Drepturi banesti castigate in instanta. Speta. Decizia 56/2008. Curtea de Apel Galati
| Comentarii |
|
DOSAR NR-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL GALAȚI
SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA CIVILĂ NR.56
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN 28.01.2008
PREȘEDINTE: Virginia Filipescu
JUDECĂTOR 2: Benone Fuică
JUDECĂTOR 3: Ion Ioneci
GREFIER-- -
-.-.-.-
La ordine fiind soluționarea recursului declarat de recurentul-pârât CURTEA DE APEL GALAȚI, cu sediul în G,-, împotriva sentinței civile nr.640/16.10.2007 pronunțată de Tribunalul Brăila în dosarul nr- în contradictoriu cu intimata-reclamantă, cu domiciliul ales la ribunalul Brăila și intimații-pârâți TRIBUNALUL BRĂILA, cu sediul în B, Calea nr.47, MINISTERUL JUSTIȚIEI, cu sediul în B, sector 5,-, MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE, cu sediul în B, sector 5,-, având ca obiect drepturi bănești.
La apelul nominal au lipsit părțile.
Procedura completă.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care invederează că au sosit relațiile solicitate de la ribunalul Brăila, după care:
Având în vedere că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă, instanța rămâne în pronunțare.
CURTEA:
Asupra recursului înregistrat la Curtea de Apel Galați, Secția conflicte de muncă și asigurări sociale, sub nr-.
Examinând actele și lucrările dosarului constată următoarele.
Prin sentința civilă nr. 640/16.10.2007 a Tribunalului Brăila, s-a admis acțiunea civilă formulată de reclamanta în contradictoriu cu pârâții Ministerul Justiției, Tribunalul Brăila și Curtea de Apel Galați.
Au fost obligați pârâții să plătească reclamantei prima de vacanță aferentă anului 2005 sume ce vor fi reactualizate cu indicele de inflație la data plății efective.
S-a respins pentru lipsa calității procesuale pasive acțiunea formulată în contradictoriu cu pârâta Ministerul Finanțelor Publice.
Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut următoarele:
Prin cererea înregistrată la această instanță sub nr- reclamanta a chemat în judecată pe pârâții Ministerul Justiției, Ministerul Finanțelor Publice, Curtea de Apel Galați și Tribunalul Brăila pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună obligarea pârâților la plata drepturilor bănești reprezentând prima de vacanță pentru anul 2005, actualizate cu indicele de inflație până la data efectuării plății.
În motivarea acțiunii reclamanta a arătat că prin art.411al.1 din Legea nr.50/1996 s-a prevăzut că magistrații și celelalte categorii de personal salarizate în baza prezentei legi, au dreptul pe perioada concediului de odihnă, pe lângă indemnizația de concediu, la o primă egală cu indemnizația brută, sau după caz, salariul de bază brut, din luna anterioară plecării în concediu, care se impozitează separat.Drepturile prevăzute în acest text de lege nu au fost acordate la efectuarea concediilor de odihnă corespunzătoare anului 2005 întrucât aplicarea prevederilor art.411al.1 din Legea nr.50/1996 a fost suspendată prin art.3 al.2 din OUG nr.33/2001, art.12 al.4 din Legea nr.743/2001, Legea nr.631/2002, art.9 al.7 din Legea nr.507/2003, dar până la data de 31.12.2004.Potrivit art.8 al.5 din Legea 511/2004 plata premiului anual aferent anului 2005 se efectua începând cu luna ianuarie 2005. Reclamanta susținut că în mod greșit pârâții nu au procedat la acordarea primei de concediu întrucât perioada suspendării a avut efect în cursul anului, iar după 31.12.2004 aceste drepturi trebuiau acordate pentru anul 2005.Totodată s-au invocat prevederile art.283 al.1 și art.269 din CM și s- apreciat că suspendarea aplicării legii prin care se recunoaște un drept echivalează cu restrângerea acestui drept, iar prin dispozițiile legale prin care s-a dispus suspendarea plății primelor de concediu s-a restrâns acest drept fără a exista vreuna din situațiile prevăzute de art.49 și 53 din Constituție, menționându-se că exercițiul dreptului a fost suspendat iar nu înlăturat, astfel s-ar ajunge la situația ca un drept patrimonial care a fost recunoscut că fie vidat de substanța sa și practic să devină lipsit de valoare.
