Drepturi banesti castigate in instanta. Speta. Decizia 553/2008. Curtea de Apel Brasov
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BRAȘOV
SECȚIA LITIGII DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIE CIVILĂ Nr. 553/
Ședința publică de la 14 Mai 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Anca Pîrvulescu
JUDECĂTOR 2: Cristina Ștefăniță
JUDECĂTOR 3: Nicoleta Grigorescu
Grefier șef sectie -
Pe rol fiind judecarea recursului declarat de reclamanții, G, împotriva sentinței civile nr. 48/17.01.2008, pronunțată de Tribunalul Brașov în dosar nr-.
La apelul nominal făcut în ședință publică se constată lipsa recurenților reclamanți, G, -, precum și a intimaților pârâți Tribunalul Brașov, Curtea de APEL BRAȘOV, Ministerul Justiției și Ministerul Finanțelor Publice prin DGFP B.
Procedura legal îndeplinită
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că la dosar au fost depuse, prin serviciul registratură, întâmpinările formulate de intimați pârâți Ministerul Justiției și Ministerul Economiei și Finanțelor prin DGFP B.
Se constată că prin motivele de recurs s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă, potrivit art 242 pct. 2 Cod procedură civilă.
Față de actele și lucrările dosarului cât și față de motivele de recurs invocate, instanța rămâne în pronunțare.
CURTEA
Asupra recursului de față:
Constată că prin sentința civilă nr. 48/2008, Tribunalul Brașova respins excepția necompetenței materiale a instanței invocată de pârâtul Tribunalul Brașov prin întâmpinare.
A respins excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei Curtea de APEL BRAȘOV, invocată de pârâtă prin întâmpinare.
A respins excepția lipsei calității procesuale pasive a Tribunalului Brașov, invocată de pârât prin întâmpinare.
A respins excepția lipsei calității procesuale pasive a paratului Ministerul Economiei și Finanțelor, invocata de Direcția Generala a Finanțelor Publice B, în calitate de reprezentanta legala a Ministerul Economiei și Finanțelor, prin întâmpinare.
A admis excepția prescripției dreptului la acțiune invocată de pârâții Curtea de APEL BRAȘOV, Tribunalul Brașov și Ministerul Justiției, prin întâmpinare și în consecință:
A respins acțiunea formulată de reclamanții, G, -, și în contradictoriu cu pârâții Tribunalul Brașov, cu sediul in mun. B,-, jud. B, Curtea de APEL BRAȘOV, cu sediul în mun. B,-, jud. B, Ministerul Justiției, cu sediul în B,-, sector 5 și Ministerul Economiei și Finanțelor cu sediul în B,-, sector 5 ca prescrisă.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut următoarele:
Referitor la excepția necompetenței materiale, instanța a apreciat că pretențiile reclamanților izvorăsc dintr-un raport de muncă dintre judecător și instanța în care a activat în perioada pe care se solicită despăgubirile. În aceste condiții, în raport de prevederile art1 alin 2 lit.i din OG 137/2000,discriminarea fiind produsă în raporturile de muncă, art.21 a interpretat ca, în acest caz, dreptul comun îl constituie normele care reglementează materia dreptului muncii, ceea ce atrage incidența disp.art 284 din Legea 53/2003 rap. la art.2 pct.1. lit.c, instanța de drept comun fiind tribunalul.
In ceea ce privește excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de pârâtul Curtea de Apel Brașov, instanța a apreciat că aceasta este neîntemeiată întrucât, la momentul solicitării drepturilor salariale ce fac obiectul prezentei acțiuni, Curtea de APEL BRAȘOV are calitatea de ordonator de credite ceea ce îi conferă posibilitatea de a sta în judecată în calitate de pârâtă.
Excepția lipsei calității procesuale pasive a Tribunalului Brașova fost respinsa având în vedere caracterul subsidiar al acesteia, pârâtul înțelegând să o invoce numai în situația în care pentru perioada determinata in acțiune, reclamanții nu a avut calitatea de judecător în raza de competență a Tribunalului Brașov, ceea ce nu este cazul în speță.
