Drepturi banesti castigate in instanta. Speta. Decizia 519/2009. Curtea de Apel Iasi
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL IAȘI
SECȚIA LITIGII DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIE Nr. 519
Ședința publică de la 11 Mai 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Georgeta Pavelescu
JUDECĂTOR 2: Daniela Pruteanu
JUDECĂTOR 3: Smaranda Pipernea
Grefier - -
Pe rol pronunțarea în cauza având ca obiect litigii de muncă privind recursurile declarate de recurentul intimat și intimata recurentă SC " " împotriva sentinței civile nr. 1896 din 21 XI 2008 Tribunalului Iași.
La apelul nominal făcut în ședința publică, lipsesc părțile.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că dezbaterile asupra fondului cauzei au avut loc în ședința publică din 08 05 2009, susținerile părților fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată și care face parte integrantă din prezenta.
Instanța, din lipsă de timp pentru deliberare a amânat pronunțarea pentru azi, când,
CURTEA DE APEL
Prin sentința civilă nr.1896 din 21.11.2008 pronunțată de Tribunalul Iașia fost respinsă excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de pârâtă și s-a admis în parte acțiunea formulată de reclamantul, în contradictoriu cu pârâta "", cu sediul în, județul
A fost obligată pârâta să încheie cu reclamantul contract individual de muncă pentru perioada 07.05.2008 - 31.05.2008, pentru postul de șef restaurant cu salariul de bază minim brut pe țară și să achite reclamantului drepturile salariale aferente perioadei 07.05.2008 - 30.06.2008, reactualizate cu indicele de inflație la data plății efective.
A fost obligată pârâta să achite reclamantului drepturile bănești cuvenite pentru 52 ore lucrate suplimentar, reactualizate cu indicele de inflație la data plății efective, precum și drepturile bănești reprezentând compensarea în bani concediului de odihnă neefectuat aferent perioadei lucrate.
A fost obligată pârâta să vireze către bugetul de stat contribuțiile aferente drepturilor salariale cuvenite reclamantului, la care fost obligată prin prezenta hotărâre.
S-au respins cererile reclamantului de obligare pârâtei la încheierea contractului individual de muncă pentru perioada 01.06.2008 - 31.07.2008 și cererea reclamantului de obligare pârâtei la plata drepturilor salariale aferente perioadei 01.07.2008 - 31.07.2008, indemnizației de neconcurență și sporului de noapte.
S-a respins și cererea reclamantului de obligare pârâtei la acordarea bonurilor de masă precum și cererea reclamantului de obligare pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.
S- disjuns și declinat în favoarea Judecătoriei Vaslui capătul de cerere formulat de reclamant în contradictoriu cu pârâta având ca obiect obligarea pârâtei la completarea carnetului de muncă.
Pentru a se pronunța astfel prima instanță a reținut că prin acțiunea formulată, reclamantul a solicitat obligarea pârâtei SRL la plata drepturilor salariale restante pentru perioada 7.05.2008 - 31.07.2008, obligarea angajatorului la plata sporurilor legale și orelor suplimentare prestate, reactualizate conform indicelui de inflație, obligarea angajatorului la plata în echivalent bănesc zilelor de concediu de odihnă cuvenite și neefectuate, obligarea la plata indemnizației de neconcurență în cuantum de 50% din media veniturilor salariale brute obligarea pârâtei la plata contribuțiilor datorate statului pentru sumele indicate precum și completarea corespunzătoare carnetului de muncă și încheierea contractului de muncă pentru perioada menționată.
A motivat reclamantul că a fost angajat la societatea pârâtă începând cu data de 7.05.2008 pe post de șef de restaurant, fără i se încheia contract de muncă iar la angajare i s- promis plata orelor suplimentare, acordarea de sporuri legale, tichete de masă, și asigurarea transportului cu o cursă specială. La sfârșitul lunii iulie fost concediat. A mai precizat reclamantul că în perioada de cât fost angajat efectuat muncă în de noapte astfel încât i se cuveneau sporuri în acest sens. De asemenea și contractul de muncă trebuia încheiat în formă scrisă pentru concretizarea voinței părților și precizarea drepturilor și obligaților lor reciproce.
