Drepturi banesti castigate in instanta. Speta. Decizia 561/2009. Curtea de Apel Brasov
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BRAȘOV
SECTIA CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE,
DE CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
Dosar nr-
DECIZIA CIVILĂ NR. 561/
Ședința publică din 5 mai 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Dorina Rizea
JUDECĂTOR 2: Daniel Marius Cosma
JUDECĂTOR 3: Roxana
Grefier șef secție
Pentru astăzi a fost amânată pronunțarea asupra recurilor declarate de pârâții MINISTERUL JUSTIȚIEI ȘI LIBERTĂȚILOR, MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR PRIN DGFP B, TRIBUNALUL BRAȘOV și CURTEA DE APEL BRAȘOV în contradictoriu cu intimații reclamanți, și, având ca obiect: "drepturi bănești", împotriva sentinței civile nr. 65/F din 19.09.2008 pronunțată de Curtea de APEL BRAȘOV în dosarul civil nr-.
La apelul nominal făcut în ședința publică, se constată lipsa părților.
Procedura îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care:
Dezbaterile în cauza de față au avut loc în cadrul ședinței de judecată din 28 aprilie 2009, când instanța, având în vedere actele și lucrările dosarului, precum și faptul că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă, a rămas în pronunțare, încheierea respectivă făcând parte integrantă din prezenta decizie.
Instanța, în vederea deliberării și pentru a da posibilitatea părților lipsă să depună la dosar concluzii scrise, a amânat pronunțarea la 05.05.2009.
CURTEA
Deliberând asupra recursurilor de față, constată următoarele;
Prin sentința civilă nr. 65/F/19.09.2008, Curtea de APEL BRAȘOVa respins excepția lipsei calității procesual pasive a pârâtului Tribunalului Brașov invocată de această parte.
A admis cererea de chemare în judecată formulată de reclamanții, și în contradictoriu cu pârâții Ministerul Justiției, TRIBUNALUL BRAȘOV, Curtea de APEL BRAȘOV, Ministerul Economiei și Finanțelor.
A obligat pârâții Ministerul Justiției, TRIBUNALUL BRAȘOV, Curtea de APEL BRAȘOV să plătească fiecărei reclamante sporul de 50% din salariul de bază brut lunar actualizat cu indicele de inflație și cu dobânda legală de la data nașterii drepturilor și până la data plății efective după cum urmează:
- pentru reclamantele, începând cu data de 2.02.2007 - 19.09.2008 și pe viitor până la noi dispoziții legale;
- pentru reclamanta începând cu 15.10.2007 - 19.09.2008 și pe viitor până la noi dispoziții legale.
A obligat pârâta Curtea de APEL BRAȘOV să efectueze cuvenitele mențiuni în carnetele de muncă ale reclamantelor.
A obligat pârâtul MEF să aloce Ministerului Justiției sumele necesare efectuării plăților drepturilor mai sus recunoscute.
Pentru a pronunța această soluție, prima instanță a reținut că reclamanții au calitatea de grefieri arhivari în cadrul Judecătoriei Brașov.
Referitor la excepția lipsei calității procesual pasive a Tribunalului Brașovs -a reținut că aceasta este neîntemeiată întrucât prin acțiunea dedusă judecății nu s-a solicitat obligarea acestei pârâte la plata unor drepturi bănești pentru perioade în care reclamanții.nu au fost angajații acestei instituții aspect confirmat si de înscrisurile prezentate, respectiv adeverințe eliberate de TRIBUNALUL BRAȘOV, copii de pe cărțile de munca. Pe de alta parte, calitatea procesuală activă sau pasivă trebuia analizată prin prisma raportului juridic dedus judecății, sau, dacă acțiunea poate fi promovată sau nu, în contradictoriu cu respectiva parte. Legitimarea procesuală se raportează la dreptul de a reclama în justiție și la obligația de a răspunde față de pretențiile formulate prin cererea de chemare în judecată. Ori în speță, fiind vorba de un litigiu de muncă, este neîndoielnic faptul că angajatorul TRIBUNALUL BRAȘOV are calitate procesual pasivă.
