Drepturi banesti castigate in instanta. Speta. Decizia 580/2009. Curtea de Apel Galati

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL GALAȚI

SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE

DECIZIA CIVILĂ NR.580/

Ședința publică din 20 Mai 2009

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Virginia Filipescu

JUDECĂTOR 2: Marioara Coinacel

JUDECĂTOR 3: Mihaela Neagu

Grefier - - -

Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea în cauza privind judecarea contestației în anulare formulată de contestatoarea "" SOCIETATE COOPERATIVĂ MEȘTEȘUGĂREASCĂ, cu sediul în G,-, -R 4B, parter, jud.G împotriva deciziei civile nr.706/24.10.2008 pronunțată de Curtea de APEL GALAȚI în dosarul nr- în contradictoriu cu intimata.

Dezbaterile au avut loc în ședința publică din 18.05.2009 care s-au consemnat în încheierea de ședință din aceeași zi când instanța având nevoie de timp pentru deliberare a amânat pronunțarea în cauză la data de 20.05.2009.

CURTEA

Asupra contestației în anulare de față;

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de APEL GALAȚI sub nr- contestatoarea Societate Cooperativă Meșteșugărească a formulat, în contradictoriu cu intimata, contestație în anulare împotriva Deciziei Civile nr. 706//R/24.10.2008 pronunțată de Curtea de APEL GALAȚI.

În motivare a arătat că prin Decizia Civilă nr. 706//R/24.10.2008 Curtea de APEL GALAȚIa admis recursul declarat și a modificat în parte sentința civilă nr. 664/21.05.2008 a Tribunalului Galați în sensul că a înlăturat dispoziția privind reintegrarea contestatoarei, a menținut celelalte dispoziții ale sentinței civile și a obligat-o pe recurenta intimată "" SOCIETATE COOPERATIVĂ MEȘTEȘUGĂREASCĂ la plata sumei de 400 lei cheltuieli de judecată către intimata contestatoare.

Prin motivele de recurs se solicitase înlăturarea dispoziției privind reintegrarea contestatoarei, având în vedere că aceasta declarase expres că nu solicită reintegrarea.

Consideră că o consecință a înlăturării acestei dispoziții ar fi trebuit să fie și înlăturarea dispoziției privind obligarea recurentei la plata drepturilor salariale indexate, majorate, reactualizate, întrucât s-a făcut dovada că începând cu data de 01.12.2007 contestatoarea s-a pensionat, iar instanța a omis să se pronunțe cu privire la acest aspect.

Astfel, instanța nu a precizat perioada pentru care trebuie achitate drepturile salariale și nu a individualizat cuantumul acestora, omisiune care se încadrează în dispozițiile art. 318 alin. 1 teza finală Cod de Procedură Civilă.

De asemenea nu a apreciat, potrivit art. 276 Cod de Procedură Civilă, cât datorează cu titlu de cheltuieli de judecată, acordând suma de 400 de lei, iar sub acest aspect consideră că s-a strecurat o eroare materială, în sensul art. 318 alin. 1 teza I Cod de Procedură Civilă.

Intimata a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea contestației, apreciind că motivele invocate țin de fondul cauzei și nu pot fi analizate în calea extraordinară a contestației în anulare. În realitate, pe această cale, contestatoarea încearcă să-și completeze motivele de recurs, ceea ce este inadmisibil.

Analizând actele dosarului curtea constată nefondată contestația, pentru următoarele considerente:

Prin Decizia Civilă nr. 706//R/24.10.2008 Curtea de APEL GALAȚIa admis recursul declarat de recurenta "" SOCIETATE COOPERATIVĂ MEȘTEȘUGĂREASCĂ și a modificat în parte sentința civilă nr. 664/21.05.2008 a Tribunalului Galați în sensul că a înlăturat dispoziția privind reintegrarea contestatoarei, a menținut celelalte dispoziții ale sentinței civile și a obligat-o pe recurenta "" SOCIETATE COOPERATIVĂ MEȘTEȘUGĂREASCĂ la plata sumei de 400 lei cheltuieli de judecată către intimata contestatoare.

Instanța de recurs a analizat doar motivele de recurs așa cum au fost formulate prin cererea de recurs depusă cu respectarea termenului legal și nu pe cele din precizări sau concluzii scrise, reținând că recurenta a mai formulat precizări la motivele de recurs însă, potrivit dispozițiilor speciale prevăzute de art. 303 alin. 1.pr.civilă, recursul se motivează prin însăși cererea de recurs sauînăuntrul termenului de recurs, precizările respective fiind depuse cu depășirea termenului de 10 zile de la comunicarea hotărârii primei instanțe.

Instanța a considerat întemeiat doar motivul de recurs referitor la reintegrarea contestatoarei în funcția deținută anterior întrucât contestatoarea intimată nu a solicitat reintegrarea precizând chiar în mod expres la ultimul termen de judecată la fond faptul că nu solicită reintegrarea. Astfel, instanța a dat mai mult decât s-a cerut.

