Drepturi banesti castigate in instanta. Speta. Decizia 57/2008. Curtea de Apel Galati
Comentarii |
|
DOSAR NR-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL GALAȚI
SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA CIVILĂ NR.57
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN 28.01.2008
PREȘEDINTE: Virginia Filipescu
JUDECĂTOR 2: Benone Fuică
JUDECĂTOR 3: Ion Ioneci
GREFIER-- -
-.-.-.-.-
La ordine fiind soluționarea recursului declarat de recurentul G, domiciliat în B,-, -.42, jud.B împotriva sentinței civile nr.634/16.10.2007 pronunțată de Tribunalul Brăila în dosarul nr- în contradictoriu cu intimații-chemați în garanție ADMINISTRAȚIA NAȚIONALĂ A PENITENCIARELOR, cu sediul în B, sector 2,-, MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE, cu sediul în B, sector 5,- și MINISTERUL JUSTIȚIEI, cu sediul în B, sector 5,- și intimatul-pârât PENITENCIARUL BRĂILA, cu sediul în B,-, având ca obiect drepturi bănești.
La apelul nominal a răspuns pentru intimatul-pârât Penitenciarul Brăila consilier juridic, lipsă fiind celelalte părți.
Procedura completă.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care invederează că s-a depus la dosar o adresă din partea intimatului Penitenciarul Brăila, ordinul nr.914/C și nr.1050/C/15.04.2004 ale Ministerului Justiției precum și decizia de pensie a recurentului, după care:
Reprezentantul intimatului-pârât Penitenciarul Brăila depune la dosar Hotărârea nr.1848/28.10.2004 în care se arată categoriile de personal care beneficiază de normă de hrană și anume doar personalul aparținând sistemului administrației penitenciarelor beneficiază pentru perioada în care se află în activitate de o alocație de hrană, ori recurentul nu aparține sistemului penitenciar acesta având funcția de magistrat și fiind detașat de la ribunalul Brăila la enitenciarul Brăila.
Solicită respingerea recursului declarat cu menținerea hotărârii de fond.
CURTEA:
Asupra recursului civil de față.
Examinând actele și lucrările dosarului constată următoarele:
Prin sentința civilă nr.634/16.10.2007 pronunțată de Tribunalul Brăila în dosarul nr-, fost respinsă ca nefondată acțiunea formulată de reclamantul G în contradictoriu cu pârâtul Penitenciarul Brăila.
Au fost respinse cererile de chemare în garanție formulate de pârâtul Penitenciarul Brăila și chemata în garanție Administrația Națională a Penitenciarelor B în contradictoriu cu chemații în garanție Ministerul Justiției, Administrația Națională a Penitenciarelor B și Ministerul Finanțelor Publice
Pentru a pronunța hotărârea judecătorească, prima instanță a reținut următoarele:
Prin cererea înregistrată sub nr.1522/113/14.05.2007 pe rolul Tribunalului Brăila, reclamantul Gac hemat în judecată pe pârâtul Penitenciarul Brăila pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța să fie obligat pârâtul să-i plătească contravaloarea normei de hrană prevăzută în art.1 din HG1848/24.10.2004.
În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că fiind numit în funcția de director al unității și având calitatea de magistrat detașat de la udecătoria Făurei, consideră că a fost prejudiciat prin neplata contravalorii alocației de hrană zilnică prevăzută în lege, din 7.04.2006 și până în prezent. Reclamantul a invocat dispozițiile art.14 din OUG 27/2006 și ale art.1 din HG 1848/28.10.2004, susținând că din coroborarea acestor texte de lege rezultă că trebuia să beneficieze de norma de hrană de la data aprobării OUG27 din data de 7.04.2006 și până în prezent.