În ceea ce privește fondul cauzei s-a arătat că pretențiile solicitate prin acțiune sunt întemeiate pentru următoarele considerente:
Prin dispozițiile deciziei nr. 21, pronunțată de ÎCCJ în cadrul recursului în interesul legii la data de 10.03.2008, s-a constatat că judecătorii, procurorii, magistrații asistenți, precum și personalul auxiliar de specialitate au dreptul la un spor de 50 % pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, calculat la indemnizația brută lunară, respectiv salariul de bază brut lunar și după intrarea în vigoare a OG 83/2000 aprobată prin legea 334/2001.
În conformitate cu dispozițiile art. 329 al 3 teza finală din Codul d e Procedură Civilă dezlegarea dată problemelor de drept judecate în cadrul unui recurs în interesul legii "este obligatorie pentru instanțe". Ori,problema de drept ce stă la baza pretențiilor din acțiune a fost dezlegată în sensul celor arătate mai sus prin decizia nr. 21/2008 a,astfel încât acțiunea va fi admisă potrivit dispozitivului prezentei.
Referitor la plata drepturilor salariale solicitate prin acțiunea dedusă judecății și " pentru viitor", curtea reține că aceasta cerere este întemeiata deoarece drepturile salariale constituie prin excelență " prestări periodice" în înțelesul art. 110 alin. 2 Cod procedură civilă, astfel încât pot fi solicitate și acordate "înainte de termen".
Excepțiile prevăzute de art 110 Cod procedură civilă, fără a crea un dezavantaj debitorului deoarece acesta nu pierde termenul executării obligației sale, creează un avantaj procesual creditorului care se găsește deja pregătit pentru data împlinirii fiecărui termen al prescripției periodice cu o hotărâre pe care o va putea pune în executare dacă debitorul nu-și îndeplinește de bună voie obligațiile ce-i revin, prevenindu-se astfel o serie inutilă de procese distincte pentru fiecare " " scadentă., această excepție procesuală are menirea de a preîntâmpina păgubirea creditorului prin așteptarea îndeplinirii fiecărui termen al prestației periodice iar hotărârea obținută poate fi executată doar în perioada în care temeiul pretențiilor (contractul sau legea ) este în vigoare iar debitorul este ținut de acesta
Actualizarea sumelor acordate conform indicelui de inflație și a dobânzii legale va fi acordată de către instanță în baza dispozițiilor art. 1082 și art. 1073 cod civil deoarece prin neplata diferențelor de drepturi de natură salarială s-a creat părții reclamante un prejudiciu constând în diferența de valoare ca urmare a inflației precum și în lipsa de folosință a banilor.
Actualizarea debitului si plata dobânzii legale constituie doua drepturi distincte care se cuvin de la data nașterii dreptului principal iar restricția prevăzuta de art. 1088 Cod Civil nu se aplica obligațiilor rezultând din fapte juridice si din lege, cum este cazul in speța.
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs Curtea de APEL BRAȘOV, TRIBUNALUL BRAȘOV, Ministerul Justiției și Ministerul Economiei și Finanțelor prin DGFP B criticându-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
În ceea ce privește recursul declarat de recurenta Curtea de APEL BRAȘOV, sentința este criticată pentru faptul că decizia nr. 21, dată de în interesul legii vizează recunoașterea sporului pentru risc și suprasolicitare neuropsihică se poate acorda numai până la data intrării în vigoare a Legii nr. 247/2007, iar nu și pentru viitor.
Referitor la recursul declarat de recurentul TRIBUNALUL BRAȘOV, sentința este criticată pentru faptul că în mod greșit a fost angajată răspunderea sa, întrucât nu se poate reține nici o formă de culpei sale pentru că nu avea obligația de a aproba și aloca fonduri de natura celor solicitate de reclamantă.
O altă critică vizează excepția lipsei calității procesual pasive a Tribunalului, pentru perioadele în care reclamantele nu au avut calitatea de magistrați la instanțele din raza de competență a Tribunalului Brașov,
În ceea ce privește fondul cauzei, sentința este criticată pentru faptul că acțiunea a fost admisă în lipsa unui temei legal și făcută prin înfrângerea voinței legiuitorului, întrucât textul de lege care a consacrat sporul de 50 % a fost abrogat expres.
