Drepturi banesti castigate in instanta. Speta. Decizia 5488/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VII-A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ SI ASIGURĂRI SOCIALE
DOSAR NR- ( 4530/2009)
DECIZIA CIVILĂ NR.5488 /R/
Ședința publică de la 09 octombrie 2009
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: Enache Daniela Georgeta
JUDECĂTOR 2: Comșa Carmen Georgiana
JUDECĂTOR - - -
GREFIER -
_____
Pe rol,soluționarea cauzei civile, privind recursul formulat de recurentul,împotriva sentinței civile nr. 4152 din data de 18 mai 2009, pronunțată de Tribunalul București - Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata -" " - având ca obiect - drepturi bănești -.
La apelul nominal făcut în ședința publică au raspuns recurentul prin apărător ales, avocat în baza împuternicirii avocațiale nr. 146 din data de 02 octombrie 2009 emisă de Uniunea Națională a Barourilor din România- Baroul Dâmbovița și intimata -" "-, prin consilier juridic -,în baza împuternicirii nr. 7620 din 29 septembrie 2009 emisă de această societate.
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,
Curtea, înmânează copie de pe întâmpinare la motivele de recurs, apărătorului ales pentru recurent.
Recurentul prin apărător ales solicită instanței încuviințarea probei cu acte,depunad la dosar fotocopii de pe sentința civilă nr. 5718 din 29 iunie 2009 pronunțată de Tribunalul București Secția a VIII-a Civilă, de pe decizia nr. 1667 din 25 august 2009 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, precum și chitanța cu regim special seria B nr. 47 din data de 05 octombrie 2009, în valoarea de 2200 lei, reprezentând onorariul de avocat.
Consilierul juridic pentru intimată precizează că nu are probe de solicitat.
Curtea, după deliberare, încuviințează proba cu înscrisuri solicitată de apărătorul ales pentru recurent și constată administrată proba prin depunerea la dosar a înscrisurilor susmenționate.
Întrebate fiind, părțile declară că nu mai au cereri sau excepții de invocat, motiv pentru care, Curtea, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în susținerea recursului.
Recurentul prin apărător ales solicita admiterea recusului si modificarea in parte a sentintei atacate, pentru nelegalitate și netemeinicie, având în vedere următoarele considerente: din interpretarea art. 64 alin.1 lit.a rezultă că nu este vorba de o condiție pur protestativă, ci o condiționare a plății acestor compensații, în funcție de situația financiară. Așadar, dacă situația financiară a societății pârâte este favorabilă, plata compensațiilor devine obligatorie pentru aceasta. Din actele contabile depuse la dosar, reiese că în anul 2008, s-a înregistrat un profit în cuantum de șase milioane de euro.Având în vedere profitul societății, consideră că este întemeiată solicitarea privind acordarea celor 11 salarii de bază brute. Motivarea instanței nu reflectă probele administrate în cauză, ci aspecte prezentate de pârâtă prin întâmpinare. Instanța a făcut aprecieri fără a avea vreo probă în acest sens, respectiv că conform înscrisurilor de la dosar, reorganizarea societății a fost impusă de rațiuni economice și tot din aceste rațiuni s-a acordat un singur salariu compensator. Aceste motivări nu sunt susținute de nici un înscris, întrucât prin adresă emisă către reprezentanții salariaților, se precizează că motivul concedierii colective nu a fost baza pe dificultăți de natură economică, ci pe considerentele organizatorice. Solicita cheltuieli de judecata, atat in fond cat si in recurs.
Consilierul juridic pentru intimată pune concluzii de respingere a recursului declarat ca fiind nefondat și menținerea hotărârii atacate, ca fiind legală și temeinică, fără cheltuieli de judecată.
Precizează că din practica judiciară nu este obligatorie pentru instanta, care este suverană in pronuntarea solutiei.
Curtea, în temeiul art. 150 Cod procedură civilă, declară închise dezbaterile și reține cauza în pronunțare.
CURTEA,
Asupra recursurilor de față, constată următoarele:
Prin sentință civilă nr. 4152 din data de 18 mai 2009, pronunțată de Tribunalul București - Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr-, a fost admisă, în parte, cererea de chemare în judecată, formulată de reclamantul în contradictoriu cu pârâta - -,
A fost obligată pârâta la restituirea către reclamant a contribuției de asigurari sociale deduse din salariul compensatoriu acordat.
Au fost respinse, ca neîntemeiate, celelalte capete de cerere și
Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut că, ntre părți au existat raporturi de munca, acestea încetând ca efect al deciziei nr. 80/21.01.2009 emisă de pârâtă în baza art.65 alin.1 din Codul muncii. Prin art.7 din decizia de concediere angajatorul a recunoscut dreptul fostului salariat de a incasa o compensație la nivelul unui salariu de bază brut avut în luna anterioară concedierii.
S-a apreciat că cererea de plata a compensației cuvenite ca urmare a concedierii sale la nivelul a încă unsprezece salarii de bază este neîntemeiată.
