Drepturi banesti castigate in instanta. Speta. Decizia 5247/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
Dosar nr-
Format vechi nr.2646/2009
O MNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VII A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA CIVILĂ NR.5247/
Ședința publică de la 30 septembrie 2009
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Rotaru Florentina Gabriela
JUDECĂTOR 2: Cristescu Simona
JUDECĂTOR 3: Uță
GREFIER -
*****************
Pe rol fiind soluționarea cereri de recurs formulată de recurenții, A, șiîmpotriva sentinței civile nr.325 din data de 20.11.2008 pronunțată de Curtea de Apel București - Secția a VII a Civilă și pentru Cauze Privind Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale în dosarul nr- (5385/2008), în contradictoriu cu intimațiiCurtea de Apel București, Ministerul Justiției și Libertăților, Tribunalul București, Curtea de Apel Brașov, Curtea de Apel Constanța, Curtea de Apel Craiova, Tribunalul Constanța, Tribunalul Covasna, Tribunalul Olt și Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării,în calitate de expert parte în domeniul discriminării,având ca obiect:"drepturi bănești - stimulente 2006- 2008".
La apelul nominal făcut în ședința publică, nu au răspuns: recurenții, A,și intimațiiCurtea de Apel București, Ministerul Justiției și Libertăților, Tribunalul București, Curtea de Apel Brașov, Curtea de Apel Constanța, Curtea de Apel Craiova, Tribunalul Constanța, Tribunalul Covasna, Tribunalul Olt și Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării,în calitate de expert parte în domeniul discriminării.
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,
Curtea, având în vedere împrejurarea că recurenții prin cererea de recurs dedusă judecății au solicitat judecarea pricinii în lipsă, conform art.242 pct.2 cod proc. civilă și constatând cauza în stare de judecată, o reține spre soluționare.
CURTEA,
Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr.325/20.11.2008, Curtea de Apel București - Secția a VII-a Civilă și pentru cauze privind Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale a respins ca neîntemeiată acțiunea reclamanților, A, împotriva pârâților Curtea de Apel București, Ministerul Justiției și Libertăților, Tribunalul București, Curtea de Apel Brașov, Curtea de Apel Constanța, Curtea de Apel Craiova, Tribunalul Constanța, Tribunalul Covasna, Tribunalul Olt și Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut că reclamanții, în calitate de judecători la Tribunalul București, au solicitat să li se acorde echivalentul stimulentelor primite în perioada 2006-2008 de un consilier juridic asimilat magistraților din Ministerul Justiției, susținând că, prin neacordarea lor, au fost supuși unei discriminări față de categoria profesională menționată.
Prima instanță a apreciat că nu poate fi reținută o stare de discriminare, nefiind îndeplinite dispozițiile art.5 Codul muncii și art.1 și 2 din OG nr.137/2000, întrucât reclamanții nu se află într-o situație identică sau comparabilă cu personalul asimilat din Ministerul Justiției, având atribuții, competențe, sarcini și obligații de serviciu diferite, din care rezultă că nu exercită aceeași funcție cu persoanele la care se raportează.
Instanța de fond a mai apreciat că nu toți magistrații din România sunt îndreptățiți să beneficieze de acele stimulente, în condițiile în care rațiunea acordării acestor prime este de a recompensa pe cei mai merituoși în funcție de anumite criterii și că magistrații au beneficiat de stimulente financiare acordate din același fond, neavând relevanță că acestea au fost mai mici ca și cuantum.
Pe de altă parte, instanța de fond a apreciat că sumele de bani primite cu titlu de stimulente este diferită, fiind imposibil să se determine valoarea despăgubirilor.
Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs reclamanții, susținând că în perioada 2006-2008 personalului din cadrul Ministerului Justiției i-au fost acordate în repetate rânduri stimulente din fondul constituit potrivit art.25 al.2 din Legea nr.147/1997, repartizarea acestor sume fiind făcută de Ministerul Justiției ca ordonator principal de credite.
Recurenții-reclamanți au apreciat că se află în aceeași situație cu persoanele asimilate magistraților, însă au fost salarizați inegal, cu sume incomparabil mai mici, astfel că au fost discriminați în raport cu acele persoane, chiar dacă, potrivit susținerilor intimatului Ministerul Justiției este vorba doar de o vocație și nu un drept.
