Drepturi banesti castigate in instanta. Speta. Decizia 55/2010. Curtea de Apel Suceava
| Comentarii |
|
Dosar nr- - drepturi bănești -
ROMANIA
CURTEA DE APEL SUCEAVA
SECȚIA CONFLICTE DE DREPTURI ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA NR. 55
Ședința publică din 19 ianuarie 2010
PREȘEDINTE: Maierean Ana
JUDECĂTOR 2: Ciută Eugenia
JUDECĂTOR 3: Plăcintă Dochița
Grefier - -
Pe rol, judecarea recursului declarat de pârâtul Ministerul Justiției și Libertăților B, cu sediul în mun. B, sector 5,- împotriva sentinței civile nr. 1532 din 27 octombrie 2009 pronunțată de Tribunalul Botoșani - Secția civilă, în dosarul nr-.
La apelul nominal au lipsit reprezentantul pârâtului recurent, reprezentanții pârâților intimați Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării B, Curtea de Apel Suceava, Tribunalul Botoșani și Ministerul Finanțelor Publice B, precum și reclamanta intimată -.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care instanța constatând recursul în stare de judecată rămas în pronunțare cu privire la acesta.
După deliberare,
CURTEA,
Asupra recursului de față, constată:
Prin acțiunea înregistrată la 24 iunie 2009 pe rolul Tribunalului Botoșani, reclamanta - - a chemat în judecată pe pârâții Ministerul Justiției și Libertăților, Tribunalul Botoșani, Curtea de Apel Suceava și Ministerul Finanțelor Publice, cu citarea Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării solicitând instanței ca, prin sentința ce o va pronunța să-i oblige pe pârâți, în solidar, la plata actualizată unei despăgubiri egale cu sporul de risc și solicitare neuropsihică în procent de 50% calculat la salariul brut lunar, începând cu 1 noiembrie 2000 - 1 august 2004 și de la 01.02.2007 la zi și în continuare, cu acordarea și a dobânzii legale prevăzute de OG 9/2000, precum și efectuarea cuvenitelor mențiuni cu privire la sporul acordat, în carnetul de muncă.
În motivarea acțiunii a arătat că sporul pentru risc și solicitare neuropsihică a fost prevăzut prin art. 47 din Legea nr. 50/1996, care a fost abrogat prin nr.OG 83/2000. Însă, această ordonanță emisă de Guvern intră în categoria legilor ordinare și potrivit art. 144 din Constituția României nu ar fi putut să modifice un act normativ organic, fiind încălcat principiul ierarhiei actelor juridice și prin raportare la dispozițiile Legii 24/2000.
Pe de altă, parte conform art. 41 alin. 2 din Constituția României salariații au dreptul la măsuri de protecție socială iar în temeiul art. 53 din același act fundamental, exercițiul unor drepturi poate fi restrâns numai prin lege și numai dacă se impune în anumite situații, respectiv apărarea securității naționale a ordinii, a sănătății ori a moralei publice etc. Prin urmare, abrogarea dispozițiilor privind sporul de 50 % de risc și suprasolicitare neuropsihică ar fi avut loc cu încălcarea dispozițiilor constituționale și, ca urmare, aceste drepturi salariale i se cuvin pentru perioadele invocate.
Susținerile reclamantei au fost întemeiate pe Decizia 21 din 10.03.2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție care a stabilit că în interpretarea și aplicarea unitară a disp. art. 47 din Legea 50/1996 judecătorii, procurorii, magistrații asistenți precum și personalul auxiliar de specialitate au dreptul la un spor de 50 % pentru risc și suprasolicitare neuropsihică.
Totodată, aceasta a arătat că în prezent există grefieri din cadrul aceleiași instanțe care beneficiază de acest spor fiind recunoscut prin hotărâre irevocabilă și pentru viitor, situație în care se consideră discriminată față de aceștia întrucât au funcții identice și lucrează la același angajator.