În ceea ce privește excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Ministerul Economiei și Finanțelor, invocată de Direcția Generală a Finanțelor Publice B, instanța a constatat că potrivit art. 15 din nr.HG83/2005, instanțele judecătorești sunt instituții publice din sistemul justiției, finanțate de la bugetul de stat.
De asemenea, art. 118 din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, stipulează că activitatea instanțelor și parchetelor este finanțată de la bugetul de stat.
Totodată, potrivit dispozițiilor Legii nr. 500/2002, Ministerul Economiei și Finanțelor coordonează acțiunile care sunt în responsabilitatea Guvernului cu privire la sistemul bugetar, și anume, pregătirea proiectelor legilor bugetare anuale, ale legilor de rectificare, precum și ale legilor privind aprobarea contului general anual de execuție, acesta având, în principal, următoarele atribuții: "elaborează proiectul bugetului de stat, al legii bugetare anuale și raportul asupra proiectului bugetului de stat, precum și proiectul legii de rectificare a bugetului de stat, operând rectificările corespunzătoare".
Astfel, rolul Ministerului Economiei și Finanțelor este de a răspunde de elaborarea proiectului bugetului de stat pe baza proiectelor ordonatorilor principali de credite, precum și de elaborarea proiectelor de rectificare a acestor bugete, fiind necesar ca acesta să pună la dispoziția Ministerului Justiției fondurile necesare plății drepturilor salariale.
Analizând excepția prescripției dreptului la acțiune, instanța a apreciat că este întemeiată, și a admis - reținând că prin acțiunea ce face obiectul prezentei cauze, introdusa la data de 25.10.2007, reclamanții au solicitat plata unor despăgubiri egale cu prejudiciul suferit ca urmare a neacordării sporului de vechime in munca incepând cu data de 01.01.2001 si pana la ianuarie 2004, motivat de faptul ca au suferit o discriminare ce de altfel, a fost si constatata prin Hotararea Consiliului National pentru Combaterea Discriminării.
Potrivit art.27 din nr.OG 137/2000 privind prevenirea si sancționarea tuturor formelor de discriminare, persoana care se consideră discriminată poate formula, în fața instanței de judecată, o cerere pentru acordarea de despăgubiri și restabilirea situației anterioare discriminării sau anularea situației create prin discriminare, potrivit dreptului comun. Cererea este scutită de taxă judiciară de timbru și nu este condiționată de sesizarea Consiliului".
Potrivit art.1 din Decretul nr. 167/1958, dreptul comun in materie de prescripție, dreptul la acțiune, având un obiect patrimonial, se stinge prin prescripție, dacă nu a fost exercitat în termenul stabilit în lege iar potrivit art.3 termenul general de prescripție este de 3 ani.
Același termen de prescripție este prevăzut de art.283 alin.1 lit.c din Codul muncii in materia cererilor având ca obiect plata unor drepturi salariale neacordate.
In ceea ce priveste momentul începerii curgerii termenului de prescripție, potrivit art.8 din Decretul nr. 167/1958, prescripția dreptului la acțiune în repararea pagubei pricinuite prin fapta ilicită, începe să curgă de la data când păgubitul a cunoscut sau trebuia să cunoască, atât paguba cât și pe cel care răspunde de ea iar in speță acest moment coincide cu intrarea in vigoare a nr.OG 83/2000, data de la care reclamanții nu au mai beneficiat de spor de vechime.
In speță, fata de obiectul cererii de chemare in judecata, despăgubiri egale cu prejudiciul suferit ca urmare a neacordarii sporului de vechime in munca începând cu data de 01.01.2001 si pana în ianuarie 2004 si momentul formulării acțiunii, 25.10.2007, se constata ca dreptul la acțiune pentru pretențiile formulate s-a stins prin prescripție.