În acest sens, s-a arătat că Ministerul Justiției nu a dovedit criteriile pe care le-a avut în vedere la acordarea stimulentelor și a fost invocat art.5 din Codul muncii raportat la art.26 din Pactul internațional privind drepturile civile și politice, Protocolul nr.12 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, art.5 al.1 din Declarația Universală a Drepturilor Omului.
În acest sens, recurenții au arătat că au criticat repartizarea disproporționată a fondurilor ce nu a fost justificată obiectiv de un scop legitim și nu repartizarea individuală inegală pe categorii de beneficiari.
Recurenții au susținut că în cauză nu sunt aplicabile deciziile Curții Constituționale, întrucât nu se pune problema substituirii unui act normativ, ci aplicării discriminatorii a aceluiași text de lege.
De asemenea, recurenții au invocat practica CJCE și a CEDO prevalându-se de legitimă rezultată din practica neunitară instanțelor judecătorești sub acest aspect.
Au mai solicitat recurenții-reclamanți actualizarea prejudiciului cu rata inflației și au depus la dosar practică judiciară.
Analizând sentința recurată prin prisma criticilor formulate, Curtea reține următoarele:
Reclamanții, în calitate de judecători au solicitat obligarea pârâtului la plata echivalentului stimulentelor pe care personalul asimilat magistraților din cadrul Ministerului Justiției le-a încasat în perioada 2006-2008 din fondul constituit din încasarea taxelor judiciare de timbru, potrivit dispozițiilor Legii nr. 146/1997, susținând că, prin diferența de valoare a stimulentelor, au fost discriminați, în raport de această categorie profesională deși sunt și ei beneficiari ai acestui fond.
În primul rând, Curtea constată că în cauză nu sunt aplicabile Deciziile 818-820/2008 ale Curții Constituționale, conform cărora dispozițiile art. 27 din nr.OG137/2000 ca și ale art. 1 și art. 2 alin. 3 au fost declarate neconstituționale în măsura în care din ele se deprinde înțelesul că instanțele judecătorești au competența să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în acte normative neavute în vedere de legiuitor la adoptarea actelor normative considerate discriminatorii, întrucât deciziile vizează dispoziții legale cuprinse înlegi sau ordonanțeși nuordine ale Ministrului Justiției.
În aceste condiții, Curtea apreciază că incidența unui caz de discriminare poate fi analizată de către instanța de drept comun. De altfel instanța de fond nu a procedat a aplicarea acestor decizii în soluționarea cauzei astfel că susținerile recurenților referitor la acest aspect sunt lipsite de obiect.
În mod corect instanța de fond a considerat că în speță nu poate fi reținut un caz de discriminare întrucât atât Legea nr. 146/1997 cât și Normele de repartizare aprobate prin Ordinul nr. 1008/C/2006 nu instituie în sarcina ordonatorului de credite o obligație de plată a stimulentelor ci reglementează doar o vocație a celor ce își desfășoară activitatea în sistemul judiciar de a beneficia, în raport de îndeplinirea anumitor criterii și de propunerile organelor de conducere de sume provenind din acest fond ca o formă de premiere.
Curtea nu poate reține că este discriminatoriu modul de acordare a acestor stimulente, în condițiile în care, instituirea unui regim juridic diferit, în ceea ce privește premierea unor categorii de personal distincte, are o justificare obiectivă și rezonabilă și este întemeiată pe criterii cu forță juridică prevăzute într-un ordin al ministrului.
Încălcarea principiului egalității și nediscriminării ar fi putut fi invocată doar în cazul în care s-ar fi aplicat un tratament juridic diferențiat unor cazuri egale, fără a exista o motivare obiectivă și rezonabilă sau dacă ar fi existat o disproporție între scopul urmărit prin tratamentul inegal și mijloacele folosite. Nu orice diferență de tratament semnifică discriminare, ci pentru a putea fi reținut un tratament nediferențiat injust este necesar să se stabilească că persoane aflate în situații analoage sau comparabile, beneficiază de un tratament preferențial, iar dacă o asemenea distincție între situații analoge sau comparabile există, ea să nu-și găsească nici o justificare obiectivă sau rezonabilă.