Prin întâmpinare, pârâtul Ministerul Justiției și Libertăților a invocat excepția prescrierii dreptului material la acțiune pentru perioada 01.10.2000-01.08.2004, iar pe fond a solicitat respingerea acțiunii întrucât prevederile art. 47 din Legea 50/1996 au fost abrogate total și exclusiv, iar prin adoptarea OG 83/2000 a fost modificat sistemul de salarizare din organele autorității judecătorești în vederea creșterii drepturilor salariale ale personalului din justiție.
Totodată, având în vedere că, din februarie 2007 intrat în vigoare noua lege de salarizare a personalului auxiliar din cadrul instanțelor judecătorești G nr. 8/24.01.2007, pretențiile reclamantei după 1.02.2007 ar fi nefondate.
Și pârâtul Ministerul Finanțelor Publice a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția lipsei calității sale procesuale pasive, nefiind angajatorul reclamanților, și a solicitat respingerea acțiunii și ca nefondată, drepturile salariale solicitate în cauză fiind datorate de pârâtul
Prin sentința civilă nr. 1532 din 27 octombrie 2009 Tribunalul Botoșania admis excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Finanțelor Publice și a respins pe cale de consecință acțiunea față de acest pârât.
Prin aceeași sentință s-a admis în parte acțiunea, fiind obligați ceilalți pârâți să-i plătească reclamantei drepturile salariale așa cum au fost solicitate.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că potrivit art.166 din Legea nr.53/2003 dreptul la acțiune cu privire la drepturile salariale, se prescrie în termen de 3 ani de la data la care drepturile respective erau datorate. Termenul de prescripție este întrerupt în cazul în care intervine o recunoaștere din partea debitorului cu privire la drepturile salariale sau derivând din plata salariului.
Art.283 lit. (c) din același act normativ arată că cererile în vederea soluționării unui conflict de muncă pot fi formulate în termen de 3 ani de la data nașterii dreptului la acțiune, în situația în care obiectul conflictului individual de muncă constă în plata unor drepturi salariale neacordate.
Analiza cursului prescripției extinctive presupune cunoașterea începutului și sfârșitului acestei prescripții, adică în primul rând a datei de la care începe să curgă prescripția extinctivă.
Potrivit art.1886 Cod civilă "Nici prescripție nu poate începe a curge mai înainte de a se naște acțiunea supusă acestui mod de stingere".
În speță, deci, conform acestei reguli, prescripția extinctivă începe să curgă de la data la care drepturile respective erau datorate, regulă stabilită de art.266 din Codul muncii.
Or, dreptul personalului auxiliar la acordarea sporului de 50% a fost abrogat în mod expres prin dispozițiile art. I pct.32 și 42 din OG nr.83/2000, astfel că acesta nu era datorat în sensul art.166 din Legea nr.53/2003.
Însă, prin Decizia nr.21 din 10.03.2008 instanța supremă din România (ICCJ) a stabilit că abrogarea art.47 din Legea nr.50/1996 prin OG nr.83/2000 a fost neconstituțională; iar Curtea Constituțională are în competență numai controlul de constituționalitate al dispozițiilor din legile și ordonanțele în vigoare, astfel că verificarea constituționalității unei norme abrogate revenea, într-adevăr, prin interpretarea per a contrario a art. 147 alin.1 cu referire la art.126 alin.1 din Constituție, instanțelor judecătorești,inclusiv celei supreme.
Sub acest aspect, Înalta Curte de Casație și Justiție a reținut că: "Or, art. I pct.42 și art. IX alin.2 paragraful 1 din Ordonanța Guvernului nr.83/2000, adoptate cu încălcarea limitelor legii speciale de abilitare, sunt din acest motiv neconstituționale, conform art.147 alin.1 din Constituția României, și își încetează efectele".
Ca urmare, actul de abrogare și-a încetat efectele la data publicării deciziei 21 din 10.03.2008 în Monitorul Oficial, adică la 10.06.2008.