Prin întâmpinare, pârâtul Penitenciarul Brăilaa solicitat respingerea cererii pe motiv că, potrivit prevederilor art.14 alin.1 din OUG 27/2006, la data intrării în vigoare a OUG 27/2006, 10.04.2006, beneficiau de drepturile prevăzute în legile speciale doar judecătorii detașați în funcții de conducere din Administrația Națională a Penitenciarelor, iar reclamantul nu a fost detașat pe o funcție de conducere din Administrația Națională a Penitenciarelor ci din cadrul unei unități subordonate - Penitenciarul Brăila. Totodată pârâtul a susținut că HG nr.1848/28.10.2004 nu este incidentă în cazul persoanelor menționate în art.14 al.2 din OUG 27/2006 modificată și completată ulterior, legea specială stabilind că doar personalul aparținând sistemului penitenciar beneficiază de "norma de hrană", dar reclamantul nu aparține sistemului penitenciar, acesta fiind magistrat detașat de la ribunalul Brăila la enitenciarul Brăila; în anexa 1 la hotărâre, anexă care stabilește normele de hrană, numărul de calorii om/zi și categoriile de personal pentru care se acordă norma, persoanele menționate în art. 14 din OUG 27/2006 nu sunt avute în vedere de legiuitor ca fiind o categorie pentru care se acordă norma de hrană.
Pârâtul Penitenciarul Brăila, în situația în care va cădea în pretenții și va fi obligat la plata sumelor solicitate de reclamant, în temeiul art.60 civ.Cod Penal a formulat cerere de chemare în garanție a Ministerului Justiției și Administrației Naționale a Penitenciarelor, invocând dispozițiile art.4 pct.X, sub.2 și 3 din nr.HG83/2005 și respectiv art.6 lit.m din HG nr.1849/28.10.2004.
Administrația Națională a Penitenciarelor a formulat cerere de chemare în garanție a Ministerului Justiției și Ministerului Finanțelor Publice pentru a fi obligate să vireze fondurile necesare achitării sumelor solicitate de reclamant în situația în care va cădea în pretenții, invocând prevederile art.3 al.1, pct.3 din HG nr.208/2005, art.4 pct.X, subpct.2 și 3 și art.7 din nr.HG83/2005. Prin întâmpinare Administrația Națională a Penitenciarelor a solicitat pe fond respingerea acțiunii.
Prin întâmpinările la cererile de chemare în garanție formulate de Penitenciarul Brăila și Administrația Națională a Penitenciarelor, Ministerul Justiției a invocat excepția inadmisibilității cererilor întemeiată pe dispozițiile art.60 civ.Cod Penal, art.20 al.4 și art.21 din Legea 500/2002,art.2 al.4 din Legea 293/2004, art.7 din HG nr.1849/2004.
Ministerul Economiei și Finanțelor prin întâmpinarea la cererea de chemare în garanție formulată de Administrația Națională a Penitenciarelor a solicitat respingerea ca nefondată a cererii invocând dispozițiile art.19, art.14(2), art.47 al.4 din Legea nr.500/2002.
Din actele și lucrările dosarului instanța a constatat următoarele:
Reclamantul G are calitatea de magistrat și o perioadă a fost detașat de la udecătoria Făurei la enitenciarul Brăila în funcția de director al instituției.
Potrivit art. 14 din OUG nr.27/2006 așa cum a fost modificată și completată prin Legea nr.45/2007 " Judecătorii, procurorii și personalul asimilat acestora, detașați în funcții de conducere din Administrația Națională a Penitenciarelor, beneficiază, pe durata detașării, pe lângă indemnizația de încadrare brută lunară a funcției de execuție corespunzătoare nivelului instanței sau al parchetului și vechimii pe care o au la data detașării, și de indemnizația de conducere prevăzută de lege pentru funcția de conducere pe care sunt detașați, precum și de drepturile prevăzute în legile speciale.