În acest sens este și practica instanței de contencios european al drepturilor omului, dată în aplicarea Convenției pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, cât și a jurisprudența Curții Constituționale, care a reținut în mod constant că dispozițiile art. 16 alin. 1 din Constituția României vizează egalitatea în drepturi a cetățenilor în ceea ce privește recunoașterea în favoarea acestora a unor drepturi și libertăți fundamentale, nu și identitatea de tratament juridic aplicat unei categorii de cetățeni în comparație cu alta. Cele arătate nu contravin documentelor internaționale privind drepturile omului, la care România este parte și care, potrivit prevederilor art. 11 și 20 din Constituția României, fac parte din dreptul intern, nefiind încălcat în cauză nici unul dintre criteriile nediscriminării, conținute de Carta socială europeană revizuită Partea a V-a - Nediscriminarea - art. E, adoptată la Strasbourg la 03.05.1996 și ratificată de România prin Legea nr. 74/1996 care prevede în anexă că "o diferență de tratament pe un motiv obiectiv și rezonabil nu este considerată discriminatorie".
Instanța de fond a apreciat corect cănu există o situație comparabilăîntre reclamanți, în calitate de magistrați și personalul asimilat magistraților din cadrul Ministerului Justiției, față de conținutul concret diferit al atribuțiilor de serviciu, precum și în raport de sistemele diferite de salarizare ale acestor categorii profesionale, ordonatorul de credite având dreptul de a reglementa în mod diferențiat repartizarea stimulentelor diverselor categorii profesionale, în funcție de rolul acestora în sistem, complexitatea atribuțiilor îndeplinite, răspunderea funcției - fără a se putea vorbi de o atingere adusă principiului egalității în fața legii sau a dreptului la salariu egal pentru muncă egală. Recurenții - reclamanți și personalul din Ministerul Justiției desfășoară activități juridice diferite, ceea ce justifică stabilirea unor reguli diferite de organizare și funcționare, precum și a adoptării unor prevederi diferite în ceea ce privește stimularea prin premii a celor două categorii profesionale.
Nu orice diferență de tratament semnifică discriminare, întrucât, pentru a putea fi reținut tratament nediferențiat injust este necesar să se stabilească că persoane aflate în situații analoage sau comparabile, beneficiază de un tratament preferențial, iar dacă o asemenea distincție între situații analoge sau comparabile există, ea să nu-și găsească nici o justificare obiectivă sau rezonabilă.
Or, în speță, după cum s-a menționat deja, nu se poate reține o situație comparabilă între aceste categorii profesionale, dat fiind conținutul concret diferit al atribuțiilor de serviciu ale acestor categorii profesionale. Respectarea principiului constituțional al egalității în drepturi nu presupune cu necesitate aplicarea unui tratament uniform, în situații diferite, tratamentul fiind diferit.
În ceea ce privește invocarea jurisprudenței CEDO referitoare la legitimă de care justițiabilul este privat în cazul în care cade în pretenții iar litigiul său este supus unor opinii divergente în jurisprudență, caz ce încalcă art. 1 din Protocolul adițional nr. 1 la Convenția europeană a drepturilor omului, Curtea apreciază că practica judiciară în sensul admiterii acestui gen de acțiuni nu poate fi considerată un izvor de drept pentru alte litigii similare, instanțele fiind ținute exclusiv în soluționarea cauzelor de interpretarea și aplicarea legii.
Pentru considerentele arătate, Curtea va respinge în baza art. 312 alin. 1 cod proc. civilă, recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenții, A, șiîmpotriva sentinței civile nr.325 din data de 20.11.2008 pronunțată de Curtea de Apel București - Secția a VII a Civilă și pentru Cauze Privind Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale în dosarul nr- (5385/2008), în contradictoriu cu intimații Curtea de Apel București, Ministerul Justiției și Libertăților, Tribunalul București, Curtea de Apel Brașov, Curtea de Apel Constanța, Curtea de Apel Craiova, Tribunalul Constanța, Tribunalul Covasna, Tribunalul Olt și Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 30.09.2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
- - - - - -
GREFIER
Red.
Dact.LG/2 ex./29.10.2009
Jud.fond:;
Președinte:Rotaru Florentina GabrielaJudecători:Rotaru Florentina Gabriela, Cristescu Simona, Uță
