Drepturi banesti castigate in instanta. Speta. Decizia 56/2008. Curtea de Apel Brasov
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BRAȘOV
SECȚIA LITIGII DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA CIVILA Nr. 56/
Ședința publică din 23 Ianuarie 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Nicoleta Grigorescu
JUDECĂTOR 2: Anca Pîrvulescu
JUDECĂTOR 3: Cristina Ștefăniță
Grefier - -
Pe rol fiind judecarea recursurilor formulate de reclamanta - și de pârâții MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR prin DGFP B și CURTEA DE APEL BRAȘOV împotriva sentinței civile nr.839/14.09.2007 pronunțată de Tribunalul Brașov în dosarul nr-.
La apelul nominal făcut în ședința publică, se constată lipsa recurentei reclamante -, a recurenților pârâți Ministerul Economiei și Finanțelor prin DGFP B și Curtea de APEL BRAȘOV, precum și a intimaților pârâți Ministerul Justiției, Tribunalul Brașov și Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează instanței că la dosar s-a depus prin serviciul registratură întâmpinare de către intimatul pârât Ministerul Justiției, pe care instanța a comunicat-o părților la termenul anterior.
Se constată că prin motivele de recurs, s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă, potrivit art.242 alin.2 Cod procedură civilă.
Față de actele și lucrările dosarului, precum și față de motivele de recurs, instanța rămâne în pronunțare.
CURTEA,
Asupra recursului de față:
Constată că prin sentința civilă nr.839/2007 Tribunalului Brașova admis excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de pârâtul Tribunalul Brașov.
A respins excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor.
A respins excepția necompetenței materiale a Tribunalului Brașov pentru soluționarea cauzei.
A admis în parte acțiunea formulată de reclamanta -, în contradictoriu cu pârâții:
1) MINISTERUL JUSTIȚIEI;
2) CURTEA DE APEL BRAȘOV;
3) MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR reprezentată de Direcția Generală a Finanțelor Publice B și, în consecință:
A obligat pârâții: 1) MINISTERUL JUSTIȚIEI; 2) CURTEA DE APEL BRAȘOV să plătească reclamantei suma de 34.912 lei net cu titlu de spor de vechime în muncă începând cu luna februarie 2004 și până la data de 11.03.2007, ce reprezintă suma ce a fost actualizată cu indicele de inflație conform calculului depus de Curtea de APEL BRAȘOV, sumă ce va fi actualizată în continuare în funcție de indicele de inflație până la data efectuării plății.
A obligat pârâții 1-2 să efectueze cuvenitele modificări în carnetul de muncă referitoare la sporul de vechime în muncă,precum și la sumele plătite reclamantei cu titlu de spor de 30%, respectiv de 40% în perioada noiembrie-decembrie 2006.
A respins restul pretențiilor reclamantei.
A respins acțiunea formulată în contradictoriu cu pârâtul Tribunalul Brașov ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasiva
A obligat pârâtul MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR să aloce pârâților 1-2 sumele necesare plății sumei de mai sus.
Pentru a pronunța această sentință instanța a reținut următoarele:
Potrivit art.137 alin.1 Cod procedură civilă, instanța s-a pronunțat mai întâi asupra excepției de necompetență materială invocate de pârâtul Tribunalul Brașov, excepției lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Tribunalul Brașov și excepției lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Ministerul Economiei și Finanțelor, invocată de Direcția Generală a Finanțelor Publice B prin întâmpinare.
Referitor la excepția de necompetență materială, instanța a reținut că prezentul litigiu s-a născut din neplata unor drepturi salariale, astfel că potrivit prevederilor art.284 din Codul muncii raportat la art.2 pct.1 lit. Cod procedură civilă instanța competentă este Tribunalul Brașov. Pentru aceste considerente instanța a respins excepția necompetenței materiale.
Excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Tribunalul Brașova apreciat instanța de fond, ca fiind întemeiată întrucât, reclamanta, conform poz.68 din carnetul de muncă, a fost transferată la Curtea de APEL BRAȘOV începând cu data de 16.12.2002.