Judecătorul delegat pentru executarea pedepselor privative de libertate, precum și alte categorii de personal salarizate potrivit prezentei ordonanțe de urgență, delegate sau detașate în sistemul penitenciar, beneficiază pe durata delegării sau detașării și de drepturile prevăzute de legile speciale pentru activitatea desfășurată efectiv în penitenciar. "
Conform rt. 1 din HG 1848/28.10.2004 privind stabilirea drepturilor de hrană, în timp de, ale personalului din sistemul administrației penitenciare " Personalul aparținând sistemului administrației penitenciare beneficiază, pentru perioada în care se află în activitate, de o alocație de hrană zilnică, în limita unor plafoane calorice, diferențiate pe categorii, care constituie norme de hrană".
Tribunalul a constatat că HG nr. 1848/2004, care constituie legea specială în materia normei de hrană, vizează doar personalul din sistemul administrației penitenciare iar nu și categoria magistraților detașați sau delegați într-o unitate penitenciară, din care face parte și reclamantul G, aspect relevat și de faptul că această categorie de personal nu este inclusă în anexa hotărârii în care sunt prevăzute ormele de hrană zilnice, plafoanele calorice și categoriile de personal pentru care se acordă.
Prin urmare, tribunalul a apreciat că reclamantul G nu este îndreptățit la contravaloarea normei de hrană prevăzută în art.1 din nr.HG1848/2004, astfel că acțiunea formulată este nefondată și a fost respinsă ca atare.
Având în vedere că cererea principală este nefondată a fost respinsă, tribunalul a constatat că cererile de chemare în garanție au rămas fără obiect astfel că au fost respinse.
Împotriva sentinței civile a declarat recurs reclamantul G, considerând-o nelegală și netemeinică în ceea ce privește interpretarea dată de prima instanță dispozițiilor potrivit cărora drepturile prevăzute de legea specială se aplică numai magistraților și procurorilor detașați la Administrația Națională a Penitenciarelor și nu și celor detașați în unitățile penitenciare.
Legiuitorul a făcut trimitere la toți magistrații din sistem de la nivel central precum și din unitățile subordonate, în calitate de directori de penitenciare.
În raport de prevederile art.14 al.2 din Legea nr.456/6.03.2007 și ale HG nr.1848/2004 coroborate cu dispozițiile art.14 din OUG nr.27/2006, sunt recunoscute drepturile acordate pentru activitatea desfășurată în penitenciar și magistraților ce au fost detașați în funcția de director.
Unitatea pârâtă ar recunoaște în mod implicit aceste drepturi, considerând astfel că au fost încălcate dispozițiile art.299, 304 pct.8 și 9, 309 și urm. pr.civilă.
Prin întâmpinare, intimatul Ministerul Justiției a invocat inadmisibilitatea cererii de chemare în garanție a sa, în raport de prevederile art.60 pr.civilă și art.2 al.4 din Legea nr.293/2004 potrivit cărora Administrația Națională a Penitenciarelor elaborează și fundamentează proiectul de buget în funcție de solicitările penitenciarelor din subordine, care sunt ordonatori terțiari de credite.
În considerarea dispozițiilor legale enunțate, obligația de garanție pentru sumele solicitate de reclamant nu poate să incumbe Ministerului Justiției în calitate de ordonator principal de credite, între acesta și Ministerul Justiției neexistând nici un raport juridic.
Pe fondul cauzei a considerat pretențiile reclamantului ca fiind neîntemeiate față de prevederile art.14 din OUG nr.27/2006 anterioare modificărilor și completărilor aduse prin Legea nr.45/2007, și care aveau în vedere doar pe magistrații detașați în funcții de conducere în cadrul Administrației Naționale a Penitenciarelor.
Prin întâmpinare și intimata Administrația Națională a Penitenciarelor Bas olicitat respingerea recursului, actul normativ stabilind că beneficiază de drepturile prevăzute în legile speciale numai persoanelor detașate în funcții de conducere din Administrația Națională a Penitenciarelor, nu și din unitățile subordonate.
Presupunând că reclamantul ar avea dreptul la norma de hrană solicitată, acest drept s-a născut la data modificării actului normativ în cauză iar, pe de altă parte, de norma de hrană beneficiază numai personalul din sistemul administrației penitenciare pentru perioada cât își desfășoară activitatea, deci nu vizează și categoria magistraților delegați sau detașați într-o unitate penitenciară.