Din modul în care a fost redactat textul articolului 64 al contractului colectiv la nivel de unitate rezulta că părțile contractante nu au convenit asupra instituirii unei obligații în sarcina angajatorului în situația concedierilor colective, decizia de acordare a sumelor cu titlu de compensație fiind lasata la latitudinea societății, după o analiza prealabila a situației financiare, salariatii fiind de acord cu aceasta prevedere la momentul negocierii contractului. Mai reine tribunalul ca la nivelul societatii parate a avut loc o reorganizare a societatii prin care s-a aprobat nmarul maxim de salariati la 330 cu consecinta desfiintarii unui numar de 129 locuri. Aceasta reorganizare a fost impusa din ratiuni economice si tot din aceste ratiuni s-a luat decizia de acordare a unui singur salariu compensatoriu salariatilor concediati.
S-a considerat în ceea ce privește restituirea contribuției de asigurari sociale reținute din compensația acordata reclamantului că este pe deplin justificată cererea. Din actele depuse a rezultat că din salariul compensatoriu achitat reclamantului pârâta a reținut sume cu titlu de impozit pe venit, de contribuții la bugetul asigurărilor sociale și de contribuții la bugetul asigurărilor de sănătate.
Pentru persoanele care beneficiază de plăți compensatorii se suporta din bugetul asigurărilor pentru șomaj, la nivelul contribuției individuale de asigurări sociale, potrivit art.21 alin. 6 din Legea nr.19/2000. Rezulta de aici că suma cu titlu de plata compensatorie nu constituie bază de calcul pentru contribuția de asigurări sociale și nu se retine de la salariat, fiind suportata pentru salariat din bugetul asigurărilor pentru șomaj.
Restul contributiilor au fost in mod corect deduse, avand in vedere ca platile compensatorii sunt incluse in categoria veniturilor impozabile.
Cu privire la daunele morale solicitate de reclamant, instanța a reținut că, în cauză, nu s-a făcut dovada producerii unor prejudicii care să justifice repararea acestora.
Împotriva acestei hotărâri, a declarat recurs, în termenul legal, reclamantul.
În motivarea recursului, întemeiat în drept pe dispozițiile art.304 pct.9 pr.civ. recurentul a arătat că prima instanță a reținut în mod eronat că acordarea celor 12 salarii brute compensatorii nu este o obligație, ci o posibilitate a angajatorului, deoarece din interpretarea dispozițiilor art.64 alin.1 lit.a contractul colectiv de muncă al societății rezultă că nu este vorba de o condiție pur potestativă ci de o condiționare a plății acestor compensații de situația materială a angajatorului, mai ales că în dreptul muncii orice dispoziție contractuală ambiguă se interpretează în favoarea angajatului.
Așadar,dacă situația financiară a societății pârâte este favorabilă plata compensațiilor devine obligatorie pentru aceasta, în cauză, din actele contabile apreciate ca neutile cauzei de către prima instanță, respectiv din extrasul bilanțului contabil și al contului de profit și pierderi pe anul 2008 rezultând realizarea unui profit de aproximativ 6 milioane EURO.
Instanța nu a făcut nici aplicarea în privința clauzei asumate prin dispozițiile art.64 alin.1 lit.a din Contractul colectiv de muncă aplicarea art.236 alin.4 din Codul muncii potrivit cărora Contractele colective de muncă legal încheiate constituie legea părților.
A mai arătat recurentul că motivarea instanței nu reflectă probele administrate în cauză ci reia susținerile pârâtei din întâmpinare, întrucât situația financiară a unei societăți nu este reflectată de fluxul de numerar care este doar o parte integrantă a balanței lunare ce mai conține și ordinele de plată privind plățile și încasările, iar aceste balanțe lunare însumate reprezintă bilanțul contabil.
Instanța în mod părtinitor a respins recurentului proba cu înscrisuri reprezentând bilanțul contabil pe anul 2008 din care reieșea realizarea unui profit substanțial la data întocmirii bilanțului.
În ceea ce privește instituirea contribuțiilor la asigurările sociale instanța a dispus restituirea parțială a acestora în mod eronat, întrucât acestea reprezintă o despăgubire bănească și nu un salariu cu atât mai mult cu cât calitatea recurentului de salariat a încetat, iar această despăgubire a fost acordată după încetarea contractului individual de muncă; potrivit legii aceste contribuții se rețin din salariu sau venituri asimilate salariilor, pârâta neputând să rețina contribuțiile legale ci numai impozitul pe profit de 16%.
A mai susținut recurentul că, în mod greșit a fost respinsă cererea de acordare a daunelor morale, câtă vreme simplul fapt că intimatul a determinat solicitarea acestor drepturi pe cale judecătorească reprezintă un prejudiciu, mai ales că din bilanțul contabil rezultă că administratorii și managerii societății fără a plăti salariile compensatorii și-au repartizat 1.235.360 lei profit, susținând în justiție că fluxul de numerar este negativ, neavând bani de achitat.
Prin întâmpinare, intimata - - a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.