În ceea ce privește excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Ministerul Economiei și Finanțelor, invocată de Direcția Generală a Finanțelor Publice B, instanța a constatat că potrivit art. 15 din nr.HG83/2005, instanțele judecătorești sunt instituții publice din sistemul justiției, finanțate de la bugetul de stat.
Pe fondul cauzei, instanța a reținut că reclamanta este judecător la Curtea de APEL BRAȘOV începând cu data de 01.04.2002 conform poziției 70 din carnetul de muncă.
Potrivit art. 33 din Legea 50/1996 republicată,pentru vechimea în muncă, personalul beneficiază de un spor de vechime de până la 25%, calculat la salariul de bază brut corespunzător timpului efectiv lucrat în program normal de lucru", diferențiat pe tranșe de vechime în muncă.
Acest text legal s-a aplicat atât magistraților cât și personalului auxiliar de specialitate din cadrul instanțelor până la intrarea în vigoare a OG 83/2000, act normativ ce a completat și modificat Legea 50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești. Potrivit art.1 pct.32 din OG 83/2000, la art.33 din Legea 50/1996 a fost introdus aliniatul 3, cu următorul conținut,prevederile alin.1 și 2 nu sunt aplicabile magistraților".
Începând cu 1 ianuarie 2003, drepturile salariale ale judecătorilor au fost stabilite de OUG 177/2003 privind salarizarea și alte drepturi ale magistraților, act normativ care nu a mai prevăzut acordarea sporului de vechime în muncă pentru această categorie profesională. În prezent actul normativ care reglementează salarizarea și alte drepturi ale magistraților este OUG 27/2006.
Având în vedere definiția discriminării directe, așa cum este prevăzută în Directiva 2000/EC/43 privind implementarea principiului tratamentului egal între persoane indiferent de rasă sau origine etnică și Directiva 2000/EC/78 privind crearea unui cadru general în favoarea tratamentului egal privind ocuparea forței de muncă și condițiile de muncă, tratamentul diferențiat este analizat prin prisma unor persoane în situații comparabile și nu în situații similare.
De altfel, Înalta Curte de Casație și justiție și Casație s-a pronunțat prin decizia XXXVI, în soluționarea unui recurs în interesul legii, în sensul recunoașterii drepturilor solicitate de reclamantă.
În consecință, reclamanta a fost prejudiciată cu sumele reprezentând sporul de vechime începând cu luna februarie 2004 și până în data de 11.03.2007 (data intrării în vigoare a Legii 45/2007).
Potrivit calculului realizat și depus de pârâtul Curtea de APEL BRAȘOV la fila 190 din dosar rezultă că drepturile reclamantei se ridică la suma de 34.912 lei, în cuantum net.
Cât privește actualizarea creanței, instanța a constatat că potrivit prevederilor art.1084 cod civil creditorul este îndreptățit să pretindă atât repararea pagubei suferite, reprezentând suma datorată, cât și beneficiul de care a fost lipsit. Pentru o reală despăgubire, se impune actualizarea creanței în raport de indicele de inflație conform art.1084 Cod civil.
În consecință, instanța a admis în parte acțiunea formulată și precizată și a obligat pârâții să plătească reclamantei despăgubiri egale cu sumele ce i se cuveneau cu titlu de spor de vechime în muncă pentru perioada februarie 2004- 11.03.2007, în cuantum de 34 912 lei net, sumă ce va fi actualizată în continuare cu indicele de inflație până la data efectuării plății.
A obligat pârâții Ministerul Justiției și Curtea de APEL BRAȘOV să efectueze cuvenitele mențiuni în carnetul de muncă al reclamantei atât în privința sporului de vechime și în privința sporului de 30%-40% de care a beneficiat reclamanta.
Ca urmare, este necesar ca acest minister să pună la dispoziția Ministerului Justiției fondurile necesare achitării drepturilor salariale restante.
