Drepturi banesti castigate in instanta. Speta. Decizia 544/2008. Curtea de Apel Brasov
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BRAȘOV
SECȚIA LITIGII DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA CIVILA Nr. 544/
Ședința publică din 13 Mai 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Anca Pîrvulescu
JUDECĂTOR 2: Cristina Ștefăniță
JUDECĂTOR 3: Nicoleta Grigorescu
Grefier - -
Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea asupra recursului declarat de pârâta - SRL împotriva sentinței civile nr.403/21.02.2008 pronunțată de Tribunalul Brașov în dosar nr-.
La apelul nominal făcut în ședința publică, la pronunțare, se constată lipsa părților.
Procedura legal îndeplinită.
Dezbaterile în cauza de față, au avut loc în ședința publică din data de 7 mai 2008, când părțile prezente au pus concluzii în sensul celor consemnate în încheierea de ședință din acea zi, ce face parte integrantă din prezenta decizie, iar instanța pentru a da posibilitatea părților să depună dovada cheltuielilor de judecată, a amânat pronunțarea la data de 13 mai 2008.
CURTEA,
Constată că prin sentința civilă nr.403/2008 a Tribunalului Brașova fost admisă acțiunea formulată de reclamanta în contradictoriu cu pârâta - SRL, a obligat pârâta să achite reclamantei suma de 330 lei reprezentând compensarea în bani a concediului de odihnă aferentă anului 2007 și la plata sumei de 300 lei reprezentând cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această hotărâre instanța de fond a reținut următoarele:
Reclamanta a fost angajata în cadrul societății pârâte, prestând activitate în perioada ianuarie-iulie 2007.
Potrivit contractului individual de muncă durata concediului de odihnă ce se cuvine reclamantei pentru munca depusă într-un an calendaristic este de 31 de zile și se acordă proporțional cu timpul efectiv lucrat.
Corespunzător perioadei lucrate, reclamantei i se cuvine un număr de 12 zile de concediu, din care acesta a efectuat o zi.
Prin prezenta acțiune reclamanta a solicitat compensarea în bani a concediului de odihnă neefectuat, solicitând suma de 330 lei.
Instanța a reținut că dreptul la concediul de odihnă este un drept legal prevăzut de dispozițiile art.139 din Codul Muncii și care ia naștere odată cu semnarea contractului individual de muncă. Compensarea în bani a concediului de odihnă neefectuat este permisă numai în cazul încetării contractului individual de muncă (art.141 alin.4 din Codul Muncii ).
Pârâta a recunoscut faptul că reclamanta nu a efectuat concediul de odihnă aferent perioadei lucrate în întregime, însă a solicitat respingerea pretențiilor invocând faptul că societatea are în privința reclamantei o creanță de 600 lei.
Apărarea pârâtei nu s-a putut reținute în condițiile în care aceasta nu a formulat cerere reconvențională prin care să solicite obligarea reclamantei la restituirea sumei de 600 lei sau compensarea creanței acesteia cu suma solicitată de reclamantă prin acțiune. În aceste condiții instanța, din oficiu, nu a putut proceda la compensarea celor două creanțe fără a exista a cerere expresă din partea pârâtei.
Pentru considerentele expuse, în temeiul art.141 alin.4 din Codul Muncii instanța a apreciat ca fiind întemeiată acțiunea reclamantei și pe cale de consecință a admis-o, obligând pârâta să achite reclamantei suma de 330 lei reprezentând contravaloarea concediului de odihnă neefectuat.
Cu privire la cheltuielile de judecată solicitate, instanța a redus onorariul avocatului în cuantum de 700 lei la suma de 300 lei având în vedere complexitatea cauzei, precum și obiectul pretențiilor (suma de 330 lei).
La pronunțarea soluției instanța a avut în vedere faptul că onorariul minimal pentru reprezentarea unui client în fața instanței este de 80 de lei.
Împotriva acestei hotărâri a formulat recurs pârâta - SRL B iar prin motivele de recurs se solicită modificarea în parte a sentinței atacate în sensul admiterii cererii pârâtei de compensare judiciară între creanțele invocate de părți. În acest sens se arată că societatea pârâtă nu a contestat împrejurarea că reclamanta nu a efectuat concediul de odihnă aferent perioadei lucrate însă, prin nota din 8.01.2007 a învederat instanței că aceasta are față de societate obligația de a restitui suma de 600 lei încasată în avans. Chiar dacă prin cerere nu se menționează că este o întâmpinare - cerere reconvențională, ceea ce este important este faptul că în cadrul acesteia suma este individualizată și se menționează că este detașată de către reclamantă ca avans nerestituit și se sugerează compensarea cu creanța reclamantei. Mai mult, prin aceeași notă s-a solicitat ca diferența de 270 lei ce reprezintă diferența rămasă după compensarea celor două creanțe să-i fie restituită pârâtei.
Recursul este nefondat.
Potrivit art.1144 cod civil "compensația operează de drept, în puterea legii, și chiar când debitorii n-ar ști nimic despre aceasta; cele două datorii se sting reciproc în momentul când ele se găsesc existând deodată și până la concurența cotităților respective".
Este adevărat că pârâta a invocat un drept al său, însă pentru ca acesta să se realizeze trebuie să existe o acțiune civilă pentru ca dreptul de creanță al pârâtei să poată fi pus în executare. Pârâta nu a invocat o creanță stabilită printr-un titlu executoriu care să producă efecte juridice astfel încât, în măsura în care avea pretenții proprii în legătură cu cererea reclamantei era necesar să formuleze o cerere reconvențională conform art.119 alin.1 Cod procedură civilă. Cererea reconvențională era necesară pentru a se obține compensarea judiciară a datoriilor reciproce dintre părți.
Motivele de recurs bazate pe nerespectarea principiului rolului activ al judecătorului nu pot fi avute în vedere deoarece au la bază o interpretare extensivă a acestuia. Astfel, în baza rolului activ judecătorul nu poate aduce atingere principiului disponibilității, părțile fiind singurele în măsură să formuleze cereri de chemare în judecată, iar potrivit art. 129 alin.6 Cod procedură civilă, în toate cazurile "judecătorii hotărăsc numai asupra obiectului cererii deduse judecății".
În speță pârâta nu a formulat o cerere reconvențională ci doar o cerere de compensare astfel încât în mod corect prima instanță s-a pronunțat doar asupra acesteia din urmă apreciind că nu sunt îndeplinite condițiile compensării legale.
Pentru analiza pretențiilor pârâtei era necesar ca instanța să fie învestită cu o cerere care să îndeplinească condițiile de fond și formă prevăzute de Codul d e procedură civilă. Neîndeplinindu-se acest lucru în cauză nu s-au administrat probe cu privire la pretențiile pârâtei iar din înscrisurile depuse la dosar nu rezultă că reclamanta a încasat de două ori avansul pe lunile iunie și iulie 2007, aceasta semnând doar pentru încasarea salariului pentru munca prestată.
Față de aceste considerente, în baza art.312 Cod procedură civilă recursul pârâte va fi respins.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul formulat de recurenta - SRL împotriva sentinței civile nr.403/2008 a Tribunalului Brașov pe care o menține.
Obligă pe recurentă să plătească intimatei suma de 300 lei, cheltuieli de judecată în recurs.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică azi 13 Mai 2008.
Președinte, - - | Judecător, - - | Judecător, - - |
Grefier, - - |
Red: CȘ/6.06.2008
Dact: MD/9.06.2008 - 2 ex.
Jud.fond: /
Președinte:Anca PîrvulescuJudecători:Anca Pîrvulescu, Cristina Ștefăniță, Nicoleta Grigorescu