Deci, în raport cu art.166 din Legea nr.53/2003, data de la care începe să curgă termenul de prescripție pentru drepturile cuvenite reclamantei ulterior datei de 01.09.2000, este 13.06.2008 și urmează să se împlinească abia la 13.06.2011.
Reclamanta are calitatea de grefier în cadrul Judecătoriei Botoșani, iar prin hotărâre judecătorească i s- recunoscut dreptul la acordarea sporului de risc și suprasolicitate neuropsihică de 50% din salariul de bază brut lunar pentru intervalul 1 august 2004 - 01.02.2007
Dreptul la un spor de 50% din salariul de bază brut lunar pentru risc și suprasolicitare neuropsihică a fost reglementat pentru magistrați și personalul auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești prin art.47 din Legea nr.50/1996, republicată.
Cu privire la acest spor, prin Decizia nr.21/10.03.2008 pronunțată de Secțiile Unite ale Înaltei Curți de Casație și Justiție s-a decis, în interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art.47 din Legea nr.50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești republicată că, judecătorii, procurorii, magistrații-asistenți, precum și personalul auxiliar de specialitate au dreptul la un spor de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, calculat la indemnizația brută lunară, respectiv salariul de bază brut lunar și după intrarea în vigoare a nr.OG83/2000, aprobată prin Legea nr. 334/2001.
Or, conform art. 329 alin. 3 Cod procedură civilă dezlegarea dată de instanța supremă problemele puse în discuție este obligatorie pentru instanță.
Cu privire la cererea de acordare în continuare a acestui spor, instanța constată că cererea este admisibilă în baza art. 110 alin. 2 Cod procedură civilă.
De altfel, așa cum rezultă chiar din motivarea Deciziei nr. 21/2008 dată la recursul în interesul legii, în prezent în baza unor hotărâri judecătorești definitive și irevocabile, unui număr însemnat de persoane - magistrați și personal auxiliar de specialitate - le-a fost recunoscut dreptul de a beneficia de sporul pentru risc și suprasolicitare neuropsihică. Acest fapt de notorietate, rezultă și din modul de emitere al Ordinelor Ministrului Justiției cu privire la plata acestui spor începând cu luna martie 2009.
În acest sens, prin Decizia nr. 28 din 9 martie 2009 Președintelui Curții de Apel Suceava s-a dispus că începând cu 1 martie 2009 întreg personalul auxiliar beneficiază de un spor de 50% pentru risc și suprasolicitate neuropsihică în baza Deciziei nr. 28/2008 a
Ulterior, însă, prin Decizia nr. 41 din 9 aprilie 2009, Președintele Curții de Apel Suceavaa anulat Decizia nr. 28, stabilind achitarea acestui spor de la 1 martie 2009 doar personalul auxiliar de specialitate care "deține hotărâri judecătorești prin care li se recunoaște plata pentru viitor sau în continuare a sporului de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică".
În preambulul acestei decizii se menționa că măsura a fost luată datorită dispoziției ministrului în acest sens, care a fost adusă la cunoștință prin adresa 40623/2009 din 9 aprilie. În cuprinsul acestei adrese se arata că prin Ordinele 1165, 1167 și 1168 din 2009 s-a dispus începând cu 1 martie 2009 achitarea sporului de 50% pentru risc și suprasolicitate neuropsihică pentru judecătorii, asistenți judiciari și personalul din serviciul probațiune care dețin hotărâri judecătorești executorii prin care li se recunoaște plata "pentru viitor" sau "în continuare" a acestui spor.
De aceea, ministrul, prin adresa respectivă "a adresat rugămintea" transmisă către curțile de apel "de a se dispune măsurile ce se impun în vederea emiterii deciziilor de salarizare pentru personalul din sistemul justiției pentru care curțile au această competență", respectiv personalului auxiliar de specialitate.
În concluzie, în baza acestei decizii, în prezent beneficiază de sporul de 50% doar acel personal auxiliar care are recunoscut dreptul respectiv prin hotărâri judecătorești și pentru viitor.