Pârâta solicitat prin întâmpinare respingerea acțiuni invocând excepția necompetenței materiale Tribunalului Iași în privința cereri de completare a carnetului de muncă raportat la dispozițiile Decretului 92/1976.
Celelalte solicitări pârâta le- apreciat ca fiind neîntemeiate.
Excepția necompetenței materiale a Tribunalului Iași în soluționarea capătului de cerere privind completarea carnetului de muncă, a fost apreciată ca este întemeiată de către instanța de fond, avându-se în vedere dispozițiile art. 8 din Decretul nr. 92/1976 potrivit cărora plângerea cu acest obiect se soluționează dejudecătoriaîn cărei rază teritorială își are sediul unitatea.
Și pe fond, instanța a reținut că acțiunea reclamantului este întemeiată în parte.
Astfel instanța a reținut că este întemeiată cererea privind obligarea pârâtei de încheierea contractului individual de muncă pentru perioada 7.05.2008 - 31.05.208 pentru postul de șef de restaurant și salariul de bază minim brut pe țară întrucât, potrivit dispozițiilor art. 16 alin.1 din Codul muncii "contractul individual de muncă se încheie în baza consimțământului părților, în formă scrisă, în limba română", iar potrivit alin. 2 al aceluiași articol, "în situația în care contractul individual de muncă nu fost încheiat în formă scrisă, se prezumă că fost încheiat pe o durată nedeterminată, iar părțile pot face dovada prevederilor contractuale și prestațiilor efectuate prin orice alt mijloc de probă".
Reținând depozițiile martorilor și care au relatat că reclamantul lucrat la societatea pârâtă începând cu data de 7.05.2008 ca șef de restaurant și că salariu era confidențial și se plătea pe baza semnării într- condică de prezență în care se trecea ora de sosire și cea de plecare instanța a constatat că reclamantul a prestat activități pentru societatea pârâtă începând cu data de 7.05.2008. Referitor la salariul datorat pentru munca depusă, instanța a reținut că din probele administrate în cauză nu rezultă salariul negociat de părți pentru perioada arătată, astfel încât a avut în vedere în conformitate cu dispozițiile art. 159(3) Codul muncii, salariul de bază minim brut pe țară.
S-a mai reținut că întrucât începând cu data de 1.06.2008 reclamantul are încheiat contract de muncă în formă scrisă pentru ocuparea funcției de șef restaurant cu un salariu de bază brut lunar de 2000 lei, pentru perioada 1.06.2008 - 31.07.2008 (când au început raporturile de serviciu) nu se impune obligarea unității la încheierea contractului.
Cât privește salariul datorat de pârâtă pentru perioada 1.07.2008 - 31.07.2008 instanța a reținut că acesta fost primit de reclamant conform înscrisului de la dosar care atestă această operațiune, înscris semnat de reclamant.
Dat fiind faptul că indemnizația de neconcurență nu se regăsește printre clauzele contractuale negociate de părți, instanța a apreciat că pârâta nu poate fi obligată la plata acesteia, după cum nu poate fi obligată nici la plata bonurilor de masă,o atare clauză nefiind dovedită a fi fost negociată între părți.
Și în ceea ce privește sporul de noapte, instanța a apreciat că nu s- făcut dovada îndeplinirii condițiilor prevăzute de art. 123 alin.11Codul muncii prin desfășurarea a cel puțin 3 ore de muncă în fiecare noapte sau în proporție de 30% din timpul său de lucru. Dat fiind faptul că din probele administrate în cauză a reieșit însă efectuarea de către reclamant a unor ore suplimentare de muncă în număr de 52, calculate conform condicii de prezență, pârâta a fost obligată la plata acestor drepturi, reactualizate cu indicele de inflație la data plății efective.
De asemenea, reținând din declarațiilor martorilor și înscrisurilor de la dosar că pentru perioada lucrată, reclamantul nu beneficiat de concediu de odihnă, în conformitate cu dispozițiile art. 141 alin. 4 Codul muncii, instanța a constatat că reclamantul are dreptul la compensarea în bani concediului de muncă neefectuat.