În consecință, a modificat sentința civilă recurată numai în ceea ce privește acest aspect menținând celelalte dispoziții.

Recurenta "" SOCIETATE COOPERATIVĂ MEȘTEȘUGĂREASCĂ a formulat și cerere de lămurire cu privire la înțelesul, întinderea și aplicarea dispozitivului deciziei civile 706/2008 a Curții de APEL GALAȚI, invocând aceleași motive:

1. decizia civilă în discuție trebuie să fie lămurită în sensul că, consecință a înlăturării dispoziției "privind reintegrarea contestatoarei" nu se datorează nici drepturile salariale indexate, majorate și reactualizate.

2. instanța de recurs a obligat recurenta la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 400 lei deși în considerentele hotărârii se face referire la "respectarea art. 276.pr. civilă față de faptul că un motiv de recurs a fost admis", sens în care a considerat că trebuie lămurit cât anume se datorează cu titlu de cheltuieli de judecată.

Prin Încheierea din data de 03.03.2009 Curtea de APEL GALAȚIa respins cererea de lămurire a dispozitivului deciziei civile 706/2008, nefiind întrunite condițiile prevăzute de art. 281 indice 1.pr. civilă.

A reținut în motivare că este indubitabil faptul că prin decizia civilă 706/2008 a Curții de APEL GALAȚIs -a modificat în parte sentința recurată doar în ceea ce privește dispoziția privind reintegrarea în funcția deținută anterior și s-au menținut celelalte dispoziții, altele decât reintegrarea, nefiind nevoie de nici o altă lămurire.

Mai mult, cercetând și motivele de recurs așa cum au fost formulate, se observă că recurenta nici nu a criticat sentința Tribunalului Galați cu privire la drepturile salariale ci doar cu privire la reintegrare iar, potrivit principiului general de drept al disponibilității instituit prin prevederile art. 129 alin. 6.pr. civilă, instanța nu poate da altceva decât ceea ce s-a cerut. În aceste condiții, recurenta, de fapt, încearcă să completeze motivele de recurs pe calea lămuririi titlului, ceea ce este inadmisibil întrucât s-ar aduce atingere principiului securității raporturilor juridice.

De asemenea, dispozitivul deciziei este clar: recurenta datorează intimatei suma de 400 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, cuantumul fiind redus față de suma de 500 lei cât a achitata de fapt intimata, de vreme ce s-a admis doar un motiv de recurs. Acest aspect a fost arătat clar de către instanța de recurs prin considerente, fiind motivat acest capăt de cerere atât în fapt cât și în drept, astfel că nu este necesară nici o lămurire a faptului că se datorează suma de 400 lei.

În prezentul dosar contestatoarea are aceleași cereri, introduse sub forma unei contestații în anulare.

Contestația în anulare este o cale extraordinară de atac, care poate fi promovată numai în cazurile limitativ arătate de art. 317 cod pr.civilă (lipsă de procedură și necompetență a instanței ) și art. 318 Cod pr.civilă ( greșeală materială și omisiunea de a cerceta vreunul din motivele de casare).

Finalitatea acesteia este anularea unei hotărâri irevocabile, dacă la pronunțarea ei nu s-au observat neregularitățile actelor de procedură ori dacă soluția pronunțată este rezultatul unei erori materiale evidente.

Greșelile instanței de recurs, care deschid calea contestației în anulare, sunt greșeli de fapt și nu greșeli de judecată, de apreciere a probelor și de interpretare a dispozițiilor legale. Pe această cale nu este admisibil să se examineze justețea soluției pronunțate.

În speță este evident că instanța de recurs a pronunțat decizia contestată în limitele în care a fost sesizată, motivându-și soluția atât în fapt cât și în drept, or, în realitate contestatoare încearcă să completeze motivele de recurs pe calea contestației în anulare, ceea ce este inadmisibil întrucât s-ar aduce atingere principiului securității raporturilor juridice.

Având în vedere că motivele invocate de contestatoare nu se încadrează în cele limitativ prevăzute de lege pentru contestația în anulare, față de considerentele expuse mai sus curtea va respinge ca nefondată contestația.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge contestația în anulare formulată de contestatoarea "" SOCIETATE COOPERATIVĂ MEȘTEȘUGĂREASCĂ,cu sediul în G,-, -R 4B, parter, jud.G împotriva deciziei civile nr.706/R/24.10.2008 pronunțată de Curtea de APEL GALAȚI în dosarul nr-, ca nefondată.

IREVOCABILĂ.

Pronunțată în ședința nepublică din 20 Mai 2009.

Președinte,

- -

Judecător,

- -

Judecător,

- -

Grefier,

- -

dec.jud.-/12.06.2009

Tehnored./2 ex./ 15 Iunie 2009

Fond: -

Asistenți jud. C-tin -

Președinte:Virginia Filipescu
Judecători:Virginia Filipescu, Marioara Coinacel, Mihaela Neagu

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Drepturi banesti castigate in instanta. Speta. Decizia 580/2009. Curtea de Apel Galati