Reclamanții se apără invocând faptul că prin decizia pronunțată în soluționarea recursului în interesul legii Înalta Curtea recunoscut aplicarea sporului de vechime pentru magistrați cu caracter permanent, pe toată perioada de după intrarea în vigoarea OG 83/2000 și până la intrarea în vigoare a legii 45/2007. Prin urmare, apreciază reclamanții, dreptul material la acțiune pentru pretențiile deduse judecății s-a născut odată cu intrarea în vigoare a legii 45/2007.
Susținerile reclamanților sunt neîntemeiate pentru considerentele ce se vor expune.
Prin decizia XXXVI pronunțată de Înalta Curte de Justiție și Casație s-a stabilit că,ispozițiile art. 33 alin. (1) din Legea nr. 50/1996, în raport cu prevederile art. I pct. 32 din Ordonanța Guvernului nr. 83/2000, art. 50 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 177/2002 și art. 6 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 160/2000 se interpretează, în sensul că:
Judecătorii, procurorii și ceilalți magistrați, precum și persoanele care au îndeplinit funcția de judecător financiar, procuror financiar sau de controlor financiar în cadrul Curții de Conturi a României beneficiau și de sporul pentru vechime în muncă, în cuantumul prevăzut de lege".
În considerentele deciziei s-a reținut faptul că acest drept nu a fost înlăturat printr-o dispoziție legală expresă astfel că acesta a continuat să existe și după intrarea în vigoare a OG 83/2000.
Nu se menționează nimic cu privire la prescripția dreptului la acțiune.
Exercitarea unui drept de către titularul său nu poate avea loc decât cu respectarea anumitor exigențe legale, între care și stabilirea unor termene, după a căror expirare valorificarea respectivului drept nu mai este posibilă.
Cauzele de suspendare a prescripției sunt enumerate în cuprinsul art. 13 și 14 din decretul 167/1958 privind prescripția extinctivă, textul fiind de strictă interpretare având aplicabilitate doar la aceea ce legiuitorul a prevăzut în mod expres.
Nici una din cauzele legale care ar fi atras suspendarea cursului prescripției nu a fost reținută de Înalta Curte de Justiție și Casație în motivarea deciziei amintite.
Din această perspectivă, nu au putut fi reținute susținerile referitoare la suspendarea cursului prescripției, drept urmare a admis excepția invocată și a respins acțiunea ca urmare a admiterii excepției.
Împotriva sentinței au formulat recurs reclamanții, G, -,
Prin motivele de recurs formulate reclamanții au invocat încălcarea art. 329 Cod procedură civilă în sensul că instanța nu s-a conformat dispozițiilor deciziei 36 din 7 mai 2007pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în cadrul recursului în interesul legii. Prin această decizie instanța supremă a statuat că de sporul de vechime beneficiază magistrații indiferent de dispozițiile actelor normative menționate în acțiune și prin care acest spor a fost suspendat. Deși în dispozitivul deciziei instanța supremă nu stabilește perioada totuși, utilizează verbul a beneficia la timpul trecut ceea ce înseamnă că a avut în vedere perioada scursă de la intrarea în vigoare a OG nr.83/2000 și până la intrarea în vigoare a Legii nr. 45/2007.
De asemenea, prin motivele de recurs se mai arată că art 7 alin. 1 din D 167/1958 prevede că prescripția dreptului la acțiune începe să curgă de la data când se naște dreptul, iar în speță actul normativ care conferă dreptul la sporul de vechime a fost suspendat în aplicarea lui, iar această suspendare a fost înlăturată la data intrării în vigoare a Legii 45/2007.
În final, prin motivele de recurs se arată că prin hotărârea recurată instanța de fond a încălcat prevederile art. 20 al. 2 din Constituția României care statuează că, în cazul unui conflict între norma intern+ă și cea din tratatele internaționale se aplică cea din urmă normă. Ori în cauză trebuie avută în vedere interpretarea dată de Curtea Europeană noțiunii de bun ce constituie o valoare ocrotită prin dreptul de proprietate, fapt ce duce la ideea imprescriptibilității la acțiune.