Și intimatul Penitenciarul Brăila, prin întâmpinare, a solicitat respingerea recursului considerând că beneficiau de drepturile prevăzute în legile speciale doar judecătorii detașați în funcții de conducere din Administrația Națională a Penitenciarelor.
Prin modificările aduse OUG nr.27/2006 prin Legea nr.45/2007 au fost acordate anumite drepturi și celor care-și desfășoară activitatea în unitățile subordonate însă a considerat că dispozițiile HG nr.1848/2004 nu sunt incidente pentru asemenea persoane.
Reclamantul nu aparține sistemului penitenciar având calitatea de magistrat detașat iar persoanele menționate în art.14 din OUG nr.27/2006 nu sunt avute în vedere de legiuitor ca fiind o categorie pentru care s-ar acorda norma de hrană.
Examinând recursul astfel declarat pe baza motivelor invocate și a dispozițiilor legale incidente, cât și sub toate aspectele de fapt și de drept în conformitate cu prevederile art.3041C.pr.civilă, curtea îl apreciază ca fiind fondat pentru următoarele considerente:
Recurentul-reclamant Gaf uncționat în perioada 15.05.2001-15.05.2007 în funcția de director al intimatului Penitenciarul Brăila, fiind magistrat detașat de la udecătoria Făurei.
Prin dispozițiile art.14 din OUG nr.27/2006 intrată în vigoare la data de 1.04.2006, s-a prevăzut ca judecătorii, procurorii și personalul asimilat acestora, detașați în funcții de conducere din Administrația Națională a Penitenciarelor să beneficieze, pe durata detașării, pe lângă indemnizația de încadrare brută lunară a funcției de execuție corespunzătoare nivelului instanței sau al parchetului și vechimii pe care au la data detașării și de indemnizația de conducere prevăzută de lege pentru funcția de conducere pe care sunt detașați, precum și de drepturile prevăzute în legile speciale.
Rezultă că textul de lege se aplică judecătorilor, procurorilor și personalului asimilat acestora, detașați în funcții de conducere din Administrația Națională a Penitenciarelor, aceștia beneficiind, potrivit legii, și de drepturile prevăzute în legile speciale.
Un asemenea drept este și cel stabilit pentru personalul aparținând sistemului administrației penitenciare, referitor la alocația de hrană zilnică, în limita unor plafoane calorice, diferențiate pe categorii și care constituie norma de hrană, reglementată de dispozițiile art.1 din HG nr.1848/28.10.2004.
Potrivit art.10 al.1 din Legea nr.293/2004, în sistemul administrației penitenciare se regăsesc atât funcții publice de conducere și de execuție specifice altor sectoare de activitate.
Printre funcțiile publice de conducere se află și cea de director în sistemul administrației penitenciare ocupată prin ordin al ministrului justiției, în conformitate cu prevederile art.20 din Legea nr.293/2004.
În speță, prin Ordinul nr.1050/C/15.04.2004 al Ministerului Justiției s-a dispus prelungirea detașării recurentului-reclamant în funcția de director penitenciar
Potrivit art.28 al.1 din Legea nr.293/2004, persoanele din afara sistemului penitenciar care ocupă funcția de director de unități din sistemul administrației penitenciare au, pe perioada mandatului, calitatea de funcționar public cu statut special, prevederile legii aplicându-li-se în mod corespunzător.
Printre drepturile recunoscute funcționarilor publici din sistemul administrației penitenciare se află și cel referitor la alocația de hrană, reglementat de dispozițiile art.34 lit.c din Legea nr.293/2004.
Ca atare, în mod greșit s-a reținut de către prima instanță că recurentul- reclamant G nu ar putea beneficia de norma de hrană instituită prin dispozițiile art.1 din HG nr.1848/2004, întrucât categoria magistraților detașați într-o unitate penitenciară nu ar face parte din categoria personalului din sistemul administrației penitenciare.