Față de considerentele de fapt și de drept dezvoltate mai sus, instanța a obligat pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor să vireze fondurile necesare achitării diferențelor de drepturi de natură salarială, reactualizate, menționate mai sus.
Referitor la capătul de cerere privind obligarea pârâților să-i recunoască perioada 06.11.1981 - 01.04.1993 când a îndeplinit funcția de jurisconsult și respectiv consilier juridic ca vechime în magistratură, instanța a reținut că această perioadă nu poate fi luată în calcul ca vechime în magistratură în lipsa unui act normativ care să prevadă acest lucru.Această vechime în muncă juridică este avută în vedere la stabilirea coeficientului de multiplicare.
Având în vedere aceste aspecte, instanța a respins acest capăt de cerere.
Împotriva acestei sentința s-a declarat recurs de către reclamanta, Curtea de APEL BRAȘOV, și Ministerul Economiei și Finanțelor prin DGFP B, criticându-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
În dezvoltarea motivelor de recurs în ceea de privește recursul declarat de recurenta, sentința este criticată pentru faptul că prima instanță nu a avut în vedere cuantumul corect al dobânzii legale de 3.680 lei, și nici nu au fost obligați pârâții la plata cheltuielilor de judecată de 440 lei.
Acordarea dobânzii legale reprezintă în realitate beneficiul nerealizat pentru întârzierea în executarea obligației de plată a sumei de bani, iar cuantumul acestora se ridică la suma susmenționată, așa cum rezultă din raportul de expertiză efectuat în cauză de exp..
În ceea ce privește recursul declarat de Curtea de APEL BRAȘOV, sentința este criticată pentru faptul că prima instanță nu a soluționat în mod corect excepția lipsei calității procesual pasive a acestei părți pentru perioada 1.02.2004 - 1.07.2005, perioadă în care Curtea nu a avut calitatea de ordonator secundar de credite.
Conform dispozițiilor legii 50/1996, salariile de bază ale magistraților se stabilesc pe funcții, grade profesionale și gradații, în raport de nivelul instanțelor și parchetelor și cu vechimea în magistratură. Ulterior prin OG83/2000 s-a stabilit că indemnizațiile pentru magistrați și salariile de bază pentru celelalte categorii de personal din organele autorității judecătorești se stabilesc, pe baza valorii de referință sectoriale, prevăzută de lege pentru funcțiile de demnitate publică alese. Valoarea de referință sectorială prevăzută la alin 1 constituie baza de calcul pentru stabilirea indemnizației lunare a magistraților și a salariilor de bază corespunzătore grilelor prevăzute pentru celelalte categorii de funcții de execuție. În continuarea aceluiași act normativ se mai prevede faptul că unica formă de remunerare lunară a activității corespunzătoare funcției de magistrat este indemnizația și reprezintă baza de calcul pentru stabilirea drepturilor și obligațiilor ce se determină în raport cu venitul salarial.
Se mai arată în continuarea motivelor de recurs faptul că magistrații nu au calitatea de angajați în sensul prevederilor legii 53/2003 și în consecință sunt inaplicabile dispozițiile codului muncii.
Numai legiuitorul poate stabili, dacă și ce sporuri se adaugă anumitor categorii de salariați, iar în lipsa unor dispoziții legale exprese care să reglementeze sporul de vechime pentru această categorie, acțiunea reclamanților nu poate fi admisă.
Mai este criticat de asemenea cuantumul sumelor acordate având în vedere că prima instanță în mod greșit a apreciat că acesta se ridică la cifra de 34912 lei în loc de 33638 lei cum rezultă din evidențele contabile ale recurentei.
O altă critică din recursul declarat de Curtea de Apel, vizează faptul că la sumele de bani solicitate au fost acordate în mod greșit și dobânzi legale. În cauză sunt incidente disp. art. 1088 cod civil, conform cu care reclamanții creditori ai unei obligații având drept obiect o sumă de bani nu pot pretinde decât dobânda legală, aceasta fiind datorată cu începere din ziua cererii de chemare în judecată.
