsit.
Suma rezultată din actualizare in raport cu rata inflației, a reparat integral prejudiciul rezultat din întârzierea plății și astfel riscul devalorizării leului a fost pus in sarcina debitorului.
In consecință, Codul muncii prin dispozițiilor art. 161 alin. 4, nu interzice in nici un fel actualizarea cu indicele de inflație prin noțiunea de "daune interese".
De altfel, chiar Curtea Constituțională, prin mai multe decizii (de exemplu decizia nr. 72/05.03.2002), a statuat că actualizarea in raport cu rata inflației a sumelor datorate se impune pentru asigurarea recuperării creanței la valoarea ei reală.
In ceea ce privește acordarea în continuare a drepturilor bănești, o asemenea problemă ține de modalitatea de aplicare a legii vizând dreptul salarial solicitat, iar instanțele judecătorești nu au competența de a prevedea o situație viitoare, pentru un prejudiciu eventual și incert ca existență și întindere.
Elementele componente ale salariului pentru personalul din autoritățile și instituțiile publice se stabilesc prin acte normative ce pot suferi modificări în condițiile legii iar instanța nu poate ea însăși reglementa, cu ocazia soluționării litigiului dedus judecății, o asemenea evoluție.
Împotriva acestei sentințe a formulat recurs pârâtul Ministerul Justiției și Libertăților, criticând-o pentru motive de nelegalitate și netemeinicie.
Prin adresa nr- din 18.02.2009 cauza fost trimisă spre competentă soluționare Înaltei Curți de Casație și Justiție B și ulterior restituită în baza unei proceduri administrative, invocându-se Decizia Curții Constituționale nr. 104/2009.
Dosarul a fost reînregistrat la Curtea de Apel Galați cu nr-.
cu recursul declarat de pârât, curtea a invocat din oficiu la termenul din 11.05.2009, excepția de necompetență materială în soluționarea cauzei.
Excepția astfel invocată este întemeiată, pentru următoarele considerente:
Obiectul recursului îl reprezintă sentința civilă nr. 49/F/14.11.2008 pronunțată de Curtea de Apel Galați - Secția pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale ca instanță de fond, potrivit dispozițiilor art.I din nr.OUG75/2008 privind stabilirea de măsuri pentru soluționarea unor aspecte financiare în sistemul justiției.
Prin Decizia nr.104/20.01.2009 Curții Constituționale au fost constatate ca fiind neconstituționale dispozițiile art.I și II din nr.OUG75/2008.
Ulterior, nr.OUG75/2008 a fost aprobată cu modificări și completări prin Legea nr.76/2009.
Urmare a evenimentelor legislative astfel intervenite în legătură cu aplicarea prevederilor nr.OUG75/2008, nu a mai fost prevăzută instanța competentă în soluționarea recursurilor îndreptate împotriva hotărârilor pronunțate în primă instanță de curțile de apel.
Într-o asemenea situație devin aplicabile normele generale care reglementează competența instanțelor judecătorești înscrise în prevederile art.4 pct.1 din Codul d e procedură civilă, potrivit cărora revine Înaltei Curți de Casație și Justiție competența de a judeca recursurile declarate împotriva hotărârilor curților de apel și a altor hotărâri, în cazurile prevăzute de lege.
În ceea ce privește competența în materie a curților de apel, dispozițiile art.3 pct.3 se referă la recursurile declarate împotriva hotărârilor pronunțate de tribunale precum și în orice alte cazuri expres prevăzute de lege.
În același sens sunt și prevederile speciale cuprinse în art.284 al.1 Codul muncii care fac trimitere la aceleași dispoziții înscrise în Codul d e procedură civilă.
De asemenea, potrivit dispozițiilor art.71 din Legea nr.168/1999 privind soluționarea conflictelor de muncă, instanțele judecătorești competente să judece cereri referitoare la soluționarea conflictelor de drepturi se stabilesc prin lege.
Din coroborarea tuturor textelor de lege enunțate, se reține că aparține Înaltei Curți de Casație și Justiție competența de soluționare a prezentului recurs, sens în care urmează să-i fie declinată cauza.
Soluția se impune și din perspectiva caracterului căii de atac, devolutivă și de reformare în speță, recursul adresându-se unei instanțe superioare în grad în scopul exercitării controlului judiciar vizând legalitatea și temeinicia unei hotărâri dată fără drept de apel.
În același sens și reglementările privind organizarea judiciară cuprinse în art.21 din Legea nr.304/2004 care stabilesc în favoarea secțiilor Înaltei Curți de Casație și Justiție competența de a judeca recursurile împotriva hotărârilor pronunțate de curțile de apel și a altor hotărâri, în cazurile prevăzute de lege.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Declină competența de soluționare a cauzei având ca obiect recursul declarat de pârâtul MINISTERUL JUSTIȚIEI ȘI LIBERTĂȚILOR, cu sediul în B,-, sector 5, împotriva sentinței civile nr.49/F/14.11.2008 pronunțată de Curtea de Apel Galați în dosarul nr-, în favoarea Înaltei Curți de Casație și Justiție.
Cu recurs în termen de 5 zile de la pronunțare.
Pronunțată în ședința publică azi 11 Mai 2009.
Președinte, | Judecător, | Judecător, |
Grefier, |
: /02.06.2009
:DC/2 ex/03.06.2009
Fond: /
Asistenți judiciari:/
Președinte:Mihaela NeaguJudecători:Mihaela Neagu, Alina Savin, Marioara Coinacel