Or, în ipoteza adoptării unei soluții de respingere a acțiunii reclamantei care nu se află în situația de a avea hotărâri judecătorești și pentru viitor, s-ar ajunge la menținerea unei stări de discriminare în cadrul aceleiași categorii socioprofesionale, respectiv a persoanelor care s-au încadrat în ipoteza dispozițiilor art. 47 din Legea nr. 50/1996, în condițiile în care sporul în discuție a fost acordat de legiuitor la momentul respectiv în considerarea specificului profesiei, cu atât mai mult cu cât nu au intervenit modificări pozitive în ceea ce privește condițiile și specificul activității desfășurate, care să justifice înlăturarea acestui spor.
În privința daunelor produse prin întârzierea în plată, tribunalul a apreciat că pot fi reparate prin actualizarea cu indicele de inflație, în baza art.161 pct.4 Codul muncii, iar în baza art. 1088 cod civil cei trei pârâți au fost obligați și la plata dobânzii legale prevăzută de OG 9/2000 începând cu data introducerii acțiunii.
Împotriva acestei sentințe a formulat recurs pârâtul Ministerul Justiției și Libertăților invocând motive de netemeinicie și nelegalitate.
În dezvoltarea acestor motive, întemeiate pe dispozițiile art.304 pct.4 și 9 din Codul d e procedură civilă, recurentul Ministerul Justiției și Libertăților susține că prin acordarea unor drepturi neprevăzute de lege, instanța a depășit limitele puterii judecătorești, aspecte reținute de Curtea Constituțională în decizia nr.838/2008 și că acțiunea prin care se solicită acordarea altor drepturi decât cele stabilite prin lege sau acțiunea prin care se tinde la modificarea actelor normative este inadmisibilă în considerarea principiului separației puterilor în stat.
Astfel se arată că în ședința din data de 27 mai 2009 Curtea Constituțională s-a pronunțat asupra cererii de soluționare a conflictului juridic de natură constituțională dintre autoritatea judecătorească reprezentată de Înalta Curte de Casație și Justiție, pe de o parte și Parlamentul României și Guvernul României, pe de altă parte, cerere formulată de Președintele României și a constatat existența unui conflict juridic de natură constituțională, în sensul că nu poate să instituie, să modifice sau să abroge norme juridice cu putere de lege ori să efectueze controlul de constituționalitate al acestora.
În concluzie, recurentul susține că față de cele reținute de instanța de control constituțional, rezultă cu claritate că Decizia nr.21/10.03.2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție invocată de reclamanți și de prima instanță în motivarea soluției pronunțate nu poate constitui temei pentru admiterea acțiunii de față prin care se solicită în fapt modificarea și completarea unor acte normative.
Recurentul a criticat și modul de aplicare al legii în cauză, arătând că prin OG nr.8/2007 a fost edictată o nouă lege de salarizare a personalului auxiliar din cadrul instanțelor judecătorești, actul normativ abrogând Legea nr.50/1996 (art.30).
Instanța supremă a fost sesizată doar cu privire la interpretarea și aplicarea dispozițiilor art.47 din Legea nr.50/1996, în raport cu prevederile art.1 pct.42 din nr.OG83/2000, respectiv ale Legii nr.334/2001.
Pentru aceleași considerente, recurentul Ministerul Justiției a apreciat că este nelegală sentința primei instanțe și în ceea ce privește acordarea sporului de risc și suprasolicitare neuropsihică pentru viitor și că pretențiile reclamantei ulterioare datei de 12 noiembrie 2009 când a intrat în vigoare Legea unică de salarizare sunt lipsite de interes.
Din acest punct de vedere, consideră recurentul că, nu poate fi primit nici punctul de vedere exprimat de instanța de fond privind generarea unei pretinse discriminări prin neacordarea acestui spor pe viitor, întrucât, aplicarea arbitrară a dispozițiilor legii nu ține de principiul nediscriminării, ci de cel al legalității și temeiniciei soluției adoptate în baza acestui text.