În ceea ce privește recursul declarat de recurentul Ministerul Economiei și Finanțelor reprezentat prin Direcția Generală a Finanțelor Publice B, sentința este criticată pentru faptul că nu a fost respinsă excepția lipsei calității procesuale pasive a acestei părți. Trebuia observat faptul că Ministerul Justiției este ordonatorul principal de credite, care de altfel are și atribuții de angajare și salarizare a personalului.
Referitor la fondul cauzei, se mai arată în motivele de recurs ale Ministerului Economiei și Finanțelor, faptul că drepturile solicitate de reclamanți nu au nici un fundament legal și prin urmare nu pot fi admise. Aceasta cu atât mai mult cu cât Ministerul Economiei și Finanțelor Publice nu are nici o culpă în neplata drepturilor solicitate de către reclamanți. Se mai arată că motivarea instanței de fond a fost întemeiată pe dispozițiile unui act normativ abrogat.
Examinând sentința atacată în raport de criticile formulate instanța apreciază că este întemeiat numai recursul declarat de reclamantă urmând a fi admis, iar restul recursurilor vor fi respinse ca nefondate în baza disp. art. 312 Cod procedură civilă pentru următoarele considerente:
În ceea ce privește recursul declarat de recurentul Ministerul Finanțelor Publice, prin Direcția Generală a Finanțelor Publice B instanța de fond a reținut în mod corect faptul că această parte are în atribuții pregătirea proiectelor de buget anuale, precum și legile de rectificare bugetară în baza disp. legii 500/2002, astfel că în speța de față îi revine obligația de a pune la dispoziție celorlalte pârâte, fondurile necesare asigurării plăților solicitate de reclamantă. Prin urmare recurentul are calitate procesuală pasive iar criticile formulate în recurs sunt nefondate.
Față de această situație, instanța apreciază că recursul declarat de Ministerul Economiei și Finanțelor este neîntemeiat, și în consecință va fi respins.
În ceea ce privește criticile din recursul Curții de Apel, critici care vizează fondul cauzei, și temeinicia pretențiilor reclamantei, instanța apreciază că acestea sunt nefondate, și în consecință vor fi respinse pentru următoarele considerente:
Prin decizia nr. XXXVI a Înaltei Curți de Casație și Justiție, pronunțată în ședința din 7 mai 2007, într-un recurs în interesul legii, s-a stabilit că disp. art. 33 din legea 50/1996, în raport cu prevederile art. 1 pct 32 din OG 83/2000, și art. 50 din OUG 177/2002 și art. 6 alin 1 din OUG 160/2000 se interpretează, în sensul că, judecătorii, procurorii și ceilalți magistrați, precum și persoanele care au funcția de judecător financiar, procuror financiar sau controlor financiar în cadrul Curții de Conturi a României, beneficiau de sporul pentru vechime în muncă, în cuantumul prevăzut de lege.
Având în vedere că disp. art. 329 alin. 3 teza finală, din Cod procedură civilă stabilesc în sensul că dezlegarea dată problemelor de drept judecate este obligatorie, instanța urmează să țină cont de această soluție, și să aprecieze că pretențiile reclamanților sunt întemeiate, fiind în mod corect admise.
În ceea ce privește critica formulată în recursul Curții de Apel, cu privire la cuantumul sumei în discuție, trebuie precizat că prima instanță a utilizat calculul contabil efectuat de expertul contabil desemnat în cauză, sumă față de care nu a avut nici un fel de obiecțiune la fond și pe care însă a diminuat-o în recurs, în mod cu totul nejustificat, invocând pe această cale propria culpă.
Instanța de recurs nu poate avea în vedere aceste sume, așa cum sunt ele diminuate pentru că reclamanta a administrat proba cu expertiză, probă la care recurenta nu a făcut nici un fel de obiecțiune la calculele rezultate. A admite în recurs modificarea cuantumului pretențiilor rezultate din raportul de expertiză înseamnă de fapt, încălcarea principiului egalității părților în procesul civil și înlăturarea nejustificată a unei probe științifice, la care au achiesat toate părțile.