Nici apărările intimatelor potrivit cărora doar judecătorii detașați în funcțiile de conducere din Administrația Națională a Penitenciarelor puteau beneficia de drepturile prevăzute în legile speciale, nu pot fi primite.
Așa cum s-a arătat, dispozițiile art.14 din OUG nr.27/2006 au prevăzut de la început asemenea drepturi în favoarea judecătorilor, procurorilor și personalului asimilat acestora, detașați în funcții de conducere din Administrația Națională a Penitenciarelor.
Potrivit art.1 din HG nr.1849/2004, Administrația Națională a Penitenciarelor reprezintă o instituția publică de interes național și face parte, împreună cu unitățile subordonate, din unitățile publice de apărare, ordine publică și siguranță națională ale statului formând sistemul administrației penitenciare.
Așadar, nu poate fi separată activitatea Administrației Naționale a Penitenciarelor dea cea a unităților aflate în subordinea sa, împreună constituind sistemul administrației penitenciare în care funcționarii publici beneficiază, corespunzător funcției ocupate, de drepturile prevăzute în legile speciale.
În referire la aplicabilitatea art.1 din HG nr.1848/2004, în anexa care face parte integrantă din hotărâre este prevăzută norma de hrană și pentru funcționarii publici din Administrația Națională a Penitenciarelor care conduc, execută, asigură sau coordonează măsuri operative, de control, informative sau speciale ori contribuie la realizarea acestora.
Ca atare, subzistă obligația intimatului-pârât Penitenciarul Brăila de plată a contravalorii normei de hrană de care recurentul - reclamant G trebuia să beneficieze începând cu data de 1.04.2006( data aplicării art.14 al.1 din OUG nr.27/2006) și până la data de 14.05.2007 indicată prin cererea introductivă, în formă actualizată cu indicele de inflație la data plății.
În mod corespunzător, vor fi admise cererile de chemare în garanție privind pe Ministerul Justiției și Administrația Națională a Penitenciarelor.
În ceea ce privește chematul în garanție Ministerul Justiției, potrivit art.4 pct.VII-5 din HG nr.83/2005, îndeplinește atribuțiile prevăzute de lege în legătură cu funcționarii publici cu statut special din cadrul Administrației Naționale a Penitenciarelor iar, potrivit art.X pct.1 și 2 pune la dispoziția unităților subordonate fondurile necesare în vederea desfășurării activității precum și fundamentează și elaborează proiectul bugetului de stat pentru activitatea proprie, a instituțiilor aflate sub autoritatea sa în calitate de ordonator principal de credite, a unităților subordonate, repartizează alocațiile bugetare ordonatorilor secundari de credite și controlează modul de folosire al acestora.
Ca atare, nu poate fi primită excepția inadmisibilității cererii de chemare în garanție a Ministerului Justiției, date fiind atribuțiile prevăzute în sarcina acestuia în materia gestionării patrimoniului și asigurării bunei organizări și administrări a justiției ca serviciu public.
Și în ceea ce privește pe chemata în garanție Administrația Națională a Penitenciarelor, potrivit art.6 lit.m din HG nr.1849/2004, aceasta elaborează și fundamentează proiectul bugetului de venituri și cheltuieli inclusiv pentru unitățile subordonate, pe care îl propune spre avizare ministrului justiției, asigură executarea bugetului în condițiile legii, îndrumă și controlează respectarea dispozițiilor legale pe linie financiar- contabilă iar, potrivit art.7 al.3, directorul general are calitatea de ordonator secundar de credite.
Pe de altă parte, în ceea ce privește cererea de chemare în garanție a intimatului Ministerul Economiei și Finanțelor, formulată de Administrația Națională a Penitenciarelor, conform dispozițiilor art.19 din Legea nr.500/2002, rolul Ministerului Finanțelor Publice este de a exercita un control față de constituirea, repartizarea și utilizarea resurselor financiare ale statului precum și cu privire la examinarea proiectelor de buget propuse de ordonatorii principali de credite.