Examinând sentința atacată, prin prisma criticilor invocate și ținând seama de dispozițiile art.3041pr.civ. Curtea constată următoarele:
Potrivit dispozițiilor art.64 alin.1 lit.a din Contractul colectiv de muncă al societății înregistrat sub nr.6278/27.12.2007, la Direcția de Muncă și Protecție Socială a Municipiului B, în situația concedierilor pentru motive ce nu țin de persoana salariatului, individuale sau colective, angajatorul poate acorda în funcție de situația financiară o compensație către salariat echivalentă cu 12 salarii de bază brute din luna premergătoare concedierii.
Această clauză contractuală se interpretează în conformitate cu dispozițiile art.977 și urm. Cod civil, ce reglementează principiul priorității voinței interne a părților și a principiului potrivit cărora clauzele neclare se interpretează în sensul în care acestea produc efecte juridice și in mod sistematic.
Clauza prevăzută de dispozițiilor art.64 alin.1 lit.a din Contractul colectiv de muncă al societății, a fost însă greșit interpretată de către instanța fondului care a reținut că aceasta instituie doar o posibilitate pentru angajator, ce-și poate manifesta discreționar voința în sensul acordării sau nu a compensațiilor bănești ocazionate de concediere, ori această obligație este afectată de o condiție pur potestativă ce are ca efect nulitatea clauzei asumate sub această condiție, prin urmare, această interpretare propusă de către angajator neputând fi primită.
Curtea apreciază că angajatorul s-a obligat față de salariat ca în condițiile în care situația sa financiară este favorabilă să achite acestuia cu ocazia concedierii 12 salarii de bază brute, în acest sens putând fi înțelese dispozițiile art.64 alin.1 lit.a din Contractul colectiv de muncă.
Mai mult, astfel cum rezultă din extrasul din bilanțul pe anul 2008 al societății, depus de intimata la dosarul primei instanțe, situația financiară a societății înregistrase în anul anterior concedierii un profit substanțial ce permitea plata salariilor compensatorii prevăzute în Contractul colectiv de muncă.
Curtea are in vedere si motivele avute în vedere prin decizia de concediere a recurentului si Notificarea formulată de către angajator cu ocazia concedierii colective, din cuprinsul căreia rezultă că motivul ce a determinat concedierile de la nivelul societății nu a fost reprezentat de dificultăți de natură economică, ci de considerente organizatorice de natură să determine eficientizarea societății.
În privința criticii referitoare la respingerea cererii de acordare către recurentul a daunelor morale, aceasta apare ca nefondată, câtă vreme prejudiciul moral este constituit de consecințele negative produse prin fapta ilicită a angajatorului, iar acest prejudiciu trebuie dovedit de partea interesata, neputand fi prezumat. Or, recurentul nu a facut aceasta proba, după cum corect a reținut prima instanță.
Sunt nefondate criticile recurentului referitoare la respingerea cererilor de restituire a contributiei de sanatate si somaj, avand in vedere ca potrivit dispozițiilor art.55 alin.4 lit.j din Legea nr.571/2003 și al pct.68 lit.l din Normele Metodologice de aplicare a Codului Fiscal se includ în categoria veniturilor impozabile și compensațiile bănești individuale acordate persoanelor disponibilizate prin concedieri colective, fiind aplicabile și dispozițiile art.55 alin.2 din Codul Fiscal.
Totodata, art. 257 alin.2 lit.a din Legea nr.95/2006 prevăde obligativitatea achitării contribuției de asigurare de sănătate asupra veniturilor din salariu sau asimilat salariilor, în acest sens fiind și dispozițiile Legii nr.76/2002.
Pentru aceste considerente văzând și dispozițiile art.312 pr.civ. Curtea va admite recursul, va modifica, în parte, sentința în sensul că va obliga pârâta să plătească reclamantului diferența de 11 salarii de bază brute din luna premergătoare concedierii cu titlu de compensație; va menține obligația pârâtei de restituire către reclamantă a contribuției de asigurări sociale pentru compensațiile acordate si respingerea celorlate capete de cerere.
În temeiul dispozițiilor art.274 și art.276 pr.civ. va fi obligată recurenta - - la plata către recurentul-reclamant a sumei de 2200 lei cheltuieli de judecată, pentru fond si recurs. La reducerea onorariului de avocat, avem in vedere ca cererea nu prezinta o complexitate deosebita si nu a presupus o pregatire speciala a sustinerii acesteia.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursurile formulat de recurentul,împotriva sentinței civile nr. 4152 din data de 18 mai 2009, pronunțată de Tribunalul București - Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata -" " -.
Modifică, în parte, sentința în sensul că:
Obligă pârâta la plata catre reclamant a sumei de bani reprezentand echivalentul a 11 salarii compensatorii conform contractului colectiv de munca.
Menține dispozitia privind obligarea pârâtei la restituirea sumei reprezentand contribuția de asigurări sociale retinuta din salariul compensatoiu si de respingere celorlate capete de cerere.
Obligă intimata la plata sumei de 2000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată către recurentul, pentru fond si recurs.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 09.10.2009.
PRESEDINTE JUDECATOR JUDECATOR
GREFIER
Red.4ex/02.11.2009
Jud.
Jud.fond:,.
Președinte:Enache Daniela GeorgetaJudecători:Enache Daniela Georgeta, Comșa Carmen Georgiana