Prin întâmpinare, pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor a invocat lipsa calității sale procesual pasive, motivând că obiectul acțiunii îl constituie plata unor drepturi salariale ca urmare a muncii prestate în cadrul Ministerului Justiției și nu Ministerului Economiei și Finanțelor, acesta din urmă neavând raporturi juridice directe cu reclamanta deoarece nu are calitatea de angajator al acesteia și nu poate fi obligat la plata drepturilor bănești solicitate de reclamantă.Pârâtul și-a întemeiat susținerea pe prevederile art.14 al.2 și art.47 al.4 din Legea 500/2002.
Analizând actele și lucrările dosarului instanța a constatat următoarele:
Reclamanta este încadrată în funcția de grefier la udecătoria Brăila.
Potrivit art.411al.1 din Legea nr.50/1996 modificată și completată prin OG nr.83/2000 "magistrații și celelalte categorii de personal, salarizate în baza prezentei legi au dreptul pe perioada concediului de odihnă, pe lângă indemnizația de concediu, la o primă egală cu indemnizația brută, sau după caz, salariul de bază brut, din luna anterioară plecării în concediu, care se impozitează separat".
Aplicarea acestei prevederi legale a fost suspendată succesiv prin o serie de acte normative, respectiv prin art.3 al.1 din OUG nr.33/2001, nr.33/2001, art.12 al.4 din Legea nr.743/2001, art.10 al.3 din Legea nr.631/2002, art.9 al.7 din Legea nr.507/2003, art.8 al.7 din Legea nr.511/2004, art.5 al.1 din Legea nr.380/2005.Acordarea primei de vacanță pentru anul 2005 a fost suspendată până la data de 31.12.2005 prin art.8 al.7 din Legea nr.511/2004.
Actele normative referitoare la bugetul de stat pentru anii 2004-2006 nu au abrogat articolul privind prima de vacanță, ci doar au limitat beneficiul drepturilor pe perioada respectivă.
Instanța a constatat că normele de suspendare contravin prevederilor art.41 din Constituție întrucât dreptul la prima de vacanță constituie un drept de remunerare a muncii ce intră în conținutul complex al dreptului fundamental la muncă.Raportat la dispozițiile art.53 din Constituție restrângerea acestui drept nu poate fi considerată măsură necesară într-o societate democratică întrucât nu se poate aplica în mod discriminatoriu, iar prin suspendările succesive se aduce atingere însăși existenței dreptului.
Normele legale de suspendare sunt contrare și disp.art.16 al.1 din Constituție, reclamanta fiind discriminată față de celelalte persoane încadrate în muncă, precum și disp.art.15 al.2 din Constituție, reclamanta fiind discriminată față de celelalte persoane încadrate în muncă, precum și disp.art.15 al.2 din Constituție întrucât normele au un caracter retroactiv, suspendând retroactiv dreptul dobândit prin lege.
Dreptul la prima de vacanță a fost recunoscut prin lege și reclamanta este astfel îndreptățită la plata drepturilor bănești solicitate, angajatorul având obligația, conf.art.40 al.2 din muncii, să acorde salariaților toate drepturile ce decurg din lege.
Prin urmare, tribunalul a constatat că acțiunea reclamantei este fondată, astfel că a fost admisă, cu consecința obligării pârâților Ministerul d e Justiție, Curtea de Apel Galați și Tribunalul Brăila, la plata către reclamantă a drepturilor bănești reprezentând prima de vacanță pentru anul 2005.
Având în vedere faptul că neîndeplinirea obligației în perioada anului 2005 dus la plata drepturilor reclamantei sub nivelul prevăzut de lege, cererea subsecventă de obligare a angajatorului la plata sumelor actualizate în funcție de rata inflației până la achitarea integrală a acestora, este fondată față de disp.art.269 din muncii.