Referitor la recursul declarat de recurentul Ministerul Economiei și Finanțelor, prin reprezentant legal Direcția Generală a Finanțelor Publice B, sentința este criticată pentru faptul că în mod greșit a fost respinsă excepția lipsei calității procesual pasive a acestuia, față de atribuțiile pe care le are, de a elabora proiectul bugetului de stat pe baza proiectelor bugetelor ordonatorilor principali de credite ai acestui buget.
Se mai arată în continuarea motivelor de recurs că acest recurent nu poate fi obligat la plata drepturilor salariale ale angajaților altor ordonatori de credite.
În ceea ce privește fondul cauzei se mai arată că sumele solicitate nu pot fi acordate pentru că norma de finanțare a resurselor bugetare și a repartizării acestora pe destinații este înscrisă în legea bugetului, și potrivit acesteia nici o cheltuială nu poate fi angajată, ordonată și plătită dacă nu există o bază legală pentru aceasta.
Ministerul Justiției critică sentința pentru faptul că abrogarea dispozițiilor legale care prevedeau acordarea sporului de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică magistraților și personalului auxiliar de specialitate reprezintă o problemă de legiferare. Prin abrogarea acestui spor nu s-a ajuns la diminuarea salariului ci dimpotrivă s-a dorit crearea unui sistem de salarizare diferit, bazat pe principii noi.
Examinând sentința atacată în raport de criticile formulate instanța apreciază că recursurile sunt nefondate și în consecință vor fi respinse în baza disp. aret. 312 pentru următoarele considerente:
Referitor la excepția lipsei calității procesual pasive a Tribunalului Brașov, față de reclamantă, prima instanță în mod corect a respins această excepție având în vedere că pentru perioada solicitată reclamantele nu a avut raporturi de muncă cu TRIBUNALUL BRAȘOV.
În ceea ce privește recursul declarat de recurentul Ministerul Economiei și Finanțelor, referitor la critica privind excepția lipsei calității procesual pasive a acestuia, trebuie menționat faptul că din dispozitivul sentinței de fond, rezultă că acest recurent a fost obligat numai să vireze fondurile necesare efectuării plăților, astfel încât este lipsită de relevanță apărarea potrivit căreia între reclamanți și prezenta recurentă nu sunt raporturi de muncă, iar conform atribuțiilor stabilite prin lege, acesta are numai abilitatea de a face propuneri pentru formarea bugetului de stat. Tocmai în temeiul acestei atribuții, instanța de fond a procedat la obligarea de a vira fondurile necesare efectuării plăților, fonduri, pe care urmează să le aibă în vedere cu ocazia elaborării proiectelor de buget, sau în cadrul rectificărilor bugetare. Pentru aceste considerente instanța apreciază că recursul nu este întemeiat și în consecință va fi respins.
În ceea ce privește restul criticilor din toate recursurile, care vizează fondul cauzei, instanța apreciază că acestea sunt nefondate, astfel că pretențiile reclamantelor sunt întemeiate, iar prima instanță în mod corecta a admis acțiunea.
Potrivit dispozițiilor deciziei nr. 21, pronunțată de ÎCCJ în data de 10.03.2008, s-a constatat că judecătorii, procurorii, magistrații asistenți, precum și personalul auxiliar de specialitate au dreptul la un spor de 50 % pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, calculat la indemnizația brută lunară, respectiv salariul de bază brut lunar și după intrarea în vigoare a OG 83/2000 aprobată prin legea 334/2001.
În conformitate cu disp. art. 329 al 4 teza finală, potrivit cu care dezlegarea dată problemelor de drept judecate este obligatorie pentru instanțe, se va aprecia, că în mod corect pretențiile reclamanților au fost admise, astfel că restul criticilor din recursuri sunt nefondate, urmând în consecință să fie respinse.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursurile declarate de pârâții Ministerul Justiției, Ministerul Economiei și Finanțelor, Curtea de APEL BRAȘOV și TRIBUNALUL BRAȘOV împotriva sentinței civile nr. 65/F/19.09.2008 a Curții de APEL BRAȘOV, pe care o menține.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședință publică, azi 05.05.2009.
Președinte, - - | Judecător, - - - | Judecător, - - |
Grefier șef sectie, |
Red. -/04.06.2009
Dact. /10.06.2009
Jud. fond: -;.
Președinte:Dorina RizeaJudecători:Dorina Rizea, Daniel Marius Cosma, Roxana