Totodată, dat fiind faptul că potrivit dispozițiilor art. 40 alin.2 lit. Codul muncii, angajatorul este obligat să plătească toate contribuțiile și impozitele aflate în sarcina sa, precum și să rețină și să vireze contribuțiile și impozitele datorate de salariați, în condițiile legii, instanța a apreciat ca întemeiată și cererea privind obligarea pârâtei la virarea către bugetul de stat a contribuțiilor aferente drepturilor salariale cuvenite reclamantului.
Întrucât nu s- făcut dovada cuantumului cheltuielilor de judecată suportate de reclamant, instanța respins această cerere.
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs atât reclamantul cât și pârâta SRL, criticând-o ca netemeinică și nelegală.
A motivat reclamantul recurent că în mod greșit prima instanță i-a admis doar în parte acțiunea, obligând pârâta să-i încheie contractul de muncă aferent perioadei 7.05.2008 - 31.05.2008 și să-i achite drepturile bănești pentru această perioadă.
Susține recurentul că atâta timp cât însăși pârâta a recunoscut că reclamantul a prestat activitatea de șef restaurant începând cu 1.06.2008 cu un salariu de 2000 lei lunar, instanța în mod greșit a ignorat această recunoaștere, dispunând încheierea contractului doar pentru 7-31.05.2008.
Mai invocă recurentul că în mod neîntemeiat a reținut instanța că din probele administrate nu rezultă salariul negociat și în consecință i-a acordat salariul minim pe economie, deși însăși pârâta a recunoscut și înscris în contractul depus la dosar un salariu de 2000 lei.
Mai arată recurentul că instanța a interpretat greșit și faptul că reclamantul ar fi avut perfectat contractul de muncă pentru perioada 1.06-31.07.2008, deși înscrisul depus la dosar în acest sens nu întrunea toate rigorile Codului muncii, nefiind semnat de salariat și nefiind înregistrat nici la unitate și nici la.
Ca atare recurentul solicită admiterea și acestui capăt de cerere în sensul obligării angajatorului la completarea legală și înregistrarea la. pentru întreaga perioadă 7.05-31.07.2008.
Recurentul reclamant mai critică sentința primei instanțe și sub aspectul greșitei respingeri a cererilor de acordare a sporului de noapte și a bonurilor de masă, susținând că a făcut dovada prestării activităților pe timp de noapte cel puțin 3 ore, precum și a faptului că unitatea a acordat celorlalți salariați bonuri de masă.
În fine ultima critică formulată de reclamantul recurent vizează disjungerea și declinarea în favoarea Judecătoriei Iașia capătului de cerere privind completarea carnetului său de muncă, apreciată ca nelegală, recurentul susținând că și acest capăt trebuia soluționat de către instanța de fond.
Prin recursul pârâtei SC SRL sunt formulate critici privind greșita respingere a excepției lipsei calității sale procesuale pasive, dar și obligarea sa la perfectarea contractului de muncă pentru perioada 7.05-1.06.2008, dar și la obligarea pârâtei la plata salariului de 2000 lei lunar, a sporului de 52 de ore prestate suplimentar de către reclamant, precum și compensarea în bani a concediului de odihnă neefectuat de reclamant.
A motivat în acest sens pârâta recurentă că instanța a respins excepția lipsei calității sale procesuale pasive fără a-și motiva în vreun fel soluția adoptată, omițând cu desăvârșire toate argumentele sale aduse în susținerea acestei excepții. Că deși nu a fost formulat niciun capăt de cerere distinct prin care reclamantul să solicite obligarea pârâtei la încheierea contractului de muncă pentru perioada 7.05.2008 - 31.07.2008 pentru postul de șef restaurant cu un salariu minim pe economie, instanța de fond a suplinit cele șapte capete de cerere cu încă unul, trecând astfel peste obiectul determinat al acțiunii, întemeindu-și această soluție doar pe depoziția unui singur martor care era în flagrantă contradicție cu a celuilalt martor, dar și cu înscrisurile din unitate.
Mai arată pârâta recurentă că atâta timp cât a făcut dovada că a încheiat reclamantului contractul de muncă pentru perioada 1.06-31.07.2008 acordându-i un salariu de 2000 lei lunar, acest capăt de cerere trebuia respins.