Examinând sentința atacată, curtea reține că instanța de fond a soluționat în mod corect acțiunea dedusă judecății.
Astfel, în ceea ce privește excepția prescripției, curtea reține că potrivit art. 166 și art. 283 Codul muncii, termenul de prescripție a dreptului la acțiune cu privire la drepturile salariale coincide cu termenul general de prescripție de 3 ani și curge " de la data când drepturile respective erau datorate". Cu privire la cauzele de întrerupere, suspendare și încetare a cursului prescripției sunt aplicabile dispozițiile de drept comun, astfel cum acestea sunt reglementate prin D - privitor la prescripția extinctivă. În acest sens, art. 295 Codul muncii prevede că dispozițiile codului se întregesc, în măsura în care nu sunt incompatibile și cu dispozițiile legislației civile.
În speță, dreptul la acțiunea în restituirea drepturilor salariale echivalente cu sporul de vechime în muncă începe să curgă de la data la acre acest drept pretins nu a mai fost recunoscut și nu a mai fost acordat de către angajator, reclamanții neinvocând nici o cauză de întrerupere sau de suspendare a cursului prescripției cauză care să fie prevăzută de legiuitor..În cazul de față, momentul din care reclamanta a cunoscut sau trebuia să cunoască prejudiciul invocat coincide cu data intrării în vigoare a OG nr. 83/2000 care a înlăturat sporul de vechime în muncă pentru magistrați. Reclamanta nu poate pretinde că a fost în imposibilitatea de a lua cunoștință de situația existentă în domeniul salarizării magistraților.
De asemenea, pentru a se întrerupe cursul prescripției potrivit art. 166 al. 2 Codul muncii, este necesară " o recunoaștere din partea debitorului cu privire la drepturile salariale", ori, în cauză nu s-a invocat și nici nu s-a făcut vreo dovadă în acest sens. De menționat că acest recurs trebuie să fi avut loc în timpul derulării cursului prescripției.
Prin urmare, pretențiile din acțiune pot fi admise numai pentru o perioadă de 3 ani durata termenului de prescripție - anterioară momentului introducerii acțiunii. Acțiunea supusă judecății a fost înregistrată la instanța de fond la data de 25.10.2007 astfel încât toate pretențiile reclamanților vor fi respinse ca prescrise.
În ceea ce privește încălcarea dispozițiilor art. 329 Cod procedură civilă, curtea reține că ÎCCJ nu a dezlegat problema de drept a prescripției dreptului la acțiune cu privire la drepturile salariale ce fac obiectul acțiunii iar interpretarea gramaticală făcută de recurenți constituie o interpretare forțată asupra unei chestiuni ce nu a făcut obiectul analizei recursului în interesul legii invocat.
Nici cel de al doilea motiv de recurs nu este fondat deoarece sporul de vechime nu a fost niciodată suspendat astfel încât nu sunt incidente dispozițiile legale privind suspendarea cursului prescripției.
În speță nu sunt incidente nici dispozițiile Protocolului nr. 1 al CEDO pentru că la alin. 2 se stipulează că " prevederile precedente nu aduc atingere drepturilor statelor de a aproba legile pe care le consideră necesare pentru a reglementa folosința bunurilor pentru interesul general".
Acțiunea dedusă judecății are ca obiect un drept de creanță, respectiv un drept în virtutea căruia creditorul poate pretinde o anumită conduită debitorului - să dea, să facă, sau să nu facă ceva. Obligația pretinsă de reclamanții creditori de la pârâții debitori constă în plata unor drepturi salariale iar dreptul la acțiune având un obiect patrimonial este prescriptibil extinctiv, conform art. 1 din D 167/1958.
Față de aceste considerente, în baza art. 312 Cod procedură civilă recursul reclamanților va fi respins.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul formulat de recurenții reclamanți, G, -, și, împotriva sentinței civile nr. 48/17.10.2008 a Tribunalului Brașov pe care o menține.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică azi 14 Mai 2008
Judecător, - - | Judecător, - - |
Grefier șef sectie, - |
Cu opinia separată în sensul admiterii recursului reclamanților și modificarea sentinței în sensul admiterii acțiunii reclamanților.