De asemenea, potrivit acestui act normativ, instituția care are sarcina de a realiza prevederile bugetare și de a repartiza ordonatorilor principali de credite sumele de la bugetul de stat potrivit destinațiilor bugetare stabilite conform legii bugetare anuale este Guvernul.
Una din atribuțiile Ministerului Economiei și Finanțelor Publice, prevăzute de art.19 litera g din Legea nr.500/2002, este de analiza propunerile de buget în etapele de elaborare a bugetului și de a furniza Parlamentului, la cererea acestuia, cu sprijinul ordonatorilor principali de credite, documentele care au stat la baza fundamentării proiectelor legilor bugetare anuale.
Ori, disp.art.28 din aceeași lege prevăd că proiectele legilor bugetare anuale se elaborează de către Guvern, pe baza propunerilor de cheltuieli detaliate ale ordonatorilor principali de credite care sunt cei arătați prin disp.art.20.
Procedura prevăzută de art.34 al.1 și 4 din Legea nr.500/2002 este în sensul că ordonatorii principali de credite au obligația de a depune la Ministerul Economiei și Finanțelor Publice propunerile pentru proiectul de buget și anexele, pentru anul bugetar următor iar acesta trebuie să le examineze și să poarte discuții cu ordonatorii principali de credite.
Atât timp cât proiectul bugetului de stat se aprobă prin lege, nu se poate institui o obligație în sarcina Ministerului Economiei și Finanțelor Publice de asigura fondurile necesare efectuării plății sumei solicitate, deoarece nu s-a făcut dovada îndeplinirii întregii proceduri prevăzută de legea specială în materie, procedură descrisă mai sus.
În consecință, în temeiul dispozițiilor art.312 al.1 pr.civilă va fi admis recursul declarat de reclamantul
- fi modificată în tot sentința civilă nr.634/16.10.2007 pronunțată de Tribunalul Brăila și în rejudecare:
- fi admisă acțiunea formulată de reclamantul G în contradictoriu cu pârâtul Penitenciarul Brăila.
- fi obligat pârâtul să plătească reclamantului contravaloarea normei de hrană pe perioada 1.04.2006-14.05.2007, actualizată cu indicele de inflație la data plății.
- fi respinsă excepția de inadmisibilitate invocată de chematul în garanție Ministerul Justiției.
Vor fi admise cererile de chemare în garanție a Ministerului Justiției și Administrației Naționale a Penitenciarelor și le va obliga pe acestea să vireze pârâtului fondurile necesare efectuării plății drepturilor de mai sus cuvenite reclamantei.
- fi respinsă ca nefondată cererea de chemare în garanție a Ministerului Economiei și Finanțelor.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de reclamantul G, domiciliat în B,-, -.42, jud.B împotriva sentinței civile nr.634/16.10.2007 pronunțată de Tribunalul Brăila în dosarul nr-.
Modifică în tot sentința civilă nr.634/16.10.2007 pronunțată de Tribunalul Brăila și în rejudecare:
Admite acțiunea formulată de reclamantul G în contradictoriu cu pârâtul Penitenciarul Brăila.
Obligă pârâtul să plătească reclamantului contravaloarea normei de hrană pe perioada 1.04.2006-14.05.2007 actualizată cu indicele de inflație la data plății.
Respinge excepția de inadmisibilitate invocată de chematul în garanție Ministerul Justiției.
Admite cererile de chemare în garanție a Ministerului Justiției și Administrației Naționale a Penitenciarelor și le obligă pe acestea să vireze pârâtului fondurile necesare efectuării plății drepturilor de mai sus, cuvenite reclamantei.
Respinge ca nefondată cererea de chemare în garanție a Ministerului Economiei și Finanțelor.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 28.01.2008.
PREȘEDINTE JUDECATOR JUDECATOR
Grefier
Red.
Dact.
2 ex/22.02.2008
FOND: -
Președinte:Virginia FilipescuJudecători:Virginia Filipescu, Benone Fuică, Ion Ioneci