Referitor la plata celor 52 de ore suplimentare la care a fost obligată pârâta recurentă, aceasta susține că în mod greșit au fost reținute de către prima instanță, în contextul în care din condicile de prezență nu a rezultat acest fapt, nefiind indicată în acele condici nici ora sosirii în unitate și nici ora plecării salariatului, fiind totodată în contradicție cu soluția de respingere a cererii de acordare a sporului de noapte, pronunțată de instanță.
Și în privința cererii de obligare a sa la compensarea în bani a concediului de odihnă neefectuat de reclamant, pârâta susține că a fost acordată în mod greșit întrucât în cauză nu se poate vorbi de o încetare a contractului individual de muncă, atâta timp cât acesta nu există, acesta nefiind valabil încheiat datorită lipsei consimțământului reclamantului de a-l semna.
În final este criticat și capătul de cerere privind obligarea sa la virarea către stat a contribuțiilor aferente drepturilor salariale cuvenite reclamantului, pârâta recurentă susținând că și acest capăt trebuia respins pentru lipsa calității sale procesuale pasive.
În recurs ambii recurenți au depus întâmpinări solicitând fiecare respingerea recursului celuilalt și admiterea propriilor lor recursuri.
Pârâta recurentă a mai depus la dosar o serie de înscrisuri, respectiv file de pontaj pe lunile iunie, iulie și august 2008, ordinul de plată din 17.09.2008 către bugetul asigurărilor sociale de stat și fonduri speciale, precum și practică judiciară.
Curtea, analizând criticile formulate prin motivele de recurs, constată că ambele recursuri sunt doar parțial fondate și urmează a fi admise în limitele ce se vor expune în continuare.
Astfel Curtea reține că recursul reclamantului se dovedește întemeiat doar în privința criticilor referitoare la durata contractului pentru care pârâta a fost obligată să îl încheie, dar și la cuantumul salariului minim pe economie stabilit de către prima instanță.
Într-adevăr, se constată că în privința acestuia din urmă, însăși intimata recurentă a recunoscut implicit că suma convenită cu reclamantul pentru salariu a fost de 2000 lei lunar cât de altfel a și fost menționat în contractul depus chiar de intimată la dosar, astfel încât în mod greșit prima instanță a apreciat că în cauză nu s-a făcut dovada salariului negociat dintre părți.
Se mai reține totodată că deși însăși pârâta recurentă a recunoscut și prin acțiune, dar și prin motivele de recurs că nu a perfectat legal contractul de muncă reclamantului, motivând refuzul semnării acestuia, instanța a interpretat greșit această situație de fapt și a obligat unitatea să-i perfecteze reclamantului contractul de muncă doar pentru perioada 07.05-01.06.2008, reținând că pentru restul perioadei contractul ar fi fost legal încheiat.
Cum însă în cauză contractul aferent perioadei 1.06-31.07.2008 nu era nici semnat de reclamant și nici înregistrat, nici în unitate și nici la. Curtea constată că sub acest aspect recursul reclamantului este întemeiat și urmează să fie admis.
Vor fi însă respinse ca nefondate criticile reclamantului recurent privind neacordarea sporului de noapte, întrucât aceste pretenții nu au fost dovedite, condicile reținute ca acte doveditoare având doar sumare mențiuni în privința duratei și a perioadei lucrate pe timp de noapte, nefiind suficiente pentru a se putea stabili dacă sunt sau nu incidente dispozițiile art.123 al.1 ind.1 din Codul muncii.
Tot ca nefondată va fi respinsă și cererea de acordare a bonurilor de masă, Curtea constatând că în mod corect prima instanță a reținut că atâta timp cât o atare clauză nu este inserată în contractul de muncă al reclamantului, acesta nu poate formula o asemenea pretenție.
Și critica privind disjungerea capătului de cerere referitoare la completarea carnetului de muncă este neîntemeiată, soluția instanței de fond fiind legal întemeiată pe dispozițiile art.8 alin.3 din Decretul 92/1976, decret a cărui abrogare a fost amânată prin OUG 148 din 4 noiembrie 2008 până la data de 1.01.2011.