Recurentul susține că sporul de 50% nu mai subzistă începând cu februarie 2007 pentru personalul auxiliar de specialitate, în condițiile în care dispozițiile Legii nr. 50/1996 privind salarizarea personalului auxiliar au fost abrogate în întregime.
Recurentul critică soluția primei instanțe sub aspectul obligării debitorului la plata către creditor a debitului principal, actualizat în funcție de cursul monedei naționale, precum și la plata dobânzii aferente, arătând că s-ar ajunge la o îmbogățire fără justă cauză.
Pârâtul Ministerul Justiției și Libertăților prin motivele de recurs a reiterat excepția prescripției dreptului material la acțiune, susținând că din chiar cuprinsul deciziei nr. 21/2008 Înalta Curte de Casație și Justiție a considerat că dreptul la acțiune a existat în toată perioada ulterioară intrării în vigoare a nr.OG 83/2000, aprobată prin Legea nr. 334/2001, astfel că față de data introducerii acțiunii, 5.11.2008, pretențiile reclamantei au fost formulate cu depășirea termenului de 3 ani stabilit prin Decretul nr. 167/1958, precum și prin art. 283 din Codul Muncii.
Examinând recursul Ministerului Justiției și Libertăților prin prisma motivelor invocate, probatoriului administrat și dispozițiilor legale incidente în cauză, Curtea reține următoarele:
Prin decizia nr.838 din 27 mai 2009, Curtea Constituțională a constatat existența unui conflict de natură constituțională între autoritatea judecătorească, pe de o parte și Parlamentul României și Guvernul României, pe de altă parte.
atribuției prevăzută de art.146 lit.e din Constituție cu efectuarea de către Curtea Constituțională a unui control de constituționalitate, legalitate asupra hotărârilor judecătorești, transformând Curtea într-o instanță de control judiciar, ar echivala cu o deturnare a dispozițiilor constituționale privind soluționarea conflictelor juridice și o încălcare flagrantă a competenței Curții Constituționale.
Însăși Curtea Constituțională arată în cuprinsul deciziei mai sus-menționate că această decizie pronunțată în soluționarea conflictului juridic de natură constituțională nu produce nici un efect cu privire la valabilitatea deciziilor pronunțate deja la Înalta Curte de Casație și Justiție în exercitarea atribuției consacrate de art.329 Cod procedură civilă.
Curtea a statuat și cu alte ocazii că, potrivit competențelor sale ce sunt expres și limitativ prevăzute de art.146 din Constituție și de Legea nr.47/1992, nu este competentă să cenzureze legalitatea unor hotărâri judecătorești sau să constate că acestea sunt lipsite de efecte juridice (decizia nr.998 din 1.10.2008).
Prin decizia nr.21 din 10 martie 2008, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, în interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art.47 din Legea nr.50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, republicată, s-a constatat că judecătorii, procurorii, magistrații asistenți, precum și personalul auxiliar de specialitate au dreptul la un spor de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, calculat la indemnizația brută lunară, respectiv salariul de bază brut lunar și după intrarea în vigoare a nr.OG83/2000, aprobată prin legea nr.334/2001.
În conformitate cu dispozițiile art.329 alin.3 din Codul d e procedură civilă, dezlegarea dată problemelor de drept judecate este obligatorie pentru instanțe, Curtea reținând că reclamanta în calitate de personal auxiliar de specialitate, este îndreptățită la plata acestui spor.
Referitor la critica formulată în recurs privind extinderea limitelor efectelor deciziei pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție în interesul legii, instanța reține că prin acțiune s-a solicitat verificarea legalității modului de calcul și al plății drepturilor salariale la care era îndreptățită reclamanta în calitate de personal auxiliar de specialitate în cadrul instanțelor judecătorești. S-a solicitat astfel că se constate că angajatorii direcți Tribunalul Botoșani și Curtea de Apel Suceava, ordonatori secundari și terțiari de credite, cât și cei indirecți Ministerul Justiției, în calitate de ordonator principal de credite, fac o greșită aplicare și interpretare a dispozițiilor legale referitoare la salarizarea personalului din domeniul justiției. Dezlegarea dată de înalta Curte de Casație și Justiție prin decizia nr. 21/2008 este în continuare respinsă de recurent care susține că art.47 din Legea nr.50/1996 a fost abrogat. Chiar dacă decizia dată în interesul legii a fost pronunțată de instanța supremă la data de 10 martie 2008, pârâtul recurent a invocat abrogarea temeiului juridic al acțiunii de la data de 1 februarie 2007, aspect ce nu poate fi reținut de instanță în condițiile în care recursul în interesul legii este pronunțat ulterior datei la care se invocă a fi operat abrogarea.