În ceea ce privește data de la care curge plata dobânzii legale, trebuie menționat că acest aspect putea fi invocat în fața instanței de fond și nu în cadrul recursului, dat fiind faptul că în cauză s-a administrat o probă științifică, probă ale cărei obiective urmărite de expert au fost discutate în contradictoriu și încuviințate de instanță. De altfel și obiecțiunile la raportul de expertiză au fost discutate iar la acel moment recurenta nu și-a exprimat poziția procesuală, în sensul că dobânda legală trebuie calculată și acordată de la data cererii de chemare în judecată, astfel că în cadrul prezentului recurs, nu mai este posibilă cenzurarea raportului de expertiză, la care părțile au achiesat prin lipsa formulării obiecțiunilor.
Un alt argument pentru care este admisibilă acordarea dobânzii legale așa cum a solicitat reclamanta, de la data scadenței debitului, este acela că în speță nu sunt incidente disp. art. 1088 din codul civil, întrucât punerea în întârziere este necesară numai pentru neexecutarea obligațiilor contractuale. În materie extracontractuală, nu este necesară punerea în întârziere, pentru că dreptul creditorului de a pretinde despăgubiri debitorului se naște de la data scadenței debitului. Lipsa unui contract de muncă între reclamantă și pârâți, face ca raporturile juridice să fie situate în afara raporturilor contractuale și în consecință plata dobânzii legale poate fi făcută începând cu data scadenței drepturilor bănești ce fac obiectul prezentului litigiu.
Nu poate fi invocat nici faptul nerespectării termenului de precizare a acțiunii, pentru că potrivit disp. art. 132 al 2 pct 2 din Cod procedură civilă respectiva precizare reprezintă o mărire a câtimii pretențiilor, nefiind necesară acordarea unui nou termen.
Prin urmare nici aceste critici nu pot fi primite, astfel că recursul declarat de recurenta Curtea de APEL BRAȘOV
În ceea ce privește recursul declarat de recurenta reclamantă, pentru toate argumentele mai sus expuse pretențiile acesteia sunt întemeiate, iar sentința primei instanțe va fi modificată în sensul celor de mai sus.
Plata cheltuielilor de judecată, respectiv onorariul expert, va fi acordată în baza disp. art. 274 din Cod procedură civilă așa cum rezultă din actele dosarului.
Față de toate aceste considerente, criticile formulate în recursurile Curții de APEL BRAȘOV, și Ministerului Economiei și Finanțelor, urmează să fie respinse ca nefondate, și cel al reclamantei să fie admis iar sentința primei instanțe să fie modificată în sensul celor mai sus menționate.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de recurenta împotriva sentinței civile nr.839/2007 a Tribunalului Brașov pe care o modifică în parte în sensul că:
Obligă pârâții 1-2 și la plata dobânzii legale de 3680 lei, precum și la plata cheltuielilor de judecată de 440 lei.
Menține restul dispozițiilor din sentința atacată.
Respinge recursurile declarate de recurentele Curtea de APEL BRAȘOV și Ministerul Economiei și Finanțelor prin DGFP
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică azi 23 Ianuarie 2008.
Președinte, - - | Judecător, - - |
Grefier, - - |
Opinie separată
în sensul respingerii motivului de recurs invocat de recurenta cu privire la plata dobânzii legale pentru perioada februarie 2004 - 15.02.2007 impunându-se, astfel, admiterea în parte a recursului declarat de această parte.
Judecător,
- -
Opinie separată
În dezacord cu opinia majoritară consider că în cauză se impunea a fi respins motivul de recurs invocat de recurenta reclamantă prin care se solicită acordarea dobânzii legale pe perioada anterioară introducerii acțiunii ce are ca obiect pretențiile bănești principale.