Referitor la excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Economiei și Finanțelor, tribunalul a apreciat că excepția este întemeiată, având în vedere faptul că, față de competențele legale ce-i revin și în lipsa raporturilor de serviciu cu reclamanta, răspunderea directă a acestei instituții pentru plata drepturilor bănești nu poate fi angajată. Prin urmare tribunalul a respins acțiunea formulată în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor pentru lipsa calității procesuale pasive.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâta Curtea de Apel Galați, considerând că hotărârea a fost pronunțată cu aplicarea greșită a legii, motiv de recurs prevăzut de art. 304 pct.7 și 9.civilă.
Cod PenalAstfel, a învederat că instanța a eludat dispozițiile art. 329 alin. 3.civilă Cod Penal prin neluarea în considerare a deciziei nr. XXIII din 12.12.2006 a Înaltei Curți de Casație și Justiție pronunțată în urma promovării recursului în interesul legii prin care s-a recunoscut dreptul la prima de concediu pentru magistrați și personal auxiliar numai pe anii 2001-2002.
De asemenea, a criticat pretențiile având ca obiect reactualizarea sumelor solicitate cu titlu de primă de vacanță întrucât neexecutarea nu îi poate fi imputată.
În drept, a invocat disp. art. 299, 304 pct. 7 și 9, art. 312.civilă.
Cod PenalIntimata reclamantă, au formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefundat întrucât sentința primei instanțe este legală și temeinică.
Analizând sentința civilă recurată, atât prin prisma motivelor de recurs invocate de către recurentă, cât și din oficiu, sub toate aspectele de fapt și de drept, în baza disp. art. 304 indice 1.c Cod Penal, Curtea apreciază că recursul este nefondat pentru următoarele considerente:
Corect a reținut prima instanță că dreptul reclamantei, care face parte din personalul auxiliar ce își desfășoară activitatea în cadrul Judecătoriei Brăila, privind prima de vacanță nu a fost abrogat, ci doar suspendat prin OUG nr. 33/2001, Legea nr. 743/2001, Legea nr. 631/2002, și alte acte normative ulterioare, spre deosebire de situația magistraților, în care acest drept a fost abrogat.
În ce privește această categorie de personal, dreptul la prima de concediu reglementat prin Legea nr. 50/1996, a rămas valabil și ulterior datei de 01.01.2003, așa cum rezultă din disp. art. 60 alin. 4 din Legea nr. 567/2004 conform cărora, salarizarea personalului auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești și parchetelor se face fără lege specială și, nici până în prezent nu a fost adoptată o lege specială.
De altfel, această situație de fapt și de drept nici nu a fost contestată de către pârâta recurentă.
Chiar dacă s-a dispus, prin art. III alin. 2 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 33/2001, suspendarea aplicării prevederilor art. 411alin. 1 din Legea nr. 50/1996, referitoare la acordarea primei pentru concediul de odihnă, până la data de 31 decembrie 2003, iar prin Legea bugetului de stat pe anul 2002 nr. 743/2001 și prin Legea bugetului de stat pe anul 2003 nr. 631/2002 s-a prelungit, succesiv, aplicarea prevederilor care se referă la prima pentru concediul de odihnă, nu se poate considera totuși că acel drept nu ar fi existat, cât timp abrogarea textului de lege care îl prevedea a intervenit abia la 1 ianuarie 2003, când a intrat în vigoare Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 177/2002.
Pe de altă parte, dispozițiile prin care s-a suspendat succesiv aplicarea prevederilor art. 411alin. 1 din Legea nr. 50/1996, neconținând vreo referire la eventualitatea desființării dreptului la prima de concediu, ci doar la suspendarea exercițiului acestuia ori la prelungirea termenului de punere în aplicare, nu pot fi considerate nici ele că ar înlătura însăși existența lui.
Mai mult, suspendarea exercițiului dreptului nu echivalează cu însăși înlăturarea lui.
Neprevederea în continuare a acestui drept recunoscut și garantat nu poate înlătura existența lui anterioară pentru că s-ar contraveni atât art. 53 din Constituția revizuită privind cazurile când se poate restrânge exercițiul unui drept, cât și reglementărilor date prin art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.