Cât privește acordarea pe viitor a sporului prevăzut de art.47 din Legea nr.50/1996 Curtea constată că o astfel de cerere este admisibilă în temeiul art.110 alin.2 din Codul d e procedură civilă cât timp se păstrează condițiile privind acordarea acestuia.
Pentru ca prescripția să-și producă efectul sancționator extinctiv este necesar ca pentru titularul dreptului la acțiune să existe pe lângă voința de a acționa și posibilitatea reală de a acționa, adică de a se adresa organului competent pentru protecția dreptului său.
Dacă pe timpul cât durează împrejurarea care îl împiedică pe titularul dreptului la acțiune să acționeze prescripția nu ar fi oprită s-ar ajunge la situația în care acestuia să i se aplice efectul extinctiv fără a i se imputa pasivitatea ori neglijența în a acționa, într-o asemenea situație prescripția ar fi deturnată de la finalitatea sa, neavând caracter real.
Abia după pronunțarea deciziei în interesul legii reclamanta avut posibilitatea reală de acționa, de se adresa instanței pentru plata acestor drepturi, așa încât Curtea consideră că acțiunea este formulată în termenul general de prescripție de 3 ani prevăzut de art. 283 alin. 1 lit. c din Codul Muncii și că în mod temeinic și legal excepția a fost respinsă de instanța de fond.
Cât privește motivul de recurs referitor la cumulul indicelui de inflație cu dobânda legală, Curtea apreciază că este întemeiat, din următoarele considerente:
Un eventual cumul al dobânzii legale cu inflația ar fi fost admisibil în perioada anterioară intrării în vigoare a nr.OG 9/2000, când inexistența unei rate legale a dobânzii ar fi putut lăsa loc arbitrariului, însă, în prezent, în susținerea acestei teze nu mai pot fi găsite argumente, întrucât, în principiu, dobânda legală cuprinde și rata inflației, deci și despăgubirea pentru prejudiciul cauzat prin deprecierea monedei naționale în perioada dintre data exigibilității creanței și data plății.
Așa fiind, actualizarea creanței în funcție de rata inflației nu poate fi cumulată cu dobânda legală, atunci când aceasta include și rata inflației. Altminteri, ar însemna să se repare de două ori același prejudiciu.
Față de considerentele expuse, Curtea va admite recursul, va modifica în parte sentința civilă, în sensul că, drepturile salariale acordate reclamantei vor fi actualizate în funcție de indicele de inflație, fiind înlăturată din hotărâre obligația de plată a dobânzii legale.
Pentru aceste motive,
În numele Legii,
DECI D E:
Admite recursul declarat de pârâtul Ministerul Justiției și Libertăților B, cu sediul în mun. B, sector 5,- împotriva sentinței civile nr. 1532 din 27 octombrie 2009 pronunțată de Tribunalul Botoșani - Secția civilă, în dosarul nr-.
Modifică în parte sentința civilă nr. 1532 din 27 octombrie 2009 a Tribunalului Botoșani în sensul că înlătură obligația de plată a dobânzii legale.
Menține celelalte dispoziții ale sentinței.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 19 ianuarie 2010.
Președinte, Judecători, Grefier,
Red.
Jud. fd.
Tehnored.
Ex. 2
2.02.2010
Președinte:Maierean AnaJudecători:Maierean Ana, Ciută Eugenia, Plăcintă Dochița