În acest sens trebuie avut in vedere că obligațiile care au ca obiect o sumă de bani se pot executa întotdeauna în natură, de aceea neexecutarea unei astfel de obligații nu poate avea drept consecință la plata de despăgubiri compensatorii care ar trebui să constea tot într-o sumă de bani, ci numai la plata de despăgubiri moratorii (pentru întârziere). Potrivit art. 1088. Civil "la obligațiile care au drept obiect o sumă oarecare daunele interese pentru neexecutare nu pot cuprinde decât dobânda legală" și "sunt debite din ziua cererii de chemare în judecată, afară de cazurile în care, după lege, dobânda curge de drept." Prin urmare legiuitorul condiționează acordarea dobânzii la obligațiile bănești de dovada punerii în întârziere a debitorului, ori, în speță reclamanta nu a făcut dovada punerii în întârziere a vreunuia dintre debitori înainte de introducerea acțiunii și nici nu sunt incidente prevederile legale care reglementează cazurile în care debitorul se consideră de drept pus în întârziere. Față de aceste motive acordarea dobânzii legale pentru perioada anterioară introducerii acțiunii dedusă judecății contravine dispozițiilor legale arătate mai sus. Este de menționat că legiuitorul nu a condiționat în nici un fel aplicarea acestor dispoziții de alte aspecte ce țin de izvorul sau natura obligației bănești.
Pe de altă parte, în literatura juridică și practica judiciară s-a subliniat că Legea 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor la fel ca și reglementarea anterioară ( Legea nr. 92/1992 pentru organizarea judecătorească ) au omis să precizeze natura juridică a raporturilor de muncă al acestora. De asemenea, nici documentele cadru adoptate de Consiliul European prin organele sale ca și cele adoptate de nu au abordat explicit sau implicit natura juridică a profesiei de magistrat.
Cu toate acestea, cu privire la aceste raporturi s-a pronunțat și Curtea Constituțională (decizia 275/2002 MO 135/2003) și literatura de specialitate, în sensul că magistrații constituie o categorie profesională cu un specific aparte care exercită putere juridică și își desfășoară activitatea în temeiul unui raport de muncă sui - generis. De fapt raportul de serviciu al magistraților nu constituie altceva decât o formă specifică, atipică și unică a unui raport juridic de muncă.
Pornind de la aceste premise de necontestat se impune concluzia potrivit căreia raportul juridic de muncă este de natură contractuală.
Această natură contractuală mai sus evocată susține dispozițiile art. 1088 civ având în vedere că celălalt izvor juridic posibil al obligațiilor ( în afară de acte juridice ) respectiv faptele juridice (delicte și cvasidelicte) nu pot constitui izvor al obligației de plată în prezenta cauză. Altfel spus raporturile juridice de față sunt de natură contractuală-atipică, și nicidecum delictuală.
În acest sens trebuie amintit că toate izvoarele posibile de obligații (conform Codului civil și literaturii de specialitate) se reduc la două categorii principale: a) actele juridice (contractele și cvasicontractele) și b) faptele juridice (delicte, cvasidelicte) ori este evident că raporturile juridice de muncă ale magistraților nu se pot încadra în cea de-a doua categorie.
De asemenea faptul că natura raportului de muncă al magistraților este una contractuală (atipică) rezultă și din definiția contractului ca fiind " acordul dintre două sau mai multe persoane pentru a constitui sau a stinge între dânșii raporturi juridice". Iată deci că un magistrat care deși nu a semnat un contract individual de muncă este totuși parte în cadrul unui raport juridic de dreptul muncii de natură contractuală în cadrul căruia drepturile și obligațiile părților sunt cele prestabilite prin legile speciale ce reglementează această profesie.
O concluzie contrară ar plasa acest raport juridic în sfera faptelor juridice ceea ce este inadmisibil.
Prin urmare, dispozițiile art. 1088 Cod civil sunt aplicabile și în ceea ce privește drepturile bănești rezultate din raporturi juridice de muncă
Judecător,
- -
Red.op.maj.: NG/12.02.2008
Red.op.sep.: CȘ/19.02.2008
Dact.: MD/26.02.2008 - 3 ex.
Jud.fond: /
Președinte:Nicoleta GrigorescuJudecători:Nicoleta Grigorescu, Anca Pîrvulescu, Cristina Ștefăniță