Din moment ce printr-o lege anterioară s-a conferit dreptul la primă pentru concediul de odihnă, iar acesta a încetat să mai fie prevăzut într-o perioadă în care s-a suspendat aplicarea lui, nu se poate considera că acel drept nu a existat în perioada respectivă deoarece s-ar încălca principiul constituțional care garantează realizarea drepturilor acordate.
De aceea, respectarea principiului încrederii în statul de drept, care implică asigurarea aplicării legilor adoptate în spiritul și litera lor, concomitent cu eliminarea oricărei tendințe de reglementare a unor situații juridice fictive, face necesar ca titularii drepturilor recunoscute să nu poată fi obstaculați de a se bucura efectiv de acestea pentru perioada în care au fost prevăzute de lege.
Și în ceea ce privește modalitatea de actualizare a prejudiciilor cauzate reclamantelor, instanța de fond avut în vedere repararea lor integrală așa cum s-a solicitat, prin raportare la consecințele în timp ale inflației asupra sumelor astfel datorate.
O asemenea soluție este menită să asigure o reală despăgubire reclamantelor și, în același timp, nu este contrară legii, fiind prevăzută prin disp. art. 161 alin. 4 din Codul muncii posibilitatea reactualizării drepturilor salariale de care salariatul ar fi trebuit să beneficieze.
În această situație există două daune distincte, având cauze diferite: una are ca temei juridic art. 1088 alin 1 Cod civil, cealaltă art. 998 Cod civil.
Astfel, pe lângă dobânda legală ca daună moratorie, creditorul poate pretinde și alte daune ce au caracter compensatorii și care sunt menite să acopere prejudiciul cauzat prin erodarea creanțeidatorată inflației, după ce aceasta a ajuns la scadență. Valoarea acestuia din urmă prejudiciu ar consta în diferența dintre valoarea nominală a creanței și valoarea sa reală la data executării.Actualizarea în funcție de rata inflației este fundamentată pe natura și scopurile diferite ale celor două instituții; dobânda este prețul lipsei de folosință, iar actualizarea cu rata inflației urmărește păstrarea valorii reale a obligației bănești.
În consecință, nici acest motiv de recurs nu este fondat.
Singura problemă supusă dezbaterii este aplicabilitatea în cauză a deciziei nr. XXIII/2206 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în urma promovării recursului în interesul legii.
Ori, acest motiv de recurs nu poate fi reținut iar decizia nr. XXIII/2005 nu se aplică întrucât, prin Încheierea adoptată de Secțiile Unite ale Înaltei Curți de Casație și Justiție, la data de 21. 05.2007, s-a dispus îndreptarea erorii materiale de tehnoredactare strecurată în decizia sus menționată, în sensul înlăturării mențiunii "și personalul auxiliar de specialitate" din considerentele de la pagina 2, rândurile 17 și 21, de la pagina 4 ultimul rând și de la pagina 6, alineatele 6 și 7 precum și de la alineatul 3 din dispozitiv, căruia i s-a dat următorul conținut:
"prima de concediu, pe lângă indemnizația de concediu, respectiv o sumă egală cu indemnizația brută sau, după caz, salariul brut din luna anterioară plecării în concediu, pentru magistrați, se acordă numai pentru anii 2001 și 2002, astfel cum a fost reglementată prin dispoziția legală menționată".
Față de această Încheiere, apreciem că prima instanță nu a încălcat disp. art. 329.civilă Cod Penal ci a aplicat corect normele legale și, în consecință, în baza disp. art. 312 alin. 1.civilă Cod Penal, se va respinge ca nefondat recursul declarat de pârâtă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta CURTEA DE APEL GALAȚI, cu sediul în G,-, împotriva sentinței civile nr.640/16.10.2007 pronunțată de Tribunalul Brăila în dosarul nr-.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 28.01.2008.
PREȘEDINTE JUDECATOR JUDECATOR
Grefier
Red.
Dact.
2 ex/4.03.2008
FOND: -
Președinte:Virginia FilipescuJudecători:Virginia Filipescu, Benone Fuică, Ion Ioneci