Președinte
-
Opinia separată
Contrar considerentelor ce alcătuiesc opinia majoritară, consider că excepția prescrierii dreptului material la acțiune pentru pretențiile aferente perioadei ianuarie 2001 - ianuarie 2004 trebuie respinsă și pe cale de consecință, recursul reclamanților este întemeiat pentru următoarele considerente:
Prin decizia nr. XXXVI din 7.05.2007, ICCJ în soluționarea recursului in interesul legii a dezlegat problemele de drept privitoare la acordarea sporului de vechime pentru magistrați, stabilind că dispozițiile art.33 alin.1 din Legea 50/1996, în raport cu prevederile art.1 pct.32 din OG83/2000, art. 50 din nr.OUG 177/2002 și art. 6 alin.1 din OUG160/2000 se interpretează, în sensul că:
" judecătorii, procurorii, ceilalți magistrați,[] beneficiau si de sporul de vechime în muncă, în cuantumul prevăzut de lege."
La data formulării cererii inițiale, pronunțase decizia de recurs în interesul legii, însă considerentele acesteia nu erau cunoscute, fiind motivată mai târziu.
. fundamentez argumentele respingerii prescripției pe considerentele de fapt și de drept expuse de în decizia de recurs în interesul legii mai sus expuse, obligatorii pentru instanță, prin care se recunoaște aplicarea sporului de vechime pentru magistrați,cu caracter permanent, pe toată perioada de după intrarea în vigoare a OG83/2000 și până la data intrării în vigoare a legii 45/2007.
Tocmai de aceea consider că dreptul material la acțiune pentru pretențiile din prezenta cerere nu este prescris pentru perioada menționată.
În considerentele acestei decizii de recurs în interesul legii se lămurește existenta continuă a dreptului la sporul de vechime, până în momentul în care legiuitorul l-a prevăzut expres prin legea 45/2007, pornindu-se de la concluzia ca OG83/2000, care înlătura aplicarea pentru magistrați a dispozițiilor din legea 50/1996 cu privire la sporul de vechime, și nici actele normative ulterioare, respectiv legea 334/6.07.2001, OUG177/2002, OUG160/2000, nu abrogau expres prevederea acordării acestui spor, el continuând să existe.(pag. 5,fraza finală).
Așadar, se recunoaște implicit o suspendare a aplicării acestui drept de la data intrării în vigoare a OUG83/2000 si până la data intrării în vigoare a legii 45/2007, acest raționament fiind întărit și de mențiunea din considerentele deciziei-pag.6-" "interpretarea sistematică a art. 31 (33) din legea 50/1996, după ieșirea lui din vigoare, în raport cu alte dispoziții legale, impune menținerea aplicabilității prevederii ce a acordat dreptul la sporul de vechime în muncă și pentru magistrați ".
În consecință, dreptul material la acțiune pentru pretențiile constând în spor de vechime pentru toata perioada mai sus expusă, s-a născut odată cu intrarea în vigoare a legii 45/2007, prin această lege intervenind încetarea suspendării aplicării acestui drept, iar cursul prescripției este oprit pe toată durata suspendării aplicării dreptului, astfel că și dreptul la acțiune al reclamantei a fost suspendat, valorificarea dreptului putându-se realiza numai după încetarea suspendării.
Sunt incidente în aceste condiții dispozițiile art.15 alin.1 din decretul 167/1958, potrivit cărora, " după încetarea suspendării, prescripția își reia cursul, socotindu-se și timpul scurs înainte de suspendare".
Judecător,
-
Red CȘ 29.05.2008
Dact AG 4.05.2008/ 2 ex
Jud fond I /
Președinte:Anca PîrvulescuJudecători:Anca Pîrvulescu, Cristina Ștefăniță, Nicoleta Grigorescu