În ceea ce privește recursul formulat de intimata SC SRL Curtea constată că acesta este fondat doar prin prisma criticii referitoare la obligarea acesteia la plata a 52 de ore suplimentare ce ar fi fost efectuate de recurent.
În acest sens Curtea reține că din probatoriul administrat nu rezultă dacă au fost prestate ore suplimentare și câte anume, și nici dacă acestea au fost sau nu compensate de timp liber.
Or, în atare situație, atâta timp cât din probele existente la dosar nu există elemente suficiente din care să rezulte efectuarea de ore suplimentare și cuantumul acestora, și nici dacă acestea au fost sau nu compensate cu timp liber, Curtea urmează să admită acest motiv de recurs și să modifice sub acest aspect sentința primei instanțe, respingând capătul de cerere privind acordarea contravalorii a 52 de ore suplimentare.
Va fi însă respinsă critica vizând lipsa calității procesuale pasive a recurentei intimate, Curtea reținând că această calitate îi revine intimatei tocmai în virtutea raportului de muncă avut de aceasta cu reclamantul, raport necontestat nicio clipă de unitate și dovedit cu prisosință prin înscrisurile depuse de aceasta la dosar.
Cât privește critica vizând încheierea contractului de muncă reclamantului și în această privință recurenta se contrazice prin toate înscrisurile depuse chiar de ea la dosar.
Rezultă cu certitudine, din toate probele coroborate că reclamantul a lucrat în unitatea intimatei în perioada 7.05-31.07.2008. Faptul că pentru lunile iunie și iulie intimata recurentă a întocmit un proiect de contract de muncă reclamantului nu înseamnă și că acesta a și fost valabil perfectat atâta timp cât nu a fost semnat și parafat de către toate părțile contractante și nici nu a fost înregistrat la.
Dimpotrivă contractul depus la instanța de fond atestă realitatea susținerilor reclamantului și faptul că pârâta nu și-a îndeplinit obligația asumată și nu a depus contractul la. I pentru ca acesta să poată fi valorificat ca atare.
Nefondate se dovedesc a fi și criticile referitoare la compensarea în bani a concediului de odihnă cuvenit reclamantului pentru perioada lucrată, însăși pârâta recurentă recunoscând implicit că nu a acordat acest drept întrucât a considerat că reclamantul nu are contract de muncă valabil încheiat.
Și critica vizând achitarea obligațiilor către bugetul de stat se dovedește a fi neîntemeiată, în condițiile în care Curtea constată că soluționarea acestui capăt de cerere s-a făcut cu aplicarea strictă a dispozițiilor art.40 alin.2 lit. f din Codul muncii.
În consecință pentru toate cele ce preced, Curtea, în temeiul dispozițiilor art.312 Cod procedură civilă va admite ambele recursuri și va modifica în parte sentința civilă nr.1896 din 21 noiembrie 2008 Tribunalului Iași în limitele celor expuse mai sus, menținând restul dispozițiilor ce nu contravin prezentei.
Pentru aceste motive,
În numele legii,
DECIDE:
Admite recursurile declarate de reclamantul și pârâta "", prin reprezentant legal, împotriva sentinței civile nr.1896 din 21.11.2008 pronunțată de Tribunalul Iași, sentință pe care o modifică în parte, în sensul că:
Obligă pârâta "" să încheie reclamantului contract individual de muncă pentru perioada 07.05.2008 - 31.07.2008, pentru postul de șef restaurant, cu un salariu brut lunar de 2000 lei.
Respinge cererea reclamantului de obligare a pârâtei la plata drepturilor bănești actualizate, constând în contravaloarea a 52 ore suplimentare.
Menține restul dispozițiilor sentinței civile recurate ce nu sunt contrare prezentei decizii.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 11.05.2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
- - - - - -
Grefier,
- -
Red.
Tehnored.
Tribunalul Iași:
-
-
15.VI.2009.-
2 ex.-
Președinte:Georgeta PavelescuJudecători:Georgeta Pavelescu, Daniela Pruteanu, Smaranda Pipernea
