Drepturi banesti castigate in instanta. Speta. Decizia 5171/2009. Curtea de Apel Bucuresti
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VII-A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ SI ASIGURĂRI SOCIALE
Dosar nr-(3978/2009)
DECIZIA CIVILĂ NR. 5171/
Ședința publică de la 26.08.2009
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: Amelia Farmathy
JUDECĂTOR 2: Lizeta Harabagiu
JUDECĂTOR 3: Maria Ceaușescu
GREFIER - -
Pe rol soluționarea recursurilor declarate de recurenții-pârâți MINISTERUL JUSTIȚIEI ȘI LIBERTĂȚILOR, STATUL ROMÂN PRIN MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE-DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE A JUDEȚULUI împotriva încheierii pronunțată la data de 22.04.2009 de Tribunalul București -Secția Conflicte de Muncă, Asigurări Sociale, contencios Administrativ și Fiscal în dosarul nr- în contradictoriu cu intimații-pârâți, intimații-pârâți TRIBUNALUL TELEORMAN, CURTEA DE APEL BUCUREȘTI și expert CONSILIUL NAȚIONAL PENTRU COMBATEREA DISCRIMINĂRII.
La apelul nominal făcut în ședința publică nu au răspuns părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,
Nemaifiind cereri formulate, excepții de invocat ori înscrisuri noi de administrat, având în vedere că s-a solicitat ca judecata să se desfășoare și în lipsă, reține cauza în pronunțare.
CURTEA,
Prin recursul înregistrat pe rolul Curții de APEL BUCUREȘTI - Secția a VII-a Civilă și pentru Cauze privind Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale la data de 12.06.2009, recurentul a criticat soluția cuprinsă în încheierea de ședință din data de 22.04.2009, pronunțată de TRIBUNALUL TELEORMAN - Secția Civilă în dosarul nr-, susținând că cererea de lămurire formulată de intimata-reclamantă a fost dată cu greșita aplicare a dispozițiilor legale, dispozitivul sentinței civile nr.1880/21.11.2007 fiind clar și neechivoc, neavând nevoie de lămuriri suplimentare.
În drept, recurenții și-au întemeiat recursul pe dispozițiile art.304 pct.9 Cod pr.civilă.
Prin recursul înregistrat pe rolul Curții de APEL BUCUREȘTI la data de 28.05.2009, recurentul Ministerul Finanțelor Publice prin reprezentant legal Direcția Generală a Finanțelor Publice a Județului Tac riticat aceeași încheiere mai sus individualizată, exprimând motive similare cu cele înscrise în recursul recurentului Ministerul Justiției.
Intimata-reclamantă nu a formulat întâmpinare.
Analizând cele două recursului prin prisma motivului invocat, Curtea reține următoarele:
Prin încheierea recurată, instanța de fond a lămurit cuprinsul dispozitivului sentinței civile nr.1880/21.11.2007, deși o simplă lectură a conținutului acestuia este suficientă pentru a dobândi certitudinea că dispozițiile sunt clar exprimate, nefiind susceptibile de vreo interpretare îndoielnică sau echivocă.
În sentința precitată, aceeași instanță de fond a apreciat că cererea intimatei-reclamante având ca obiect acordarea pe viitor a contravalorii sporului de risc și suprasolicitare neuropsihică este neîntemeiată, fiind, pe cale de consecință, respinsă.
O asemenea rezolvare juridică, intrară în puterea lucrului judecat împreună cu motivarea cu care face corp comun, nu poate fi invalidată sau modificată decât prin exercitarea căilor legale de atac, respectiv a recursului.
Nici o altă modalitate nu asigură legalitatea demersului procedural inițiat de intimata-reclamantă. Realizând că dispozitivul sentinței nu permite încasarea sporului după data pronunțării acesteia, reclamanta-intimată a încercat un artificiu juridic menit să îi asigure rezolvare similară cu cea a unui recurs admis, deși, din motive pe care numai intimata-reclamantă le cunoaște, nu a considerat necesar să formuleze recurs.
Soluția instanței de fond este vădit nelegală, ignorând cu desăvârșire înțelesul evident al dispozițiilor art.281 Cod pr.civilă, pe care, în mod formal, a fost argumentată admiterea cererii de lămurire.
Nu există nici o mențiune a dispozitivului sentinței civile nr.1880/21.11.2007 care să necesite alte lămuriri în afara celor expuse deja în motivarea hotărârii.
Chiar dacă este, fără îndoială, mult mai comod pentru intimata-reclamantă să își rezolve astfel problemele legate de cuantumul indemnizației, o asemenea manieră înfrânge brutal dispozițiile legale, împrejurare cu atât mai neașteptată cu cât atât reclamanta-intimată, cât și autorii soluției criticate, au sau au avut calitatea de magistrați, calitate care ar fi permis cu ușurință sesizarea netemeiniciei unor astfel de pretenții.
Dacă s-ar îmbrățișa soluția instanței de fond, am ajunge la situația paradoxală și de neacceptat ca orice mențiune a unui dispozitiv să constituie pretext pentru comentarii de interpretare, în condițiile în care sentința a fost pronunțată în limba română, al cărui conținut semantic este, până la proba contrară, identic perceput atât de justițiabili, cât și de instanțele de judecată.
Cu siguranță, având în vedere calitatea profesională (în sensul profesiei exercitate până la data pensionării), reclamanta-intimată cunoaște care este calea legală pentru valorificarea pretențiilor având ca obiect contravaloarea sporului de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, calea unei acțiuni distincte rămânându-i deschisă oricând în interiorul termenului de prescripție.
Reținând ansamblul argumentelor mai sus expuse, Curtea apreciază cele două recursuri întemeiate și în temeiul dispozițiilor art.30 Cod pr.civilă cu referire la prevederile art.304 pct.9 Cod pr.civilă, urmează să modifice încheierea recurată în sensul respingerii ca nefondată a cererii de lămurire a dispozitivului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursurile declarate de recurenții-pârâți MINISTERUL JUSTIȚIEI ȘI LIBERTĂȚILOR, STATUL ROMÂN PRIN MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE-DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE A JUDEȚULUI împotriva încheierii pronunțată la data de 22.04.2009 de Tribunalul București -Secția Conflicte de Muncă, Asigurări Sociale, Contencios Administrativ și Fiscal în dosarul nr- în contradictoriu cu intimata-pârâtă, intimații-pârâți TRIBUNALUL TELEORMAN, CURTEA DE APEL BUCUREȘTI și expert CONSILIUL NAȚIONAL PENTRU COMBATEREA DISCRIMINĂRII.
Modifică încheierea recurată în sensul că:
Respinge cererea de lămurire a dispozitivului ca neîntemeiată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 26.08.2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
GREFIER
Red.
Dact.LG/2 ex./07.09.2009
Jud.fond:;
Președinte:Amelia FarmathyJudecători:Amelia Farmathy, Lizeta Harabagiu, Maria Ceaușescu